756 matches
-
degradantă, trecere de la umanitate la animalitate, sinonimă cu închisoarea. Această transformare alienantă nu face decât să-l închidă pe erou în destinul său, ea îl sortește, dincolo de alterare, morții (eroul preschimbat în animal ar trebui să sfârșească în oala gazdei). Ambivalența scenei de ospitalitate este aici evidențiată prin această alterare a subiectului care căzând sub vraja gazdei descoperă că ospitalitatea poate însemna sechestrare, încarcerare. Ca și în poveștile tradiționale, eroul beneficiază totuși de ajutorul unui personaj întâlnit pe drum, Hermes, care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
solitudine, solitudinea pribeagului, a călătorului care, printr-un "accident" a pierdut contactul cu comunitatea sa de origine, ruptură care antrenează încercarea ospitalității (fie aceasta benefică sau ostilă). Văzută în perspectiva schimbului, a darurilor și contra-darurilor, ospitalitatea gândită de Rousseau trădează ambivalența fundamentală a situației ospitaliere, marcată de tot felul de reguli de îndeplinit și de transgresiuni dorite, oscilând între dorință de libertate și dorință de dependență (relația privind mâncarea fiind paradigmatică pentru un astfel de conflict al acestui spațiu de interacțiune
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în mod concret și totodată teoretic. Ce loc poate acorda contractul social ospitalității? Ce loc este rezervat ospitalității între solitudine și comunitate? Acestea sunt câteva din întrebările pe care ni le putem pune. O primă scenă, descrisă în Confesiuni, ilustrează ambivalența scenei de ospitalitate pentru Rousseau. Ospitalitatea fericită creează o dependență pozitivă atunci când el este primit la Confignon, în Savoie, la două leghe de Geneva, la preot, Domnul de Pontverre: "El mă primi bine și îmi vorbi de erezia Genevei, de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
seara într-un sat; el caută o cazare, dar demersurile sale par să trezească suspiciune, o ostilitate latentă, o angoasă vagă și nelămurită. Gândurile călătorului, mai mult decât satul însuși, structurează și dau consistență acestei atmosfere de neîncredere. Ambiguitatea și ambivalența caracterizează relațiile oaspetelui cu indigenii și dificila și instabila relație care se instaurează între călători și ei. Acest sat necunoscut, în alteritatea sa stranie, trezește sentimente familiare. Dorința de ospitalitate dă naștere unei reverii de intimitate care totuși nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și îmbătată de ploi acrișoare" va face găuri, după care va strânge "rumegușul curat în casete de fildeș cu balamale de piele de căprioară". Jocuri de comediant, pastișe inteligente mizând pe grotesc și gratuitate, o scenerie de vădit rafinament deschisă ambivalențelor și asocierilor lexicale imprevizibile devin, în Primele tangouri ale lui Julien Ospitalierul, în Fântâna lui Julien Ospitalierul și în alte poeme, bijuterii de virtuozitate ficțională. În integralitatea lor, unele texte sugerează impresia de macrometaforă. Poetul intră deliberat în labirint, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
îndeplinește de la caz la caz, fie generativă, ca la nuntă, fie funerară, la moarte. În mormintele sumerienilor, egiptenilor, etruscilor s-au descoperit vase care au conținut cantități de vin; dacii însoțeau și ei mortul la groapă cu ritualuri bahice spectaculoase. Ambivalența funcțională apă-vin indică măsura și tonalitatea spectacolului ritualic: sobrietate și reținere în privința Caloianului, secvențe ample, dezlănțuite la Paparudă, Cunună, Nuntă. La Mihai Pop se mai găsește o însemnare semnificativă în legătură cu Caloianul, culeasă de pe teren: „Nici la mort natural nu ar
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
care n-ar mai duce lipsă de nimic, de vreme ce ar avea mijloacele să păstreze urma tuturor lucrurilor, inclusiv a ființelor însuflețite care pleacă în călătorie, ar mai simți oare dorința de imagini? Sau, același lucru, dar inversat, teama de acestea? Ambivalență a viziunii, precum a farmakos-ului grec, leac și otravă. Dublul din oglindă provoacă panică și jubilație. Mă protejez de moartea altuia și de propria-mi moarte printr-o dedublare, dar de dublu, mort devenit imagine, nu sunt sigur că mă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dar nu există și nu poate exista, în cinema sau în altă parte, un "semnificant imaginar". O înlănțuire de cuvinte are un sens, o secvență de imagini are o mie. Un mot-valise poate avea un fond dublu sau triplu, dar ambivalențele lui sunt reperabile într-un dicționar, enumerate exhaustiv: putem da de capătul enigmei. O imagine este pentru totdeauna și definitiv enigmatică, fără vreo "lecție" posibilă. Ea are cinci miliarde de versiuni potențiale (câte ființe umane există), dintre care niciuna nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de la Bizanț, prin dogma Întrupării, permisiunea imaginii. Instruită de dogma dublei naturi a lui Christos și de propria experiență misionară, Biserica creștină era bine plasată ca să înțeleagă ambiguitatea imaginii, în același timp supliment de putere și deturnare a spiritului. De unde ambivalența ei față de icoană, pictură, ca și astăzi față de audiovizual. Această oscilare nu este oare o înțelepciune? În fața Imaginii, agnosticul nu va fi niciodată destul de creștin. Occidentul are geniul imaginilor fiindcă, în urmă cu douăzeci de secole, în Palestina a apărut
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
41). Nefiind de acord cu interpretarea epocii actuale drept "postmodernitate", Giddens va propune termenul de "modernitate radicalizată" (id., p. 141). (Acest concept este asemănător celui avansat de Zygmunt Bauman [2000], de "modernitate lichidă", ale cărei caracteristici principale constau în "privatizarea ambivalenței" și în amplificarea sentimentului de incertitudine, ceea ce ar reprezenta o formă haotică de continuare a modernității.) În analiza sa, Giddens pornește de la cercetarea caracteristicilor instituțiilor sociale de-a lungul epocilor istorice. Autorul susține că, deși există schimbări specifice epocii actuale
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
lui Gogol, și sesizează posibilitatea unei semnificații religioase oblice, secrete, pe care o are respectiva haină atât într-o proză, cât și în cealaltă. De asemenea, numind această proză a lui Eliade o "rescriere nonconformistă a Mantalei", Matei Călinescu observa ambivalența simbolică a imaginii pelerinei, care devine o metaforă a textului. Considerăm că, alături de proza gogoliană, în care mantaua adorată aproape mistic este scară, fie chiar și pentru o singură noapte, în ascensiunea socială, poate sta ca termen de comparație Colonelul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Amazoane, trei zile petrecute la București de către Euphrosina, cu ocazia Congresului femeilor, oprirea tratamentului după trei săptămâni, reușita absolută a celor trei operații, trei căsătorii ale Sidoniei, trei zile până la nunta Isidorei. Doi, simbolul opoziției, al conflictului, al răsfrângerii, cifra ambivalențelor și a dedublărilor 759 se regăsește în cele două căsătorii ale Euphrosinei, două ceasuri de sfat de taină ale lui Zalomit cu Calinic, administrarea tratamentului de două ori pe zi, două săptămâni pe șantierul din Potcoava, două ceasuri petrecute de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lui Andronic, caracterizat ca epifanic (înțeles ca alăturare andros + nike) este pus în relație cu "meseria" sa de aviator și atrage atenția "în limbaj intențional, asupra originii aproape celeste a eroului, restabilind sincronizarea cu simbolul mitic al șarpelui și al ambivalenței zeu-demon, lumină-întuneric, profan-sacru" (Lăcrămioara Berechet, op. cit., p. 194.). 162 Ștefan Borbely, op. cit., p. 142. 163 Matei Călinescu, op. cit., p. 124. 164 Sorin Alexandrescu, op. cit., p. 171. 165 Marcel Olinescu, op. cit., p. 268; Ion Ghinoiu, Comoara satelor. Calendar popular, Editura Academiei Române
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
analiză genomică a fost decisiv pentru descifrarea proprietăților genei p53. Astfel, cu ajutorul acestora, s-a identificat mecanismul molecular din sindromul Li-Fraumeni și s-a evidențiat rolul genei p53 în oncogeneza umană. Gena normală p53 are rol de supresor al tumorigenezei. Ambivalența funcțională a genei p53 face ca atunci când este 1. Imunogenetică și Oncogenetică 361 normală, să îndeplinească funcția de genă supresoare de tumori, iar când ea însăși suferă mutație să devină oncogenă celulară. Alterările structural-funcționale ale genei p53 ocupă un loc
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
identificată și proteina P18, numită încă stathmin, care interferă cu polimerizarea tubulinelor, componente ale fibrele fusului de diviziune. Această proteină este activată prin defosforilare și inactivată prin fosforilare și este implicată în dinamica cromozomilor în trecerea de la Metafază la Anafază . Ambivalența în expresia genică apare nu numai în cazul genei p53, ci și în cazul altor gene care pot funcționa deopotrivă ca gene supresoare ale creșterii tumorale, dar și ca protooncogene, cu potențial de a fi convertite în oncogene celulare dacă
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
deopotrivă ca gene supresoare ale creșterii tumorale, dar și ca protooncogene, cu potențial de a fi convertite în oncogene celulare dacă suferă alterări structurale și funcționale. Protooncogenele c-erb A, max, fos B, pkc, c-abl, ret și c-H-ras manifestă o asemenea ambivalență a expresiei lor. În condiții normale, proteinele codificate de protooncogene au rol în desfășurarea unor procese celulare fiziologice normale, legate de citodiferențiere și morfogeneză. Ele sunt componente ale sistemului intracelular de semnalizare, acționând ca activatori sau, după caz, ca inhibitori
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
normale, proteinele codificate de protooncogene au rol în desfășurarea unor procese celulare fiziologice normale, legate de citodiferențiere și morfogeneză. Ele sunt componente ale sistemului intracelular de semnalizare, acționând ca activatori sau, după caz, ca inhibitori ai proliferării celulare, depinzând de ambivalența expresiei lor ca și de contextul spațio-temporal al evenimentelor celulare, exemplul tipic fiind cel al produsului protooncogenei c-abl. Când protooncogenele, cu valoare de gene ambivalente suferă modificări, ele devin variante modificate transduse de retrovirusuri și acționează ca inductori eficienți ai
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
ambianței - din spectrul depersonalizării și derealizării -, care întrețin un deficit relațional și adaptativ cvasiconstant. În plan perceptual, sunt definitorii experiențele insolite, adeseori de tipul iluziilor corporale, a pseudohalucinațiilor și a fenomenelor de percepție delirantă. Sunt patognomonice fadingul mintal, episoadele de ambivalență, tendințele ruminative și ideile insolite, acontextuale. Gândirea este dominată de raționamente magice, idei de referință și o multitudine de superstiții. Interpretările de factură parapsihologică, autoatribuirea de anumite capacități în acest sens cultivă suspiciozitatea patologică și sentimentul adevărului propriu. Limbajul își
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
culminează în ignorarea scopului real al acțiunilor. Meticulozitatea exagerată fundamentează absolutizarea ordinii și a programării diverselor activități personale. Individul are raționamente elaborate, minuțioase, care vizează detaliul, amănuntul, și ignoră scopul principal cu o evidentă lipsă de flexibilitate și spontaneitate ideativă. Ambivalența și nesiguranța de sine, teama de erori și de orice fel de pierderi cultivă frustrările și întrețin conflicte intrapsihice persistente. Au tendința de a absolutiza amănuntele și de a păstra sau colecționa lucruri care nu mai au nici măcar o valoare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
al mobilității sociale, de o lume multietnică, multiconfesională, care va genera noi practici și moravuri comunitare, noi raportări la "cetate", care va reorganiza eticile muncii și va produce schimbări semnificative în acțiunea politică. Canonul ethosului european, bazat pe o fertilă ambivalență între moștenirea creștină și exigențele secularizante, e pe cale să se preschimbe într-un alt mod de acțiune și practică socială cotidiană, în care alteritatea nou-venitului completează și, în cele din urmă, configurează decisiv identitatea europeanului tradițional. Dialogul cu diferența devine
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
1999) au evidențiat că subiecții din culturile colectiviste acceptă normele fără a-și pune problema dacă e bine să o facă sau nu; acceptarea acestor norme semnifică o puternică asumare implicită a culturii proprii. în culturile individualiste există o anumită ambivalență (Hui, Yee, 1999), căci, chiar dacă indivizii acceptă normele grupului, ei își pun întrebări cu privire la necesitatea și utilitatea lor, găsind dificilă supunerea. Așadar, comportamentul subiecților poate fi conform normelor, dar în plan cognitiv și afectiv există îndoieli cu privire la acestea. oe în
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
a ne trăi viețile așa cum credem de cuviință nu este doar greșit din punct de vedere moral, ci este un sacrilegiu. Aspirațiile noastre cele mai înalte și nobile [...] se leagă strîns de individualismul nostru". Acest individualism american întreține însă o ambivalență care creează tensiuni. Autorii care au redactat poate cea mai fidelă biografie culturală a propriei națiuni mărturisesc, de altfel, în acest sens: "Afirmăm puternic valoarea încrederii în forțele proprii și autonomie. Resimțim profund vidul unei vieți lipsite de angajamente sociale
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
se observă totodată conservarea patternurilor valorice fundamentale atunci cînd se compară "părinții" cu "copiii lor", căci o asemenea inferență este legitim de a fi realizată doar între cohortele "50" și "20" . Singura "generație" imprevizibilă este "cohorta 35", care ilustrează instabilitate, ambivalență și vulnerabilitate (conservatorismul cel mai pronunțat, favorizarea ierarhiei cea mai intensă, egalitarismul, dar mai ales autonomia intelectuală și afectivă cea mai modestă dintre cele trei cohorte, sugerînd internalizarea unor precarități generaționale pe aceste registre). Rezultatele indică integrarea unui ansamblu de
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
societate, subiectul individual renunța deseori în plan public la exteriorizarea propriilor convingeri și manifesta o conduită conformistă (manifestînd o divergență între valori, atitudini, opinii și comportamente), dar în plan privat își redobîndea autonomia (comportîndu-se convergent cu propriile sale convingeri). Această ambivalență, care avea un rol adaptativ și defensiv deopotrivă, prin rutinizarea sa, a devenit însă dăunătoare, întreținînd o duplicitate expresivă naturală, transmisă intergenerațional prin mecanismele socializării (Gavreliuc, 2004). 11.3. Conceptul de self Cum s-a subliniat în numeroase rînduri pe parcursul
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
poezia trebuie să fie rage de l'expression, adică, în limbajul gramatologiei lui Derrida, literalitate. Imaginea literalității ființei ca tăcere o găsim în insula lui Euthanasius, unde îndrăgostiții ajung "dezbrăcați", într-o lume devenită lumen, transparentă. Mircea Eliade a sesizat ambivalența insulei eminesciene, deopotrivă "cea mai desăvârșită viziune paradiziacă din literatura românească", împlinire a clipei de iubire a perechii Ieronim și Cezara, dar și tărâm al morții 173. Totuși, el înclină să accepte interpretarea călinesciană în spiritul metafizicii romantice, ca recuperare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]