10,633 matches
-
Întregi, la prova unei bărci care nu Înaintase nici un metru În acea absurdă călătorie În care o ființă de coșmar Îi conducea dinspre nicăieri spre niciunde. Se gîndi să se Îndepărteze, să Îngăduie acelui curent suav să o Îndepărteze de ambarcațiune foarte Încet, pînă cînd marea cea mare, marea cea leneșă, avea s-o Înghită, Într-o definitivă Îmbrățișare, transformînd-o pentru totdeauna Într-o parte a ei. Ar fi fost un final frumos după atîția ani agitați și tulburați. Niña Carmen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Oberlus vru să răspundă, dar păru să priceapă că nu dispunea de suficientă energie pentru a vorbi și a vîsli În același timp și-și văzu În continuare de treabă, care i se părea zadarnică de-acum, Încercînd să facă ambarcațiunea să Înainteze - mereu către răsărit - fie și numai cu cîțiva centimetri. Din nou zăpușeala puse stăpînire pe ambarcațiune. Niña Carmen se lăsă să cadă pe saltea, iar portughezul Ferreira, cu picioarele rășchirate pe banca sa, deschidea tot mai mult gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a vîsli În același timp și-și văzu În continuare de treabă, care i se părea zadarnică de-acum, Încercînd să facă ambarcațiunea să Înainteze - mereu către răsărit - fie și numai cu cîțiva centimetri. Din nou zăpușeala puse stăpînire pe ambarcațiune. Niña Carmen se lăsă să cadă pe saltea, iar portughezul Ferreira, cu picioarele rășchirate pe banca sa, deschidea tot mai mult gura ca să respire, ca și cum ar fi făcut un efort supraomenesc să-i ajungă aerul În plămîni. Iguana Oberlus se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pești, pentru că atunci cînd firele se duseră la fund, la vreo patruzeci de capete, peștii, de toate mărimile și din cele mai variate specii, s-au năpustit asupra momelii sîngerînde, rămînÎnd prinși În cîrlig. Euforic, Iguana Oberlus depozită pe fundul ambarcațiunii recolta bogată și lăsă imediat să cadă În apă bucățele mici din ficatul cald al răposatului Ferreira. Aruncă ce mai rămăsese la bord și apoi azvîrli mortul În apă, observînd cum se Îndepărta puțin cîte puțin, Împins de curent În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
incitată de dorința de a ajunge odată sau de a zări măcar țărmul, vîsli la rîndul ei, făcîndu-și ferfeniță mîinile, Însuflețită de o dorință necontrolată de a Înainta spre răsărit. Patruzeci de zile, poate cincizeci, stătuseră la bordul acelei fragile ambarcațiuni, ale cărei crevase Începeau să cedeze deja de-a dreptul alarmant, obligîndu-i să scoată apă constant, și Încă nu Îi venea să creadă că, așa cum o asigura Oberlus, poate În numai două zile avea să se Încheie supliciul lor. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și mai Înfruntă o dată marea, care nu era nemărginită. Lungi, blînde, leneșe, valurile se spărgeau fără furie sau putere pe o plajă interminabilă; valuri fără chef de luptă, dar capabile, prin dimensiunea lor și prin ciocnirea curenților, să scufunde o ambarcațiune la un moment dat, iar Oberlus Își dădu seama de asta cînd se afla foarte aproape de coastă. - Apucă timona! porunci el. Ține mereu pupa spre valuri, căci dacă bat pieziș ne răstoarnă și curenții aici sînt foarte Înșelători - scuipă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Împingă pe creastă, aruncînd-o Înainte și mai iute, acestui val urmîndu-i altul. Între valuri, Oberlus nu se opri nici o clipă din vîslit, În timp ce Niña Carmen se agăța din toate puterile de echea timonei și astfel, marea și omul, uniți, conduseră ambarcațiunea pînă unde Începea plaja. În clipa În care păru că prora avea să se Înfigă În el, Iguana Oberlus sări agil În apă, Înșfăcă lunga funie din dreptul ei și alergă spre pămînt cu apa pînă la mijlocul piciorului, pufnind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
uitat decît la fața lui. Se auzi o bubuitură și căzu pe spate, cu pieptul străpuns de un glonț. Carmen de Ibarra - niciodată nu avea să mai fie, pentru nimeni, Niña Carmen, și nici măcar Carmen de Ibarra - se Întoarse la ambarcațiune, puse mîna pe sacul cu bijuterii și pe un butoiaș cu apă și se Îndepărtă, mergînd tot Înainte pe plajă, mereu spre miază-noapte, fără să Întoarcă nici măcar o dată capul. Prăbușit pe nisip, Înfigîndu-și În el degetele ca să nu strige, Iguana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și voci, iar printre ele, lui Tapú Tetuanúi i se păru că recunoaște vocea prietenului sau, Chimé, Uriașul din Farepíti, pe care nimeni nu reușise să-l învingă, nici în lupta corp la corp, nici în cursele de pirogi. După ce ambarcațiunile dispărură din vedere dincolo de Punta Rofau, iar soarele își trimise către lume rază să verde de rămasbun, Tapú Tetuanúi ieși din apă și își relua drumul, pe cărarea cea largă care ducea către casă frumoasei Maiana. Preferă să ajungă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
emoționantă, si se angaja să caute o piroga cu care să blocheze stâmtoarea Teavanuí. Întreaga insulă era complet înconjurată de o centură lata de corali și era practic imposibil că un om cu un picior zdrobit să poată țări o ambarcațiune pe deasupra lor și s-o lanseze pe partea cealaltă, unde valurile mării se spărgeau cu violența. Pentru cineva care nu era născut pe insula și deci care nu cunoștea strâmtorile minuscule prin care se putea strecura o canoe - la lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Chimé veni și îi lua din Punta Patiúa, pentru a străbate, fără grabă, cei doi kilometri care îi despărțeau de strâmtoare. Fu o noapte lungă, întunecoasa și plină de emoții, în care valurile insistențe care soseau dinspre ocean împingeau mereu ambarcațiunea către interiorul lagunei, însă tot de atâtea ori ocupanții săi vâsleau înapoi, pentru a-și menține poziția în mijlocul canalului, astfel că nici măcar un înotător discret n-ar fi putut să se strecoare neobservat. Nici Tapú Tetuanúi, nici prietenii săi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dormim? —Ai o viață-ntreagă ca să dormi, îi aminti Tapú. Iar eu n-am nici cea mai mica intenție s-o fac înainte de-a pune mâna pe ticălos. Așa că... să pornim! Vâsliră de-a dreptul spre Punta Rofau, traseră ambarcațiunea pe nisip la mai puțin de cinci sute de metri de casă frumoasei Maiana și își deschiseră drum prin desișul râpei, pana cand zăriră deasupra lor grosul aito care marca punctul de cotitură al potecii. Aici a căzut! exclama Tapú
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
unealtă primitivă, erau nevoiți să perforeze orificii de mai puțin de o jumătate de centimetru în diametru. Și, în timp ce munceau, bărbați și femei, copii și bătrâni, săraci și bogați, intonau la unison „Cântecul lui Tané“, care avea să ajute frumoasă ambarcațiune pe care o construiau să străbată oceanul, evitând în același timp toate pericolele. Dacă eu îmi conduc piroga peste ape-nvolburate, ele să treacă pe dedesubt, o, zeule Tané! iar piroga mea să treacă pe deasupra. Dacă eu îmi conduc piroga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
scândurilor din care erau făcute, presupunea sute de cusături și mii de găuri. Tot acest edificiu era întărit prin interior cu grinzi de aito, un lemn extrem de rezistent, care, în plus, era considerat sfânt și se credea că va proteja ambarcațiunea. De aceea, în ciuda faptului că toți locuitorii insulei, până la ultimul, munceau din zori și până în noapte, construirea Mararei ( Peste Zburător), căci așa hotărâse Consiliul că se va numi vasul, înainta foarte încet. Roonuí-Roonuí și războinicii lui își pierdeau răbdarea calculând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
petrece cu ea noaptea asta, al doilea, pe cea de mâine, iar al treilea, poimâine... De acord? —De acord! Țâșniră în picioare și o zbughiră către stânci. Sosise momentul să lanseze Marara la apă. Ceremonia de lansare a unei mari ambarcațiuni - și aceasta era cea mai mare și cea mai frumoasă care se construise vreodată în Bora Bora - cerea un ritual foarte strict, căci cel mai important lucru era că zeul mării să protejeze navă de miile de pericole pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sub ei, se află un spațiu gol, fără fund. Mare, mare și iarăși mare. Și după aceea, mare. Și-apoi din nou mare, care se termină acolo unde începea iarăși marea. Mii de mile de mare, deasupra căreia o fragilă ambarcațiune, cusuta dintr-o mie de bucăți de lemn, alunecă împinsă de vântul persistent care sufla dinspre sud-est, ce avea să sufle în același fel și atunci când se vor hotărî să pornească înapoi. Știau că acest vânt, acest alizeu constant, temutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
piroga, într-o piroga va muri“, spunea tradiția, si era evident că Miti Matái își asumase fără reținere destinul și nu părea deloc nemulțumit de el. Pentru marea majoritate a polinezienilor, faptul de a porni în larg la bordul unei ambarcațiuni precum Marara nu era doar un mijloc de a călători dintr-un loc în altul, ci aproape că se transformă într-un mod de viață la care se adaptau firesc; nici macar lipsa de spațiu de pe vas nu părea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Maó, ferocele Rechin Alb, creatură cea mai sângeroasă de pe planetă, coșmarul navigatorilor din Pacific, care preferau să înfrunte cel mai teribil ciclon decât să întâlnească fiara cu o mie de dinți precum cutițele. Era acolo, învârtindu-se încet în jurul fragilei ambarcațiuni, pe care ar fi putut-o trimite pe fundul oceanului dintr-o singură lovitură, încercând să-și dea seama dacă este vorba despre o simplă bucată de lemn fără nici o valoare sau ea conține vreo ființă vie, pe care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vie, pe care ar putea-o devora. Nici un suflet nu se mișcă pe bordul Mararei. S-ar fi putut crede că cei treizeci și ceva de oameni se transformaseră în statui de piatră sau se volatilizaseră, așa încât, lipsită de cârmaci, ambarcațiunea începu să vireze spre tribord, după capriciile vântului și ale valurilor. Minutele treceau încet și pline de groază. Tapú Tetuanúi tremura. Vahíne Tiaré plângea înăbușit, mușcându-și buzele ca să nu țipe. Miti Matái începu să se târască, milimetru cu milimetru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aproape toți păreau să cântărească propunerea căpitanului lor, care nu era de nerealizat. Era un plan care prezenta, printre altele, avantajul considerabil de a nu-i obligă să înfrunte numerosul grup de războinici înarmați până în dinți care conduceau cele patru ambarcațiuni. În cele din urmă, Roonuí-Roonuí își dădu acordul, vorbind în numele tuturor: — În calitatea mea de Căpetenie a Războinicilor îți susțin planul, fără nici o reținere. Îl privi în ochi. Și acum ce trebuie să facem? —Să-ntindem toate pânzele, să vâslim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar fi putut crede că lua parte la o formidabilă întrecere. Se văzură nevoiți să pună doi oameni la cârma ca să poată s-o stăpânească, iar Navigatorul-Căpitan își demonstra încă o dată profunzimea cunoștințelor, atunci când trebui să corecteze derivă, nelăsând fragilă ambarcațiune să se depărteze nici măcar cu un metru de cursul pe care și-l propusese. Zi și noapte, bărbații se înlocuiau la vâsle, iar femeile la aruncat apă, astfel că timp de cinci săptămâni tăiară oceanul că o săgeată uriașă pornită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cincizeci de metri lungime pe șase lățime și era încununată de catarge extrem de înalte, de care atârnau uriașe vele albe, care semănau cu niste munți, capabili să prindă și cea mai mica briză care ar fi bătut peste ocean. Ce ambarcațiune era aceea - dacă într-adevăr era vorba despre o ambarcațiune - și ce fel de uriași o cârmuiau? Desigur că nimeni de pe bordul catamaranului nu mai văzuse așa ceva, nici macar nu mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave și, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de catarge extrem de înalte, de care atârnau uriașe vele albe, care semănau cu niste munți, capabili să prindă și cea mai mica briză care ar fi bătut peste ocean. Ce ambarcațiune era aceea - dacă într-adevăr era vorba despre o ambarcațiune - și ce fel de uriași o cârmuiau? Desigur că nimeni de pe bordul catamaranului nu mai văzuse așa ceva, nici macar nu mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave și, cu toate că unii dintre ei susținură că trebuie să fi fost vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de ce este în stare cu adevarat decât atunci când trebuie să înfrunte moartea. Zâmbi, ca și cum ar fi spus o glumă copilăreasca. Până la urmă, întotdeauna a fost mai ușor să distrugi ceva, decât să construiești. Își schimbă apoi tonul vocii. Cu noua ambarcațiune lucrurile s-au dovedit mult mai simple. Noaptea navigam, iar ziua dormeam. Ploaia îmi asigura apă de băut și, în curând, începură să-și facă din nou apariția Mahi-Mahi, deci aveam și ce mânca. Clatină din cap, râzând parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fie respectuoși, convinși fiind că eu îmi consider călătoria încheiată și că intenționez să rămân definitiv printre ei. Clatină de mai multe ori din cap, ca și cum s-ar fi mirat și el de această atitudine. Bănuiesc că starea lamentabila a ambarcațiunii mele, care se năruia văzând cu ochii, i-a făcut să creadă că nimănui nu i-ar putea trece prin minte să încerce să traverseze cu ea cele două mii și ceva de mile de ocean care ne despărțeau de Bora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]