252 matches
-
un rol mîntuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor biblice din secvențele atribuite celor doi interlocutori sînt diferite. Fără îndoială, Macarie nu e autorul părților atribuite „filozofului”; el s-a mulțumit să reproducă pasaje extrase dintr-o operă polemică anticreștină, distribuindu-le în forma fictivă a unui dialog de cinci zile. S-au făcut diverse tentative de identificare a acestei scrieri: a fost propus Philalêthês, operă a lui Hierocle din Bitinia (anii 307-310), criticat de Eusebiu de Cezareea, însă s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Heracleea, pe care am amintit-o. în schimb, alte opere utilizate de Sozomen nu se întîlnesc la Socrate, așa cum sînt unele „fapte ale martirilor persani” care i-au fost utile pentru a putea prezenta, în cartea a doua, istoria persecuțiilor anticreștine organizate de Sapor al II-lea, regele Persiei. Era vorba de „patimi ale martirilor”, adesea cu caracter popular, din Siria, Persia și Osroene. Mai apar la el și diverse amănunte din viața celor mai cunoscuți monahi, luate probabil din Istoria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ridicați în văzduh, printr‑o minune dumnezeiască. Persecutorii nu sunt însă intimidați de aceasta, ci continuă nestingheriți masacrul. Commodian spune că Dumnezeu le‑a împietrit inimile, așa cum făcuse odinioară cu Faraon. Nero ordonă expulzarea creștinilor din cetate și pronunță edicte anticreștine, susținut de cei doi cezari. Credincioșii sunt urmăriți per mare, per terras, per insulas, atque latebras (v. 883). După trei ani și jumătate are loc o altă lovitură de teatru. Un rex ab oriente apare la granițele Imperiului. Tiranul și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aceștia din urmă sunt pedepsiți de invadatori pentru persecutarea creștinilor de‑a lungul secolelor. Într‑adevăr, tagma senatorială a colaborat cu Decius care a creat, se pare, un guvern civil alături de guvernul militar și l‑a secondat în politica sa anticreștină. Situația se schimbă radical în momentul urcării pe tron a lui Valerian, în 253, ulterior domniei efemere a lui Trebonianus Gallus. Valerian aparținea ordinului senatorial și deținuse funcția de censor în timpul domniei lui Decius. În opinia cercetătorilor Gagé, Sordi și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Gagé, Sordi și Salvatore, evenimentele descrise în ultima parte a poemului Carmen... corespund celor petrecute între 253 și 260, în timpul „septenatului” lui Valerian. Din cei șapte ani ai acestei domnii, doar ultimii trei ani și jumătate sunt marcați de persecuțiile anticreștine. Conform unei scrisori adresate de episcopul Denys de Alexandria lui Hermmon, menționată de Eusebiu în H.E. (7, 10, 3), aflăm că prima parte a domniei lui Valerian a fost favorabilă creștinilor, iar „casa sa era totdeauna plină de credincioși, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
felul acesta, ce sens ar putea avea introducerea legendei lui Nero („anticristul” păgân) în trama anticristologică? Mai întâi, trebuie spus că din legenda în cauză, Commodian reține doar câteva elemente, utile discursului său, ca, de pildă, caracterul tiranic și atitudinea anticreștină. Imoralitatea, cabotinajul și desfrâul sunt intenționat lăsate deoparte. Nero devine un personaj disuasiv pentru păgânii iudaizanți, deoarece campania dusă împotriva creștinilor și care va avea drept consecință directă anihilarea Romei, se va face la instigarea iudeilor. Drept urmare, iudeii sunt cei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răpit din lume și păstrat în viață pentru a fi ultimul persecutor, fiind și cel dintâi, precedând venirea Anticristului”. Pentru apologetul creștin, dispariția lui Nero, după moarte, constituie dovada existenței unei justiții divine punitive. Personajul care inaugurează seria marilor persecutori anticreștini beneficiază de o pedeapsă pe măsură, unică, ieșită din comun: trupul său nu a fost găsit pentru a fi înmormântat religios. Lactanțiu conferă legendei o orientare personală, legată de ideea generală care străbate De mortibus: mai devreme sau mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în care va fi instaurat „guvernul mondial al lui Antihrist”. Toate războaiele mondiale, Războiul Rece și căderea comunismului au fost plănuite și conduse din umbră de „iluminați” și francmasoni. Cultura de masă a fost „îmbogățită” și cu o abundentă literatură anticreștină. Capodoperele lui Umberto Eco Numele trandafirului și Pendulul lui Foucault dezvăluie atât „tainele satanice” ale catolicilor, cât și pe cele „diavolești” ale templierilor, francmasonilor, iluminaților și iacobinilor. Cărțile lui Dan Brown se mulțumesc cu dezvăluiri senzaționale despre viața de familist
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
confuzii. În țara lui Cațavencu, Farfuridi și Brânzovenescu, dezbaterea despre responsabilitate și vinovăție a devenit o competiție infantilă cu tema: „Cine aruncă primul piatra?”1. Nu interesul genuin pentru puritatea Bisericii, ci vendeta personală și diatriba ideologică (de pe poziții aprioric anticreștine sau antiortodoxe) s-au făcut resimțite în ultimul timp. Etosul revoluționar - nostalgia după „lumea civilizată” exprimată prin raderea metaforică a bărbilor ultimilor preoți (sau, în imaginația viscerală a lui Diderot, que le dernier des rois fût étranglé avec les boyaux
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
grnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, Într-un text polemic a cărui datare este greu de stabilit (undeva Între sec. al V-lea și al XI-lea). Textul se numește Toledot Ieschu, provine dintr-o comunitate iudaică fanatic anticreștină și prezintă viața lui Isus În cele mai sumbre culori. Există mai multe versiuni care au circulat În Evul Mediu, Însă toate au un punct comun: denigrarea lui Isus versus eroizarea lui Iuda. Isus este acuzat de a-și fi
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
apare prima biografie completă a lui Iuda, inspirată din mitul lui Oedip. Iuda Își ucide tatăl și se căsătorește cu propria mamă Înainte de a-L vinde pe Isus. O cu totul altă imagine a personajului apare Într-un text iudaic anticreștin, Toledot Ieshu. Aici Iuda reprezintă, metonimic, credința iudaică În contrast cu erezia creștină. Iuda se luptă cu Isus, pe care-l biruiește maculându-l. El ascunde trupul lui Isus coborât de pe cruce și li-l arată apostolilor atunci când aceștia Încep să Împrăștie vestea
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
și blasfemul iudeilor Împotriva lui Isus, pe care nu-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, negându-I minunile, totuși evidente. Novațian (preot roman din sec. al III-lea) este autorul primului tratat despre Sfânta Treime. După valul de persecuții anticreștine din vremea Împăratului Deciu (249) Novațian Încarnează atitudinea rigoristă față de lapsi, adică față de cei care au căzut În păcatul apostaziei, Închinându-se la zeii păgâni. Novațian și susținătorii săi nu recunoșteau valoarea pocăinței apostaților, cerând, pentru ei, un nou botez
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
a realizat Salazar: un stat totalitar și creștin, construit nu pe abstracțiuni, ci pe realitățile vii ale neamului și tradiției sale. Este cu atât mai extraordinară această creație, cu cât ea se împlinește la capătul unei evoluții politice violent antitradiționale, anticreștine și pasionat "europenizante". Generații întregi de tineri portughezi - unii din ei de bună credință, alții pur și simplu din snobism sau secetă sufletească - au dorit să scoată Portugalia din matca ei tradițională și s-o transforme într-o "țară europeană
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu o putea mulțumi. Oamenii, învățați de șefii insurecției să se opună cu orice preț, își continuau opoziția și după cucerirea puterii. În primele zile ale Republicii victimele indignării revoluționare erau ușor de găsit: preoții catolici, călugării, seminariile, mănăstirile. Campania anticreștină dura, în Portugalia, de pe timpul Marchizului de Pombal. Și acum erau greu de convins mulțimile revoluționare, care străbăteau Capitala cântând Portuguesa, că mănăstirile nu sunt prevăzute cu subterane, că seminariile iezuiților nu au fost transformate în arsenale ale monarhiei, că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
constituționalitate. Democrația portugheză, amintește el cu alt prilej (9 decembrie 1934), nu garanta libertatea individului. Liberalismul lusitan a fost întotdeauna intolerant, iar dacă ar reveni ar fi și mai intolerant. Ar înceta de a fi numai anticatolic, pentru a deveni anticreștin, ireligios, furios ateu; ar înceta de a fi străin lucrurilor spirituale, pentru a deveni teoretic și practic amoral... Scopul său final - așa cum s-a putut verifica în toate țările - ar fi comunismul, punct de întîlnire al celor mai variate tendințe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de organizații studențești sau profesionale antisemite, înființarea Partidului Naționalist Democratic, cu caracter explicit antisemit, al lui N. Iorga și A.C. Cuza (1910), aduc în prim-plan un antisemitism cultural-religios - în care evreul e văzut ca un „pericol” dizolvant, antinațional și anticreștin - și un antisemitism politic, în care figura evreului e asociată tot mai mult elementului anarhist, revoluționar, după război - bolșevic. Într-un studiu recent: „Felix Aderca: jewishness and modernism“, publicat în revista Studia Hebraica, nr. 1, București, 2001, Mihai Mândra relevă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alegerea soluției de supraviețuire, decisivă rămâne calitatea umană sau forța spirituală a fiecăruia. Aceasta se întemeiază pe credința în Dumnezeu, libertatea interioară nefiind altceva decât scânteia de divinitate, care nu se poate stinge, chiar și în universul detenției, profund antireligios, anticreștin nu numai prin faptul că aici sunt închiși clericii și credincioșii, dar mai ales că toți oamenii sunt îndreptați în direcția opusă valorilor creștine. De aceea, lagărul are capacitatea de a pune în evidență caracterele umane, prin problemele de alegere
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
devenit o concurență în calea religiei romane și a cultului imperial provocând intervenția tot mai insistentă a autorităților imperiale din primele trei secole. În secolul IV, atitudinea imperială față de creștinism s-a schimbat: primul deceniu este marcat de o persecuție anticreștină devastatoare, iar celelalte de voința imperială de folosire a creștinilor, în virtutea doctrinei și a comportamentului moral ireproșabil, la consolidarea durabilă a unității statului roman aflat în declin. La rândul ei, Biserica antică abia ieșită din vâltoarea persecuțiilor, primește sprijinul imperial
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
diasporei. Aceste cuvinte pot fi comparate cu Resquiescat in pace! (forma scurtă RIP, odihnească-se în pace), sculptat pe unele morminte creștine. Pentru o bună perioadă de tranziție iudeo-creștinii foloseau ambele limbi, în timp ce distanțarea față de limba iudaică începe odată cu persecuțiile anticreștine cauzate, în opinia celor mai mulți istorici, de evrei, ca o acțiune punitivă împotriva convertirilor iudaice la creștinism și a succesului dobândit de acesta din urmă. Deși cea mai mare parte a inscripțiilor provin din catacombele iudaice din Roma, stabilirea cu precizie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
persecuției sale, una dintre cele mai sistematice, ne revelează un anumit anacronism și o oarecare nepotrivire dacă ne gândim că numeroase apostazii au fost determinate de oportunism și de motive contingente. Dacă legislația păgână și-a manifestat falimentul în materie anticreștină, în același timp, Biserica a suferit o mortificație umilitoare: înmulțirea de libellatici, sacrificati și thurificati pe durata persecuției a demonstrat întreaga slăbiciune a acelor creștini care, relaxându-se spiritual într-o lungă perioadă de pace și de bunăstare, au cedat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care par să răvășească lumea romană, sporind confuzia și nesiguranța cetățenilor Imperiului. Conștient fiind de instabilitatea Imperiului (nemulțumirile și revolta pasivă a soldaților creștini și păgâni exprimată pe câmpul de luptă), care putea să derive din cauza persecuției inițiate de politica anticreștină a tatălui său Valerian, în anul 260 a dat un edict de toleranță față de creștini. În această manevră politică, se poate vedea implicit o recunoaștere a Bisericii ca asociație, fiind un prim pas spre o viitoare recunoaștere oficială a creștinismului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
generalul armatei danubiene, recrutate în acele regiuni unde creștinismul nu se dezvoltase prea mult. Atitudinea sa trăda resentimentul țăranului-soldat din zona dunăreană, față de creștinul evoluat al Orientului civilizat, înmuiat de religia creștină a obiectorilor de conștiință. Promulgarea unei măsuri legislative anticreștine, urmărea îndepărtarea soldaților creștini din armată: trebuiau să se adapteze religiei oficiale, împlinind prostagma, act ce implica recunoașterea vechii religii revigorate de noile măsuri. În caz de insubordonare, creștinii avea să fie expulzați din armată: ofițerii prin gradus deiectio, iar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dacă în secolul II era foarte atentă la discursul escatologic asupra păcii, spre sfârșitul secolului, alături de tema antiidolatrică, unii Părinți ai Bisericii promovau o extindere a temei antimilitariste prin prezentarea unei etici aparte. Scopul acestui discurs era evidențierea caracterului fundamental anticreștin asupra omuciderii legalizate și a războiului, care contrastau vizibil preceptului conținut în Mt 22, 37-40: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău... Să iubești pe aproapele tău ca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
În persecuția din februarie 303 nu mai era prigonit numele de creștin ca până atunci, ci refuzul de a sacrifica, iar efectele care derivau din aceasta au fost diferite pentru întreg Imperiul: dacă în Gallia, Constantius Chlorus deși promulgase edictele anticreștine a menținut o politică oarecum moderată, în Italia, Spania și Africa cu Maximian (286-305) persecuția s-a dezlănțuit cu multă violență, asemenea celor din Asia Mică și din zona dunăreană, teritorii de altfel supuse jurisdicției lui Dioclețian și cezarului Galerius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ochii autorităților romane, și nu numai, ca o superstiție ce trebuia extirpată, fiind considerată fundamental atee. Ambiguitatea lui Traian, în luarea unei decizii hotărâtoare față de creștini, ne mărturisește inexistența la acea dată a unei măsuri juridice clare. Între timp, procedurile anticreștine nu aveau loc pentru vreun delict criminal, ci pentru simplul motiv că ucenicii lui Cristos, neimplicându-se în cultul idolatric al maselor populare, erau considerați tulburătorii ordinii publice. Astfel, magistrații, din porunca împăratului, aplicau dreptul constrângerii (ius coercitionis) numelui de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]