232 matches
-
toți și cu Dumnezeu. De aceea, omul poate fi numit <<lumea mare>> (macrocosm), pentru că le poate cuprinde și stăpâni spiritual pe toate"55. Se vădește din nou "eminescianismul" Părintelui Stăniloae. Geniul lui Eminescu a putut să cuprindă dubla față a antropocentrismului: cea luciferică, individualistă, golită de sacru, a "muștelor de-o zi", care se cred minunate, și cea kenotică a bătrânului dascăl din aceeași Scrisoare I, geniul micșorat prin aspectul său fizic, dar uriaș prin puterea gândului, în stare să cuprindă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
micșorat prin aspectul său fizic, dar uriaș prin puterea gândului, în stare să cuprindă întregul dinamism al macrocosmului fizic. Ca și Părintele Stăniloae, Eminescu este uimit cât geniu, câtă putere-s, într-o mână de pământ, străbătută de lumina divină. Antropocentrismul Părintelui Stăniloae e sintetizat astfel: Unitatea în sine și relația cu toate îl face pe om apt de a fi adevăratul centru dat al lumii, dar și centrul care conduce lumea spre o tot mai mare unitate. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dat al lumii, dar și centrul care conduce lumea spre o tot mai mare unitate. Pe de altă parte, el fiind în uniune cu Dumnezeu, unește și lumea tot mai mult în uniunea cu Dumnezeu"56. Dar condiția acestui "nou antropocentrism" (vechi cât Sf. Părinți, dar ignorat) arată că omul stă în centrul creației câtă vreme se retrage la margine, ca Iisus în kenoză. Iată de ce antropocentrismul creștin este hristocentric, omul alunecând în nenorocire câtă vreme are trufia să se substituie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și lumea tot mai mult în uniunea cu Dumnezeu"56. Dar condiția acestui "nou antropocentrism" (vechi cât Sf. Părinți, dar ignorat) arată că omul stă în centrul creației câtă vreme se retrage la margine, ca Iisus în kenoză. Iată de ce antropocentrismul creștin este hristocentric, omul alunecând în nenorocire câtă vreme are trufia să se substituie lui Dumnezeu. Eminescu a simțit și asta. Dan-Dionis și Maria se află în "centrul" lumii, dar de îndată ce pe bărbat îl bântuie gândul luciferic că ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se va desăvârși cu a doua venire, când spațiul și timpul vor fi depășite fără a dispărea. Aceasta e comuniunea deplină, armonia văzută și auzită de geniul lui Eminescu. Deși el a avut puternice îndoieli cu privire la putința mântuirii omului. În antropocentrismul său, Părintele Stăniloae n-a căzut nici în cursa spiritului schizoid european, alimentat chiar de unele tradiții teologice. El a refuzat să scindeze ființa umană în spirit și materie, în trup și suflet, ca entități separate. Părintele Dumitru a văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e cel oferit de Mircea Cărtărescu, în celebrul număr din Dilema anului 1998, dedicat lui Eminescu. Unii l-au acuzat pe Cărtărescu de solidarizare în demolarea lui Eminescu. Eroare. Mircea Cărtărescu l-a privit doar pe Eminescu din perspectiva "noului antropocentrism" postmodernist, care dă prioritate trupului fizic și-i refuză transparența în lumea ca lumen. Pentru el, Eminescu este interesant ca "om concret" și de aceea găsește satisfacția de a-i descrie părul de pe trup și platfusul. Asta înseamnă că antropocentrismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
antropocentrism" postmodernist, care dă prioritate trupului fizic și-i refuză transparența în lumea ca lumen. Pentru el, Eminescu este interesant ca "om concret" și de aceea găsește satisfacția de a-i descrie părul de pe trup și platfusul. Asta înseamnă că antropocentrismul cărtărescian, postmodern, cum se autodefinea în acel an (fiindcă, între timp, se pare, scriitorul e pe cale de a se lepăda de postmodernism), este cu totul altceva decât antropocentrismul Părintelui Stăniloae. Atenția lui se concentrează pe biologic și pe biografic, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de a-i descrie părul de pe trup și platfusul. Asta înseamnă că antropocentrismul cărtărescian, postmodern, cum se autodefinea în acel an (fiindcă, între timp, se pare, scriitorul e pe cale de a se lepăda de postmodernism), este cu totul altceva decât antropocentrismul Părintelui Stăniloae. Atenția lui se concentrează pe biologic și pe biografic, iar nu pe zona de transparență. O asemenea abordare, străină eminescianismului, care e transmodern, a fost prevăzută de Eminescu însuși, tot în Scrisoarea I. Poetul anticipa că urmașii vor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
trupul la moarte, la întoarcerea în nimic. Se abat, altfel spus, de la menirea cea mai înaltă a omului transfigurarea finală a lumii. Am insistat atât de mult asupra antropologiei creștine pentru a demonstra că există alternativă mai bună la "noul antropocentrism" postmodern. De fapt, acest "nou umanism" este încă o utopie la vechile utopii ale comunismului. Este utopia unui hedonism consumist, care se imaginează cel mai "realist" între "realisme". Denis de Rougemont spune, însă, că doar omul care se roagă este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acum încolo, Europa va dezvolta trei tipuri de violență, dincolo de cea privată și de clan: violența de clasă, raționalizată de marxism și de utopiile aferente; violența între națiunile Europei și violența colonială, globalizantă. Fiecare a conceptualizat un anume tip de antropocentrism deviant de la antropocentrismul dialogic creștin, ca ocultare a libertății după fire a omului. Numele celor trei forme deviante în ideologii au fost: proletcentrism (care a dus la revoluțiile proletare), etnocentrism (generator de războaie devastatoare între marile națiuni europene) și occidentalocentrism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
va dezvolta trei tipuri de violență, dincolo de cea privată și de clan: violența de clasă, raționalizată de marxism și de utopiile aferente; violența între națiunile Europei și violența colonială, globalizantă. Fiecare a conceptualizat un anume tip de antropocentrism deviant de la antropocentrismul dialogic creștin, ca ocultare a libertății după fire a omului. Numele celor trei forme deviante în ideologii au fost: proletcentrism (care a dus la revoluțiile proletare), etnocentrism (generator de războaie devastatoare între marile națiuni europene) și occidentalocentrism cu tendințe spre
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
totuși, imposibil fără existența diversităților etnice. Credința e că multiculturalismul ar putea elimina multietnicismul, producând saltul într-un melanj etnic, religios, sexual și stilistic. Aceasta e ținta idealului postmodernist. Alain Finkielkraut vorbea de provocarea unui metisaj generalizat 70. Era "noului antropocentrism", eliberată de revelația biblică, este era nomazilor, a tiers-mondiștilor. Există speranța unui neoluminism planetar 71, de astă dată, cu deconstrucția oricărui elitism, cu dispariția noțiunilor de adevăr și de minciună: "Noi trăim în era feelings: nu mai există nici adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la grea îndoială necesitatea prezenței în manualele școlare a lui Eminescu, a lui Sadoveanu, a lui Rebreanu, a Mioriței, locul lor putând fi ușor luat de postmoderniștii în viață, care cultivă jocul simulacrelor. Peste toate, însă, marea performanță a "noului antropocentrism", apreciază Finkielkraut, este crearea nu numai al unui om nou, dar al unui nou popor planetar, dincolo de criteriul rasial și etnic. Iată cum multiculturalismul a dat roade. Cum se numește acest nou "popor"? "Tinerii: acest popor este o apariție recentă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
terrible et dérisoire du fanatique et du zombie"83. Așadar, postmodernismul se dovedește a fi triumful lui Zombie, mica bestie africană a morților vii, agresivă pierdută în opacitatea naturii, frustrată prin non-educație, după norma "luminii" rousseauiste a "libertății", la antipodul antropocentrismului creștin, ca atitudine iresponsabilă împotriva copiilor și adolescenților, lăsați pradă "plăcerilor", drogurilor, pornografiei, întoarcerii la semibarbarie. E condamnarea omului la de-personalizare, la încetarea dialogului cu Dumnezeu și cu lumea, într-o lume care și-a pierdut transparența. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Iată dezlegarea enigmei. Și ea are legătură cu deliberata sau nevinovata confuzie dintre fundament și Dumnezeu. Lumea nu poate avea un fundament, cum s-au străduit să dovedească metafizicienii, fiindcă ar însemna să decidem (ceea ce am arătat insistent în detalierea antropocentrismului Părintelui Stăniloae) că este suficientă sieși. Or, ea este creația lui Dumnezeu, în care lucrează energiile divine alături de energiile negative ale diavolului. A vedea în Dumnezeu elementul, cărămida universului înseamnă a cădea în panteism. Așa se și explică faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al XX-lea. Inumanul, cuvânt care ar putea pleda, mai departe, pentru o atitudine postnietzscheană, al acelui omenesc prea omenesc, aduce o dezicere răspicată de credința că postmodernismul a pus capăt modernității, instituind o nouă paradigmă culturală sau un "nou antropocentrism", sau un "nou umanism". Dimpotrivă, soluția lui Lyotard este mai degrabă dezamăgitoare pentru fanii postmodernismului, dovadă că această lucrare a autorului nici nu prea este citată, deși contrazice poziția scriitorului din 1979. Prima lui grijă este să observe: "Termenul de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Corbu, Ion Bogdan Lefter sau Mircea A. Diaconu. Ultimul reușește să facă din postmodernism o experiență familiară, sintetizându-i constantele estetice, într-o lucrare cu tentă didactică, apărută într-o colecție adecvată: spiritul ludic, prevalența concretului (a profanului), un nou antropocentrism, întoarcerea la real, conștiința textuală, biografismul, ironia parodică etc. Bun cunoscător al teoriilor (adesea contradictorii) despre postmodernism, cât și al practicienilor români ai poeziei, încearcă și o oarecare detașare de "canon". El crede că postmodernismul autohton nu trebuie redus la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pariziană a tinerilor, până în anii '80, încât, în ceasul Seminarului de la Stuttgart, el își punea întrebarea serioasă ce va urma după decesul postmodernismului, contrazicând optimismul lui Ion Bogdan Lefter privitor la trăinicia paradigmei, asociată cu un apogeu prelungit al "noului antropocentrism", în realitate deja învechit: "de-acum înainte rămâne să ne întrebăm ce va urma...", constatând că, deocamdată, sieși i-au rămas mândria și certitudinea de "a fi un romancier comic sau satiric"218. Dar și Ihab Hassan mărturisește aceeași tentație
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că Ziauddin Sardar se apropie cu mai multă perspicacitate de poziția de intermediar ontologic și gnoseologic între abordarea culturală și cea teologică. Deocamdată, putem decide, cel puțin din unghiul prezentei abordări perfectibile, că premisele românești principale întru întemeierea doctrinei "noului antropocentrism" transmodern sunt ontologia arheității lui Eminescu, filosofia lui Blaga și cea a lui Noica, teologia Părintelui Stăniloae și antitetica filosofiei lui Ștefan Lupașcu, la care se aliază și logica fuzzy a lui Constantin Virgil Negoiță. În aceeași zonă vom putea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
destinațiunii nemărginite, rezultă ceea ce numim viață omenească. Viața e lupta, prin care omul traduce destinațiunea sa, intențiunile sale în lumea naturei"337. Transmodernismul, cu tensiunea contradicțională recuperatoare de armonie, este menit a reda omului contemporan inocența pierdută și parodiată de antropocentrismul postmodernist. Totul copilului se deschide către zona de non-rezistență a sacrului, care este comună Subiectului și Obiectului"338. Omul postmodern a ajuns să se identifice cu masca, pe care o consideră mai importantă decât fața. Rezultă o multiplcare a măștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre transparență, după cum și-a întitulat volumul din 1977. Poetul se dovedea perfect contemporan cu antropologia creștină a transparențelor Părintelui Dumitru Stăniloae, anticipând cu mulți ani viziunea transdisciplinară. După cum am insistat în capitolele anterioare, transparența este un cuvânt-cheie în "noul antropocentrism" pe care teologia Părintelui Stăniloae îl opunea tacit opacității lumii din ateismul oficial. La un an de la debutul lui C. D. Zeletin, în 1978, apărea opera capitală, în trei volume, Teologia Dogmatică Ortodoxă. Simplă coincidență? N-aș crede. În lumea-lumen
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sociology, philosophy, art, trying to give shape to a transmodern ethos as a foundation on a new cultural paradigm destined to help mankind to escape the deep global crisis generated by the tragical events of September 11. CUPRINS I. NOUL ANTROPOCENTRISM 5 II. IZBÂNDA LUI ZOMBIE 35 III. POSTMODERNISMUL ÎNALT (I) 45 IV. POSTMODERNISMUL ÎNALT (2) 60 V. POSTMODERNISMUL ÎNALT (3) 74 VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ................... 83 VII. POSTMODERNISM ȘI PRAGMATISM 104 VIII. PARADOXURILE POSTMODERNISMULUI ROMÂNESC... 117 IX
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
XII. La poétique de la rupture / 230 XIII. La poétique de la transparence / 237 XIV. Le transmodernisme de Victor Teleuca / 245 XV. En l`illumination du cristal / 258 XVI. Pourqoi Kundera n'est pas postmodernist / 266 TABLE OF CONTENTS I. The New Antropocentrism / 5 II. The Victory of Zombie / 35 III. High Postmodernism (1) / 45 IV. High Postmodernism (2) / 60 V. High Postmodernism (3) / 74 VI. The postmodernism and the fear of national identity / 83 VII. Postmodernimsm and pragmatism / 104 VIII. The paradoxes
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
țăranul sud-est european particularizează o ipostază umană tradițională, conservatoare și în același timp istorică, adaptabilă adică la "vremurile " denunțate, la noi, de către cronicari. Cele patru repere de coloratură morfologică (Orient/ Occident), religioasă (Suflet/ Trup), istorică (Bizanțul dual) și ontologică (cosmo- / antropocentrism) alcătuiesc, conjugate și articulate până la nivelul capilarelor un ancadrament în interiorul căruia s-a nșscut și s-a dezvoltat acest arhetip comportamental în fiecare dintre cele trei vârste istorice - bizantină, otomană (balcanică) și modernă (sud-estică). "Omul dublu" ca și produs al
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
de poziția pozitivismului logic, cât și de cea deconstructivistă, în sensul că împărtășesc o concepție antropocentrică a cunoașterii, incompatibilă cu realismul științific, pe care-l consideră a fi la baza constructivismului. Patomäki și Wight (2000, pp. 219-223) regăsesc originile acestui antropocentrism, trecând prin lucrările fundamentale ale realismului de la jumătatea secolului XX, în operele ontologice ale lui Hume și Kant din secolul al XVIII-lea5. Altfel, ei asociază dezvoltarea realismului politic și introducerea sa în relațiile internaționale americane de către Morgenthau cu empirismul lui
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]