710 matches
-
Înghesuie toate lucrurile, În valiza neagră pe care abia am reușit s-o Închid. Plutonierul scoase din servieta de piele pe care o ținea pe genunchi, un șirag de mărgele rupt, un batic negru cu trandafiri presărați Într-un chenar albăstrui, ce-și estompau stridențele coloristice În savante asocieri vegetale armonizându-se estetic Într-un cadru sobru și elegant. Bătrânul apucă cu mâini tremurânde obiectele, plecându-și privirile. Înțelese că ceva neplăcut se Întâmplase și că prezența lor se datora acestui
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
vrea să am ochii negri. Și fluieră, clătinîndu-și ușor corpul după mersul hurducăit al căruței. Țiganii murmură un cîntec de leagăn. Nimeni nu doarme, nimeni nu e treaz. Cheful s-a terminat. Sau abia începe. Osteneală, dulce lene... în aburii albăstrui ai dimineții, cineva ne învăluie în ceață. Împrăștie vălătuci de nori alburii dintr-o tingire chiar în spatele nostru. „Căruța iese acum. Merge drept, așa, așa, iese...” Lîngă mine, în căruță, Pampon. Victor Rebengiuc. Vocea lui Lucian răsună într-un megafon
Pintilie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3075_a_4400]
-
caracterul matein, încifrat al tematicii. Cred că senzația care cucerește, la lectură, este cea a unei curgeri-derive, date de materialitatea legănătoare, muzicală, a scriiturii. Citatul care urmează este o invitație la îmbarcarea într-o călătorie levantină a simțurilor: „Fumul e albăstrui, gustul amărui, peste ele se lasă un nor ușor care se schimbă întruna, căci în odăița plutitoare de lemn s-au amestecat toate mirosurile, și nu doar cele ale acestei călătorii, ci și acelea ale legănărilor dinainte, toate s-au
Ceai și rom, praf de pușcă și pește. Levantul baroc by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4069_a_5394]
-
ce-ți place!". Zăpadă s-a dus mai întâi la iarbă: -"Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!". Iarbă a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu ascultă rugămintea zăpezii. Tristă și amarata, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia îi spune și lui necazul: -"Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea să. Toate mă alunga și-și bat joc de
Legenda Ghiocelului. In: Alabala by Inst. Bugalete Felicia () [Corola-journal/Imaginative/573_a_704]
-
îmbrățișarea veșnică a Iubirii Și o-mpart prin stihuri și eu omenirii. Cluj Napoca, 30 octombrie 2015 Vânt de toamnă Toamna și-a pus în pletele-i gălbui, Miresmele de struguri și de mere, Iar vântul când adie-n ochii-i albăstrui Aduce lacrimile unor curcubeie. Înveșmântată zarea stă încremenită Așteaptă soarele s-apună în odaie-i Unde doar clipirea-n a vântului suflare Poate ajunge să-l ducă la culcare. Adie vântul peste tâmple de coline, Așternând covor de frunze ruginii
IUBIREA CA O PLOAIE DE HAR de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384750_a_386079]
-
Poporului”, în 12 octombrie 1929: „Dl Dr. Ioan Giurgiu a depus în numele a doi ingineri din Satu Mare o senzațională invenție la ministerul de război. Invenția constă dintr-un aparat aplicat asupra avionului spre a-l face invizibil. Aparatul produce neguri albăstrui. Există încă aparate similare, ele nu produc însă ceață, ci nori sau nori asemănători negurei.
Agenda2005-29-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283964_a_285293]
-
-mpinge necuratul și scot bonurile de masă să văd dacă nu cumva s-a „rătăcit„ vreunul. Și ca să nu greșesc la socoteală,apăs butonul veiozei de lângă pat fără să observ că priza rebelă ieșise din locașul stabilit.O lumină puternic albăstruie și-o bubuitură scurtă tulbură dintr-o dată liniștea camerei și încheieturile mele.La așa ceva nu m-am așteptat ! „La naiba, ăștia te întâmpină cu focuri de artificii ! Asta nu era trecut în program! ” Si dacă nu era în ofertă,după
CU PAHARUL PLIN de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1646 din 04 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384436_a_385765]
-
cuprins mijlocul cu brațul, puțin mai sprințar și parcă, mai grăbit... În cîteva minute eram în fața ușii mele, la parter. Nu-mi găseam cheile de emoție și nici nu nimeream yala cu ele... Neonul din hol se reflecta cu irizări albăstrui în părul ei de culoarea spicului de grâu. Am reușit să deschid, în sfârșit, ușa, invitând-o să-mi treacă pragul și, brusc, am luat-o în brațe și am intrat cu ea în sufragerie, unde am depus-o cu
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382213_a_383542]
-
el, i-a admirat acei ochi căprui încărcați de viață, ușor melancolici, adumbriți de gene mătăsoase, nasul mic, fin, buzele pline, delicat conturate, obrajii rotunzi cu gropițe care îi sporesc șarmul. Părul îi este cârlionțat, negru ca abanosul cu relflexe albăstrui închis, tăiat la baza umerilor. E frumoasă ca o prințesă de Castilia, el nu știe cum o cheamă și tare este curios să afle. Ghinion curat, nici ea și nici celelalte colege astăzi nu poartă ecuson în piept. Acum ea
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
autovehiculelor. BMW albastru este al cincilea în fața lui, are parbrizele fumurii, iar Ștefan nu a observat dacă ea s-a urcat lânga șofer sau pe bancheta din spate. Între timp umbrele înserării au căzut pe neașteptate fie din cerul înalt, albăstrui închis, fie și-au scos mantiile imateriale din pavajul negru ca smoala. Urmăritul schimbă vitezele cu dexteritate și cotește pe Nicolae Bălcescu, al doilea mare bulevard, Ștefan caută să fie cât mai aproape de el deoarece l-ar putea pierde așteptând
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
așa cum, nu știu de ce, În naivitatea mea interesată, mă așteptam. Doar câte o cifră, ca la camerele de hotel. Inutil să adaug că nici una nu era luminată. Cu o singură excepție: Înăuntrul Încăperii cu numărul 3 plutea o lumină vagă, albăstruie. Sau, poate, mai corect spus, un semiîntuneric irizat În albastru, asemănător cu acela care Învăluia coridoarele, Însă mult mai puțin dens, mult mai spre semi decît spre Întuneric. Suficient, totuși, pentru ca luminatorul de deasupra ușii respective să difere sensibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lent dreptunghiul metalic al ușii, ca și când mi-ar fi fost frică să nu scârțâie, și miracolul s-a produs: nu era Încuiată și nici nu scârțâia. Am pășit Înăuntru și m-am oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă lumina și să mă trezesc față În față cu câțiva mascați prevăzuți cu automate Îndreptate spre pieptu-mi de aramă. Așa se Întâmplă când vezi prea multe filme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
față, odată cu lacrimile. O singură dată am vrut să-i dau valiza Adélei. Apoi m-am răzgândit. Acolo unde începea șirul de vile, un brad cu crengile tăiate continua să se țină în rădăcini. În vârful lui ardea o lampă albăstruie. Apa de ploaie din pădure mi-a mai însoțit pașii o vreme, apoi, după primele canale, n-am mai auzit-o decât sub pavaj, cât timp am mai ascultat-o. Dar indicatoarele mi-au abătut atenția. Mă înștiințau că atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe tablă în clasă. Domnului Farney îi plăceau plantele. Le punea peste tot pe pervazul clasei, în ghivece sau în borcane. Când vreuna începea să se pleoștească, nu făcea decât să o atingă cu degetele lui slabe, pline de vene albăstrui, și să rupă frunzele veștede în așa fel încât planta nu simțea nimic, iar în următoarele zile își revenea complet. Cel mai mult îi plăceau violetele, „fiindcă sunt timide și delicate“, ne-a zis nouă. Putea să ia o violetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
arunca câte o privire întrebătoare lui Cristi, care însă îl ignora complet. Ajunsese la a treia halbă pe care, trebuia să recunoască, o savura întocmai cum îi spusese chelnerul la început. Își mai aprinsese o țigară și acum privea fumul albăstrui ce se ridica calm în aerul după-amiezii fierbinți. În clipa aceea, grădina de vară se umplu de zarvă. O ceată de țigani năvălise înăuntru: șase bărbați și patru femei cu fustele largi și înflorate, înconjurați de puradei ce alergau printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-și facă nici o grijă. Gustul iute de tutun prost îi irita mucoasa bucală. Strivi țigara de bușteanul pe care stăteau așezați, ștergându-și firișoarele de tutun care i se lipiseră de buze. Bătrânul fuma mai departe liniștit, suflând fumul albăstrui în sus. Soarele se ascunsese de acum sub linia orizontului, întunericul încă nu se lăsase deplin. În lumina scăzută a amurgului Toma zări o pâclă subțire la gura minei. La început, crezu că este numai o părere, pentru că lucrurile ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ăștia atâta timp aici dacă nu erau în joc sume frumușele. Boris clătină din cap, trăgând cu sete din țigara pe care și-o aprinsese între timp: Ai idee cât au scos până acum? întrebă el, suflând pe nări fumul albăstrui. Nimic! Înțelegi? Nimic. Vezi? Ce să văd? Exact ca în Africa. Singura diferență este că nu suntem noi singurii fraieri, s-a mai înțepat unul. Vlad se opri în loc câteva clipe privindu-l descumpănit. Nu, spuse el zâmbind, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din acelea care primeau toate ziarele și rămase acolo în așteptare. Din fericire nu ploua. Felinarele se stinseră, lăsând orașul cufundat, pentru câteva momente, într-o ultimă și scurtă obscuritate, imediat risipită când ochii se obișnuiră cu schimbarea, iar lumina albăstruie a primelor ore ale dimineții coborî pe străzi. Sosi camionul distribuției, descărcă pachetele și-și continuă ruta. Vânzătorul de la chioșc începu să le desfacă și să aranjeze ziarele în funcție de numărul de exemplare primite, de la stânga la dreapta, de la cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cupru păreau să ascundă mari mistere. Ținuta ei era simplă, fără efecte sau înflorituri. Se aplecă puțin, ridică cele două trăistuțe și dispăru ușurel din raza privirii noastre, cu silueta ei delicată pe care seara o învăluia într-un abur albăstrui, roz, cețos. Fata avea un prenume, am aflat mai târziu, în care dormita o floare, Lysia, iar acest prenume i se potrivea ca o rochie de bal. Nu avea nici 22 de ani, venea din nord, era în trecere. Numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
niciodată atât de încovoiat, de lent și de năucit, iar Destinat nici măcar nu-i răspunse atunci când acesta îl întrebă dacă se simțea bine. Dar probabil că se întoarse în aceeași seară în vestibul, în penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din stradă, pentru a se convinge de ceea ce văzuse, pentru a privi urmele subțiri de noroi pe tabla în alb și negru a pardoselii, și a se uita apoi în ochii îndepărtatei lui soții, care surâdea și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Mai lasă dușul să curgă, iubește apa mai mult ca pe orice. Închide, se șterge la fel de apăsat, să se ducă durerea cu apa, cu vorba, cu ochii, cu timpul. Trage perdeaua, deschide, iese din cadă, aruncă de pe cap casca aia albăstruie, își pune papucii de baie, un halat alb și aproape că fuge în dormitor, pășește pe parchetul salvator din ultima cameră - singura care avea pe jos lemn -, răsuflă ușurată, intră, cu tot cu halat, în scutece, în plapuma bleumarin. Se acoperă până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
își reluară săpatul. În navă era liniște. Robotul debutant Stejeran 1 stătea cu fața lipită de hublou și privea în urmă. Pământul își arcui marginea ca o elipsă, apoi deveni rotund și-n cele din urmă apăru ca o minge albăstruie șutată cu sete în spațiu. — Ce păcat că n-am fost programat să am sensibilitate! spuse visător Stejeran! Uitați-vă ce frumos se vede Pământul, tovarășe comandant! Dar ce folos, dacă nu simt nimic! Stau așa și mă uit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
De ce? — E aici cineva care vrea să vă vorbească. Poate vă interesează... Din penumbra barului, trecând pe lângă cele două cilioaie, își făcu apariția - îl recunoscură numaidecât - un marțian. Îl recunoscură deoarece avea părul tuns scurt și întregul său corp mic, albăstrui, îi era acoperit cu microfoane, prize, ștecăre, radare, prelungitoare, mufe, minimagnetofoane, reportofoane, radioemițătoare, receptoare de înregistrat etc. — Tot învârtindu-ne! salută el politicos. Tot învârtindu-ne! îi răspunse prudent Felix S 23. Am auzit că ați avea o problemă... spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ce-aveți? Niște procesoare, răspunse Felix S 23. Degeaba trag eu fumul în piept, că nu simt nimic; cel mult îmi stric plăcuțele. — Mă rog, zise Getta 2. Își scoase o țigară din poșetă și și-o aprinse. O aură albăstruie de lumină se formă imediat în jurul țigării. — Ce țigări fumați? întrebă Dromiket 4. — „Fermi”, zise Getta 2. — Sunt bune? se interesă Dromiket 4. — Sunt excelente. Tutunul e prelucrat electromagnetic și, în momentul când tragi fumul în piept, datorită temperaturii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
sau poate dorurile neatinse. Contemplat prin desenul minți mele, Poemul Phoenix, a reușit să-mi fie hazardul ingenios ce mi-a atins sentimentul cel mai puternic al dragostei mele pure ; mângâindu-l cu sufletul și o lacrimă topită din tot albăstruiul unui petec din sfântul Cer, simt ca pe o * soră ce-mi este frate . * *Până la zbor , / până peste ape / Unul e nor / fără de ploape , / Până la tine / sunt pământ / Ochii-s retine / făr de veșmânt / Trupul e trup / pe jumătate , / vulpea
DE NICOLAE BACIUT de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364488_a_365817]