290 matches
-
trecutul psihologiei, pentru înțelegerea însemnătății ei prezente și viitoare; sunt dovezi relevante, cu deosebire atunci când de acest trecut și de această istorie se vrea a nu se ține cont, de către cei pentru care psihologia poate să fie foarte bine și anistorică. "La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca ființă umană este în sine deja un act religios, căci alimentația, viața sexuală și munca au o valoare sacramentală" (M. Eliade, 1981, p. IX). Drumul sinuos al psihologiei a reprezentat
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
dezvoltări noi asupra psihologiei, realizate din perspectiva culturii, a etnosului popoarelor. Aceasta pentru că psihologia se afla abia într-o etapă preparadigmatică de întemeiere ca știință de sine stătătoare, când era încă pătrunsă de o serie de tendințe speculative metafizice și anistorice. Inițierea, însă, a unor cercetări de acest fel, în care viața psihică era considerată dependentă de factori culturali și sociali de diferite feluri, a avut o influență pozitivă asupra apariției și fundamentării experimentaliste a psihologiei. Aplicațiile se făceau la nivelul
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
vrăjit de perspectivele care mi se oferă. Pe țiganca din târg și vraja ei o știu din copilărie, nu mă mai satisface, nici cea a fratelui ei, cântăreț de manele. Vraja lui cuceritoare care face o grămadă de bani tot anistorică mi se pare, prea este carnală. Poate pretențiile mele sunt prea exagerate, dar poate că nu. Și atunci cu puțină șansă, la un local din colț, poate voi da peste unchiul țigăncii, are mai mulți, îi cheamă Fărâmiță Lambru, Ion
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
localizăm exclusiv în epocă, așa cum procedează filozoful amintit, ci le acordăm o autonomie sporită, în virtutea caracterului lor paradigmatic. Apropiindu-ne de accepțiunea pe care însuși Dilthey o dădea tipologiei de Weltanschauung 25, vedem în cele trei "curente" evocate niște paradigme anistorice. Când vorbim despre dimensiunea anistorică a celor trei orientări, avem în vedere posibilitatea resurecției unor atitudini clasice, romantice și, respectiv, realiste în condițiile unui Zeitgeist favorabil manifestării lor. Bunăoară, deși termenul de clasicism a apărut abia pe la începutul secolului al
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
procedează filozoful amintit, ci le acordăm o autonomie sporită, în virtutea caracterului lor paradigmatic. Apropiindu-ne de accepțiunea pe care însuși Dilthey o dădea tipologiei de Weltanschauung 25, vedem în cele trei "curente" evocate niște paradigme anistorice. Când vorbim despre dimensiunea anistorică a celor trei orientări, avem în vedere posibilitatea resurecției unor atitudini clasice, romantice și, respectiv, realiste în condițiile unui Zeitgeist favorabil manifestării lor. Bunăoară, deși termenul de clasicism a apărut abia pe la începutul secolului al XIX-lea, paradigma clasică a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și conștiente, în diverse epoci anterioare sau ulterioare manifestării acestor "curente" sub aspect doctrinar. Până și faptul că utilizăm în mod curent noțiuni ca neoclasicism, preși postromantism sau neorealism susține acest caracter paradigmatic care ne îndreptățește să vorbim despre dimensiunea anistorică a "curentelor" aflate în discuție. Dilthey însuși evocă adesea similitudini de acest tip (vezi II, 2 Ba). De aceea, nici altă opinie a lui Blaga, potrivit căreia "niciodată o doctrină nu renaște fără a fi adaptată la liniile noului stil
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
numai cu sensul de "tradițional", ci mai cu seamă în sensul unei paradigme în care rațiunea există o dată pentru totdeauna). După cum bine se știe, clasicismul este raționalist; el refuză particularul și diversitatea, inclusiv cea istorică. Adoptând un punct de vedere anistoric și universalist, clasicul promovează numai valori general valabile, pentru ilustrarea cărora creează personaje 29 exemplare și unilaterale (lipsite de complexitate, fără o individualitate proprie, simple purtătoare ale unor idei). Faptul că perspectiva lui este întotdeauna absolutistă, dogmatică, poate fi explicat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
putem vorbi despre caracterul clasic al modelului eleat și despre cel romantic al modelului heraclitian constituie un argument în plus că, dincolo de ancorarea lor programatică într-o epocă istorică sau alta, cele două tendințe larg culturale au și o dimensiune anistorică. Această constatare ne oferă prilejul de a sublinia din nou că în spatele unui clasicism și romantism, să le zicem, estetice există un mai profund clasicism și romantism paradigmatice, ale căror structuri mentale și configurații sufletești conduc la atitudini general umane
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
până la un punct chiar și este, dacă ne gândim, bunăoară, la modul de reprezentare a lumii, ori la situarea față de "lucrul în sine". Cu Dilthey ne aflăm deci într-o perioadă când "categoriile mobilității" reușiseră să se impună în fața celor "anistorice" și inerte, pe care mizase filozofia tradițională. Asemenea ecouri postromantice, ce-i drept, atenuate, răsună și în "filozofia vieții" și, implicit, în opera lui Dilthey, sau așa cum aminteam mai sus într-o serie de orientări neoromantice, impulsionate de el, cum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care va reînvia transfigurat un trecut nemuritor"145. Putem afirma așadar că, gravitând în jurul unor asemenea concepte, Dilthey se plasează indubitabil pe orbita postromantismului. După ce subliniază că în diversele școli romantice "principalul obiect al criticii rămâne în toate domeniile dogmatica anistorică", Schnädelbach arată că din punctul de vedere al istoriei științelor, "aici începe istoricizarea științelor numite ulterior de către Dilthey Geisteswissenschaften"146. De altfel, o asemenea trimitere fusese adusă în discuție încă din 1911 de către Theobald Ziegler, care, accentuând importanța lui Dilthey
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Blaga nici nu-l enumeră printre orientările caracteristice ale epocii și se referă la el doar ca la un termen antitetic pentru romantism), vom răspunde cu două argumente: primul este principial și vizează faptul că aici avem în vedere dimensiunea anistorică a acestor "curente", și nu neapărat "întruparea" lor într-o epocă dată; al doilea argument este faptic și se bazează pe aceea că, măcar în prima lui parte, secolul al XIX-lea este plin ecouri clasice. După cum vom vedea, la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că ideea potrivit căreia rațiunea umană este mereu aceeași, întotdeauna eficientă, și are de fiecare dată drept efect transformarea "haosului" în "cosmos", a străbătut antropologia filozofică de la Anaxagoras până la Kant, triumfând în epoca iluminismului. (Observăm că aici este evidentă dimensiunea anistorică, de factură clasică, a raționalismului.) Caracterul veșnic constant al rațiunii, continuă Scheler, este tăgăduit abia de Hegel, pentru care conștiința de sine a omului rezultă în urma unui proces evolutiv, dar nu în sensul devenirii biologice a naturii umane: ceea ce evoluează
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Hegel (vezi, printre altele, A. Dumitriu, Istoria logicii, pp. 83-87), nu putem spune că autorul Fenomenologiei spiritului e primul care contestă caracterul imuabil al rațiunii, ceea ce dovedește o dată în plus că și tendința relativist-romantică are sub raport paradigmatic un caracter anistoric. Acesta este, de altfel, și sensul interpretării pe care Dilthey o dă în Das Wesen der Philosophie sau în Die Typen der Weltanschauung, unde, atunci când stabilește tipurile de viziuni asupra lumii, urmărește liniile lor de forță, care străbat istoria filozofiei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
der Weltanschauung, unde, atunci când stabilește tipurile de viziuni asupra lumii, urmărește liniile lor de forță, care străbat istoria filozofiei. 29 Aici și în continuare nu ne referim neapărat la personajele literare, ci rămânând la înțelegerea "curentelor" ca moduri de viață anistorice avem în vedere omul de tip clasic, romantic și, respectiv, realist, individul care trăiește în orizontul valorilor promovate de respectivele "curente". 30 Analizând fenomenele caracteristice diverselor tendințe și epoci, Edgar Papu distinge două serii de "structuri ale culturii pe bază
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o bună sistematizare în ceea ce privește istorismul, oferindu-ne în formă concentrată un nimerit punct de plecare pentru interpretarea noastră. a) Originile istorismului Schnädelbach consideră că istorismul (Historismus) a apărut către sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca o reacție la "raționalismul, pretins anistoric, al filozofiei iluministe". Acesta din urmă susținea că "tot ce-i omenesc este condiționat și determinat de niște principii raționale, în esență invariabile, iar aceasta mai ales într-un sens normativ"3. Dacă privim lucrurile într-un plan larg cultural
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o breșă în carapacea universalismului dogmatic prin teoria dreptului natural și promovarea ideilor despre libertatea individuală, nu numai în plan social, ci și la nivelul conștiinței 4. Așa se face că însuși Schnädelbach vorbește despre "un iluminism istorist", opus "raționalismului anistoric". În acest context, el precizează că istorismul "luptă cu înseși argumentele filozofiei iluministe împotriva pozițiilor iluministe anistorice, iar apoi împotriva mișcării iluministe în ansamblul ei". Ca atare consideră autorul citat -, istorismul "practică un iluminism situat deasupra iluminismului și nu este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
numai în plan social, ci și la nivelul conștiinței 4. Așa se face că însuși Schnädelbach vorbește despre "un iluminism istorist", opus "raționalismului anistoric". În acest context, el precizează că istorismul "luptă cu înseși argumentele filozofiei iluministe împotriva pozițiilor iluministe anistorice, iar apoi împotriva mișcării iluministe în ansamblul ei". Ca atare consideră autorul citat -, istorismul "practică un iluminism situat deasupra iluminismului și nu este, în calitatea lui de critică a iluminismului, pur și simplu un anti-iluminism"5. Așa e posibilă apariția
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
după cum am văzut că se întâmplă în cazul lui Dilthey 15) rămâne în afara istoriei, așa cum am arătat că rămânea în afara existenței ceea ce nu putea fi conceput de către eleați (vezi I, 3D). Drept urmare, "omul, cu înzestrările lui naturale, considerate până atunci anistorice și interculturale, [...] este interpretat din perspectivă istorică, fiind atras astfel în procesul istoric"16. Avem aici semnele desprinderii de o cauzalitate transcendentă, pur anistorică, de factură clasică, sau dacă vrem, părăsirea iluminismului dogmatic, raționalist, în favoarea premiselor create de "iluminismul istorist
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fi conceput de către eleați (vezi I, 3D). Drept urmare, "omul, cu înzestrările lui naturale, considerate până atunci anistorice și interculturale, [...] este interpretat din perspectivă istorică, fiind atras astfel în procesul istoric"16. Avem aici semnele desprinderii de o cauzalitate transcendentă, pur anistorică, de factură clasică, sau dacă vrem, părăsirea iluminismului dogmatic, raționalist, în favoarea premiselor create de "iluminismul istorist" (vezi II, 1Ba). Acum, individul, nu omul în general, apare integrat într-un "proces istoric". Am zice mai mult: nu numai că este integrat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că până și conținutul eului nostru este rezultatul istoric al unei deveniri, al unei intermedieri"35, ceea ce îl face pe Schnädelbach să comenteze că la baza conceptelor de natură și istorie (Geschichte) nu se mai află "<<o conștiință în genere>>, anistorică, ci conștiința istorică o conștiință care s-a autointerpretat deja în lumina preconceptelor materiale ale faptelor istorice"36 (vezi mai sus conștiința ce se înțelege pe sine "ca fapt istoric"). Această idee a lui Droysen ocupă un loc central în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
generalizare, ci doar, cel mult, de interes "local", menite a îndreptăți o serie de fundamentări teoretice particulare. În aceste condiții, progresul științific a fost dublat de o de-dogmatizare a gândirii și abordării epistemologice. Istoria n-a mai fost prezentată anistoric, potrivit unor scheme prestabilite, aplicabile oriunde și oricând, ci contextual, conform principiului evoluțiilor individuale, cu o procesualitate proprie 47. Așa cum am văzut, istoriei i s-a atribuit o funcție normativă în locul rațiunii pure și simple: condițiile de posibilitate cu funcție
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
temporale sau valorice vezi I, nota 45) susține discontinuitatea. Logica noastră, cu operațiile ei antinomice, ne-ar determina atunci să-i atribuim numai supraistorismului ideea continuității. De altfel, am precizat și în capitolul anterior că această idee trimite la repere anistorice. Dar putem vorbi despre discontinuitate în legătură cu o orientare care vede lucrurile în devenirea lor? Și când punem această întrebare retorică, nu ne referim neapărat la schimbări în cadre date (când, într-o anumită perioadă, cadrele nu sunt puse în discuție
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
remarcă Erwin Hufnagel, vizând aceeași abordare transcendentală la care ne-am referit și noi. Fiind însă "concepută genetic", această "poziție" a lui Dilthey se istoricizează și capătă mobilitate, ceea ce ne-a îndemnat să vedem în ea o relativizare a transcendentalismului anistoric și static de tip kantian (vezi II, 2Ba). Pentru a determina din punct de vedere istoric "esența filozofiei", Dilthey pornește de la o serie de "sisteme filozofice care s-au întipărit înaintea tuturor celorlalte în conștiința umanității și au dat o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
educațional" 1.1. O disciplină eminamente teleologicătc "1.1. O disciplină eminamente teleologică" Cercetările contemporane dedicate curriculumului comportă cel puțin un cusur major: ele abordează problematica într-o manieră sincronic-structuralistă care trădează obsesiile științei clasice de a formula „legi universale”, anistorice, eterne, imuabile. Dimensiunea diacronică a acestui fenomen sociocultural și antropologic care marchează istoria civilizației euroatlantice prin metamorfoze complexe și polimorfisme uimitoare este fie ignorată, fie considerată un propadeutikón, a cărui simplă rațiune ar fi aceea de a pregăti triumful vremurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
paradoxală pe care nici educatorii practicieni și nici teoreticienii experți nu se simțeau obligați să o încalce. Dialogul teorie-practică nu a existat decât sporadic și fără urmări semnificative. Cauza esențială a acestei incomunicabilități notorii ar fi fost dată de caracterul anistoric, abstract, retoric și teoretic al... teoriilor curriculare. Curentul reconceptualist a încercat să elimine această cauză majoră, însă demersurile reconceptualiștilor au înaintat într-o direcție care s-a soldat cu noi teorii curriculare retorice și abstracte care nu au influențat decisiv
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]