162 matches
-
conservă de pateu de ficat și aveau dependințe. Au stat ascunși o săptămână. Butuciți unul în altul, suflîndu-și răsuflare aburită nas în nas, deprinzîndu-și limbajele, croind planuri, băsmuind și ascultîndu-l pe Sinistrat, care, în prima noapte de văgăună, încă mai aiura, rostind cu șoaptă tare, dar din nou pe românește, scuturat de afazie, vorbele pe care le strigaseră prietenii săi în fața plutonului de execuție: - Vă zic alivoar! repeta, în leșin, Doru, vorbele Fiolei, care, e drept, era cam franțuzită și nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
om... Nu cred în această bestie răutăcioasă care se trage din măimuțe și care și-a adus toate obiceiele rele ale străbunilor ei. - Taci, zic eu! Sofia ta n-a fost femeie?... - Femeie, ea? zise el, surâzând amar - ea, femeie? Aiurezi! Un înger a fost, un înger cum îl cugetă Dumnezeu numai o dată în mijlocul eternităței sale fără marăgine. Ce e femeia? Acest om ce trăiește pentru a-și spoi fața cu colori, vorba cu minciună și ochii cu lacrimi înșelătoare? O
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acei ochi albaștri! - Poesis, zisei, ești nenorocită? Ce palidă ești, copilul meu! Tu suferi? Tu plîngi! - O, dac-ar fi să plâng numai eu... Dar să tăcem despre asta. Tomo! poate că azi ne vedem pentru ultima dată. - Ultima dată? Aiurezi, Poesis! Ultima dată? - O, copilul meu, de-ai ști ce nenorocită, sunt, zise ea, cu ochii plini de lacrimi, înlăturînd cu mânuțele ei albe părul negru de pe fruntea mea și arzând cu buzele ei contrase de plâns fruntea mea întunecată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îmi e? zise el, surâzând amar. Cum să-mi fie? Am să mor, iată tot. Și tu nu vrei să te consoli, amicul meu? De ce? O, de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mi fie? Am să mor, iată tot. Și tu nu vrei să te consoli, amicul meu? De ce? O, de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci. Un nou leșin s-apropie. Capul lui se lăsă pe frunzele uscate... pulsul iarăși încetă și părea iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
depăși granițele inspirației locale, dar Într-o direcție contrară. El are În față cîteva modele romantice (Hugo, În primul rînd), are și o biografie care-i Îndreaptă fantezia spre sudul mirific unde, după cum singur spune: „Cer, pămînt, eter și lună, aiurează, se-nfior.” Este greu și, În fond, fără prea multă importanță să deducem din aceste poeme atinse de vreme ce reprezintă imitație și ce aparține inspirației originale. Bolintineanu ia subiecte de unde găsește, le adaptează cu ușurință, inventează subiecte noi, le repetă, le nuanțează
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Clima este „prefumată” cadrul vieții - „superb, desfătător”, cerul comunică În mod misterios cu apa și pămîntul Într-o Îmbătătoare simbioză: „cer, aer, valul mării, e-o palidă coloră”... Peste tot se simte freamătul corespondențelor secrete: „cer, pămînt, eter și lună aiurează, se-nfior... .................................. și aerul ce varsă răcoarea, balsam, viață Îmbată-al nostru suflet cu magică dulceață”... Putem spune, văzînd și aceste exemple, că figura poetică a lui Bolintineanu se bazează pe un permanent extaz, pe o programatică Îmbătare. „Simțualismul” este conceptul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci: „Îți deschid frumosul sîn... ........................................... Fericit cel ce răpește Tinerele-i răsfățuri Vezi tu, noaptea e nebună, La suspinele d-amor, Cer, pămînt, eter și lună Aiurează, se-nfior.” Inocența (În treacăt fie zis: culpabilă, tînjitoare, cu Îndemnuri la sofisticate plăceri) nu este singura figură a erosului În versurile lui Bolintineanu. Clar conturată este, de pildă, figura feminității ce asociază o morală intratabilă. S-o numim: figura iubirii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stăpânire pe el, ceea ce-l făcu să tremure și mai tare. Chiar în această situație răspunse cu siguranța unui student emoționat, care s-a pregătit bine pentru examen și căruia i-a căzut și biletul preferat. Muzeul Galaxiei Moluște? Imposibil! Aiurez eu sau își bate cineva joc de mine? E o glumă proastă dusă la extrem. Cine ar îndrăzni la începutul celui de al treilea mileniu să țină o ființă umană cu forța într-un muzeu? Moluștele? Acele vietăți inferioare, care
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
așteptarea pruncului, undeva, spre miezul nopții (între orele 20-22)ll. Moașa uitase să le avertizeze pe veghetoare că nu trebuie s-o lase să adoarmă imediat, astfel încât acestea i-au îngăduit-o. Cum creierul era obosit, ea a început să aiureze. Toți credeau că va da ortul popii sau a înnebunit. *** Neașteptarea pruncului pare a fi fost un șoc pentru amintita "instanță" (născătoare și naratoare). În orice caz suficient pentru a simți nevoia să scoată de pe caierul memoriei episodul la 29
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
vechea durere de cap a bolșevicilor, documentul continuă astfel: „...dăm educație tineretului în spiritul ascuțirii luptei de clasă contra chiaburimei, în spiritul solidarității în lupta poporului din lumea întreagă, pentru pace, libertate și o viață mai bună”, Desigur, tov. Iancu aiura profund atunci când făcea vorbire despre libertatea poporului român, dacă o privim din perspectiva „ascuțirii luptei de clasă contra chiaburimei”, clasă ai cărei membri, aproape fără excepție, luaseră drumul pușcăriilor pentru „liniștea” celorlalți, mari iubitori de libertate, pace și o viață
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
și sociale a acestuia. Dar, în jurnalul său intim, I. Cantacuzino a dat, în repetate rânduri, frâu liber indignării ce-l cuprindea când i se relata despre afirmațiile "rivalului" său într-ale imunologiei; la 24-30 august 1913, el notează: "Babeș aiurează la orice vorbă și față de oricine, cu romanele cele mai deșănțate și mai stupide relativ la holeră și la vaccinare. El povestește experiențe neadevărate referitor la toxicitatea vibrionilor și la puterea lor imunizantă etc... Vaccinul laboratorului nostru este prost; al său
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
o nenorocire... Totdeauna se mai găsește ceva de făcut. Devii filatelist, crescător de ciuperci sau albine, pleci pescar în deltă, găsești altă iubită, mergi mai des la cinema. Te-apuci de schi și înot sau de limbi străine. — Gata, gata, aiurezi... și Ortansa strivește mucul țigării în scrumieră. Mai bine află date despre Manole : locuiesc într-o singură cameră. Ei doi și băiețelul. Orice apropiere trebuie programată dinainte, îndelung pregătită. Se încălzește apă, se așteaptă să adoarmă copilul. Al cărui pătuț
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
inexistente... Poate să mă mai ispitească viața, poate să mai sufăr, dar... Klapka îl asculta nerăbdător, îngrijorat. Cuvintele lui i se păreau rodul fricii de moarte. În cele din urmă îl întrerupse: ― Dragul meu, nu-ți dai seama oare că aiurezi?... Asemenea fantasmagorii poate să-și îngăduie omul când e acasă, la birou, odihnit, sau în momente de entuziasm, într-o discuție, nu însă în fața morții!... ― O închipuire care împacă sufletul e tot ce poate dobândi omul în viață! murmură Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie peste scările de stânci; În albastru-adînc, în marea cerului cea liniștită, Răpăd munții cu tărie fruntea lor încremenită Și în valuri verzi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dă-mi-i numai mie și nu-i întoarce-n laturi, "De noaptea lor cea dulce în veci nu mă mai saturi. "Las-să orbesc privindu-i, iar tu, ascultă-ncoace "Cum stă la sfaturi marea cu stelele proroace Și codri aiurează, - isvoarele-i albastre "Șoptesc ele-n de ele de dragostele noastre. "Luceferii, ce tremur sclipind prin negre cetini, "Pămîntul, marea, cerul cu toate ni-s prieteni Cît ai putea departe lopețile să lepezi, "Ca-n voie să ne ducă a mării
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mintea cea vicleană, cu sufletul avar. M-am fost uitat din lume ca învechita veste Despre o vreme care de mult, de mult nu este. Ci amintirea-mi numa venia din când în când Ca sunetul de clopot pribeag și aiurând Ce-n noaptea-ntunecată lin și melodic vine. De unde bate însă nu poți pricepe bine. Trăiam la gura vetrei, la focul cel de jar Unde-un bîtrîn ca iarna, cu graiu încet și rar Mă spunea la nepoții ce stau
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Da, zise Iahuben. Cine cîntă? Sclavul părea îngîndurat: - Cântă nisipurile. Cântă pustiul... - Cum cântă pustiul? Nu înțeleg. - Nisipul cântă. Cheamă vântul. Cu el vine uneori moartea. - Moartea?... Care nisip? Iahuben se uită bine la sclav, să-l vadă de nu aiurează. Dar Auta întinse liniștit mâna spre zare. - Nu vezi? zise el. Iahuben se uită cu mai multă luare aminte. Până atunci senină, zarea se acoperise de ceață. Dar de unde ceață în deșertul uscat? - Nu vezi? mai zise o dată sclavul și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nici Tefnaht nu putură rosti o vorbă. Oricât de bine știuseră să se stăpânească oricând, acuma stătură cu gurile căscate ca robii cei mai de rând. De n-ar fi văzut turnul straniu în fața lor, ar fi crezut că sclavul aiurează. - Ce facem? întrebă Tefnaht, când își veni în fire. Bătrânul stătu un răstimp pe gânduri, oprindu-se din mers. Apoi porni din nou, zicând curajos: - Să intrăm, Tefnaht. Dacă nu intrăm, nu putem afla nimic. - Și dacă cumva... - începu Tefnaht
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Căci dacă socoteam altcândva că pământul stă, ne gândeam că se reazemă pe ceva. Dar acel ceva pe ce se reazemă? Altă dată încredințat de marea înțelepciune a acestui bătrân, Tefnaht clătină din cap cu îndoială, părîndu-i-se că Marele Preot aiurează. Zise: - Să mergem m corturile noastre, sa nu-i supărăm șezând aici prea mult. Și slăvitul nostru stăpân e obosit. Marele Preot îl privi mirat. I se păru nefirească această nepăsare, tocmai acum când începeau să afle atâtea lucruri uimitoare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mare... Il simt în mine, ca pe o vietate spurcată...“ gândurile o măcinau și lacrimile îi brăzdau obrazul. Anton înțelese, doar, că în sufletul ei se întâmplă ceva dincolo de priceperea lui. Arșița din ea o mistuia... Începu să bâiguie, să aiureze, strigând mereu ceva nedeslușit... Durerile și zbaterile din sufletul ei nu mai conteneau. Furtuna de afară se porni din nou, parcă, mai înverșunată, plesnind în geamuri și-n pereți. Dintr-o dată, un ăuit prelung și mârâitul lui Pârvu din coteț
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
violență. Dar ceea ce e adevărat pentru pictură nu e adevărat pentru aur și pentru ambițiile conchistei. Spania a crezut aici că istoria este un os ce poate fi zdrobit, o gură căreia i se poate pune căluș, o minte care, aiurând, nu va mai protesta. Și că justificările, dacă va fi nevoie de ele, vor fi găsite. Cei care vor înnebuni nu vor mai putea depune mărturie. Și nu e prima oară când Dumnezeu a fost amestecat în afaceri urâte... Privind
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
de infantă frigidă nu m-a excitat atât. Ea știe asta și gângurește amoros ca o fecioară după primul act. Mi se prosternează la picioare după fiecare orgasm. Îmi repetă că nu m-a Înșelat cu nimeni și că eu aiurez culpabilizând-o În mod gratuit. Minte cum ar respira, inventează alte istorii, alte texte și prin aceasta Îmbogățește realul și Îl ascunde. Mă abțin să nu cedez cumva, dintr-o slăbiciune inexplicabilă. De aceea, mă refugiez În Bach. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
văd cum intru. Fără să mă mișc întind mâna și iau de pe masă carafa cu vin galben. Câteva secunde se aude numai gâlgâitul vinului ce-mi alunecă prin gâtlej. Eva știe să surâdă îngerește. În tresăririle dintre leșinurile scurte, primește aiurând, ritmica bătaie a catapultului. Alunec apoi binișor, întinzându-mp sub masă, cu spinarea pe covor. De acolo văd picioarele Evei cu ciorapii căzuți peste pantofi. Pulpele goale, lungi și minunat cambrate, se prelungesc, destinse și larg desfăcute, deoparte și de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]