2,924 matches
-
cine le-a iubit mai mult ca el? Au fost companionii lui, singura lui susținere.", spunea, cîndva, Cioran. Mă gîndesc ce alchimie desăvîrșită este în piesa Așteptîndu-l pe Godot, ce univers adînc și fabulos care își este suficient. Cu toate angoasele, spusele și nespusele, cu fraze rostite pe jumătate, cu fraze scurte, foarte scurte, tăioase, aruncate într-un schimb dur, unu la unu, rapid, epuizant, cu ambiguitatea veridică a unei stări, a unei relații. Foarte greu să joci asemenea personaje. Pricep
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
ziua următoare. Apoi, a treia oară, înainte de a scrie aceste rînduri. Pot oferi acum un rezumat esențial: viața e iremediabil tristă. Tristețe vidă și, totuși, senină. Tristețe compusă lent din gînduri care cuprind, privind înapoi, imagini și chipuri, frămîntări și angoase, exuberanță și exaltare, încredere în destin și resemnare intermitentă în fața ilogicului divin al cotidianului mărunt. Dureri și bucurii, gînduri fugare, notate doar pe jumătate și nici măcar atît, convingeri de un minut, disperări nesfîrșite, angoase minuscule și angoase eterne, căutări întrerupte
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
înapoi, imagini și chipuri, frămîntări și angoase, exuberanță și exaltare, încredere în destin și resemnare intermitentă în fața ilogicului divin al cotidianului mărunt. Dureri și bucurii, gînduri fugare, notate doar pe jumătate și nici măcar atît, convingeri de un minut, disperări nesfîrșite, angoase minuscule și angoase eterne, căutări întrerupte de certitudini axiomatice care durează pînă la prima crampă de stomac. Totul trăit cu acuitatea și iminența prezentului. Eugen Ionescu și lumea lui interioară: nicăieri mai mult și mai direct ca aici. Cartea se
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
chipuri, frămîntări și angoase, exuberanță și exaltare, încredere în destin și resemnare intermitentă în fața ilogicului divin al cotidianului mărunt. Dureri și bucurii, gînduri fugare, notate doar pe jumătate și nici măcar atît, convingeri de un minut, disperări nesfîrșite, angoase minuscule și angoase eterne, căutări întrerupte de certitudini axiomatice care durează pînă la prima crampă de stomac. Totul trăit cu acuitatea și iminența prezentului. Eugen Ionescu și lumea lui interioară: nicăieri mai mult și mai direct ca aici. Cartea se adună în ritm
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
Toți e unul singur, care se urăște, care se iubește; care se înverșunează împotriva lui însuși, care, respingîndu-i pe ceilalți, se respinge pe sine, care, adoptîndu-i pe ceilalți, se ia pe sine în stăpînire." Dar și notații mărunte, contaminate de angoasa existenței/inexistenței sensului. Despre Rodica, veșnicul, devotatul sprijin, despre Marie-France și despre teama de a nu-i putea asigura un viitor, despre seninul cerului de vară, despre importanța mesei de prînz. Apoi cîteva - magnifice - "exerciții de stil". Mai pot să
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
despre Marie-France și despre teama de a nu-i putea asigura un viitor, despre seninul cerului de vară, despre importanța mesei de prînz. Apoi cîteva - magnifice - "exerciții de stil". Mai pot să scriu?, se întreabă Eugen Ionescu și încearcă - suberbă angoasă!, superb răspuns! - variante scurte ale aceleeași fraze: "1) A murit în zori; 2) a murit noaptea, în somn; 3) era noapte. Mai întîi, l-a trezit un coșmar îngrozitor, țipă, apoi a adormit pentru totdeauna; 4) era acolo, înconjurat de
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
cehii, de exemplu, care se declară atei în proporție de 60%), românii și-au mărturisit credința și încrederea în Biserică (inclusiv în slujitorii ei). Întrebarea care se pune este în ce măsură Biserica de azi mai poate oferi răspunsuri omului confruntat cu angoasele (post)modernității? Se poate adapta limbajul teologic la ,temele" zilei astfel încît să ofere sprijin moral unor oameni care riscă să nu mai înțeleagă nimic din sistemul de valori al timpului în care trăiesc? Comunică efectiv gînditorii bisericii cu opinia
Aggiornamento în ortodoxie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11473_a_12798]
-
lui Lucian Blaga, Nebănuitele trepte, editat în vremea războiului mondial (1943). Ne este, cred, îngăduit să considerăm toată producția unui poet supus tăcerii ca reprezentativă, global, pentru perioada de după război. Unul din poeme, ,Cuvinte către patru prieteni", dă mărturie de angoasa și deznădejdea autorului în timpul tuturor acestor ani pe care el avea să-i mai trăiască într-o lume stranie. În urmă e tot visul, în față doar destinul. Mi-e teamă, prieteni, că sfârșitul n-am să mi-l pot
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
poete căreia îi place să scrie despre toate, amestecând poeme biografiste cu altele expresioniste, onirice sau de-a dreptul suprarealiste (vezi Cerșetorul de duminică și poemul secvențial cu Alice), fie te lași purtat de fantasmele, amintirile, senzațiile copilăriei și de angoasele prezentului încercând să înțelegi neliniștile fetei-femeii în fața colii de scris "în care locuim cu toții". Poate părea excesivă, încărcată cu tropi lucrați în sine și uneori mai puțin în sensul poemului, dar poezia Iuliei Balcanaș nu e trucată, iar naivitatea e
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
Levi către Infernul său. De acolo vine și valsul. Valsul morții. Valsul cu el însuși, cu colivia cu pantofi, cu femeile care îl intervievează, cu noi, spectatori-numere-martori, valsul care amestecă pași, povești, care se împiedică de pantofi, de morți, de angoase. Cu fiecare interviu, Levi moare puțin. Valsul îl conduce, după efortul confesiunii, către moarte. Îmi amintesc imaginea din filmul Pianistul al lui Roman Polanski. O imagine de sus. Valize, valize, zeci de valize în ghetou. Oameni ca niște umbre stau
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
Acest tip de reacție (cu cât ești mai lăudat, cu atât să fii mai nemulțumit că nu ești lăudat destul) a fost dezvoltat și de Eugčne Ionesco, un funambul tragic al verbului ascunzând, după straturi de umor absurd, deprimări și angoase profunde. Câtă vreme ne spune ceva despre modul de a fi al unui scriitor, despre figura spiritului creator, complexul respectiv are funcția și valoarea lui. Când însă, defulat, modifică datele realității pentru a le face să coincidă cu desenul interior
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
care le dă sens), narcisiacă (adică, sensul fiind al meu, mă proiectez pe mine în lume, o descopăr după chipul și asemănarea mea ș...ț)." E drept că vocea eului biografic răzbate adesea în paginile jurnalului, clamând solitudinea, înstrăinarea și angoasa; dar "aventură formativă" pe care o promite nota introductivă e, de fapt, o inițiere ratată, căci ea se bazează pe o "existență suspendată, provizorie, întreruptă". Altminteri, Elveția nu oferă spre contemplare bănci, ceasuri sau marmote, ci doar un material uman
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
lor". Cu Caragiale se petrece, însă, un lucru paradoxal. El stă la un ghișeu - adică la masa unei berării dintr-o gară, pentru a ilustra cu un singur exemplu - și nu disperă, nu obosește. Funcționarul, care este el, nu are angoase kafkiene, nu e claustrofob și nici nu simte, bacovian, materia plîngînd. La drept vorbind, dacă Bacovia sau Eminescu chiar au fost simpli funcționari publici - copiști sau secretari..., Caragiale - un om rămas liber - își alege ghișeul. Și îl găsește pretutindeni. Ciudat
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
și simte enorm, monstruos, Caragiale, ființă muzicală, operează o de-realizare - materia e sunet sau imagine interioară, o virtualitate - care nu dă senzația declinului, ci pe a armoniei. O armonie în indicibil. Aproximarea neantului și pierderea în infinit prilejuiesc nu angoase, ci excese euforice. Cinicul Caragiale nu e un nihilist; fascinat de spectacolul lumii, el îl și creează. Tocmai de aceea funcționarul de la ghișeu e un Dumnezeu, dar și un demon: el nu disperă, ci se amuză. Hedonist, devine un regizor
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
primordial stabilit de Creatorul universului. în consecință, depășind dinamica proceselor vieții și policroma diversitate a înfățișărilor ei, se cade luat în seamă un arhetip peren, o structură derivată din Logosul dintîi. E o reacție la sfîșierile sufletului romantic și la angoasa modernă, o nostalgie domptată a originilor ce adoptă cu naturalețe solemnitatea metrului și rigoarea rimei ca un antidot geometrizant al dezagregării. într-un registru înrudit cu cele ale lui Ion Pillat și Ștefan Aug. Doinaș, poetul se arată urmărit de
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
de ficțiune, dar cu totul lipsite de importanță ăn economia cărții), ci la cel al construcției și al stilului. Mai precis, al anticonstrucției și al antistilului. Naivitatea spovedaniei, lipsa de analiză, focalizarea pe elemente derizorii ale existenței, mărturisirea inocentă a angoaselor și complexelor care au marcat copilăria personajului, infantilismul frazei sănt fake-uri ale autorului. Ele nu aparțin scriitorului Cezar Paul-Bădescu decăt ăn măsura ăn care acesta ăși denaturează conștient propriul mod de a găndi pentru a mima alteritatea (ăn cazul de
Natural born writer by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12871_a_14196]
-
o mare varietate de ,spații deschise": al inocenței (Melville), al pietății (Rabelais), al ,feeriei de o magică frumusețe" (Tolstoi), al salvării și al irealității (Dostoievski), dar și al ,secătuirii sufletești, al deșertăciunii desfătărilor terestre" (Balzac). Mai departe, un spațiu al angoasei (Goethe - Faust), al ,depresiunii și disoluției implacabile" (Bacovia), al ,terifiantului solar" (Gogol), al deznădejdii, excelent ilustrat cu drama regelui Lear, spațiu văzut la modul superlativ, la care criticul apelează adesea. Alte și alte semnificații sunt depistate în poezia lui Rilke
Informații false și false informații by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12868_a_14193]
-
la îndemnul “înapoi la Maiorescu”. Calea aleasă de Maiorescu s-a dovedit a fi cea mai trainică și constructivă (“capacitatea de absorbție a canonului maiorescian e concurată numai de forța sa modelatoare, într-un interval de timp aproape indeterminat”), iar angoasa formelor goale a amendat la timpul potrivit orice inconsistență euforică. Exuberanțe de tip protocronist au existat de când lumea, or spiritul junimist punea înainte de toate criteriile severe ale “adevărului absolut universal”: Pentru noi patriotismul nu poate fi identic cu imperfecțiunea și
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
aceste pagini organica-i discreție, el nu-și exhibă aprehensiunile și nu va putea fi surprins lamentându-se, dar peste tot, în subtext, ca o apă freatică, poate fi percepută nu teroarea, cuvântul ar fi excesiv, dar neîndoielnic o anumită angoasă a trecerii. Cu toate acestea, tonul evocărilor rămâne în general de o senină detașare, umbrit doar pe alocuri de câte o undă de amărăciune sau luminat în altele de umor. Nicăieri, însă, vreun resentiment, vreo ironie toxică. Unele evocări - Mihai
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
poetul face ca obișnuita propensiune a creatorului către o metafizică a artei sale să se producă invers: dinspre metafizică spre materie și, evident, către înțelegerea materiei ca purtătoare de metafizică. Presimțirea Orei fatale (o altă obsesie a poemelor), spaimele cărnii, angoasele, dezgustul , regretul, durerea, uimirea că totul se precipită deja, dau, bineînțeles, o altă dimensiune practicii poetice, o altă însemnătate oricărei Estetici. Elegia în defensivă. Pînă la ritmurile elegiace poetul trece însă prin haosul disperării și al îngrijorării extreme. Materia și
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
frumoasă,/ care sta într-un colț,/ într-un spațiu de pedeapsă. Liniștea din jurul ei/ era atît de perfect armonizată, ca moleculele de untdelemn, formînd o plasmă translucidă, suav gălbuie” (La o statuie). La rîndul lor, starea de criză a ființei, angoasa, spaima în fața golului nu se exprimă printr-un patetism descărnat, printr-o fierbere de abstracțiuni, cum se mai întîmplă, ci pe un portativ al factorilor cotidianului, al unei domesticități ce le insuflă verosimilitate. Autoarea intuiește că pentru a accede la
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
marea. Dar numai marea acordă imaginii reveriilor tale dimensiunea necuprinsului, a înaintării fără hotar. Și câmpul? - aș putea fi întrebat, - oare câmpul, stepa, sau chiar nisipul, pustiul, cu ce sunt reveriile lor mai puțin pătrunse de nostalgia infinitului sau de angoasele lui, de ce n-ar fi dimensiunea lui la fel de prezentă? Este prezentă, dar altfel. Marea, chiar liniștită, e o întindere mișcătoare, instabilă și capricioasă, infinitul pe care ți-l sugerează, spre care te poartă, e mobil ca și ea. Când privirea
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
kitscholog și nu numai, un succesor în linie dreaptă al unor autori precum Urmuz, Caragiale, Eugen Ionescu (nădăjduiesc să n-ai nimic împotriva perspectivei mele!), te invit la un dialog asupra comicului. Pentru început: cum îți explici umoarea negativă (tristețe, angoasă, simțământ al fatalității, criză morală) ce nu o dată se manifestă în ființa creatorilor percepuți drept comici? Funambuli ai verbului, aceștia par a suferi de un rău ce le-ar contrazice, bizar, vocația. Cum așa? - Dragul meu interlocutor, dacă aș putea
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
aici. De unde această suspiciune, această insidioasă teamă? Și, deodată, realizez că, după 30 de ani de viață trăită "afară", am rămas, totuși, "înăuntru". Disperarea Cum să stășânești disperarea? Prins de ea, ca în ochiul unui ciclon, în această circulară, răsucită angoasă a sfârșitului fără glorie, moarte subită înainte de termen, terminus absurd, înainte de minimul bilanț, înainte de cea mai neînsemnată reușită = disperare absolută. Ce poate fi mai crud, mai brutal, mai inuman? Și atunci? ...Răsfoiesc, citesc, recitesc volumele, subțiri, ale unor foști colegi
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
al lui Andrea Bajani se configurează lin și dă cititorului posibilitatea de a se situa ușor și confortabil Încă de la Început În interiorul universului narativ. Atât acțiunea, cât și finalitatea ei sunt ușor de Întrevăzut Încă din primele pagini care conturează angoasa primară a personajului principal. De altfel, aici stă toată miza volumului, această ușurătate fiind atât potențialul punct de criză, cât și posibilul mod de salvare: dorința adultului de a reevalua relația cu mama care la părăsit pentru a căuta o
ALECART, nr. 11 by Mădălina Tvardochlib () [Corola-journal/Science/91729_a_92880]