430 matches
-
proceda într-un anume fel pentru a putea fi ajutat să iasă la suprafață, copilul îi răspunse: Nu pot, nea Bănică! Multă vreme cuvântul nea nu l-am înțeles pentru că învățătorul nu ne-a explicat că este o prescurtare a apelativului nene (și acesta destul de puțin utilizat în comunitatea în care trăiam). Pentru noi erau familiare formulele de adresare: bădie, moșule, unchiule, domnule. Tot datorită explicațiilor și exercițiilor aplicative insuficiente, precum și ușurinței cu care educatorii trec peste unele cunoștințe aparent ușoare
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
ani, în mod surprinzător, cei mai mulți dintre ei au declarat că preferă ca profesorii să li se adreseze cu formula "tu" (125 elevi din 174, reprezentând 71,84%). Doar 39 elevi (22,41%) preferă formula "dumneata", 7 elevi (4,03%) preferă apelativul "mata". Încercând să aflăm motivul acestei preferințe pentru formula "tu", mulți elevi ne-au declarat că, întrucât părinții le spun așa, doresc ca și profesorii, care sunt părinții lor spirituali, să le spună la fel. Alți elevi au optat pentru
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
aibă un antecedent), în timp ce deicticele de persoană sunt interpretate doar prin situația de enunțare. Totuși, statutul deicticelor diferă și de cel al substantivelor proprii care și ele fac apel la circularitate: "Numele îl desemnează pe cel care poartă acest nume. Apelativul "cățeluș" indică un câine mic, "corcitură" desemnează un câine din rase amestecate... însă "Fido" indică pur și simplu un câine numit "Fido" (Jakobson, Eseuri de lingvistică generală); cu alte cuvinte, numele "Fido" nu este o proprietate generică. Acest tip de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a soacrelor sau a femeii mai rele decât diavolul.375 În solilocviul său inserează, la un moment dat, replica uneia dintre victime, un soț, iar scena respectivă dezvăluie grăitor vulgaritatea, lipsa de educație, de respect, spiritul de tavernă al femeii. Apelativele cu care îl apostrofează și imprecațiile dovedesc un adevarat idiolect al personajului feminin, plin de culoare și fără perdea, cel mai viu, autentic și pitoresc din cadrul Povestirilor din Canterbury: măi ghiujule, buhai bătrân, mișele, lovi-te-ar o lungoare, trăsni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Suferă nespus văzând că soțul ei plecat departe pe mări nu se mai întoarce, ajunge chiar în pragul nebuniei, se roagă Junonei, care i-l trimite pe Ceyx în vis, pentru a-și mărturisi singur dispariția din rândul celor vii. Apelativele legate de soția sa, pe care Ceyx le folosește, dezvăluie dragostea profundă între cei doi: „iubită soțioară”, „scumpă mult”. Nesuportând crudul adevăr, Alciona va muri. 634 Kay Gilliland Stevenson, The Book of the Duchess: Overview, în Reference Guide to English
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
uf, sultană, tu izvor de fiere,/ Tu măgăoaie și Semiramidă,/ Balaure cu față de muiere,/ Din iad îți sorbi a răului putere;/ Tot ce cășună moarte și obidă/ Virtuții nepătate zace-n tine/ Ca-ntr-un cuibar de vipere haine!” 1013 Apelativele folosite pentru desemnarea acestor malefice soacre sunt sugestive: „Dar scorpia, strigoiu-afurisit,/ Sultana țese ițe ucigașe/ Sub vorbe și purtare drăgălașe.” 1014, „Căci sultănească, hoașcă blestemată,/ S-a pus cu-ai săi sângeni să-i căsăpească,/ Vrând singură în țară să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
2005, 3). Dacă aceste definiții par "străine" și imposibil de aplicat în cazul românesc, amintim doar câteva exemple de limbaj extremist la nivel înalt: fostul președinte Ion Iliescu numind rromii "colorați" într-un discurs din aprilie 2001(Andreescu 2003, 32), apelativul "țigancă împuțită" atribuit de președintele Traian Băsescu unei ziariste în 20074, "conspirațiile Cabalului" invocate în discursurile lui Corneliu Vadim Tudor sau declarațiile lui George Becali cum că "nu vor veni străini la Steaua" sau intrezicerea "We are the champions" pe
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
frecvente decât cele pronominale și între ele se poate stabili o corespondență: centrul grupului nominal, vocativul părinte, este precedat de un adjectiv; substantivul abstract format pe baza acestui adjectiv este integrat în sintagma pronominală. Astfel, pentru episcopi și arhierei vicari, apelativului substantival recomandat Preasfințite Părinte 16 îi corespunde Preasfinția Voastră. Episcopul Iustin Chira primește următoarea remarcă: Mă așteptam la o opinie mai severă din partea Preasfinției Voastre. (FA). Pentru arhiepiscopi și mitropoliți se utilizează formula substantivală Înalt Preasfințite Părinte 17 și cea
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
calde, în care / ni se revelă de sub sălcii prelung plângătoare, hipnotic sclipind ca-n adânc de oceane, / Țicăul guvernat de lună (...) / să nu plecăm fără a ne aduce aminte / de zarzărul roz de pe strada Săvescu..." (În amintirea). În alt context, apelativele neadumbrite din Odă crepusculară "Fermecătoareo..."; "Nălucitoareo..."; "Dezlegătoareo" urmează, paralel, triada baudelaireană dintr-un sonet (XLIV): "A la très belle, à la très bonne, à la très chère". E dat ca, indiferent de sex, partenerii să-și anexeze câte ceva din Celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nume de "clasă" sau de "tip" și concluzionează că, dacă numele proprii sunt monovalente (nu sunt nume de clasă), individuale (se aplică unui obiect sau unui ansamblu de obiecte văzut ca individ), unidimensionale (se aplică unui obiect sau unui ansamblu), apelativele sunt plurivalente, generice și bidimensionale. Numele proprii sunt "cuvinte cu semnificație și nume de alt ordin". Numele propriu "nu denumește în același plan cu cel al numelor comune, care clasifică realitatea, ci reprezintă, în raport cu numele comune, o nominalizare secundă, individualizatoare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Rigolot, La lecture du nom propre: histoire et théorie. Înainte de a se întreba asupra locului pe care îl ocupă numele propriu în istoria tradiției cratiliste, Rigolot amintește câteva elemente esențiale. Pornind de la definiția onomasticii - prin extensie, "orice observație asupra originii apelative a numelor proprii" (tr. m.)66 - de la clasificarea în etimologie savantă, fondată pe fapte recunoscute și etimologie populară (care permite o lectură poetică a numelor proprii), de la clasificarea enunțurilor lingvistice ca obiect al unei duble relații de denotație (relația cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
poartă, dar și că, în fapt, cratilismul romanului este un aspect particular al legii generale a motivării din literatură; motivarea onomastică îndeplinește aceleași funcții ca și motivarea generală a povestirii. Despre verosimilitate afirmă că primează asupra motivării, ancorarea realistă a apelativului constituie primul grad al exactității sale: fiind evreu, Bloch trebuie să aibă un nume evreu ( În căutarea timpului pierdut). Citând din Arta poetică a lui Boileau - "adevărul poate uneori să nu fie verosimil" - Baudelle afirmă că scriitorul, stilizând codul onomastic
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
poate uneori să nu fie verosimil" - Baudelle afirmă că scriitorul, stilizând codul onomastic, creează uneori nume mai adevărate decât natura. Este vorba de ceea ce autorul numește onomateme, paradigme frecvente în morfologia patronimelor (ex.-court-, -bert-, -ard- etc. vestigii ale sistemului apelativ merovingian). Baudelle consideră estomparea motivării una din marile legi ale onomasticii romanești. Numele trebuie să fie semnificative, fără a fi în întregime transparente (caz în care ar apărea ca improbabile și ridicole). Pornind de la modurile distinse de Saussure, "de raporturi
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
caracteristică a numelor de locuri rezidă în statutul de nume proprii, pe care-l au și alte categorii: nume de persoane, animale, astre, instituții, firme, per sonaje literare etc. Majoritatea particularităților pe care le pre zintă numele de locuri în comparație cu apelativele (cuvintele comune) se regăsesc și la celelalte categorii de nume proprii, uneori în măsuri diferite și în forme specifice. Diferențierile față de aceste categorii, în primul rînd față de numele de persoane, vor fi consemnate într-o secvență dedicată special acestor aspecte
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de onimizare. S-a observat, astfel, că există nume de locuri care funcționează încă și ca apelative (numite, de aceea, apelative în funcție toponimică), altele în structura căror se pot recunoaște ușor foste apelative și nume a căror legătură cu apelativele originare poate fi stabilită numai prin investigații științifice detaliate. A se compara numele Balta, Alunu, Poiana, În Răchiți, Sub Coastă, După Deal, Pe Căprioare etc., larg cunoscute și ca apelative (baltă, alun, poiană, răchită, coastă, deal, căprioară etc.), cu nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Joampa, Bentu, Tîlva, Gîldău etc., cunoscute numai în anumite zone sau perioade ca apelative (mlacă, bunar, turugă, știubei, joampă, bent, tîlvă, gîldău etc.), și nume ca Bălătruc, Iertăoiu, Clejia, Pleșița, Rătășelu, Stu pătura, Trăoașele, Zomanița etc. a căror proveniență din apelativele bălătruc, „bolovan mare“; iertăoi, „teren defrișat“; clejie „pămînt, proprietate a bisericii, pe care îl folosește preotul toată viața“, pleșiță < pleașă, „coastă golașă“ + -iță, rătășel < rît, „fîneț“ + -ășel; trăoaș, „fînaț îngrădit“; zomaniță, „groapă, alunecare de teren“, este recunoscută de specialiști în urma
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mai noi, altele sunt evidențiate de cercetările dedicate comparării numelor proprii cu numele comune. Trebuie menționate, în primul rînd, particularitățile numelor de locuri care au implicații directe în metodologia specifică privind studierea acestora. Numele de locuri nu au sinonime, ca apelativele, ci pot avea, în unele situații, dubluri în limbile populațiilor conlocuitoare. Fenomenul poate fi desemnat prin termenul polionimie. De exemplu, Oradea, Tîrgu-Mureș, Tîrgu-Secuiesc, Sighișoara sunt numite în maghiară Nagyvárad, Marosvásárhely, Kézdivásár hely, Segesvár; Brașovul este în germană Kronstadt, Cîmpulungul era
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
particularizării prin articulare, fiind „inerent determinate“. Terminațiile -a sau -ele ale unor nume proprii (Craiova, Videle) sunt numai în aparență articole, ele avînd de fapt rol deictic și de marcare a formei de singular sau de plural, fiind „moștenite“ de la apelativele originare (Întorsura, Mărăcinele, Ponoarele), dar au fost „golite“, prin onimizare, de funcția de particularizare, deoarece individualizarea ca nume proprii este mai puternică, estompînd-o pe cea prin context. Formele aparent articulate ale numelor de locuri (terminate, de exemplu, în -u sau
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
trebuie să determine minimalizarea faptului că multe nume de locuri au fost, la origine, apelative și că fac parte din sistemul limbii, alături de acestea, fiind organizate după reguli parțial comune, că sunt nume de locuri care funcționează încă și ca apelative (Măgura - măgura) și că în foarte multe contexte numele de locuri apar însoțite de apelative care denumesc generic locul individualizat de numele propriu (orașul Cluj, rîul Mureș, munții Bucegi). Nu trebuie uitat nici faptul că sunt nume de locuri care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
generic locul individualizat de numele propriu (orașul Cluj, rîul Mureș, munții Bucegi). Nu trebuie uitat nici faptul că sunt nume de locuri care, prin deonimizare (figura de stil implicată fiind numită antonomază), redevin cuvinte comune, cu altă semnificație însă decît apelativele de la care s-au format inițial (abrudeanca, hațegana, breaza, ardeleana - dansuri; anglie, olandă, americă, damasc - stofe; astrahan, caracul, merinos, bîrsană - rasă de oi și varietate de blănițe; babilonie - dezordine; balamuc - ospiciu (< localitatea Malamuc, unde se afla un astfel de așezămînt
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
varietate de blănițe; babilonie - dezordine; balamuc - ospiciu (< localitatea Malamuc, unde se afla un astfel de așezămînt); bărăgan - pustiu; berlină - tip de automobil; bogdan - însemna în trecut „moldovean“; brașoavă - „minciună“; un dunărea - coniac; o carpați - țigară; un moeciu - cașcaval). Procesul transformării apelativelor este permanent și poate fi surprins în desfășurare și în perioada actuală, deoarece multe dintre numele de locuri se află „în curs de toponimizare“, deci de dobîndire a statutului de nume proprii. S-au observat deosebiri privind evoluția paralelă a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
surprins în desfășurare și în perioada actuală, deoarece multe dintre numele de locuri se află „în curs de toponimizare“, deci de dobîndire a statutului de nume proprii. S-au observat deosebiri privind evoluția paralelă a numelor de locuri și a apelativelor omonime, din care, de fapt, au provenit. De pildă, Marius Sala a identificat diferențe importante între evoluția apelativelor și a numelor proprii, chiar dacă, principial, cele două categorii se supun aceleiași reguli fonetice și gramaticale. Tendința este ca numele de locuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponimizare“, deci de dobîndire a statutului de nume proprii. S-au observat deosebiri privind evoluția paralelă a numelor de locuri și a apelativelor omonime, din care, de fapt, au provenit. De pildă, Marius Sala a identificat diferențe importante între evoluția apelativelor și a numelor proprii, chiar dacă, principial, cele două categorii se supun aceleiași reguli fonetice și gramaticale. Tendința este ca numele de locuri să mențină forme mai vechi (Cerboanele, Lupa, Ursa) față de apelativele corespunzătoare sau să fie expuse în actele oficiale
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Marius Sala a identificat diferențe importante între evoluția apelativelor și a numelor proprii, chiar dacă, principial, cele două categorii se supun aceleiași reguli fonetice și gramaticale. Tendința este ca numele de locuri să mențină forme mai vechi (Cerboanele, Lupa, Ursa) față de apelativele corespunzătoare sau să fie expuse în actele oficiale ale administrației unor „literaturizări“ forțate sau unor analogii greșite (numele populare ale localităților Bascov, Zalău, Beiuș și Reșița erau Bîscov, Zălau, Beinș și Recița). Îndepărtarea treptată a toponimelor de apelativele din care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ursa) față de apelativele corespunzătoare sau să fie expuse în actele oficiale ale administrației unor „literaturizări“ forțate sau unor analogii greșite (numele populare ale localităților Bascov, Zalău, Beiuș și Reșița erau Bîscov, Zălau, Beinș și Recița). Îndepărtarea treptată a toponimelor de apelativele din care au provenit este un proces îndelungat și complex, implicînd aspecte semantice, formale și psihosociale pe care le vom analiza în cadrul secvențelor dedicate genezei, etiologiei și etimologiei numelor de locuri. Diferențele, mai mult sau mai puțin relevante, dintre numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]