220 matches
-
de cunoaștere devine: cultura este implicitul social. Cultura constă, așadar, în acel ansamblu de tipare valorice și atitudinale esențiale care fundamentează comportamentele sociale funcționale și care e transmis intergenerațional, prin agenții specifici de socializare. H.M. Segall și colaboratorii (1999) subliniau anterioritatea logică și ontologică a culturii; ei ofereau o definiție minimalistă a acesteia, descriind-o ca totalitatea produselor comportamentale ale celorlalți care ne preced. Astfel, cînd ne naștem, ne plasăm de la bun început într un ambient natural și social structurat, care
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
arată cum a operat un marxist cu termenii teoriei în cauză, analizând rolul instituțiilor burgheze în formarea României moderne, precum și neoiobăgia, văzută tot ca o formă fără fond. Gherea este cel care răstoarnă relația dintre forme și fond, făcând din anterioritatea formelor o lege de dezvoltare a țărilor rămase în urmă, țări care intră cu necesitate în „orbita” țărilor capitaliste dezvoltate. Potrivit lui, modernizarea noastră este un rezultat al contactului cu Europa apuseană. Astfel, sistemul capitalist din România nu este efectul evoluției
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
uneori nedreptăți rezultate dintr-un anumit abuz al legii și dintr-o interpretare extrem de ingenioasă, dar înșelătoare a dreptului. De aceea maxima summum ius, summa iniuria (maximum de drept, maximum de injustiție) a devenit un proverb intrat în uz"220. Anterioritatea legii în fața justiției este susținută de Rousseau care afirma că "numai legii îi datorează oamenii dreptatea și libertatea. Acest instrument providențial rezultat din voința tuturor este cel ce pune în drept egalitatea naturală dintre oameni. Acest glas divin dictează fiecărui
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
clarificării a trei concepte, pe care le aprecia drept fundamentale: criticism, apriorism și idealism transcendental. Se cuvine remarcat că Petrovici insista asupra distincției dintre ceea ce numea un „apriorism psihologic” și un „apriorism logic”. În primul caz este vorba de sublinierea anteriorității structurilor a priori în raport cu experiența, oarecum în sensul teoriei ideilor înnăscute, în al doilea caz formele a priori sunt caracterizate drept condiții de posibilitate constitutive cunoașterii și gândirii în genere 27. Este o indicație semnificativă a receptării corecte a literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pasaje din lucrarea sa, Negulescu susține că a priori-ul desemnează la Kant caracteristica anumitor structuri mintale de a exista înaintea oricărei experiențe 35. Balca subliniază cu insistență că o asemenea caracterizare pune în umbră o distincție esențială, cea dintre anterioritatea temporală în raport cu experiența și calitatea de condiție a posibilității experienței, în sensul lui Kant. A priori nu poate ... însemna că reprezentări ale raporturilor spațiale și temporale și ale timpului și spațiului ar premerge senzațiilor și percepțiilor, că noi am avea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Această nouă orientare a gândirii filosofice, orientarea transcendentală, s-ar exprima cel mai pregnant în distincția pe care a trasat-o Kant între problema empirică a originii și genezei cunoștințelor și tema filosofică a legitimării lor obiective. Kant a distins anterioritatea în timp de a priori-ul care întemeiază, chiar dacă, remarcă Florian, el nu a făcut întotdeauna deosebirea „dintre a priori genetic și a priori logic”43. Ceea ce a favorizat interpretarea psihologistă a filosofiei lui Kant și, prin aceasta, neînțelegerea a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care locuiesc sud-estul european, numai noi, românii, neavând destule documente scrise, n-am avea dreptul la locul acesta, cum zicea Kogălniceanu despre pământul țării. Cum chestiunea contestatarilor și a contestării, oricât de largă ar fi paleta contraargumentelor, se reduce la anteriorități, cine a fost mai întâi, noi sau vecinii noștri, și nu e vorba numai de unguri, istoricii din ultimii 150 de ani au răspuns, folosind toată gama de argumente, inclusiv pe cele de bun simț, la problemele legate de autohtonie
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
din spațiul românesc, îndeosebi a satului românesc. Într-adevăr, istorici precum P.P. Panaitescu, Constantin C. Giurescu, Ștefan Pascu, Ștefan Ștefănescu, Ștefan Olteanu, Dan Gh. Teodor, Alexandru Gonța, Mircea D. Matei și E. I. Emandi pentru județul Suceava au demonstrat convingător anterioritatea satului față de cea a statului medieval românesc, altfel spus că toate satele atestate documentar, ca danii făcute de domnii Țărilor Române unor slujitori „pentru dreaptă și credincioasă slujbă” sau mănăstirilor pentru pomenirea lor și a urmașilor, sunt mai vechi cu
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
înăuntru și în centru, adică în profunzime. Cealaltă variantă este mult mai conformă sensului modernității pentru că rolul spațiului îl joacă aici timpul. Ceea ce se ascundea, pentru cei vechi, în spațiu, pentru cei moderni se ascunde în timp. Principiul devine, în virtutea anteriorității, origine, sau, printr-o simetrie spațializatoare a timpului, finalitate, arhe sau telos, punctul de plecare sau punctul de sosire al istoriei. Dacă vrem să vedem în tematizarea comunicării linia de graniță dintre modernitatea care tematizase cunoașterea și postmodernitate, atunci trebuie
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în structura timpurilor compuse, exprimând sensul de „anterioritate”; rămâne invariabilă: perfect compus-indicativ: am + cântat Ț am cântat viitorul anterior indicativ: voi fi+ cântat Ț voi fi cântat perfect-conjunctiv: să fi + cântat Ț să fi cântat perfect-potențial optativ: aș fi + cântat Ț aș fi cântat perfect prezumtiv (timp absolut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
generează timpul noțional (în termenii lui Otto Jespersen 18), care cunoaște trei termeni corelativi, corespunzând celor trei termeni fundamentali în reprezentarea adverbială a temporalității din perspectiva timpului locutorului și a actului lingvistic: azi - simultaneitatea timpul acțiunii - timpul comunicării: prezent ieri - anterioritatea timpul acțiunii < timpul comunicării: trecut (perfect) mâine - posterioritatea timpul acțiunii > timpul comunicării: viitor Timpul gramatical este expresia lingvistică a timpului noțional. Planul său semantic diferă de la o limbă la alta în funcție de caracterul specific al desfășurării raportului timp noțional - timp gramatical
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raportat la durata (momentul) enunțării. Considerată în sine, în spațiul temporalității sale, fără raportare la durata enunțării, acțiunea dezvoltă aspectul imperfectiv: cântam. Varianta temporală cântam dezvoltă sensul de trecut, prin raportare la prezentul comunicării, dar, odată fixată această temporalitate (de anterioritate - trecut), desfășurarea temporală a acțiunii nu mai are în vedere momentul vorbirii: „Anul trecut cânta la mare, prin restaurante.”. Nefiind raportată la momentul enunțării, acțiunea verbului este imperfectivă: îi lipsește reprezentarea încheierii sale. Varianta temporală am cântat dezvoltă același sens
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
făcut...” sau de cauză: „Omul de gazdă fiind rotariu, își lucrase un car și-l înjghebase în casă...” (I. Creangă) sau cu o circumstanțială de timp cu verbul-predicat la conjunctiv prezent, dacă raportul dintre regentă și subordonată este unul de anterioritate: „Până să răspundă ea, popa își trăsese pe taler două pătlăgele...” (D. Zamfirescu) Cu prezentul indicativului relația este, de asemeni, posibilă, dacă acesta este un prezent istoric sau narativ: „Când ajung eu, ei deja plecaseră...” Întrebuințat în mod absolut, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmă și timpul acțiunii verbului. Condiționat de relațiile sintactice în care intră verbul-predicat, viitorul se poate referi la unul din timpurile trecutului, la prezentul altui verb sau la un alt viitor, timpuri cu care intră în diferite raporturi temporale: • de anterioritate; ca verb-predicat al unei circumstanțiale de timp de anterioritate: „Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în care intră verbul-predicat, viitorul se poate referi la unul din timpurile trecutului, la prezentul altui verb sau la un alt viitor, timpuri cu care intră în diferite raporturi temporale: • de anterioritate; ca verb-predicat al unei circumstanțiale de timp de anterioritate: „Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei proproziții regente sau subordonate, aflată într-un raport circumstanțial
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel de gheață mi-apare înainte.” (M. Eminescu, I, p. 114), „Și porțile în urmă în vechi țâțâni s-aruncă.” (Ibidem, p. 93), „ Se depărtară înspre mare fără a mai privi înapoi.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 13) - timpul, ca anterioritate: „S-a-nțeles de mai nainte/ C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte” (M. Eminescu, I, p. 134), ca posterioritate: „Că-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte.” (Ibidem, p. 133), „În urmă, văzând că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că vechiul zid care mă ocrotise în copilărie s-a alungit, mi-a dat ocol și s-a transformat în laț... De atunci m-am gândit mereu la asta.” (O. Paler, Viața, 59) Raportul de temporalitate dezvoltă trei variante: • de anterioritate • de posterioritate • de simultaneitate Din prima perspectivă - de natură semantică - aceste variante se întemeiază pe raportarea la momentul desfășurării actului lingvistic și sunt descrise de conținutul lexical al adverbelor temporale: • anterioritate; acțiunea verbului regent este situată într-un timp anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Viața, 59) Raportul de temporalitate dezvoltă trei variante: • de anterioritate • de posterioritate • de simultaneitate Din prima perspectivă - de natură semantică - aceste variante se întemeiază pe raportarea la momentul desfășurării actului lingvistic și sunt descrise de conținutul lexical al adverbelor temporale: • anterioritate; acțiunea verbului regent este situată într-un timp anterior desfășurării actului lingvistic: ieri, alaltăieri, aseară, astă-vară etc.: „... Și pare c-a fost ieri, ieri pare că-și încâlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțelept și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic: mâine, mâine-seară etc.: „O convenție e totul; ce-i azi drept mâne-i minciună.” (M. Eminescu, I, 36) Din perspectiva a doua - de natură sintactică - cele trei variante sunt determinate de (și reflectă) poziția regentului în succesiunea temporală regent-subordonat: • anterioritate: regentul se situează într-un timp care-l precede pe cel descris de circumstanțial: „Înainte de a fi ucis, marele savant fusese torturat și batjocorit, avea barba smulsă și pe corp urme de lovituri, răni, tăieturi.” (M. Preda, Delirul, 149), „Până ce
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
astfel, se aude zbârnâind soneria...” (I.L.Caragiale, II, 323) Uneori relația de dependență de la baza circumstanțialului de temporalitate se caracterizează prin inversarea poziției sintactice a termenilor implicați; circumstanța temporală este fixată de planul semantic al regentei. În desfășurarea raportului de anterioritate temporală, circumstanțiala descrie un moment temporal care precede temporalitatea „regentei”: „Nu răsărise încă soarele, când intrai în casă și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit vestea că și la Lespezi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de...până etc.: „De ceasuri, de zile veghez / Pe un galben liman portughez.” (L. Blaga, 182), „Din zori până-n seară, din seară până-n zori, păsări se zbat prin crinii și vara păcatului, la curtea-nsinguratului.” (L. Blaga, 419) • succesiunea în timp (anterioritatea sau posterioritatea): după, înainte, înainte de etc.: „Înainte de a pleca cei patru jandarmi se uitaseră la el și la ceilalți oameni ai șatrei ca la niște morți, întocmai ca la niște morți.” (Z. Stancu, Șatra, 272) Propoziția circumstanțială temporală se introduce
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]