151 matches
-
l'aine /12/ il porte aussi, / comme son Y, / la queue à gauche. /12/ [Mulat într-un maiou care face două cute pe vintre poartă de asemeni, precum Y-ul său, coada pe stînga.] Astfel se ivesc din proză doi alexandrini a căror amploare contrastează cu ritmul celui de al treilea paragraf, decupat în trei segmente de 6 silabe prin rimele în /ast/ și prin conectorii MAIS (dar) și ET (și): Tous les cœurs il dévASTE /6/ MAIS se doit d
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
și): Tous les cœurs il dévASTE /6/ MAIS se doit d'être chASTE /6/ ET son juron este BASTE! /6/ [Devastează toate inimile, dar e dator să fie cast și înjurătura lui e BASTA!] Al patrulea paragraf revine la amploarea alexandrinilor: Plus rose que nature / et moins adroit qu'un singe /12/ il bondit aux agrès / saisi d'un zèle pur. /12/ Puis du chef de son corps / pris dans la corde à nœuds /12/ Il interroge l'air / comme un
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
sau fragmente de biografii romanțate. Poemele, unele lirice, cu elemente de pastel, idilă, madrigal, meditație, satiră, altele epice, se plasează tipologic în configurația poeziei românești de dinainte de Mihai Eminescu. Tânărul compars al lui Al. Macedonski își cadențează spunerile când în alexandrini, când în versuri scurte, unele cu ecouri neoanacreontice. Spre deosebire de preeminescieni, Z. își cizelează stihurile mai totdeauna impecabil. Dar cele lirice vădesc tocmai lipsa lirismului, mult mai bogate resurse poetice alimentând compunerile cu caracter narativ-descriptiv. Acestea introduc, cu incontestabile efecte literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
diferență semnificativă de ordin formal. „Asiaticii” nu dispun în abordarea textelor sfinte de o metodologie propriu‑zisă, bine structurată și clar definită. Ei practică în mod obișnuit improvizația, în limitele îngăduite de tipologia tradițională, și acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de bine pusă la punct și extrem de omogenă. Improvizația, în limitele tradiției, practicată de „asiatici” este înlocuită, în cazul „alexandrinilor”, cu o improvizație „artistică”, de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de bine pusă la punct și extrem de omogenă. Improvizația, în limitele tradiției, practicată de „asiatici” este înlocuită, în cazul „alexandrinilor”, cu o improvizație „artistică”, de virtuozitate, al cărei sens nu este autentificat de o tradiție, ci de o logică alegorică, străină uneori de „partitura interpretată”, dar familiară exegetului. Acest criteriu de ordin subiectiv și formativ (exegeza înțeleasă ca exercițiu spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu să se fi inspirat din operele lui Meliton, Despre diavol și Despre Apocalipsa lui Ioan. În mod sigur, el a folosit „doctrinele” prezbiterilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În timp ce Chiril redacta Anatemele împotriva condiscipolului său, Nestorie, care nu recunoștea Fecioarei însușirea de „maică a lui Dumnezeu”, Theodoret îl apără, acuzându‑l pe Chiril de apolinarism (în Cristos, natura umană este absorbită de cea divină). La sinodul de la Efes, alexandrinii se impun cu forța și au câștig de cauză. Nestorie este condamnat, iar împăratul Theodosie al II‑lea cere depunerea sa. Doi ani mai târziu (433), Theodoret redactează un „Act de conciliere”, dar nu îl semnează, pentru a nu subscrie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comunitate, rămasă intactă la neoplatonici, la autorii patristici și chiar până la scolastici. Totuși, în creștinismul primului mileniu - pe vremea când lectura era încă un eveniment eclezial, precedând banchetul euharistic -, doar uzul liturgic al Scripturii legitima pasiunea bibliofilă. Inspirat de teologii alexandrini, Henri de Lubac prefera să descrie creștinismul nu ca pe o religie a Cărții, ci ca pe o religie a Cuvântului. Scolasticii au început să vorbească despre arhitectonica gândirii. Improvizația dialectică de tip socratic și retorica rafinată în protocoalele politice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tardivi, reflectă gnosa mitologiz, antă și sincretismul greco-oriental. Dar mai ales această concepție a Misterelor și a orfismului a influențat hermetismul medieval, Renașterea italiană, tradițiile "ocultiste" ale secolului al XVHI-lea și romantismul; Misterele și Orfeul literaților, misticilor și teologilor alexandrini au inspirat fără încetare poezia europeană modernă, de la Rilke până la T. S. Eliot și la Pierre Emmanuel. Se poate discuta asupra validității criteriului ales pentru a circumscrie marile contribuții în istoria ideilor religioase. Totuși, dezvoltarea a numeroase religii îl confirmă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Căutarea terminologică se va opri la expresia potrivită. Reunirea celor două naturi va fi numită, după sinodul de la Calcedon (451), "uniune ipostatică". Noțiunea de ipostază, care înseamnă bază sau suport, fusese deja împrumutată de către Părinții doctrinei de la Plotin și de la alexandrini pentru a rezolva enigma dogmei trinitare: "O substanță, trei persoane sau ipostaze", Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh. "Uniunea ipostatică" a naturilor divine și umane, care constituie chiar taina Întrupării și capodopera Sfîntului Chiril, nu se recomandă și nici nu se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
înmulțea foarte mult și o mare mulțime de preoți s-au supus credinței. Ștefan, plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor. Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberților, a cirenenilor, a alexandrinilor și a celor din Cilicia și Asia, și au început o discuție aprinsă cu Ștefan, dar nu-i puteau ține piept înțelepciunii și duhului cu care vorbea» (Fap 6,7). Și, pentru că nu puteau să-i reziste cuvintelor sale, au
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Tradiție poartă, În cazul de față, un nume: Protoevanghelia lui Iacob. Două episoade sunt citate de Clement Alexandrinul (Stromate VII,93,7) și de Origen (Comentariul la Matei X,7), ca dovezi irefutabile Împotriva celor care negau fecioria Mariei. Pentru alexandrinii noștri așadar, Protoevanghelia reprezenta o garanție indiscutabilă de ordin istoric. Titlul sub care este cunoscută astăzi apocrifa se datorează unei greșeli de Înțelegere a rolului acesteia În Biserică. Primul traducător În latină, Guillaume Postel (mort În 1581), văzând că ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
la amândoi ochii. Când și-a dat seama de unde i se trăgea nenorocirea, s-a rugat la Dumnezeu multe zile la rând și așa s-a Însănătoșit” (traducerea mea). FINAL PASAJ RETRAS Prima reacție din partea evreilor (atât palestinieni, cât și alexandrini) a fost de entuziasm. Versiunea greacă era așezată pe picior de egalitate cu originalul ebraic, iar tălmăcitorii considerați nici mai mult, nici mai puțin decât urmașii spirituali ai profeților. Philon, cu un secol după Pseudo-Aristeas, redă ceva din această atmosferă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Septuaginta ca text de sine stătător. LXX este Biblia citită și utilizată pentru exegeză de majoritatea Părinților Bisericii. Excepție fac numai câțiva Părinți antiohieni - Diodor, Teodor al Mopsuestiei -, adepții unei interpretări „istoriste”, mai aproape de literalitate a Sfintei Scripturi, spre deosebire de Părinții alexandrini, creatorii și propagatorii metodei de interpretare numită „alegorică”. „Părinții n-au resimțit nevoia să Învețe ebraica (exceptându-i pe antiohieni și, desigur, pe Ieronim - n.n.). Ei aveau doar câteva cunoștințe rudimentare ale acestei limbi, ca și Philon din Alexandria: două-trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
al lui Salluste. În paralel, așa cum o arată Lilla, Într-un foarte frumos articol, alți cercetători, precum C. Pera, H. Ch. Puech, V. Lossky, E. von Ivanka, W. Völker, Al. Golitzin au examinat În profunzime dependența autorului corpusului față de Părinții alexandrini și capadocieni. Stăniloae ignoră toate aceste lucrări În Introducerea redactată, să ne amintim, după 1990. El se mulțumește să polemizeze cu preotul-filozof Cicerone Iordăchescu, autor al unei vechi traduceri a lui Pseudo-Dionisie, din 1936, care Îl plasa pe autorul corpusului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
astfel: "Eu și Tatăl una suntem" (In., 10, 30). O unitate pe care Isus al evanghelistului Ioan o cere și apostolilor: "[...] ca ei să fie una ca și noi" (In., 17, 11). Mai târziu se întâlnesc elemente mistice la teologii alexandrini Clement și Origene (secolul III), la Sfântul Augustin (secolele IV-V) și în special în filozoful mistic care scria sub pseudonimul discipolului lui Pavel, Dionisie Areopagitul (secolele V-VI). El a creat conceptul de "teologie mistică" (mystica theologia), de la care
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Heidegger. Idealismul german, în opoziție cu empirismul englez și pozitivismul francez, o școală de gândire care situează ideea înaintea materiei, ca să simplificăm grosolan opțiunea lor ce curge în siajul antic al unui Platon și al întregii sale școli până la filozofii alexandrini, care, „alergând după Idee”, ajung în vecinătatea gândirii mistice... Sunt eu însumi un „idealist”, cred adică în „primatul ideii” sau, mai exact, ca la „tata Kant”, în categoriile apriorice de spațiu, timp, cauzalitate, substanță, în ceea ce el a numit „Estetica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Bronzes, 1897), poemele sale franțuzești au fost scrise încă din tinerețe, pe parcursul multor ani. Cele mai multe piese din volumul amintit posedă dublă variantă (Avatar, Le steppe, Leurre). în ele, poetul se arată mai conformist decît în textul românesc, versifică sec în alexandrini cuminți, preferă sonetul, respectă scrupulos prozodia și își alege atent rimele, în maniera lui Hérédia. în general ideea poetică, uneori vibrantă și îndrăzneață, imediat ce îmbracă haină străină devine convențională. Cruditățile de limbaj și exotismul poemelor românești se șterg. Ceea ce jenează
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
se încarnează în materia anecdotică (incomprehensibilă doar prin ea însăși, fără referire la gîndirea care o animă)” (p. 46). Înarmat cu aceste adevăruri, Toma Pavel întreprinde o poetică a romanului în patru secțiuni dispuse cronologic: cea închinată romanului arhaic, de la alexandrini la romanul picaresc; apoi cea închinată trecerii la modernitate, petrecută în secolul al XVIII-lea în Anglia și Franța; secțiunea marelui roman clasic din secolul al XIX-lea; și, în fine, romanul contemporan, atras de sirenele modernității și mizînd pe
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
profesorului, un spirit răutăcios din epocă afirma că, împovărat de lucrări ce nu-i lăsau o clipă liberă, Nicolae Iorga își rezerva pentru piese lungile călătorii prin străinătăți cu trenul. Atunci, le șuiera prin somn, în timp ce, un secretar, meșter în alexandrini, le trecea pe hârtie. În Dicționar: "Oricât s-ar poticni în revărsări amorfe de alexandrini, și oricât de deficientă ar fi mimica raciniană, N. I. este un scriitor foarte talentat, cu un simț artistic imediat perceptibil în detașarea cu care dramaturgul
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
o clipă liberă, Nicolae Iorga își rezerva pentru piese lungile călătorii prin străinătăți cu trenul. Atunci, le șuiera prin somn, în timp ce, un secretar, meșter în alexandrini, le trecea pe hârtie. În Dicționar: "Oricât s-ar poticni în revărsări amorfe de alexandrini, și oricât de deficientă ar fi mimica raciniană, N. I. este un scriitor foarte talentat, cu un simț artistic imediat perceptibil în detașarea cu care dramaturgul îl alungă pe istoriograf dintre proiectele sale. Încă de pe când trăia, și în ciuda celebrității, piesele
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
scări/ umede de bloc cu gluga trasă pe ochi” (p. 27). Cele două vârste morale ale umanității se repetă la nivelul vârstelor psihologice. Aceeași situație într-un alt poem (tot sonet, ca la Ivănescu și Cărtărescu, numai că măsurat în alexandrini) al confesiunii inoperante. Sfaturile sunt de prisos sau vin prea târziu: „Și-a băut berea în cîteva ore, ai/ noroc, i-am zis, n-a picat la tine gena/ abuzului. La plecare, m-a întrebat -/ cum se poate să nu
Naivii și sentimentalul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4264_a_5589]
-
granițe de vers și strofe, se opresc, rămân pulsațiile, care reverberează. Pentru ca cititorului contemporan pulsațiile să-i devină perceptibile, trebuie, în primul rând, să-i fie cunoscută (cu detalii suplimentare, istorice și dialectale) limba elegiacilor greci, de la Kallinos la târzii alexandrini. Chiar și când acest lucru nu se poate întâmpla, traducerea foarte exactă a fragmentelor excerptate, a poemelor în alte cazuri, dublată în câteva rânduri de variante libere, respectând însă tiparele metrice, îl ajută pe lectorul nespecialist să acceadă la ritmul
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
am revenit în țară, cărțile s-au întors din infernul bibliotecilor în rafturi și fișele lor îngălbenite și-au luat locul prin fișiere. Din spuma mărilor... a revenit cuminte printre cărțile mele. Și cum a venit timpul retrospectivelor și grămăticii alexandrini s-au apucat să alcătuiască vaste dicționare, amestecând istoria cu mitul, cu fabulele, adevărurile și falsurile, într-o zi, la Editura Fundațiilor, cineva îmi arată un șpalt al primului volum din dicționarul lui Zaciu. Evident, am citit articolul scris despre
Din spuma mărilor... by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/15420_a_16745]
-
de cîte ori omul renunță la sesizarea esențelor ultime, ori de cîte ori se mulțumește cu adunarea sîrguincioasă a faptelor, cu inventarierea febrilă (ca sub o amenințare a metafizicii lezate) a numelor, el se înhamă la o vastă lucrare enciclopedică. Alexandrini sau iluminiști, cărturari tîrzii, demitizatori de tot felul au preferat refugiul în universul văzutelor, unui univers al nevăzutelor, din care se vedeau alungați". În terminologia biblică, familiară lui Nicolae Balotă, i se reproșează duhului enciclopedic mai mult decît reducționismul mistificator
Pornind de la literatura franceză(III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14223_a_15548]