182 matches
-
doi soți simt însă acuta nevoie de evadare... în viață, de întoarcere la real. Întoarcerea la punctul de plecare nu mai este însă posibilă și atunci soluția realului numit moarte e alternativa preferabilă. Personajele lui Const. Popa sînt, de fapt, antieroi ce parcurg un drum sinuos de la criza inițială la catastrofa finală. Criza este cea a pierderii identității și ea se agravează pe măsură ce eroul capătă conștiința acestei pierderi. Cînd această devenire conștientă atinge punctul culminant și antieroul realizează că el este
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Popa sînt, de fapt, antieroi ce parcurg un drum sinuos de la criza inițială la catastrofa finală. Criza este cea a pierderii identității și ea se agravează pe măsură ce eroul capătă conștiința acestei pierderi. Cînd această devenire conștientă atinge punctul culminant și antieroul realizează că el este, de fapt, Nimeni, catastrofa intră în ordinea firească a lucrurilor. Autoiluzionarea cunoscuse un acces paroxistic, dar asta nu face decît să-l împingă pe antierou spre moartea finală care de fapt este anticipată pas cu pas
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
conștiința acestei pierderi. Cînd această devenire conștientă atinge punctul culminant și antieroul realizează că el este, de fapt, Nimeni, catastrofa intră în ordinea firească a lucrurilor. Autoiluzionarea cunoscuse un acces paroxistic, dar asta nu face decît să-l împingă pe antierou spre moartea finală care de fapt este anticipată pas cu pas de moartea morală progresivă. Am citit și alte piese ale lui Const. Popa, aflate deocamdată în mape. Mi-a plăcut mult "Regulamentul de bloc", în care siguranța construcției și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de "șef" căzut în dizgrație, nu se mai poate regăsi în nimic, nici un act al său nu e autentic, nici o intenție finalizată, nici un gest nu-i redă sensul pierdut al vieții. Toate căderile, toate compromisurile, toate eșecurile sînt echivalente, pentru antieroul lui Constantin Popa (astfel l-a văzut, cu dreptate, regizorul Dan Nasta), cu tot atîtea senzații ale morții: Știi de cîte ori am murit în ședință? Nu știi. Dar cel mai mult am murit cînd l-am iertat pe Pandele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spre un înapoi care nu are sens, este însă o singură acțiune posibilă, aceea de a smulge, fie pentru o clipă, ce-ți aparține. Fantomele acestui alt Înghițitor de săbii, sunt recunoscute fiindcă ele nu provoacă decât insatisfacție. Atipic ca antierou pentru lumea în care traiește dar cu distincție seducătoare, romantic, christic, Răzvan este el însuși o irealitate, un fel conținut ce capată întâmplator o identitate posibilă, a creatorului de conținut sufletesc. El privește de sus și, fiindcă nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
învestit cu puternice sem nificații morale sau psihologice (Luceafărul eminescian, de exemplu). - Personajele alegorice apar mai ales în fabule, dar și în baladă sau basm; pot fi vie tăți, plante, obiecte, concepte personificate, cu valențe accentuate de semnificare. - Personajele parodice (antieroul, omul „sucit“ etc.) sunt construite întrun registru cari catural/ironic/ludic. Alte clasificări vizează gradul de implicare în evenimente (personaj prin cipal/se cundar/episodic/figurant, în opera dramatică) sau gradul de cuprindere (personaj individual/colectiv), categoria morală (personaje pozitive
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și este marcată de o moarte ritualică. Cel care iese din fântână, după ce a jurat Spânului supunere până la moarte, are acum o nouă identitate. În celelalte două confruntări, cu ursul și cu cerbul fermecat, HarapAlb se dovedește mai degrabă un antierou, boboc în felul său, reușind să le depășească doar cu ajutorul calului năzdravan și al Sfintei Duminici. În călătoria de verificare însă, eroul acționează dintrun imbold lăuntric, probând asumarea unor valori morale și a unui comportament respon sabil. HarapAlb înfruntă acum
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a acțiunilor lor. Orientând observația comică spre gene ralitate și tipologie, I.L. Caragiale revigorează comedia românească (ciclul Chirițelor de Alecsandri, de pildă), apelând la limbaje teatrale moderne. El creează astfel personaje comice care prefigurează teatrul absurdului, alcătuind o lume de antieroi, de marionete, precum Farfuridi și Brânzovenescu, Trahanache sau Pristanda, Cațavencu ori Dandanache. Item 2: prezentarea, prin referire la comedia studiată, a patru elemente de structură și de compoziție Aceste personaje sunt polarizate pe criteriul grupurilor de interese, evidențiate încă din
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și Tipătescu, apare evident faptul că personajele lui Caragiale ilustrează o lume „pe dos“, un univers închis, în care „con trariile sunt echivalente, iar alegerea nui cu putință“ (B. Elvin). Eu consider că piesa aduce în scenă o lume de antieroi, prin care se concretizează tema degradării vieții politice, sociale și private. Un argument care sprijină această aserțiune este modul în care evoluează relația dintre Cațavencu și Tipătescu, de la conflict la reconciliere, la acceptarea tacită a farsei alegerilor și a valorilor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
care și aceea a autorului, și după simulacrul unei multiple extincții?” Jacques DERRIDA O prințesă mofturoasă la curtea unui rege barbar. S-a observat mai puțin in critica de specialitate că Eminescu și-a conceput personajul feminin ca pe un antierou. Arhetipul feminin eminescian se disociază de marile “persone” romantice tocmai prin simplitatea descrierii și non-consistența unui gestuar metafizic. Cătălina este departe de modelul „nimpholeptic” romantic, ea nemaipăstrînd În datele ontologice imagistica terifiantă a marilor eroine, a eriniilor Însetate de jertfă
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
scrie poeme, calificate de M.-C.Bancquart drept "tragedii moderne" [p.355]: Antonia, La Fin d'Antonia, Le Chevalier du passé, care prezintă, într-o acțiune inexistentă, personaje simbol: Amantă, Amantul, Curtezana, Bunica, Cerșetoarea, Virgina, Paris, Regii Magi. Eroii și antieroii trăiesc într-un Paris care este o anti-epopee: agresiv și deschis întâmplărilor. Pariziana romanesca este o istorie variată la infinit pe o temă care ține de spiritul fracez "aussi futile, aussi ingénieux, aussi désintéressé qu'il se présentera toujours à
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a captivității într-un sistem competițional închis. Textul e curios de la bun început, printr-o prezență socio-psihologică singulară. Mă gîndesc, desigur, la Bartleby. Nu atitudinea lui de încremenire morală, psihologică și socială intrigă teribil, ci impenetrabilitatea ei. Bartleby pare un "antierou" de tragedie clasică, într-o operă, paradoxal, ne-tragică și într-o ipostază puțin obișnuită new-yorkeză -, susținută butaforic de către deja menționatul fundal capitalist al celebrei Wall Street din Manhattan. În plus, statutul și natura eroului-narrator al nuvelei punctează anumite detalii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mult cu o capitulare. "Nu voi muri social pentru o abstracțiune morală" spune, într-un fel, cu precaută ("prudentă?") indistincție naratorul. Ca și Bartleby, el este, la sfîrșit, același, un resemnat, un component obedient al macrosistemului, un cod de inacțiune, antieroul unei opere care creează doar premisele tragediei clasice, fără a o și produce totuși. Bibliografie Herman Melville. Bartleby. O povestire de pe Wall Street. Traducere de Petre Solomon.Colecția "Cartea de pe noptieră". București: Humanitas, 2007. Stăpîni și sclavi Reeditarea, la Humanitas
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Ele reprezintă un exemplu minunat al acelei dorințe universal umane (fie că ne referim la popoarele tradiționale sau nu) de a construi lumi paralele celei în care trăim, populate de creaturi care ne exprimă propriile trăiri și vise. Eroii și antieroii lumii mitice alcătuiau un model pe care se vor mula mai târziu personaje ale culturii populare pentru a corespunde dorințelor și viselor oamenilor într-o nouă epocă istorică. În acest capitol, ne propunem să arătăm cum eroii mitici devin prototipuri
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
nu se află doar în centrul meditației lui Montaigne, ci și în centrul metodei lui Descartes, al credinței lui Pascal, al empirismului lui Hume. Și dacă ar fi să ne referim la adevărații eroi ai literaturii europene, care sînt eroi antieroi a căror slăbiciune este măreție, oare nu îndoiala sălășluiește în centrul datoriei sfinte a lui Hamlet, al oboselii permanente a lui Oblomov, al tragediei lui Ivan Karamazov, al nefericirii lui Stavroghin? Astăzi, Milan Kundera poate recunoaște retrospectiv în Quijote, Faust
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Ghiță avea o onoare, un bun renume de apărat, și Lică intenționează să și-l apere pe al său cu orice preț chiar dacă acesta e de altă factură. Aura de lider al bandei de hoți, tâlhari și ucigași locali, de antierou, om al fărădelegii i-a purtat întotdeauna numele din gură în gură. Cunoscut sau necunoscut în mod direct, Lică a fost pe buzele tuturor. Asemenea unei legende multe s-au zis despre el (n.a. în text: despre mine), și dintre
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
corespondent în nuvelă în figura avocatului Romulus Tiberian. Asemănările se opresc aici. Din punct de vedere tipologic, opera cu care Slavici debutează e greu de încadrat astăzi. Schimbarea e una de perspectivă: de la tragicomedie, la farsă tragică. Romanul prezintă un antierou cu liniile caricaturale ale portretului său adeseori îngroșate ca în scena de tip caragialesc a serenadei și a declarației de amor, atingând grotescul de-a lungul peripețiilor sale donquijotești. De ce a ales Slavici un astfel de început? Credem că textul
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Bahtin a insistat că orice discurs este, întotdeauna, deja un mozaic de citate. Referitor la discurs, nimic nou. Nici un text narativ nu face o expunere mai dramatică a acestei constatări decît romanul lui Cervantes, Don Quixote, cu un erou sau antierou care, din cauza cititului în exces, poate vorbi numai în citate. Aceste citate sînt pasaje iscusit dramatizate, pasaje inversate și persiflate din surse ușor de identificat. Voi rezerva termenul de "intertextualitate" pentru astfel de cazuri identificabile. Pe de altă parte, cum
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
încheie acorduri, înfrînge adversari, demască trădători etc. relații: întreține relații cu majoritatea personajelor Dar termenul de "erou" implică o semantică mai pozitivă decît aceea care i se alocă. Dacă nu altceva, trebuie făcută distincția între eroul activ, victorios, eroul-victimă și antieroul pasiv (Tommy Wilhelm din Trăiește clipa de Bellow). Eroul-victimă este pus față în față cu adversarii, dar nu-i înfrînge. Antieroul cu greu se distinge prin funcție, pentru că este pasiv; totuși, se îndeplinesc celelalte patru criterii. Problematica eroului are relevanță
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
pozitivă decît aceea care i se alocă. Dacă nu altceva, trebuie făcută distincția între eroul activ, victorios, eroul-victimă și antieroul pasiv (Tommy Wilhelm din Trăiește clipa de Bellow). Eroul-victimă este pus față în față cu adversarii, dar nu-i înfrînge. Antieroul cu greu se distinge prin funcție, pentru că este pasiv; totuși, se îndeplinesc celelalte patru criterii. Problematica eroului are relevanță ideologică doar datorită conotațiilor conceptului în sine. În marea majoritate a narațiunilor este evident că eroinele manifestă trăsături diferite de cele
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
să-și statueze public propria imagine și, totodată, să o discrediteze pe cea a adversarului său. În realitatea intradiscursivă, personajele (locutorul și interlocutorii asimilați proiecției sale) intră într-o opoziție manifestă, inegală, de vreme ce autorul real distribuie rolurile de erou vs. antierou într-o reprezentare pe care o manipulează după bunul său plac; în realitatea interdiscursivă, percepția opoziției centrale ține exclusiv de participarea publicului, în calitate de martor al polemicii. Înțeles astfel, gestul polemic arghezian semnifică actul reîntemeierii lumii sale ori de câte ori aceasta este amenințată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-și exprime independența profesională. Evident, Caragiale rămâne un precursor al absurdului în literatura autohtonă, dar este eronată absolutizarea notiunii. Caragiale afirma I. Constantinescu ar fi văzut " absurdul lumii sale și chiar a profetizat câteva din elementele devenirii sale viitoare": alienarea, antieroul, antidialogul ș.a. Mai mult, și-ar fi caracterizat viziunea prin adjectivele : "monstruos", "absurd", "apocaliptic". Extragerea unor atribute "folosite contextual" de Caragiale și investirea lor cu rolul "de pecete definitivă" comentează autoarea rămâne o procedură identic de "absurdă'. Ezitarea Loredanei Ilie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
avant la léttre" în "tehnica zig-zag-ului", astfel denumită după titlul rubricii recurente din "Ghimpele", "Claponul", "Moftul român". Caragiale pune cuvintele în libertate, cum va proceda peste trei decenii Tristan Tzara. Asociațiile verbale aleatorii imprimă personajelor o structură caracterială zigzagată, prefigurând antieroul farselor tragice din Cântăreața cheală, Scaunele, Tabloul. De tehnica avangardistă "ține și tehnica dicteului automat" intuită de G. Călinescu "în stenogramele dialogului la judecătorie", dar și în redactarea sub formă de telegrame ludice a impresiilor receptate la Moșii (Tablă de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt aboliți, ci modificați esențial. Acțiunea neunitară, logic nemotivată sau statică este, deci, substituită printr-o "nonacțiune", personajul, oglindire a individului "fără calități", fără biografie, anodin, apatic și amorf, definit doar prin trăirea propriei angoase, este înlocuit prin "nonerou" sau "antierou", iar straniul dialog nonconversațional și noncomunicativ din dramele absurde nu poate fi numit decât "antidialog". Astfel, teatrul încetează de a mai fi discursiv, analitic sau literaturizat, devenind o imagine vie, concretă a absurdului însuși și, prin aceasta, forma cea mai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau un criminal involuntar, un bufon liric sau o marionetă neputincioasă".29 Aplicabilitatea acestei fișe caracterologice la specificul unor personaje ca Leonida, Cetățeanul turmentat, Catindatul, Dandanache, Farfuridi, Cațavencu subliniază încă o dată înrudirea lor mai mult sau mai puțin îndepărtată cu antieroii literaturii absurdului. Lipsite de individualitate și de viață lăuntrică, personajele caragialiene capătă relief doar prin consecvența purtării unei anumite măști, în spatele căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]