177 matches
-
de început, episod median ce evită conturarea unui contrast evident și revenirea secțiunii introductive într-o ipostază concentrată. Introducerea evită „asaltul” abrupt, apelând la o exprimare în valori lungi de durată ce parcurge în liniște (p, più p) spațiul unui ambitus extins, ca un gest de marcare inițială a „ringului” reprezentației ulterioare. Acest fapt determină rezonarea cu mai multă distincție a terțelor de început, creând efectul armonic corespondent unor acorduri de nonă mare. Acordul de do major cu plasarea sunetului re
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
mi-am dat seama că trăim într-o lume în care șuturile puternice pot fi considerate abilități diplomatice, măcar în întâlnirile bilaterale de stat. Treptat, am aflat că o operație estetică la picioare îți face opiniile mai pertinente, iar un ambitus mai generos este garanție că acesta va răsuna de la tribuna Parlamentului. Mai nou, s-a întâmplat Minunea. Da, Adi Minune candidează la alegerile locale. Poate fi găsit pe o listă de consilieri locali pentru Primăria Ștefănești, comună învecinată Bucureștiului, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
în rolul „Nilakantha din opera „Laocome de Leo Delibeș obținând un strălucit succes remarcat de criticul muzical Edgar Elian în revista Muzica nr 10/1962 în care arăta: „Basul Florin Aurel Hudeșteanu, de fapt mai degrabă un bas-bariton, cu un ambitus foarte întins, o voce de calitate și un joc de scenă sugestiv. în rolul lui Nilakantha din „Laocome” Hudeșteanu produce o foarte bună impresie; el tălmăcește celebra arie din actul II cu o remarcabilă forță expresivă și reușește în general
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
4. „Influența iraniană”. Istorism și morfologie istorico-religioasătc "2.4. „Influența iraniană”. Istorism Și morfologie istorico‑religioasă" Cu ocazia colocviului „Mircea Eliade e le religioni asiatiche”, organizat la vechiul institut fondat de Giuseppe Tucci, redutabilul iranist italian Gherardo Gnoli remarca elogios ambitusul larg al utilizării surselor iraniene de către Eliade și pertinența integrării lor hermeneutice: „Mircea Eliade nu a fost un iranist de profesie. Dar contribuția pe care a adus-o la istoria religioasă a Iranului antic este importantăprin echilibrul interpretărilor sale”2
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Renewal (= Religious Perspectives, vol. XV), New York, 1966. Unul dintre cei mai fideli iraniști față de teoria trifuncționalismului dumézilian. Aria intereselor sale nu s-a restrâns însă doar la nivelul iranisticii, el fiind unul dintre acei istorici ai religiilor și orientaliști cu ambitus larg, care a păstrat un contact viu cu literatura modernă și muzica: „Importantele monografii ale lui Duchesne-Guillemin despre Mallarmé și Valéry puteau fi scrise de orice critic literar eminent, fără să fi avut vreun contact cu istoria religiilor” - cf. M.
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
să definim generația mea drept "generația Labiș", care generație, în concepția mea vă înglobează și pe voi, optzeciștii, atunci sunt de acord, da, mulți au fost duplicitari și în capul listei e chiar Labiș, a cărui voce a avut un ambitus impresionant, de la notele cele mai joase, până la cele mai înalte, colegii din imediata apropiere a lui Labiș s-au exersat mai ales în notele joase, de la Al. Andrițoiu și Gheorghe Tomozei, până la Ion Gheorghe și Titus Popovici, următorii, Nichita Stănescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
au recomandat-o pentru o viitoare carieră de succes. Așa am distribuit-o, cu grijă, mai întâi în Pajul din Rigoletto, apoi în rolul Kate din Butterfly, după care în roluri principale din Văduva veselă și Silvia. Având siguranță muzicală, ambitus extins, un glas calitativ egal în toate registrele, experiență și intuiție scenică, toate o *) În cazul de față este vorba de Doina Dimitriu pe care am remarcat-o recomandau pentru roluri mai importante. Abia atunci urmărindu-i evoluțiile anterioare am
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
constata că fiecare componentă a programului a fost demnă de admirație. În tripticul psaltic, soprana Ada Burlui ne-a reliefat calități pe care, cândva, nici vârsta și nici repertoriul abordat pe scena Operei nu-i ofereau prilejul să le prezinte! Ambitusul său vocal atât de extins, solicitat de cele trei piese, timbrul cald, duios, egal și amplu, au fost atuurile sopranei, acompaniată atât de discret și cu evlavie de către dirijor! Apoi rafinamentul, discreția, sensibilitatea și siguranța tehnică au făcut din excelentul
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
S. Crohmălniceanu, București, 1962; Să ne facem daruri, București, 1963; Disciplina harfei, București, 1965; Îl cunoașteți pe Tică?, București, 1966; Sângele, București, 1966; Destinele paralele. La scara 1/1, București, 1967; Uite-l este... Uite-l nu e, București, 1967; Ambitus, București, 1969; Întâmplări cu haz, București, 1969; Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru, București, 1969; Cronofagie. 1944-1969, București, 1970; Recviem, București, 1971; Marea conjugare, București, 1971; Atât de grozavă și adio. Confidențe fictive, București, 1971; ed.
CASSIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
candidat a unor sunete emise de un instrument muzical; (îi) intonarea gamei Do major, a relativei acesteia și a arpegiului acestora, după tonul dat de profesorul examinator. Memorie muzicală: - reproducerea unui fragment ritmico-melodic, dat de profesorul examinator. Calități vocale: - verificarea ambitusului vocal (întinderea vocii) prin intonarea unei melodii din repertoriul dat, la alegerea candidatului, transpusă pe diferite trepte din gamă. Simț ritmic: (i) reproducerea de către candidat (prin bătăi din palme sau cu un creion) a unui fragment ritmic, dat de către comisie
ORDIN nr. 3.765 din 30 aprilie 2009 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5.166/2008 privind aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare şi a Calendarului admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2009-2010. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/211207_a_212536]
-
pe Calea Victoriei), Monte Carlo din Cișmigiu, Intercontinental, Hotel Flora (azi Crowne Plaza).. A cântat și pe scena Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, alături de Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Nicu Constantin. Vocea Romicăi, cu un timbru patrunzător, o impostație naturală și un ambitus impresionant este dublată de un simț al măsurii și al tonalității similar cu al instrumentiștilor. Ea posedă un întreg arsenal de ornamente, împletind vibrato-ul natural al vocii cu triluri anume controlate, iar salturile la octave superioare erau urmate de
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
sezon al dramei muzicale "Nashville" difuzată de ABC. Vocea Christinei Aguilera a fost îndelung discutată de către presă și critica de specialitate, încă de la debutul său din anul 1999. Interpreta a fost inclusă în categoria sopranelor spinto și este recunoscută pentru ambitusul său ce însumează patru octave (Do-Do). Glasul Aguilerei este adesea aclamat pentru timbrul său pătrunzător, iar artista deține abilitatea de a atinge note muzicale înalte prin intermediul vocii sale de piept și a unui falset „grațios, pur și luminos”; mai mult
Christina Aguilera () [Corola-website/Science/303101_a_304430]
-
și catolice. În perioada timpurie a evului mediu ea constă dintr-o unică și firava linie melodica, adică o monodie (o singură voce, un cânt religios), destinată întonării de către un cântăreț sau un grup. Desfășurându-se pe un spațiu melodic (ambitus) restrâns, aceasta cantare putea totuși îmbracă forme diferite, de la psalmodia ce repeta un singur sunet, intercalând pe alocuri scurte formule melodice,până la cantul propriu-zis, bogat în melisme. Cântările liturgice ortodoxe au fost organizate în secolul al VIII-lea de Ioan
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic. În 1963 a fost angajată la Teatrul "Constantin Tănase" din București; a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma "Electrecord". A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din
Doina Badea () [Corola-website/Science/304034_a_305363]
-
muzica a devenit profesia să. A absolvit Școală Populară de Artă din Iași, a dat examen și a fost confirmat ca artist profesionist,cu atestat clasa I. Încă de la debut se distinge prin vocea aparte, melodioasa, puternică și cu un ambitus puternic. Începe colaborarea cu Televiziune Română, si, în 1973,cu ajutorul redactorei Theodora Popescu, are o prima apariție la televiziune, în emisiunea Viața Satului, cu melodii populare din zona Iașului. Are foarte multe apariții apoi la radio și TV, înregistrează pentru Electrecord
Ion Macovei (cântăreț) () [Corola-website/Science/304427_a_305756]
-
dulce sopranino, sopran, alto, tenor, baș, etc. În care cel sopranino, alto și baș sunt construite în Fă, iar sopran și tenor în Do. Flautul soprano mai este cunoscut și sub numele de "diskant" sau "deskant". Flautul dulce are un ambitus de 2 octave și jumătate, sunetele din ocava a treia putând fi luate numai de suflători experimentați: A fost un instrument deosebit de popular în Renaștere și Baroc. Continuă să fie popular în școli datorită simplității în folosire. A fost folosit
Flaut dulce () [Corola-website/Science/312601_a_313930]
-
pe folosirea subtilă a unei orchestre de coarde și a armoniei vocale. În cântec este folosit câte un acord pe spații mari și nu sunt secțiuni instrumentale prea lungi. Ritmul melodiei vocale conține doar câteva sincope și se folosește un ambitus de o sextă mică, de la do# până la nota la în octava 1. În 2008, Scherzinger a declarat că „știam că piese ca «Don't Cha», «Buttons» și «Stickwitu» ne vor ajuta să ne creăm standardele și ne vor arăta direcția
Buttons () [Corola-website/Science/312725_a_314054]
-
mare pas înainte: neumele sunt asociate cu portativul, putându-se astfel reda grafic atât "înălțimea" cât și "durata" aproximativă a sunetelor. Inițial cântările liturgice utilizează un portativ de 4 linii cu două chei, "fa" și "do"; pe măsură însă ce ambitusul melodiei s-a extins în acut a fost nevoie de încă o cheie, "sol": Tot în această perioadă (sec. XI) se introduc în notație și denumirile silabice ale sunetelor - atribuită lui "Guido D'Arezzo". Denumirea silabică a sunetelor (980-1050) - provine
Notație muzicală () [Corola-website/Science/311491_a_312820]
-
simfonii de J. Haydn, în orchestră sunt cerute trompete și clarinet (care nu este utilizat într-un număr mare de simfonii de W.A. Mozart). Sub influența operei lirice, se adaugă mai târziu cornul englez, contrafagotul, suflătorii de alamă cu ambitus mai grav decât cornul francez (trombonul, tuba) și harpa. Acestora se adaugă vocea umană, așa cum a fost ea consemnată mai întâi în Simfonia a IX-a de L. van Beethoven. Pentru comparație, urmăriți instrumentația unor simfonii și cicluri de simfonii
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
din adâncul gâtului până la un falset feminin) și le poate alterna cu ușurință, folosind interjecții percutante, ca un ansamblu vocal feminin ce se apropie de orgasm muzical”. "Latin Beat Magazine" consideră că „abilitățile vocale [ale Shakirei] se bazează pe putere, ambitus și pe acel falset unicat. Ea poate interpreta în forță cântece ce au sonorități rock cu o intonație superbă și clară sau poate susține o notă lungă cu o melodicitate fermecătoare. Falsetul utilizat, o trăsătură importantă a interpretării vallenatolui columbian
Shakira () [Corola-website/Science/311634_a_312963]
-
fi înlocuit în polifonie de soprană. Începând cu secolul XV, termenul de tenor începe să desemneze vocea masculină care cântă, născându-se astfel o nouă tipologie de voce masculină. O definiție mai complexă a tenorului: un cântăreț masculin cu un ambitus vocal ce pornește de la Do din octava mică și merge până în La din octava I în muzica corală, sau până în Do2 ("tenor C", "tenor high C") în muzica de operă. Cu toate acestea, ambitusul nu este singura caracteristică definitorie a
Tenor () [Corola-website/Science/311827_a_313156]
-
tenorului: un cântăreț masculin cu un ambitus vocal ce pornește de la Do din octava mică și merge până în La din octava I în muzica corală, sau până în Do2 ("tenor C", "tenor high C") în muzica de operă. Cu toate acestea, ambitusul nu este singura caracteristică definitorie a vocii de tenor. Un rol important în stabilirea tipului de voce la un tânăr cântăreț îl are timbrul vocal, precum și pasajul, sau punctul de tranziție ("passaggio"). La bază trebuie să stea și țesătura tânărului
Tenor () [Corola-website/Science/311827_a_313156]
-
de durată. Printre secretele utilizate în această trecere amintim: laringele jos poziționat, faringele larg deschis, centrarea coloanei sonore, cântatul în mască, sombrarea/întunecarea sunetului, verticalizarea poziției de cântat, pregătirea mentală a pasajului. Ludovic Spiess menționa la începutul lucrării sale importanța ambitusului necesar pentru abordarea diverselor roluri. Drept curiozități iată câteva dintre notele extreme care apar în repertoriul rolurilor de tenor. Limita de jos a tenorului este situată teoretic la do din octava mică, cu toate că rareori linia muzicală coboară sub re, re
Tenor () [Corola-website/Science/311827_a_313156]
-
și note cu mult mai rare, care apar de obicei în repertoriul de belcanto, cum ar fi do#2, re2. Nota extremă în acut este fa2, întâlnită în rolul lui Arturo din "I Puritani" de V. Bellini. În funcție de calitățile vocale (ambitus, volum, culoare) dar și de temperamentul solistului, tenorii s-au grupat în aproximativ șase mari subcategorii: tenorul lirico-lejer, tenorul liric, tenorul spint, tenorul dramatic, heldentenor, tenorul buff. "Este cea mai usoara voce de tenor si de un caacter mai mult
Tenor () [Corola-website/Science/311827_a_313156]
-
de J. G. Ballard. În mare, a fost produs de Madonna, William Orbit și Patrick Leonard. Albumul a reprezentat o nouă direcție muzicală pentru cântăreața, conținând și piese despre viața de mama, faima și spiritualitate, iar datorită repetițiilor pentru "Evita", ambitusul vocal al Madonnei era puternic. Madonna a început să compună cântece cu Leonard în 1997, pentru prima dată în trei ani, ultima dată lucrând la „I'll Remember”. Spre deosebire de albumele anterioare, implicarea lui Leonard în compunerea versurilor nu a fost
Ray of Light () [Corola-website/Science/310975_a_312304]