1,343 matches
-
care vrea să mintă și nu minte. Totul se reduce la o disecare complicată, minuțioasă, care aduce până aproape de transparență sâmburele negru al morții. Lucrurile absorb nu numai cuvintele, dar și oglinda (=memoria): Oglinda, sorbită de setea enormă a lucrurilor, amuți, o vale seacă; privirile mele, caravanele de ochi ai mei, treceau prin această vale seacă. (Aplauze) Când oglinda este sorbită de setea lucrurilor, poetul se află privat de perspectiva unei trăiri estetice. Dispare paiața! Tocmai această dispariție subită devine fantastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
toată casa. Mulți au spus că ei nu cred și nici nu se tem și au mers și ei de au stat fiecare cât a putut, dar cum se apropia miezul nopții, urgia lua proporții. După câteva săptămâni Zavastia a amuțit și făcea doar semne și arăta cu mâna către sobă încercând să explice că cineva sau ceva a ieșit din spatele sobei și a bătut-o cu capul de tocul ușii, mai apoi de toți pereții. Oamenii, cuprinși de groază, au
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
poienii, se treziră cu toții fațâ-n față cu... dopmnul Nicanor! A fost ceva de-a dreptul cumplit. Lîngă el se mai aflau inginerul silvic din comună și un alt domn străin, cu un aparat de fotografiat, spînzurîndu-i de gît. Toți copiii amuțiră și încremeniră, de parcă i-ar fi transformat muma pădurii în stane de piatră. Singură vaca trase un răget prelung, pe semne un fel de ".bună ziua" pe limba ei, și începu să se scarpine nepăsătoare de un copac. Domnul Nicanor, de cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
strigăt de ajutor. Dar nimeni nu-și putu da bine seama de unde vine... și nu se mai auzi decît o singură dată, pentru că imediat după aceea răsună iar răgetul leului de cîteva ori, încremenindu-i pe toți și făcînd să amuțească pînă și glasul broaștelor. Fr-fraților, începu să se bîlbîie de data asta doctorul cu o voce surdă, fraților, ați auzit cu toții că ne aflăm în fața unui fenomen mai mult decît curios. Lei în pădurile noastre?! E... e... o..., începu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un păstrăv, Bărzăune? se rugă ea cu voce înceată și tainică, pătrunzînd prin ochii Bărzăunului pînă-n adîncurile sale cele mai îndepărtate. Și numaidecît în obrajii pescarului înfloriră doi bujori. Se ridică de pe bancă și vru să spună ceva, dar parcă amuțise. Și nici ochii nu-l mai ascultau! Nu putea deloc să-i ridice din pămînt pentru a se uita iar la Ilinca. Mi-aduci, mă, ori nu?! Glasul Ilincăi sunase acum altfel ca prima dată. Parcă mai aspru, mai țipător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci nu este adevărat decât ceea ce te face să vibrezi, să participi, să pătimești la înaltă temperatură spirituală. Poezia este autentică în măsura în care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lent, sigur și chinuitor, dar nu discret, niciodată discret, pentru că ești și ai fost și ești mereu acolo-aici, gata să articulezi în locul meu silabe pe care nu le mai am, să-mi dai de la tine, dacă trebuie, gata să amuțești în locul meu și să te îngropi în sunetele mele moarte. Să mă duci mai departe. Și tu? Cum rămâne cu tine? Lasă-te în suspensie și strici tot. O pierdem pe ea, mă pierdem pe mine. David nu câștigă nimic
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sunteți chit... Nu mă interesează, i-am replicat, fac ceva pe „chitul“ lui, pe mine mă enervează faptul că e prost, ce, eu nu știu să spăl o pereche de pantaloni... și În clipa aceea am privit-o. Surpriza ne amuți. Nu ne mai văzuserăm de ani buni. I-am zâmbit (ceea ce Într-un fel m-a indispus, fiindcă amănuntele despărțirii noastre Îmi interziceau acest gest), mi-a zâmbit (cum numai mie Îmi zâmbise cândva) - și am fost nevoit să mă
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Cum de i s-a răpit la noi adevărului forță devastatoare a rostirii lui răspicate? De ce, oricât de bine rostite, adevărurile nu mai intervin în mersul evenimentelor și au devenit „vorbe-n vânt”? Ce a făcut puterea de la noi să amuțească cuvintele? Nu-mi vin în minte decât două explicații și ele trimit la existența a doua tehnici diferite. Una dintre ele presupune blocarea canalelor (televiziune, ziare) prin care cuvintele neconvenabile ajung la urechile oamenilor. A doua, care este mult mai
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
cazuistică imensă care, paradoxal, începe să respire asemenea unei opere de artă ce mustește de viață nemijlocită și de viață simbolică. Și dacă România ar fi fost, în acești ani, o țară normală, toată brâncușologia improvizată și veleitară ar fi amuțit subit. Iar Brâncuși s-ar fi eliberat, în sfîrșit, dintr-o prea îndelungată captivitate.
Barbu Brezianu - Brâncuși în România by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8847_a_10172]
-
a luat Premiul Opera Omnia, decernat de juriul Fundației Anonimul, a luminat, la propriu, locul de la Prometeus. Prezența lui, limba română perfectă, discursul remarcabil au tulburat asistența. Spiritul lui Paul Bortnovschi, aerul său ușor aiurit, desprins cumva de proximități, ne amuțise. Întru admirație. L-am văzut ultima oară acum un an, în foaierul Teatrului Național din București, la brațul Pușei, invitat de mine cu cerul și cu pămîntul la vernisajul expoziției de scenografie a lui Helmut Sturmer. Studentul său de demult
Paul Bortnovschi by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9145_a_10470]
-
Cu o lupă în mână. De când se lăsase de fumat, umbla tot timpul cu o lupă în mână. M-am aruncat în brațele lui. - Domnule Hobmeier, am strigat eu, domnule Hobmeier, o urgență! Toate tranzacțiile și conversațiile din magazin au amuțit. Toți se uitau la mine și la urgența mea. - A, tânărul domn Van der Jagt, a spus domnul Hob-meier mângâindu-mă pe cap. Mama povestise odată că domnului Hobmeier îi plăceau băiețeii și, cu toate că pe-atunci aveam încă și mai
Arnon Grunberg Istoria calviției mele by Gheorghe Nicolaescu () [Corola-journal/Journalistic/9218_a_10543]
-
prost. Melina, care venise în Egina să-și vadă prieteni dragi și să participe la o strălucită discuție literară, găsi soluția. Încordarea atinsese punctul maxim când s-a ridicat în picioare și-a rostit cu glas tare: - Tăceți odată! Toți amuțiră. Știa să se impună. Apoi le-a cerut îngăduința să le recite un fragment din Odiseea lui Kazantzakis. - De ce a lui Kazantzakis și nu a lui Homer? sări nemulțumit Sikelianos. - Să recite din ambele Odisei, spuse împăciuitor Kavvadias. - Să nu
Filippos Filippou Moartea lui Zorbas by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9260_a_10585]
-
sale interioare criteriile culturale ale Londrei nu exercitau nici o înrîurire: el știa că este musulman și că trebuie să ridice la nivelul de demnitate și cinste al înaintașilor săi, chiar dacă prețul pe care trebuia să-l plătească l-ar fi amuțit de uimire pe un britanic: suferința îndurată în această viață. Citind cartea lui Barnaby Rogerson, Moștenitorii profetului Mahomed, afli că forța islamului stă în genealogie. Musulmanii sunt preocupați pînă la obsesie de origini și de ramificații familiale, de încrucișări de
Obsesia genealogiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9403_a_10728]
-
să stingă lampa când În liniștea care se așternuse se auzi un plâns ce părea aproape nefiresc, Ștefan se străduia În zadar să-l estompeze, să și-l rețină sub forma unor icnituri și geamăte scurte, apoi cele două gazde amuțiră atunci când văzu că oalele, una câte una, sunt luate de la locul lor și din spărtura falsului zid apăru mai Întâi capul lui Ștefan și după ce acesta se Împiedică și sparse una din oalele de lapte, omul păși În odaia mică
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
a speriat pur și simplu. Am intrat. Colonelul s-a ridicat de la birou. M-am oprit la câțiva pași de birou, încremenit în poziție de drepți... „Domule colonel! Sunt sergentul Vultur Costache! M-am prezentat la ordinul dumneavoastră!” Și am amuțit, cu ochii țintă la omul din fața mea... Nu-l vedeam pe colonel, ci pe sergentul Brad Filip... Atunci, în 1917... Parcă îl auzeam vorbindune când am plecat pe front în 1917: „Făceți-vă cruce copii și Doamne-ajută! Cine știe când
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
acum eu comand aici, m-ai înțeles? Altfel află toată Bulgaria că te-ai comportat necuviincios cu mine. Am martori". "Și cum vă înțelegeați?" În rusește, bine-nțeles. Făcea pe idiotul, dar l-am pus sub papuc și l-am amuțit. Odată rezolvat hotelul, venea masa la restaurant. Nu erau de niciunele, aceeași sărăcie ca la noi, același jaf pe sub masă. L-am prins pe șeful de restaurant cu mâța în sac și omul meu a fost. Eram regină, putea veni
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se închide în ea ca într-un cerc, vede cărarea ce o duce spre băiatul din Clădirea Albastră. A zăcut zile și nopți în șir. Când era trează sfredelea tăcerea compactă a peșterii și se uita la pian, acesta sta amuțit în locul lui, dintr-un obiect însuflețit s-a transformat într-o bucată de lemn, ca trupul Mariei, în jurul ei s-a instalat tăcerea și moartea. După multă vreme s-a ridicat sleită de puteri, s-a târât până la gura peșterii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mai scos o levată în plus, bașca. La sfârșitul donei am crezut că mi se tulbură imaginea de nervi. Doru a zis numai atât, cu o voce stinsă: "Erau și-n zonă. Practic, le-ai făcut cadou un șlem". Eram amuțit de durere. A fost începutul sfârșitului ca să citez din clasici. N-am s-o mai lungesc. Ce rost are să răsucesc acum cuțitul în rană, amintindu-mi în amănunt dezastrul din acea noapte? Am furat-o urât de tot, iar toți
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Normal că mă scot." " Și n-o să vrea drepturi de autor, ceva?" "Ete, chilu' lu' Oancea, drepturi de autor! Că oi fi și proastă s-o anunț de manevră. Folosim materialu' clientei și, poc-poc!, poftim topu', frate!" Bebe o privește amuțit de admirație, în timp ce ea continuă rapid: Băgăm și un fel de mici rezumate la anumite cărți, că le face tot aia sau alții ca ea, pe veveve literatura scârț punct ro..." "Veveve literatura scârț punct ro?", se miră Bebe. Am
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mod clar ce anume să-mi spună. Până la urmă, tot Dorinel se exprimă și în această privință, desigur, în modul lui: "Păi, suntem mulți. Da' nu chiar mulți, mulți!" "O mie, două?", am avansat eu un ordin de mărime. Au amuțit amândoi. După vreo jumătate de minut, Dorinel întrebă timid: "Ce-i aia o mie?" Am încercat să-i luminez, luându-i pe departe: "Acum câți sunteți în fața mea?" "Puțini. Ăăă. Adică foarte, foarte puțini", veni răspunsul amicului. "Sunteți doi. Unu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
se cam zăpăci dinaintea acestei întrebări atât de cuprinzătoare: "Io sunt Vasile, Mirică Vasile." ORL-istul îi surâse, întinzându-i afabil mâna, dar cu o strălucire de maliție în priviri: "Bond, James Bond!". Nea Vasile dădu noroc și se holbă amuțit de uimire. Medicul urmă calm: "Încântat de cunoștință, domnule Mirică! Problema e ce te aduce pe dumneata în cabinetul meu. Ia spune-mi o poveste frumoasă acum!" Păi, cum să vă spui io..." "Ai alunecat și..." Nu, n-am alunecat
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cămașă de forță. Avu însă proasta inspirație să insiste: "Totuși, ce s-a întâmplat? La cine strigai așa?". "La niște gândaci ordinari!", recunoscu, chiar și spre surprinderea mea, dând dovadă de niște dezinhibiții uimitoare. Moșul meu făcu ochii mari și amuți, căutând cu disperare resurse raționale pentru continuarea acestui dialog. Nu același lucru îl făcu Veronica. Întrebă curioasă nevoie mare: "Vă certați cu gândacii!?". "Păi ce? Credeai că urlu de nebună, aiurea-n tramvai?" Da' ce făceau, doamnă?" "Scriau tot felu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de magnetofon și redat oricând, la comandă, prin simpla apăsare pe buton) Te superi, castelane, dacă îndrăznesc să-ți deschid ochii? Zii! Păi mătăluță cu cine scrii textul piesei zi de zi în bibliotecă, mă rog frumos? Ia spune, mătăluță. Amuțesc. Inima îmi ajunge în gât. O simt. Respir greu. Așadar, totuși cineva a observat ce s-a înfiripat între mine și soția directorului. Precis a observat ocheadele, a observat privirile împăienjenite și poate că și atingerile noastre din întâmplare. Numaidecât
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
tu știi ce ai de făcut din clipa asta... Numai că...în fruntea șirului de care va fi tot Hliboceanu, iar în urmă va merge Mitruță. Noi... la mijloc. Bine-i așa, Pâcule? Ia să te aud! Hlibocene, ai cam amuțit când ne-ai văzut. Încă nu-ți vine să crezi.Te gândești că poate îi o închipuire de-a ta sau un vis urât! Ia să-ți auzim glasul! Păi, cum spune moș Dumitru, așa vom face. Nu-i nici o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]