149 matches
-
dialog intern cu valorile culturale de aici. Poate doar legitimarea occidentală conduce, uneori, la câte o jumătate de panegiric, cum s-a întâmplat cu Brâncuși sau cu trio-ul (supus, pe rând, în mod egal mitificării de bon ton și aneantizării pe fundament ideologic) Cioran-Eliade-Ionescu. În viziunea lui Patapievici, cultura română e constituită pe o structură funcțională de tip spectacular, iar nu pe una comunicațională, de schimb. Cele trei concluzii derivă aproape direct, printr-o bună corelare de constatări: în primul
Cum rămâne cu literatura ? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9095_a_10420]
-
a treia - dar câte vârste există? - nu apoteoza violenței, nu limbajul adesea obscen, și nici scenele dure au fost cele care m-au șocat, ci - pesemne, pentru că nu am înțeles-o - ,soluția". Fie ea și o simplă convenție literară, ideea aneantizării cvasitotale a omenirii devine, brusc, supărător-aluzivă. În mintea mea nu poate să încapă asta. Presupun că nu mă ajută. Așa încât nu mă voi substitui criticii literare. Am încercat doar să vă răspund, și am făcut-o absolut subiectiv și, fără
"Fiecare traducere e o provocare" by Denisa Fejes () [Corola-journal/Journalistic/10709_a_12034]
-
tonul tragic, umoristic sau fantastic, Polanski rămîne un cineast al absurdului, al singurătății, al nebuniei și al violenței, un cineast în căutarea unei morale și al unui sens. Prin intermediul poveștii (adevărate) a unui pianist care a supraviețuit, în mod miraculos, aneantizării evreilor în ghettoul din Varșovia, Polanski își sublimează propria experiență de copil în ghettoul din Cracovia și ne arată - cu rigoare, pudoare, tact și onestitate, atît intelectuală cît și cinematografică,- genocidul evreilor polonezi. Am făcut filme unde mă duceau subiectele
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
de secol XIX, George Georgescu a rămas fidel zonei spirituale a țării sale. Actul de la 23 august 1944 s-a dovedit a fi demolator nu numai pentru întreaga țară, nu numai pentru valorile de semnificație ale acesteia. S-a încercat aneantizarea personalității Maestrului, care a fost exclus din viața publică pentru o perioadă de două stagiuni. Revenirea sa la pupitrul Filarmonicii a reprezentat un act de justiție tocmai față de aceste valori. Se dorea atragerea acestora, a intelectualilor, a artiștilor, în angrenajul
... Au mai trecut patru decenii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/12313_a_13638]
-
o mai poate proba, nici măcar mărturia povestitorului care, îndepărtându-se tot mai mult, din prezumții de obiectivitate, nu mai poate distinge nimic. Misterul se ascunde astfel dincolo de orice reprezentare, fie ea și una de cuvinte, devenind, asemenea sufletului, inefabil până la aneantizare. A intra în pielea celuilalt înseamnă, în mod inevitabil, a-l transforma într-o fantasmă. Iubirea tomnatică a lui Cioran are, în povestea Ioanei Pârvulescu, rațiuni transcendente, ce țin de ezitarea între răsplata și răzbunarea zeilor. Or, aflată într-o
Povești la prima vedere by Cristina Cioabă () [Corola-journal/Journalistic/7765_a_9090]
-
prin tăcerile uriașe, pustii" (ibidem). Sau într-un crescendo ce s-ar vrea muzical (,acele țipete, acele lătraturi,/ strigătul, urletul, hohotul,/ țes împreună un altfel de muzică, ce le topește pe toate" - ibidem), dar care culminează într-un soi de aneantizare acustică: "din ce în ce mai tare, mai tare,/ asurzitor insuportabil distrugător,/ din ce în ce mai încet, mai încet, mai încet,/ șoptit, scîncit, abia murmurat, abia auzit,/ încetînd, tăcere, asurzitoare tăcere, tăcînd" (ibidem). De reținut, așadar, contribuția autoarei la tabloul unui univers doldora de catastrofe, prăbușiri, dezastre
Poeta față cu epoca by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10762_a_12087]
-
acest homo ironicus (sintagmă, recunoaștem făcută, al cărei drept de folosință ne-a fost cîndva acordat de însuși Șerban Cioculescu!) care e Barbu Cioculescu nu s-ar putea situa ,dincolo de bine și de rău", nutrindu-se chiar din disocierea și aneantizarea formală a Răului. Criticul ca atare se instituie prin stilul său ghiduș-pamfletar, cu perfide ape care apar ca niște gratuități, atunci cînd sentințele de ordin estetic și moral, de regulă geminate, nu se îndură a se rosti tăios. Nu ,dincolo de
"Sub Cortul Luciditații" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12659_a_13984]
-
Antidotul vidului îl reprezintă materia fantastă a acestora. Autorul își trage din nimic temeiurile unei afirmări halucinante, ale unei fabulații avînd ca obiect dezastrul. Frînturile unui epos tenebros țîșnesc din abisurile care dovedesc că negația însăși dorește a deveni fertilă. Aneantizării universale i se opune propriul său spectru, impozant ca anvergură plastică: "Nu crede în capcanele de aur/ fiara care mănîncă anii: pas cu pas/ te urmărește/ ea care te-a locuit și noapte și zi: uită-i numele/ tu care
Un (post) expresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13711_a_15036]
-
și germenii ascunși ai disoluției. Din aceste scene de grup, amintite mai sus ca repere ale unui realism prometeic, se desprind strigătele de disperare de mai tîrziu, coșmarurile colective și acele cutremurătoare scene în care umanitatea este surprinsă în pragul aneantizării.
Artiști și vremuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7002_a_8327]
-
leacul, zice ea - închideți televizorul și plecați cât mai mult prin țară, dacă vreți să scăpați de marasmul indus de media și să faceți infuzii de speranță...“!!) Ce să (le) mai spun? Că una așteptam după jumătate de veac de aneantizare, și cu totul altceva - caricaturalul hâd, adică - s-a ales!? Că politicianismul ne-a pervertit iremediabil, consumismul ne-a tâmpit la nivel național, că nu mai suntem o etnie cu cod moral, ci o populație de pungași asistați de Stat
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
luminiscență, În jurul căreia vor gravita Întrebările tuturor celor ce au cunoscut-o, ca spre o nestinsă metaforă a visului și a focului. Fernando Vidal este un damnat care a forțat limitele omenescului, Marcelo Carranza este un tânăr rebel care refuză aneantizarea și tirania, apt a se sacrifica printr-un act absolut. Abaddón, el exterminador se Încheie cu epitaful lui Sábato Însuși, pe a cărui piatră funerară ar fi gravat un singur cuvânt: Pace... „La pace aspira... ca orice creator, ca toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
a regăsi și reconstrui existența celui absent: „pentru că el este mort și eu trăiesc”. La finele cărții, Spino vorbește și despre „cât de mult din noi Înșine vedem În ceilalți”. Se consfințește, astfel, mutarea obiectivului narativ dinspre exterior spre interior. Aneantizarea lui Carlito prin moarte, În afara spațiului și timpului, chiar și a memoriei celor vii, Spino o resimte, treptat, ca propria sa lunecare În abis și Încearcă să Încetinească venirea nopții. Orânduite „ca niște păpuși mari, supradimensionate marionete ale unui spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
resimte întristarea că nu a reușit să se facă înțeleasă nici măcar de cel iubit (mâhnirea mea e mai cumplită acum, dându-mi seama cât de puțin mi-ai înțeles iubirea) și mai încearcă o dată să arate că moartea nu înseamnă aneantizare, că va trăi în amintirea grecilor salvați ( Ei cred că aici e vorba de o moarte pe altar... nimeni nu le-a spus că dincolo de moarte începe o altă lume - III). Cuvintele acestea rămân fără ecou, constată ea cu nedumerire
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu rămâne însă nimic din ceea ce lumea crede a fi creat pentru eternitate. Toată lumea formelor și a categoriilor abstracte se dovedește complet irelevantă în fața morții, iar pretenția de universalitate a formalului și categorialului devine iluzorie în fața iremediabilului din procesul de aneantizare prin moarte. Căci niciodată o formă sau o categorie nu vor prinde existența în structura ei esențială, precum niciodată nu vor înțelege rosturile intime ale vieții și morții. Ce poate opune idealismul sau raționalismul în fața acestora? Nimic. Celelalte concepții și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că orice acțiune este, în mod categoric, trăită și gândită nu pentru a genera acțiunea următoare, ci pentru a se reflecta în ea însăși, pentru a erupe, a exploda și a se autodefini cu cea mai mare rigoare, până în momentul aneantizării sale totale. Exemplu: catafalcul pe care nu se află sicriul cu trupul neînsuflețit al împăratului Germaniei oferă prilejul unei false ceremonii, simulate, găunoase, scurte sau lungi, în cinstea oricărui fel de absență”. Vrând să dea expresie acestui permanent joc între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
conștiința morții și dorința de a o înfrânge -, iată un adevăr necontestat de reflecția teatrală contemporană. Actorul care intră în scenă, spune Novarina 2, nu trece printr-o simplă poartă; el trece peste pragul unei „cumplite bariere mentale”, aceea a aneantizării propriului corp, prag trecut doar de morții care se întorc. O să-l aud vorbind ciudat, ca pe cineva venit dintr-o altă lume, o să-l văd apărând brusc în fața mea, în toată goliciunea lui, ca scăpat dintre morți. Va înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mod paradoxal, această acumulare continuă de mișcări și energii fără durată are drept rezultat monotonia, plictisul, inerția, orbirea și ne-simțirea în relația cu propria noastră viață și cu viața unanimă. Răbdarea ar fi o soluție de împotrivire la această aneantizare, o educare întru aprofundarea de sine, un mod de a fi mai rodnic întru spirit. Dar, repet, este greu. Eu însumi, dând un titlu de carte " Arta răbdării", știu bine că nu e vorba despre faptul că aș fi un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cred unii și alții. Cimitirul vesel nu este vesel de loc! Așa că pe crucea mea nu mi-aș dori decât un text simplu: numele și prenumele; n. m. Orice alt text nu ar fi decât un gest incalificabil de glorificare/ aneantizare a unui individ de nemântuit! Generația '80 este/ a fost o realitate fecundă. Unde te întâlnești cu aceasta, unde te desparți de ea? Crezi în grupările literare? Crezi în valoarea generațiilor și a promoțiilor? Voi, la nivelul Sighetului, păreți o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sentimentul de unitate (cu transcendența, cu natura, cu trecutul, cu ceilalți și nu mai puțin cu sine Însuși) s-au fisurat până la a se spulbera. Cer gol, haos și, În cele din urmă, vid. Cauza de fond a dispersiei și aneantizării eului, care Îi spulberă identitatea, e tocmai cerul gol și acel „Got ist tot” formulat vizionar de Nietzsche. Dar și cerul lăuntric Începe să se golească din clipa În care priviri tot mai scormonitoare se ațintesc asupra lui. Aparent restaurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ale betonierei, unde se amestecă cimentul, tot efortul acela, toată lupta urmărind un singur țel - uniformitatea totală. Praful din care nu se mai poate recompune nimic, nici o formă, nici o culoare, nici o asperitate, praful, cea mai perfectă stare de anonimat, de aneantizare a oricărei inițiative de a exista În diversitate. Mă apropii cu pași repezi de șaizeci de ani, dar unde sînt planurile de altădată, gîndurile acelea? Mergeam pe străzi prin Sibiul vechi, pe lîngă case cu porți mari de lemn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în care e cuprins până și sacrul (cădeau din cer îngeri / cu gâturile roase / de acolo de la balcoanele luminate ale zeilor / peste câmpia cu numere izbindu-se cu capul de bordură / nuferi de sânge în aerul umed), care duce la aneantizarea oricăror repere stimulative pentru acceptarea viețuirii. Acest univers antinomic, exprimat într-un limbaj adesea obscur, este, totuși, în ultimele poeme, traversat de (rare) puseuri de seninătate. Poetul îi impune, așadar, cititorului o continuă excogitație, luându-și-l interlocutor într-un
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
va și sfârși - tendința aceasta de acaparare a oligarhiei temporale, care exprimă, ironic, aspirația motivată, dar, totodată, utopică a omului de a-și îngenunchea cel mai teribil inamic fiind în antiteză cu o realitate a cărei cruzime se manifestă prin aneantizarea oricărei tentative de sustragere din ea. Presentimentul, uneori destul de precoce, al finalului este o consecință a unei asemenea perspective ontologice: nu mai e mult și am să devin / încă o literă pe care n-o știe nimeni. Invazia banalităților cotidianului
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
teritoriale a Imperiului (după 602), existenței khaganatului avar (568-796), formării "sclaviniilor" (uniunilor tribale slave) în sudul Dunării și, apoi, a hanatului bulgar (679-681). Acest masiv regres se constată peste tot: depopularea provinciilor, dispersarea comunităților, distrugerea bisericilor, abandonarea parohiilor de preoți, aneantizarea episcopatelor. În sensul acesta, situația a fost mult mai dramatică decât pe vremea stăpânirii hunilor (375-454): arhiepiscopia Justiniana Prima a fost abandonată, pierzându-și complet identitatea, episcopii din Noricum (4) și Pannonia (3) s-au refugiat în Italia, soarta celor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sferă a imaginarului cu Urmuz și M. Blecher. Vis și cenușă Călătoriile lui Ramses prin lumi periferice, precum sfera boemei sau bordelurile, asigură fluiditate narațiunii și consolidează limitele unui univers uman fascinant prin diversitate, însă purtător al acelorași însemne ale aneantizării. Moartea nu e punctul ultim al căutărilor și-al rătăcirii - într-un episod neverosimil, Ramses își povestește înmormântarea din postura unei prezențe/ absență: percepe tot, dar nu mai poate reacționa. Același mecanism care a făcut posibilă prezența unui pitic în
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
picioarele/ mi-au fost rupte și că/ mi-au lăsat numai două brațe, dinspre partea dreaptă/ și numai două picioare/ tot dinspre partea dreaptă." Drama cuvintelor este drama neputinței atingerii absolutului în artă, a luării în stăpânire a realului, a aneantizării prin cuvinte, a materializării abstracțiunilor. Universul spre care tinde devine un permanent miraj, pentru că el, Dedal, artistul, este acoperit și sufocat de teluric: "De ce te îndepărtezi de mine/ i-am strigat/ De ce pleci, de ce/ fără pricină/ Mi-a răspuns, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]