150 matches
-
de persoană. În sensul acesta, el apreciază că actele suicidare sunt legate de integrarea socială, fapt care-l face să distingă patru forme de suicid: suicidul altruist, printr-un proces de suprasocializare; suicidul egoist, printr-un proces de individualizare; suicidul anomic, datorat scăderii coeziunii sociale; suicidul fatalist, datorat unui exces de reglementare socială. Clasificarea și modul de interpretare ale conduitelor suicidare în viziunea lui E. Durkheim pun accentul pe rolul factorilor represivi sau eliberatori ai modelului socio-cultural, despre care am mai
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
cu caracter psihotraumatizant care strică echilibrul psihosocial, având implicații asupra reacțiilor, conduitelor și acțiunilor membrilor colectivității umane, ducând la dificultăți de adaptare, comnicare, gândire și afectând serios prin aceasta starea de sănătate mintală individuală și colectivă. Aceste stări cu caracter anomic, care au ca punct de plecare structura și dinamica mediilor social-umane, reprezintă obiective importante pe care acțiunea de igienă mintală trebuie să le aibă permanent în vedere, instituind măsuri de psihoprofilaxie, dar și de intervenție precoce. Prin caracterul lor neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
sunt anulate. Conduitele se desfășoară în mod obligatoriu conform cu normele impuse de stat. În acest caz, individul nu-și mai poate descărca pulsiunile, care, acumulându-se, duc la grave tulburări de sănătate mintală: nevroze, stări reactive, depresii, sinucideri. În statul anomic, reprezentând forma statală care succede crizei statului totalitar desființat, apar noi forme de manifestare a sănătății mintale în criză. Datorită suprimării modelului cultural, în locul acestuia rămâne un vid anomic, care aruncă societatea într-o stare de confuzie. Reprimarea libertăților este
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
tulburări de sănătate mintală: nevroze, stări reactive, depresii, sinucideri. În statul anomic, reprezentând forma statală care succede crizei statului totalitar desființat, apar noi forme de manifestare a sănătății mintale în criză. Datorită suprimării modelului cultural, în locul acestuia rămâne un vid anomic, care aruncă societatea într-o stare de confuzie. Reprimarea libertăților este înlocuită cu o pseudolibertate haotică, în cadrul căreia fiecare se conduce după bunul său plac. În această situație, lipsind normele reglatoare ale conduitelor și acțiunilor sociale, comportamentul va dobândi un
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
latura psihologică a acestui fenomen. Conduita deviantă va fi rezultanta unor „căutări” ale individului legate de statutul și rolul său social, în condițiile în care modelul socio-cultural nu i le mai poate oferi sau, dimpotrivă, i se propune un antimodel anomic. R.K. Merton remarcă faptul că în aceste condiții individul încearcă să se adapteze sau să se pună în acord cu societatea, apelând la următoarele mecanisme: conformism: scopuri culturale și mijloace instituționale acceptate; inovație: scopuri culturale acceptate, dar mijloace instituționale respinse
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
patologic este mult mai estompată, dându-se o sferă mult mai largă normalității psihice, ceea ce face ca în cadrul acesteia să fie incluse „cazuri-limită” sau „variații patologice ale normalului” ca forme admise de societate, prin îngustarea cadrelor bolii psihice; c) societăți anomice, aflate într-o stare de criză profundă a modelului socio-cultural, care și-a pierdut capacitatea de a mai controla personalitatea și conduitele umane; în acest caz, lipsit de un reper moral și socio-cultural, individul suferă un proces de dezechilibru valoric
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
dintr-o sală de clasă caracterizează, în același timp, ceea ce profesorul consideră ca fiind un comportament dezirabil, dar și corelativul negativ al acestuia, comportamentul indezirabil. Cercetările de teren demonstrează că, uneori, un număr prea mare de reguli generează o situație anomică, explozivă (avem în vedere mai ales regulile cu caracter punitiv): Fiecare clasă trebuie să aibă reguli. Orice clasă are nevoie de câteva reguli, dar un număr prea mare de reguli creează confuzii în rândul elevilor și pot deveni imposibil de
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
multiple și variate încercări de revitalizare a societății în ansamblul ei, și multe devieri, care se regăsesc atât la nivelul individului uman, cât și la nivelul instituțiilor sociale. Eșec al instanțelor de socializare și al instituțiilor de control social, manifestările anomice se inserează din ce în ce mai des în paginile ziarelor și pe ecranele televizoarelor, se fac din ce în ce mai prezente în vecinătatea noastră directă. În multe din aceste cazuri sunt implicați elevi de vârste diferite, iar întrebările care apar imediat sunt: “Ce se întâmplă cu
MOTIVAŢIA ȘCOLARĂ ȘI ATITUDINEA ELEVULUI SUCCES SAU INSUCCES by ANDREEA MILENA LUPAŞCU () [Corola-publishinghouse/Science/1757_a_3172]
-
scriitorului e una a problematizării, a interogației, a singularității, dar și a dialogului cu Celălalt. Sentimentul purificării anamnetice, spectacolul traumei temporale reînnoite sunt elemente structurante ale destinului literar al lui Norman Manea, destin marcat din plin de deruta unui timp anomic. Faptul că scriitorul își mărturisește afinități literare cu Kafka și Joyce nu face decât să accentueze paradoxul pe care opera lui Norman Manea ni-l semnalează: experiența exilului determină, în cele din urmă, un retur simbolic spre matricea originară, în
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
arhitectura Bucureștiului crește fără gust într-o atmosferă de lăcomie imobiliară, firea oamenilor e irascibilă pînă la isterie, nimeni nu are încredere în semeni, suspiciunea plutește în aer, traficul rutier e infernal prin încălcarea regulilor, societatea în întregul ei e anomică. Semenul de pe stradă nu mai e nici civis (cetățean) și nici socius (tovarăș), ci hostis (inamic). Ca portretul să fie complet, imaginea de sine a românilor e de lazaret: „Portretul schițat de fiecare român în parte românului generic este jalnic
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
în sfârșit, se "întărea conturul Principatelor pe hărțile continentului". Suveranitatea și, finalmente, independența României se datorează, în mod cert, acestei modernizări accelerate și - la rândul ei - riguroase, pe care fostul căpitan de dragoni e capabil s-o imprime unei lumi anomice. Nu e oare prea limpezit și prea unghiular, ca personaj, Karl de Hohenzollern-Sigmaringen? Pe lângă "psalmii" domestici ai motanului Siegfried, pe lângă răbufnirile de sânge sârbesc ale Elenei Ducovici (devenită soția dentistului) și emoția devastatoare a acestuia, la nașterea copilului său, principele
Bukarest by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7909_a_9234]
-
devenit în România de o abundență nemaiîntîlnită. Oricît ar fi încă de gustate astfel de texte la noi, nu putem să nu remarcăm cel puțin două sînt trăsături mai degrabă negative. Pe de-o parte, tendința pedagogică: într-o lume anomică, de tranziție, cîțiva înțelepți își dau cu părerea despre orice. Iar noi trebuie să ne minunăm în fața unui bun-simț care e mai ales unul post-decembrist, să ne uluim de farmecul formulărilor și de simplitatea demonstrațiilor etc. Pe de altă parte
Fabule de critic și romancier by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15709_a_17034]
-
culturii de estradă, text scris în 2007, a cărui idee și-a găsit confirmarea în timp: societatea românească se îndreaptă spre un tip de subcultură în care 99% dintre produse sunt material rizibil și doar 1% material lizibil. O cultură anomică, fără reguli, fără autorități și fără ierarhii. Într-un cuvînt, o revărsare de prost-gust în fața căreia singura reacție e actul critic: „Oricîte metamorfoze s-ar fi petrecut după 1990, un lucru ni se pare cert: nu putem renunța deocamdată la
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
determinat de raportul individual-individual). Din contra, tipul secund este constituit de suicidul altruist, care se manifestă atunci când individul se identifică în totalitate cu interesele grupului, apropriindu-și-le în consecință (act determinat de raportul individual-colectiv). Finalmente, ultimul tip este exemplificat de suicidul anomic, o consecință directă a unei modificări bruște și radicale în existența unui individ, care, confruntat cu pulverizarea efectivă a universului familiar, nu poate face față situației nou create și preferă această formă ultimă de evaziune (act determinat de un raport
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
proprii. Adaptarea la normalitate e destul de rapidă. Îmi dau seama că la noi acasă ceea e cel mai greu pentru cineva de din afară sau cineva mai boem față de sistemul de referință e în continuare să se descurce în condiții anomice în care de fapt reguli există și închiriem în continuare o groază, dar cui îi pasă de ele? Regula generală este că se descurcă cine poate și cine poate oase roade. Mă așteaptă două săptămâni „grele”: țin trei conferințe. Acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fi absolvit de ocara de elitism apelînd la un simplu search pe Google. Iată ce poate afla oricine printr-un simplu click : Termenul a fost introdus de sociologul francez Emile Durkheim în studiul său despre suicid. Acesta considera că suicidul (anomic) este provocat de o prăbușire a standardelor sociale necesare pentru reglementarea oricărui comportament. Cînd un sistem social este într-o stare de anomie, valorile și sensurile comune nu mai sînt înțelese sau acceptate, iar noi valori sau înțelesuri nu sînt
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
nu mai există nici o reprezentare împărtășită a ceea ce este dezirabil. într-o societate ajunsă într-o astfel de stare, constată statistic Durkheim, un număr tot mai mare de indivizi ajung să se sinucidă. Se poate întîmpla însă ca această disperare anomică să se coaguleze social și să explodeze în afară, distrugînd astfel tot ce se află în jur, în loc să ducă la autodistrugere. Or, România - „pacientul” nostru - se află de ani buni într-o astfel de stare de anomie. Nu doar un
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
care să-i unească și lipsită de orice grijă pentru celălalt". Această imagine a adolescenților, care stau singuri acasă privind la televizor și apoi devastează cartierul, oferă o viziune a societății marcate de familii destrămate, comunități care se dezintegrează, indivizi anomici, o societate lipsită de valori și idealuri. Așadar, Beavis și Butt-Head sînt părăsiți în fața televizorului, devenind critici "de canapea" ai videoclipurilor preferate. Într-un anume sens, cei doi sînt primii critici media care devin eroi ai culturii media, deși sînt
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
istoric În care persoana trăiește. Ambele aspecte problematice pentru om vizează atât sensul acestuia, cât și pe cel al vieții sale: propriul său destin. Punându-și aceste Întrebări, omul crizei nu se mai recunoaște pe sine Însuși. Într-o lume anomică, absurdă, lipsită de valori, omul este lipsit de repere sau, ceea ce este mult mai grav, Înșelat de iluzia unor false valori. Lumea nu Îi mai oferă valorile autentice și nici omul nu mai are ce să ceară de la ea. În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
faustică, generează ideea de suicid. Dar și angoasa existențială a omului modern duce la suicid. Care ar fi, În cazul acesta, diferența dintre cele două forme și motivații ale suicidului? Suicidul faustic este fatalist, pe când cel al omului modern este anomic, dacă avem În vedere teoria lui E. Durkheim. Înainte de a fi o manifestare morbidă, suicidul este, În primul rând, o opțiune a persoanei, ca un act de refuz al vieții proprii. Este o decizie deliberată, În cazul lui Faust, și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
exilul sau Înstrăinarea are două dimensiuni: exilul exterior și exilul interior. Acestea sunt probleme În care sufletescul și moralul se Întâlnesc, fiind foarte greu sau poate chiar imposibil de separat Între ele. Într-o lume ostilă, nedreaptă, represivă, absurdă sau anomică, În care, chiar dacă este cetatea mea, eu nu mă recunosc ca apartenent, cu care nu mă mai pot identifica de care mă simt străin și oprimat, Îmi pot găsi totuși un refugiu interior. Eu mă pot pune la adăpost de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o semnificație specială, ci este un fapt social ca și celelalte. Este adevărat, recunoaște el, apariția societății industriale a dus la crearea unor noi sectoare ale muncii, care au rămas în afara normelor morale vechi. Această situație a provocat o stare anomică a societății, caracterizată prin neliniște și nesiguranță. Criza societății contemporane lui Durkheim era după părerea sa provocată de o criză morală. Ieșirea din criză presupunea realizarea solidarității sociale la care se ajunge prin normarea tuturor acțiunilor oamenilor, prin stabilirea regulilor
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
au dus la rezultate contrare, sunt explicate de cei doi prin introducerea unei variabilei latente: „self esteem a supervizaților”. Pentru experimentele lor, Day și Hamblin vorbesc despre două continuumuri de stiluri ale supervizare. Primul stil se întinde între „închis” și „anomic”, celălalt este de la „punitiv” la „nonpunitiv”. Stilul de supervizare închis este descris printr-o specificare rigidă a rolurilor subordonaților, ei nemaiputând să le completeze, să adauge alte atribuții. Supervizarea generală implică existența unui număr moderat de specificații și verificări, în condițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
izolați în "bula lor comunicațională" sau în realitatea virtuală), ci și în noi comunități tribale care se definesc prin moștenirea lor culturală și un intens sentiment de apartenență. Pentru a împiedica fragmentarea societății în asemenea comunități închise, impenetrabile, nu rareori anomice, vor trebui redescoperite, dincolo de idolatria consumului și hedonismul narcisist, relațiile sociale, responsabilitatea, solidaritatea, în primul rînd prin deschiderea spre o cultură comunicațională, spre universul sensului și valorii. De fapt, sentimentul de apartenență națională și ocultarea minorităților au jucat un rol
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
tradițional" al elevilor cuprindea o doză de violență perceptibilă numai pentru victimele ei "obișnuite", profesorii bruscați în liceele de elită (Testanière, 1967). El arăta, de asemenea, că acestui tărăboi tradițional, autorizat ca un ritual de defulare, îi urma un "tărăboi anomic", consecință a masificării învățământului, incapabilă să mascheze caracterul inegalitar al sistemului școlar. La fel, lucrările lui Bourdieu și Passeron (1970) sau Grignon (1970) arătau puternica opoziție față de școală a tinerilor din clasele populare, opoziție ce putea merge până la violență. În
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]