2,471 matches
-
nisip./ biserici plecate din propriile lor ziduri./ aici nimeni n-a înviat niciodată./ nimeni nu s-a lăsat răstignit pe cruce./ oraș confiscat de moarte" (Oraș sigilat în moarte). Pe bună dreptate, N. Manolescu observă că Gabriel Chifu aruncă o ancoră în generația '60. Dar pe cînd tematica și stilistica expresionistă a înaintașilor aveau de regulă o proiecție cosmică, figurau pe un grandios ecran atemporal, bolborositor de procese geneziace și de apocaliptice priveliști, poetul nostru e atras cu precădere de altceva
Un afectiv cerebral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9632_a_10957]
-
alinarea suferinței. Stau În genunchi și mă clatin legănat ca-n adierea unui vânticel călduț. Pătruns de o blânda moliciune, mă las pe spate, cu picioarele răsucite sub mine, și cu brațele desfăcute ca niște aripi mari, Întinse dureros spre ancora liniștei depline. Treptat, Într-o curgere ușoară și somnolentă, Încep să se șteargă lent toate contururile din jur. O clipă doar, ca prin vis, gândul Îmi mai zboară la Întrebarea ce mutre vor face vecinii mei și cei care Îmi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai stârnit un cutremur În Caraibe, dar, vai!, eram doar căpitanul unei epave, carne inutilă Îmbrăcând un schelet inert, peste care flutura pânza zdrențuită a pijamalei. Se iscase de nu știu unde un vânt jucăuș, iar ochii Începuseră să coboare velele, când ancora perfuziei a sărit de la locul ei și astfel a Început cea mai importantă călătorie a vieții mele, o descensiune circulară spre orizontul pardoselei, unde, cu o ultimă privire, am căutat inutil În desenul complicat al dalei o posibilă evadare din
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
începe Tîrnăcop, după aceea urmează îngîmfarea și autoritarismul. La asta îl ajută și fizicul atletic, bine proporționat, fibrat, mușchiulos. — Asta explică de ce face totul pe cont propriu, zice Gulie, urmărind prelata fleșcăită a cortului căzînd la pămînt eliberată din ultima ancoră, și figura lui Roja ieșind la iveală mulțumită, scăpată de încă o grijă, în mijlocul întunericului. Pînă acum n-am mai spus-o nimănui, mărturisește Bătrînul uitîndu-se și mai insistent în ochii Poștașului. Poți fi convins că aici se află cheia
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
de o cărticică pusă la index. Poți fi mesteacăn, fag, smochin, cocoș, oaie, șobolan, pumnal sau chiar toporișcă, continuă Tîrnăcop, tușind din cauza norului de praf făcut de ultima zvîcnire a foii de cort pe care Roja o eliberează din ultimele ancore. — O să ne mai putem măcar uita încă o dată înăuntru? întreabă Dendé, scuipînd printre dinți un cheag de sînge, muci și salivă. Acum îl înțeleg, zice Roja îndreptîndu-și șalele ca un reumatic, avea dreptate cînd susținea că teoria e de zece
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
merg cu el data viitoare când ne mai vedeam. La vârsta mea era „obligatoriu“ să ai un tatuaj. — Femeilor le plac bărbații cu clasă, știi. Dar trebuie să-ți găsești un model special. Ai vreo preferință? Să nu alegi vreo ancoră sau cine știe ce inimă. Dă urât. Toți au așa ceva. Mă interesa dacă el Însuși are unul. Anton zâmbi enigmatic. — Poate că am, poate că nu... — Adică...? — Trebuie să găsești modelul tău, repetă el pur și simplu. Dacă stai să te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
război mondial, al ligii alcătuite din opt echipe și al unei țări formate din patruzeci și opt de state. Știu tot textul de la Imnul Marinei și Trec chesoanele - ca și Cântecul trupelor aeropurtate. Știu și cântecul trupelor aeropurtate ale Marinei: „Ancore-n văzduh/ Suntem matrozii aerului/ Și peste tot plutim“ - și știu să cânt chiar și cântecul geniștilor din Marină. Ia zi, Spielvogel, la ce armă ai făcut armata, și-ți cânt cântecul acelei arme! Te rog, dă-mi voie - e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
M-am ridicat În capul oaselor. Un pic mai Încolo, În direcția plajei, se vedea un iaht foarte mare care intra, fără zgomot, În golf. Nu sunt un pic cam prea aproape? l-am Întrebat, căci auzeam zgomotul făcut de ancora celuilalt vas, cu lanțul care se lăsa zornăind În mare. Poți să devii foarte protector În legătură cu un golf: după cinci minute după ce ai intrat În el, golful devine, Într-un fel, proprietatea ta privată. — Este un vas minunat, remarcă Hunter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
în celălalt, ca dragostea lor comună să supraviețuiască. O realitate mai veche, un fel de adevăr istoric blajin, e însă de neocolit. Înainte ca fregata aia cu profil de femeie însărcinată, cu prora ei ca un pântec, să fi aruncat ancora și să-i fi îngăduit să debarce fratelui meu cel mic (după nouă luni petrecute la bord), o barză ciudățică își făcuse cuib în burtă la mama și clocise oul uriaș din care (tot după nouă luni) a ieșit fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
făcea să-mi recunosc stările de spirit în suferința imobilă a lucrurilor. Domnișoara Zwida s-a arătat imediat de acord: obiectul pe care l-ar fi desenat cu cea mai mare plăcere, mi-a spus, era una din acele mici ancore cu patru cârlige, numite „grapine“, folosite de vasele de pescuit. Mi-a arătat câteva trecând pe lângă bărcile amarate la dig și mi-a explicat dificultatea de a desena cele patru cârlige din diverse unghiuri și perspective. Am înțeles că obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să-l descifrez: ancora, un îndemn să mă fixez, să mă agăț, să dau de fund, punând capăt stării mele fluctuante, menținerii mele la suprafață. Dar această interpretare putea da naștere unor dubii: putea fi și o invitație să ridic ancora, să mă avânt în larg. Ceva în forma grapinei, cei patru dinți îndoiți, cele patru brațe de fier, uzate prin frecarea de stâncile din adâncuri, mă preveneau că orice decizie va implica sfâșieri și suferințe. Spre ușurarea mea, rămânea faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în forma grapinei, cei patru dinți îndoiți, cele patru brațe de fier, uzate prin frecarea de stâncile din adâncuri, mă preveneau că orice decizie va implica sfâșieri și suferințe. Spre ușurarea mea, rămânea faptul că nu era vorba de o ancoră grea, de ocean, ci de o mică ancoră subțire: nu mi se cerea, deci, să renunț la disponibilitatea tinereții, ci doar să mă opresc o clipă, să reflectez, să sondez obscuritatea din mine. — Pentru a desena acest obiect în tihnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
patru brațe de fier, uzate prin frecarea de stâncile din adâncuri, mă preveneau că orice decizie va implica sfâșieri și suferințe. Spre ușurarea mea, rămânea faptul că nu era vorba de o ancoră grea, de ocean, ci de o mică ancoră subțire: nu mi se cerea, deci, să renunț la disponibilitatea tinereții, ci doar să mă opresc o clipă, să reflectez, să sondez obscuritatea din mine. — Pentru a desena acest obiect în tihnă, din toate unghiurile - a spus Zwida - ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mă opresc o clipă, să reflectez, să sondez obscuritatea din mine. — Pentru a desena acest obiect în tihnă, din toate unghiurile - a spus Zwida - ar trebui să-l am în mână, ca să-l pot studia. Credeți că pot cumpăra o ancoră de la un pescar? Puteți întreba, am spus eu. — De ce nu încercați dumneavoastră să cumpărați una? Nu îndrăznesc s-o fac eu însumi, pentru că o domnișoară de la oraș care se interesează de o unealtă de pescari ar provoca stupoare. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să le sap groapa. Am considerat acest dialog un avertisment să fiu în gardă: lumea se destramă și încearcă să mă tragă după sine. Vineri. Pescarul a devenit pe neașteptate bănuitor: — La ce vă trebuie? Ce faceți dumneavoastră cu o ancoră cu grapină? Erau întrebări indiscrete; ar fi trebuit să răspund: „Ca s-o desenez“, dar cunoșteam rezerva domnișoarei Zwida în a-și etala activitatea artistică într-un mediu incapabil s-o aprecieze; răspunsul potrivit, din partea mea, ar fi fost: „Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
n-ar fi prima oară că cineva aruncă o grapină până la gratiile închisorii, ca să ajute un prizonier să evadeze... Cuvântul „a evada“ e unul dintre cuvintele pe care nu le pot auzi fără să fac o mie de supoziții. Căutarea ancorei, în care m-am angajat, pare să-mi sugereze calea unei evadări, poate a unei metamorfoze, a unei resurecții. Cu un tremurat, îndepărtez gândul că închisoarea este trupul meu muritor, iar evadarea ce mă așteaptă e desprinderea sufletului, începutul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
că nu vor să mă accepte încă în mijlocul lor. Am simțit o mare ușurare. — Tot din cauza dumneavoastră va trebui să-mi prelungesc absența, a adăugat. Mâine sau poimâine veți fi chemat la comisariatul de poliție, unde veți fi interogat în legătură cu ancora cu grapină. Fiți foarte atent să nu mă amestecați în treaba asta; țineți seama că întrebările comisarului vor încerca să vă facă să spuneți ceva privitor la persoana mea. Dumneavoastră nu știți nimic despre mine, doar că am plecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
avea să știe niciodată la cît timp după aceea - căci timpul era ceva care Încetase să mai existe pentru el -, observă cu bucurie cum o balenieră murdară de mare tonaj se Îndrepta direct spre centrul micuțului golf și Își arunca ancora. Luminile de poziție străluciră toată noaptea, și mai era doar o oră pînă la răsăritul soarelui cînd Oberlus se afla deja ciucit pe vine printre stînci, la mai puțin de douăzeci de metri de punctul În care, după cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mereu Între el și cei care l-ar fi putut zări de pe vapor. CÎnd ajunse În dreptul ei, se strecură cu grijă Înăuntru și puse mîna, fără grabă, pe cîteva cuțite late, ață de pescuit și cîțiva metri de lanț de ancoră. Se Întoarse cu toate acestea, tot pe brînci, adăpostit acum de stînci și arbuști, și porni grăbit și silențios către apus, către zona cea mai sălbatică a insulei. În curînd, găsi ceea ce căuta. Bărbatul, mic și oacheș, fără Îndoială o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-l ajute pe cel dispărut să se orienteze, dar a doua zi la apusul soarelui Își pierdură pesemne orice speranță, convinși că murise ori poate că se ascundea, Încercînd să dezerteze de bunăvoie, așa Încît, odată cu primele umbre, Monterrey ridică ancora, Își desfășură pînzele și se Îndepărtă, legănîndu-se, spre miazăzi. - Cum te cheamă? - Sebastián. - Sebastián și mai cum? S-ar fi zis că Întrebarea Îl lua prin surprindere și trebuia să se gîndească, de parcă n-ar fi fost obișnuit ca cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tîrziu insula, ascunzînd urmele prezenței sale, și soarele se pregătea să apună cînd căută adăpost În păduricea de cactuși de pe plajă, așteptînd ca nava să vireze spre coasta apuseană, Îndreptîndu-se drept spre golf, În timp ce lăsau În jos pînzele și aruncau ancora În apele lui liniștite și adînci. Dar cînd catargul de la prora nici nu lăsase bine În urmă capul dinspre soare-apune, iar numele balenierei Își făcu apariția - clar zugrăvit, semeț și provocator - pe mura de la tribord, Iguana Oberlus simți cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Învinuiască pe marinar pentru un prim eșec. Era doar o chestiune de timp și de răbdare. Iar lui nu Îi lipsea nici una dintre acestea. Răbdarea avu drept rezultat faptul că, la a patra Încercare, un vechi cargobot portughez, care ridicase ancora În urmă cu două luni de la Rio de Janeiro cu destinația spre coloniile din China, se deschise ca o portocală Înfigîndu-și prora În grindurile de nisip dinspre sud-est și se scufundă În cîteva minute. Numai cinci membri ai echipajului știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la abruptele țărmuri din partea de sud, ce păreau tăiate cu cuțitul. În timp ce mergeau de-a lungul coastei, foarte aproape de pămînt, cu o oră Înainte de căderea Întunericului, cînd căpitanul era pe punctul de a ordona să fie strînse velele și aruncată ancora, Niña Carmen, sprijinită În coate pe travers, alături de Ojeda, arătă spre o plajă cu nisipul alb și comentă: - Tare am chef să fac o baie pe plaja asta și să faci dragoste cu mine la lumina unui foc de tabără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
deloc și, monotone, zilele se scurgeau identice, una după alta, fără să se observe, altfel decît după migrarea albatroșilor, schimbările de anotimp. Două nave, una din ele deja cunoscuta fregată numită Virgen Blanca, trecură foarte aproape fără să-și arunce ancora, iar o a treia, un velier de cabotaj rapid și nervos, Îi căută zadarnic pe posibilii supraviețuitori de pe Ilusión, care plecase din portul Guayaquil pe o vreme cu vînt prielnic, mare liniștită și un căpitan expert pe deasupra, dar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
porunci el, Întorcîndu-se spre secund. Poate că e englez... Ecoul exploziei Îl trezi pe Oberlus. Vela mare fusese strînsă; prora nu mai spinteca apa, ci numai se Înfigea blînd În ea, cu elanul tăiat, iar oamenii se grăbeau să arunce ancora și să coboare bărcile la apă, cînd, deodată, un gabier ridică brațul, alarmat: — Acolo! Acolo! Bărbatul de pe stîncă striga acum, părea să ceară ajutor, cu toate că nu se putea Înțelege ce spunea, agitîndu-și brațele tot mai disperat, În vreme ce celălalt bărbat venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]