323 matches
-
secolul al XIII-lea), În M•gapakÌiï³stra, vv. 653-738. Moscul - care poartă câteodată mitologicul nume de gandharva - e Întâlnit și ca •kÌa (propriu-zis „antilopă”, dar și „urs”) sau rÌya, termeni glosați de lexicografia sanscrită prin nșl³ñĂo hariña¡ („antilopa cu testicule albăstrii”). Vezi discuția lui Francis Zimmermann, La jungle et le fumet des viandes. Une thème écologique dans la médecine hindoue, Gallimard - Le Seuil, Paris, 1982, pp. 97-98 n. 31-36. 146. În original katretee. 147. Despre sati, arderea văduvei (văduvelor), care diferă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
prezintă divinitatea arătându-se omului; arătându-se ea se încarnează și astfel capătă umbră. Din dulcele chin,/ din amara plăcere/ ce între moarte ne poartă/ și înviere,// din voluptățile nopții,/ din calda împărăție,/ o umbra-ți rămâne/ subt ochi, ușor albăstrie.// Cu ce să aseamăn adaosul,/ când vraja pereche nu are?/ Cu o priveliște, cu vreo-ntâmplare,/ uitate-n ținuturi uitat-legendare?// De izbânzi, răspunzând în pierzanii,/ de-un farmec rănit/ amintește umbra subt ochi,/ de-o prelungire la nesfârșit// a vremii
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
apariții, roze, 17 apariții), folosirea acordată cel putin a unuia dintre elementele compuselor nume de culori: Deodată pe pereți începeau să se rotească dungile albastre-electric și verzi-fosforescente ale tramvaielor Erau dinții de sus, din față, de culoare alb-murdară, cu puțin albăstriu în ei. Aceeași situație a rezultat și în urmă interpretării Anchetei 2, unde, desi predomina formele invariabile, sunt folosite și formele acordate ale adjectivelor nume de culori (vezi supra 4.2). În cazul Anchetei 1, tendința de a plasa adjectivele
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
jocul este o aluzie la o sete mai năzdrăvană, către un Înțeles simbolic mai spiritualizat surprins În versurile lui Blaga: De sete ars, cum tremură În totul ajuns la iezer cerbul! Dar abia atinge apa mulcomă cu botul. Din luciul albăstriu, precum e fierul, sorbind, cu grije-alege, parc-ar vrea să bea ușor, din apă, numai cerul. Poemul ce urmează ne aduce-n fața a două imagini pe care, cu un minimum effort, le putem cupla. Scena nu spune mai mult
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ușor să deosebească un copacdonator de un copac-vampir. Aura copacilor donatori are un „joc” auriu cu nuanțe de cafeniu deschis și posedă neapărat un colorit, sau dacă putem spune așa, „o tonalitate caldă”. Aura copacilor-vampiri are nuanțe reci, argintii sau albăstrii și uneori capătă o culoare roșiatică alarmantă. Energetismul celor mai mulți copaci se arată cu deosebire primăvara, când se umflă mugurii și puțin mai Încolo, În timpul Înfloririi. Pentru a nu-i intimida pe oamenii care vor să recurgă la energia copacilor, dar
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
de lângă Eminescu și Macedonski dintre poeții români, iar dintre cei străini de lângă Baudelaire și Hugo, pentru ca la glorioasa lui maturitate să se vadă înconjurat de piscuri românești ca Bacovia, Blaga, Barbu și alții, ca și de culmi europene, acestea mai albăstrii în perspectivă, ca Valéry, Esenin și Rilke. Numai relieful muntos, cu concurența lui de creste, a peisajului care îl cuprinde, îi declară adevărata altitudine.” 2 Voce critică distinctă, dialectician redutabil, garantând o durabilă și exemplară transparență de extracție maioresciană, spirit
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
geam, se apropie receptivă, gesticulații, urcă și el, răsucesc dopul sticlei, bere ori suc, ajută-te și de perdea, nu reușesc, și nici el cîteva secunde, mai bine mănînc, lividă ca și tartina cu luminile albe din copertina peronului, reflexe albăstrii ambele trenuri, ieșind din fagure pe liber, sticla de bere, ea cu apă otrăvioară "Hanta", ceferistul era femeie, cîrlionții roșcovani îi strică albastrul scînteierilor, bolta sare în grade de luminozitate de sub peron, turnuri spațiate de sus cît să mute piesele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
s-o trag îndărăt și s-o țin în casă cu forța. Dar nu știu ce instinct stupid m-a îndemnat să mă opresc, ca să ridic lumânările căzute. Pe urmă, lăsându-le strâmbe în farfurioarele de ceai, am alergat afară, în întunecimea albăstrie, în pustietatea încremenită a falezei stâncoase. La început, cu ochii plini încă de flăcările lumânărilor, nu am putut desluși nimic, și mi-a trecut deodată prin minte gândul ciudat că, în timp ce stătusem de vorbă cu Hartley, uitasem cu totul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îndepărtate, pe culmile cenușii ale dealurilor Moldovei. O priveliște neașteptată și negrăit de frumoasă se înfățișa ochilor. Un șuierat prelung, parcă speriat, aproape jalnic, trezește somnul codrilor Bârnovei... toată valea ăuind de ecoul lui. Învăluit într-o ceață subțire, cenușiu albăstrie, cu nuanțe roșiatice ale asfințitului... Orașul celor șapte coline, cum i se mai spunea Iașului, începu a se arăta... Pe cer sus, sus de tot, pluteau norii ca niște grămezi de puf alb. Zarzării și cireșii își desfășurau crengile foșnind
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Odată cu revărsatul zorilor, ceața așternută pe valea Dămucului, de încă decuseară, se ridică acoperind cerul cu o pânză subțire de nori. În zările îndepărtate, dinspre Pintenu, vârful Goșmanului,zvâcnea prima fluturare de lumină care aprinse marginea cerului... Prima panglică auriu albăstrie se întindea ca un brâu luminos, de sus, de la Măgura Tarcăului... Pintenu.. în jos până pe culmile Grindușului. Atunci.. soarele se desprindea de pe Goșmnanu, într-o vâlvătaie roșiatic-arămie, cu fantasme cenușii-albăstrii ce se lăsau ca un văl peste toată valea Tarcăului
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
aceea... ce îmbrățișare..! „.. Nici unul nu mai este... nici unul !”, murmură el, calm și resemnat. Începu să se crape de ziuă. Zorile se revărsau din cer gingașe, împrăștiind întunericul și încet încet, împrejurimile se limpeziră... La răsărit, pe Crainicu, prima panglică auriu albăstrie se întindea ca un brâu luminos.. de sus, de pe Bivolu până jos pe Vârfu Mare... Peste puțin timp, din pâcla sură, izvorâ dimineața albă. Spre răsărit, de pe Crainicu, cerul se înroșea din ce în ce.. și soarele se ivi ca
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
înapoi.“ În vocea bătrânei se simte o adiere de tristețe. La Londra va fi cu două ore mai tânără. Sau poate mai bătrână? Ce mai contează două ore, când ai optzeci de ani? Bunica se uită pe hublou la întinderea albăstrie de deasupra norilor. Avionul zboară la 11 000 de metri, afară sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zice: „Sănătos!“ Streașină Să nu smulgi trestie din stuhul* din streșina casei, că faci a pustiu. Strecurătoare Cu strecurătoarea de brînză nu se trece pragul, nici găinile să beie din zăr, că pe urmă se întinde laptele și se face albăstriu. Strigoi Dacă o mamă a avut șese fete dupăolaltă și toate trăiesc, și a șaptea oară a căpătat iarăși o fată, cea de pe urmă trebuie să fie strigoaică. Se crede că dacă la o casă sînt șapte feciori sau șapte
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
zăpăcit în mare întârziere și care era gata în fine să pătrundă în salonul unei amfitrioane celebre. Portarul mi-a arătat încruntat o scară lungă, dreaptă, suind pieptiș și la capătul căreia se zărea ceva fantomatic înotând într-o lumină albăstrie. Urcam scara grea ca de tribunal din două în două trepte cu ochii la vedenia din capăt, un trup fără cap, fără brațe, cu o aripă doar, o ciungă, care alerga și ale cărei falduri de marmură încremeniseră în bătaia
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
lui m-a indispus. Nu am niciodată chef de mărturisiri profesionale, meseria mea mă obligă la meditație; cred că îmi interzice exuberanțele și mărturisirile. A simțit îndată reacția mea. Așa că am tăcut, un timp, amândoi. Priveam la marea liniștită, diafană, albăstrie, ca într-un peisaj japonez. ..."O corabie albă pe mare trecea, a recitat deodată omul meu... Aș vrea să vorbim despre o corabie care rătăcește, ca o nălucă, fără a ancora undeva"... L-am ajutat "tăcând", înțelegeam că are o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dulci, cu contururi mai precise, Închipuind un uriaș jilț, pentru cine știe ce făptură de basm. Iar jos, sub zidul Înalt al castelului, Adelheid văzu grădina cu liliac Înflorit, straturile cu flori multicolore și havuzul de marmură În care susura o apă albăstrie. Fără să stea prea mult pe gânduri, Adelheid coborî scările În spirală pe care urcase În tovărășia doicei, căutând o portiță spre grădină. Auzi În urma ei pași greoi, dar nu se Întoarse și, trecând prin dreptul unei uși, care putea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dau viață prezentului, îl transformă într-un spectacol vizionat parcă dintr-o peșteră interioară. Poetul are percepția senzorială a stărilor fluide, pe care le poate converti în imagini concrete: „singurătatea cristalină” sau ca o „sumbră poezie”, „în haină de lumină albăstrie”. Când ajunge la ultima speranță, exprimată în Versete creștine, se roagă să fie dezlegat „din lanțul de dureri” al unei lumi fără sens, în care adevărul „e cuvânt înșelător, deșertăciune,/ Amăgire, îndoială și mister”, și să urce „în divinele tăceri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290173_a_291502]
-
acestei primăveri de stăpânire asupra Parisului?! Am scris strâmb. În biurou nu a mai rămas bun decât becul albastru de la pomul de Crăciun al copilăriilor tale succesive și lumina cade prost și greșit pe hârtie și mă înșeală. Curge lumina albăstrie pe hârtia albăstrie și, sub peniță, umbra ei aleargă de zor pentru aceleași cuvinte. A bătut 12½. Se va fi răcit apa din baie? Mie nu-mi strigă nimeni: „Cum, încă nu dormi? Nu ți-e rușine să veghezi așa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
stăpânire asupra Parisului?! Am scris strâmb. În biurou nu a mai rămas bun decât becul albastru de la pomul de Crăciun al copilăriilor tale succesive și lumina cade prost și greșit pe hârtie și mă înșeală. Curge lumina albăstrie pe hârtia albăstrie și, sub peniță, umbra ei aleargă de zor pentru aceleași cuvinte. A bătut 12½. Se va fi răcit apa din baie? Mie nu-mi strigă nimeni: „Cum, încă nu dormi? Nu ți-e rușine să veghezi așa de târziu noaptea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la ora 4. Am stat la taclale despre prietenele ei de la școală, am vorbit de Mangalia și de tine. Apoi, la 4 și jumătate, și-a luat zborul. [...] Seara de primăvară a venit să-mi bată la fereastra dinspre balcon, albăstrie și întunecată. Mama îi scrie la birou fiicei ei iubite, în această casă mobilată cu atâta dragoste pentru ea. Unde ești tu, sufletul sufletului meu, dulceața mea, temeiul vieții mele, speranța mea, dulcea și inefabila mea tandrețe? Mama 52/1948
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
amiază, la 16, pe vreme frumoasă am fost la Bunovo, unde am rechiziționat 20 de care pentru aducere de proviant de peste munte. Drumul, noaptea, în car, prin albii bolovănoase și prăpăstioase, supt cer înstelat, în tăcerea nopții... Luminile curioase, scânteuțe albăstrii ale licuricilor zburători. Conversație cu Ivan bătrânul care pricepe două trei vorbe vlașchii. 24 Iulie. La 21 Iulie drum la Bencovo, pentru rechiziție, cu sublocotenentul Marinescu. Conversație cu locuitorii despre politica externă și despre stările de lucruri locale. Satul mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Eliade, ulițele cu denumiri evocatoare (Zlataust, Vovidenie, Patruzeci de Sfinți - murmurul unui discurs îndrăgostit) duc spre o zonă de bizare interferări, unde diurnul glisează, ca împins de o mână nevăzută, în fantastic. Printr-o fantă secretă, printr-o „falie neagră” (albăstrie, alburie), ba se insinuează, ba năvălește incredibilul. O ușoară mișcare de baghetă și se declanșează „surpriza”. Într-un „balans” produs printr-o tehnică, ușor manieristă, a ambiguizării, firescul, în insolitele „scene, scenuțe” ce se înfiripă, se răstoarnă, neliniștitor sau în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
jumătate moartă a melancoliei: Și apa unde-au fost căzut/ În cercuri se rotește,/ Și din adânc necunoscut/ Un mândru tânăr crește 138. Se pot distinge însă din întreaga sa operă venele groase ale omului matur Eminescu, dar și vinișoarele albăstrii, abia perceptibile ale copilăriei. Nervurile accentuate de mai târziu își găsesc originea în ultimele și se cade ca în primul rând ele să fie reliefate, căci sfântă după expresia barbiană e doar nunta, începutul 139. Cum literatura e o aventură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
231. ) În timpul boalei Liei, mă plimbam singură prin pădure (bineînțeles, cu soldatul de gardă). Într-o zi îl uitasem la spatele meu. Era o zi de toamnă așa de frumoasă și dulce, cu cerul azuriu, pădu rea ruginită și aburi albăstrii în fundul drumurilor, încât crezui că văd altă pădure, teiul cel mare, Canapeaua, cireșele roșii, frasinii purpurii, vârful dealului profilat pe cer. Pierdusem noțiunea timpului și a locului. Mi se părea, ca într-un vis, că eram cu toții la noi la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de pe față sunt stacojii de-a binelea. — That’s it! declară ea, țâșnind din scaun. Mă mut din ban că. Oricum mă chemase Leni să stau cu ea zilele astea, cât e Ani bolnavă. Pistruii Georgianei au luat o tentă albăstrie. Mă uit cu interes la ei, cum își intensifică nuanța. Pe Georgiana nici n-o mai văd. Tocmai când să iasă din bancă, intră profa de română. Intră cu mersul ei legănat ca de rață, mers de femeie mică și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]