230 matches
-
circa 700 disecții), intitulată „Despre sediul și cauza bolilor descoperite pe cale anatomică” („De sedibus et causis morborum per anatomen indagatis”). Lucrarea se bazează și pe studiile publicate în 1679 de Theophile Bonet (1620-1689), anatomopatolog elvețian, ale lui Marcello Malpighi (1628-1694), anatomist italian (cel care descoperă la miscroscop vasele capilare și hematiile) și ale anatomistului florentin Antonio Maria Valsalva (1666-1723), cel a cărui faimă va rămâne legată de manevra ce-i poartă numele. Observator de geniu și logic în elaborarea tezelor sale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
sedibus et causis morborum per anatomen indagatis”). Lucrarea se bazează și pe studiile publicate în 1679 de Theophile Bonet (1620-1689), anatomopatolog elvețian, ale lui Marcello Malpighi (1628-1694), anatomist italian (cel care descoperă la miscroscop vasele capilare și hematiile) și ale anatomistului florentin Antonio Maria Valsalva (1666-1723), cel a cărui faimă va rămâne legată de manevra ce-i poartă numele. Observator de geniu și logic în elaborarea tezelor sale, Morgagni își va declina competența în privința diabetului, pe care îl definește ca „o
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
în perioada cât a lucrat în Egipt, a făcut o descriere destul de precisă a circulației pulmonare. Aceeași circulație pulmonară este redescoperită de Miguel Servet de Villanova (1509-1553), una dintre marile figuri ale medicinii spaniole, umanist și enciclopedist, dar și mare anatomist (printre alții, a studiat la Paris cu Sylvius, Fernel și Günther von Andernach). Pornind de la principul creștin că sufletul omului se află în sânge, Servet urmărește cu atenție drumul acestuia în corp. Așa descoperă el circulația pulmonară, care anula teza
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
vieții sale, descrie și el traseul exact al sângelui, care, pentru a ajunge din ventricolul drept în cel stâng, traversează plămânii („fapt pe care nimeni nu l-a observat și descris”, spune el, fără să știe că era al treilea anatomist care făcuse această observație deosebit de importantă). Ceea ce a reușit William Harvey în 1628 (într-o lucrare apărută la Frankfurt), prin descrierea completă a circulației sângelui în organism, se datorează în mare măsură faptului că a putut studia anatomia la aceeași
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
mișcare „vârtelnița diabetologiei” o demonstrează lucrarea lui Rollo, publicată două decenii mai târziu (1797), făcând referire expresă la lucrarea lui Dobson. Oricum, începutul diabetului ca o tulburare biochimică în organism a demarat greu. În 1674, Thomas Willis (1621-1675), medic și anatomist din Oxford (Anglia), în lucrarea sa „Pharmaceutice Rationalis”, redescoperă gustul dulce al urinei pacienților diabetici (urina este „extraordinar de dulce, ca zahărul sau mierea”, „quasi melle aut saccharo inbuta”). Această caracteristică fusese menționată în școlile antice chineze și indiene, apoi
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
asupra faptului că, deși în vechime boala era considerată rară, în timpul său putea fi văzută zilnic și se datora exceselor alimentare și de vin (136, 137). Această observație a fost consecința directă a faptului că, pe lângă faima sa de mare anatomist (a descris vasele mari de la baza craniului), Willis a avut o vastă practică medicală (renumit pentru clientela sa de la Londra). În secolul XVIII, Johan Peter Frank (1745-1821), medic la Gottingen (1780) și Pavia (1781), este considerat fondatorul igienei publice. În
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
1813-1878) introduce noțiunea de „secreție internă”, legată de constatarea că ficatul (pe care îl studiase în funcția sa glicogenică) eliberează direct în sânge glucoză, indiferent dacă animalul este hrănit sau nu cu glucide. În 1878 (anul morții lui Claude Bernard), anatomistul german Rudolf Heidenhain (1834-1897) observă efectul stimulării unor nervi asupra secreției glandelor salivare. Abia în 1904, englezii William Maddack Bayliss (1860-1924) și Ernest Henry Starling (1866-1927), cu ocazia descoperirii în 1902 a secreției duodenale („secretină”), avansează teoria „reglării chimice” a
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
în 1903, la Trușești, Botoșani, a urmat cursul secundar și facultatea la Iași, distingându-se, din prima tinerețe, ca element de elită cu o manifestă opțiune pentru chirurgie. Ca student (și preparator) face parte din cercul științific organizat de celebrul anatomist Gr. T. Popa și debutează în chirurgie în clinicile conduse de profesorii Anghel și Hortolomei. Ulterior, s-a transferat la București, în clinica de chirurgie a prof. Nasta, după care revine la Iași, în 1944, ca profesor titular de clinică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
care a fost condus, ulterior, de Gr. T. Popa), la Iași, anatomia a constituit, pentru studenți, o probă de confirmare a calităților profesionale ale viitorilor medici. * Referindu-ne le perioada menționată, se impune să-l evoc pe Francisc Rainer, mare anatomist, cu vederi originale, cu o filozofie și cultură cu totul remarcabile, care a înnobilat anatomia ieșeană în perioada 1913-1920. Francisc Rainer (1874-1944), născut în Bucovina (Rehozna), a urmat cursurile secundare și Facultatea de Medicină din București. Încă din timpul studiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
trăi în mine o concepție largă și bogată asupra substanței vii, nu voi scăpa de zbuciumul acesta cu pregătirea lecțiilor." Concepția unei perspective funcționale, biologice în interpretarea anatomiei, depășirea studiului cumulativ, strict analitic, constituia, pentru anii respectivi, o noutate. Puțini anatomiști promovau aceleași idei I. Th. Riga îi menționează pe G. Lafite, R. Anthony, H. Rouvière, histologul A. Policard. Perspectiva dinamică în interpretarea anatomiei a contribuit la concepția despre structurile funcționale. Această idee s-a impus, cu timpul, ca o certitudine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
înțelept să-i urmărești cu atenție pe asistenții profesorului, doctorii Purice, Vasilescu, G. Timoșca, Miki Rusu, ultimii doi deveniți, și ei, peste decenii, profesori ai Facultății de Medicină. Anii au trecut. Astăzi Nubert este o amintire, un portret clasic al anatomistului erudit, riguros, tenace, laborios, foarte exigent, dar oarecum umbrit de gloria unor predecesori ca Fr. Rainer și Grigore T. Popa. Adevărul este că Ion Nubert a fost un eminent slujitor al anatomiei (un "ancilla anatomiae", cum spuneau medievalii), identificându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
anatomiae", cum spuneau medievalii), identificându-se, într-o lungă perioadă, cu școala anatomică ieșeană, școală cu determinantă istorică în medicina românească. * S-a născut la Pașcani, în 1886, liceul și facultatea fixându-l definitiv la Iași. Concomitent cu activitatea de anatomist, a fost un apreciat oftalmolog. Uriașa activitate didactică la catedrele de anatomie (descriptivă și topografică) i-a ocupat timpul, dar s-a impus și ca un remarcabil cercetător. Rezultatele studiilor sale anatomice au fost consacrate prin includerea lor în celebrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Rezultatele studiilor sale anatomice au fost consacrate prin includerea lor în celebrul tratat "Testut", o adevărată biblie modernă a anatomiei. Studenții ieșeni erau mândri descoperind numele Nubert, profesorul lor, în ediția a IX-a a tratatului, alături de cei mai mari anatomiști ai lumii. Asistent de anatomie în 1915, conferențiar și docent în 1932, profesor în 1942, Nubert a fost un model viu al medicului clasic, maestru al artei și științei sale, așa cum îl mai vedem încă în vechi imagini ale medicinii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
destinul cel mai curat al culturii noastre...); născut "la țară" (altă împrejurare semnificativă), deprinzând viața într-o încrâncenare cu greutățile vieții, consacrat biologiei, antropologiei și medicinii, discipline între care nu recunoștea "frânturi didactice", Gr.T. Popa a fost un foarte erudit anatomist, cercetător tenace, obsedat de sistemul porthipofizar, minuscul reticul vascular cu rol de extraordinară cheie fiziologică și psihologică. Nu cred că poate fi înțeles fragmentar; nu intră în schema "specialistului" care știe totul despre nimic, nici în clasa celui care știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
lui Hyppolite Taine, De l'inteligence, în care autorul "a tratat ca un maestro chestiunea semnelor în general și substituțiunea lor". Pentru ilustrarea acestui tip mai sunt amintiți Paulhan, care a adus cele mai noi lumini în conturarea științifică și anatomistul Henle din Göttingen, pentru care melodiile pot fi cântate într-un abstract și consideră că este posibilă gândirea abstractă fără cuvinte. Eduard Gruber caută să facă pentru literatura română ceea ce Paulhan a făcut pentru literatura franceză, adică să ilustreze teoria
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
lui Théodore Flournoy și Auguste Forel, din Belgia cel al lui Joseph Delbœuf, din Austria numele lui Sigmund Freud. Neurologii francezi Joseph Babinski, Édouard Brissaud, Hippolyte Bernheim, Joseph Grasset, Albert Pitres au compania savantului englez John Hughlings Jackson și a anatomiștilor germani ai sistemului nervos, Alexandre Herzen, Theodor Meyner, Oskar Vogt. Dintre antropologi se remarcă Cesare Lombroso și Léonce-Pierre Manouvrier. Deși a precizat că reprezentanții la congres proveneau din 20 de țări, sunt amintiți participanți doar din Franța, Germania, Elveția, Rusia
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
nouă, primele cercetări în domeniul care astăzi îl cuprinde biofizica, au fost făcute de aproximativ două secole în urmă. Originile biofizicii le putem considera studiile de biomecanică ale lui Leonardo da Vinci, pictor genial dar, în același timp, inginer și anatomist care a studiat zborului păsărilor și funcționarea mușchilor. Un moment foarte important pentru dezvoltarea științelor în general îl constituie inventarea microscopului de către Anthony Leeuvenhoeck, un modest funcționar la primăria unui oraș olandez dar pasionat constructor de lentile. Cercetările privind bioelectricitatea
BIOFIZICA by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]
-
au adus contribuții care au avut ca scop cunoașterea universului vieții psihice, crearea fundamentelor sale fiziologice. 2. Concepția biopsihologică a lui Georgius Prochaska O concepție unitară interesantă despre suflet și suportul său organic l-a avut ca autor pe medicul anatomist și psihofiziolog ceh Georgius Prochaska (1749-1820). Pentru el, toate fenomenele comportamentale sunt de aceeași natură reflexă ca și cele neuronale. Învățătura sa a fost realizată în spiritul frământărilor sociale și ideologice din Cehia acelei vremi, însuflețită de ideea de eliberare
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
doar pe seama "puterii divine" a acesteia. 3. Anatomia funcțională a sistemului nervos Charles Bell și François Mangedie Unul din naturaliștii de marcă, care s-au pronunțat asupra fenomenelor psihice, în spiritul contribuțiilor lui Descartes, Spinoza sau Hartley, a fost medicul anatomist Charles Bell (1774-1842). Studiile sale au reprezentat un pionierat orientat în direcția redimensionării teoriei reflexologice, propusă ca soluție pentru explicarea activității creierului. În cercul prietenilor și cunoscuților săi, Bell, în 1811, răspândea ideile sale novatoare cu privire la necesitatea elaborării unei "noi
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
neuroanatomiștilor și fiziologilor a existat o tendință opusă celei centrate pe studiul modalităților senzoriale, care a considerat reflectarea senzorială dependentă de activitatea diferitelor structuri ale sistemului nervos central. Inițiatorul acestei tendințe a fost considerat Franz Joseph Gall (1758-1828), medic și anatomist german. El a pornit de la un principiu simplu, după care o multitudine de aptitudini comportamentale au o reprezentare corespunzătoare și precisă la nivelul structurii creierului. S-au efectuat în acest sens mai multe experiențe, care au identificat cu succes, la
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
arta de a cînta împreună, și consensio, sau conformitatea sentimentelor.61 Natura instrumentelor și acustica sălii ne spun mai mult despre aerul epocii decît o reflecție asupra solfegiului. Este poate mai limpede să observi corzile vocale ale unei societăți în calitate de anatomist decît partitura sa mitologică în calitate de meloman. Atîta timp cît temele sale sînt considerate indepedent de instrumentele muzicii de ambianță, consensul riscă să-și prezinte evoluția utilităților cu titlul de vid unificator al anchetelor de opinie. În prezent, se definește ca
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
dintre viitorii examinatori mi-a atras atenția că nu-i "omenește" posibil să-l ajute, sfătuindu-mă să mă fac nevăzut. Într-adevăr, erau umbre negre la fiecare pas. I-am spus că voi încerca și la Profesorul Iancu, venerabilul anatomist Iancu. Nici vorbă,' cum îți imaginezi că te va ajuta el, care a fost deținut?" M-am prezentat totuși la Profesorul Iancu. Uriaș -din toate privințele uriaș, și la stat și la făptură a înțeles într-o clipă. Scurt, eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a sistemului limbic și a nucleilor amigdalieni de ambele părți pot produce sham rage. La maimuța macacus rhesus, un animal recalcitrant și agresiv în mod normal, excizia bilaterală a nucleilor amigdalieni reduce reacțiile de frică și supărare. James Papez 63, anatomist, publică în anul 1937, în Archives of Neurology and Psychiatry, teza despre rolul rinencefalului sau al creierului olfactiv la animale, în emoții. Această zonă este numită de Paul Broca 7"lob limbic" deoarece este o zonă marginală a creierului, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
cei mai severi critici ai psihanalizei lui Sigmund Freud, pe care-l numește Sigmund the Unserene), alcătuiesc un atlas al citoarhitecturii cortexului la Macaca Mulatta și la om. 10 Cel mai cunoscut atlas al citoarhitecturii cortexului cerebral este cel al anatomistului german Korbinian Brodmann și se bazează pe organizarea neuronilor. L-a realizat cu ajutorul colorărilor prin tehnica lui Nissle. A realizat hărți citoarhitectonice ale cortexului cerebral la oameni, maimuțe și diferite specii, în anul 1909. A descris tipurile de celule corticale
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
suveran care cere de mâncare; când e sătul, majestatea-sa digeră. Oamenii nu sunt așa de răi cât se spune. Ai lucrat douăzeci de ani la o carte proastă și ei o uită într-o clipă. Filosofii sunt mai mult anatomiști decât medici: disecă și nu vindecă. Spiritul nu se poate lipsi de idei; ideile nu se pot lipsi de talent, care le dă strălucire și viață. Dar ideile nu cer decât să fie corect exprimate: s-ar putea spune că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]