162 matches
-
imaginației pure pentru ca funcțiunea ei să devină intelectuală. Căci, deși exersată apriori, sinteza imaginației în sine e-ntotdeuna sensibilă, fiindcă împreună cele diverse numai așa cum ele apar în intuițiune, d. es. forma unui triunghi. Însă prin raportul celor diverse la unitatea apercepției se vor putea naște noțiuni cari aparțin inteligenței, dar nu se pot naște decât prin mijlocul imaginației în referarea lor la intuițiunea sensibilă. Avem deci o putere de imaginație pură care, ca o facultate fundamentală a sufletului omenesc, constituie baza
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
imaginație pură care, ca o facultate fundamentală a sufletului omenesc, constituie baza apriorică a toată cunoștința. Prin mijlocul ei punem în legătură pe de o parte cele diverse ale intuițiunei, pe de alta pe acestea cu condiția unității necesare a apercepției pure. Amândouă capetele extreme, sensibilitatea și inteligența, trebuie să stea cu necesitate în legătură prin mijlocul acestei funcții transcendentale a imaginației, căci îndealtfel acelea ne-ar da fenomene, dar nu obiecte a cunoștinței empirice, prin urmare nu experiență. Esperiența reală
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a celor diverse din fenomene după reguli, căci fenomene nu au loc afară de noi, ci există numai în sensibilitatea noastră. Aceasta însă nu este cu putință, ca obiect al cunoștinței în experiență, cu toate câte ar conține, decât în unitatea apercepției. Unitatea apercepției însă este temeiul transcendental a necesarei regularități după legi a fenomenelor dintr-o experiență. Acum acea unitate a apercepției, întru cât privește și se aplică la diversitatea reprezentațiilor (adică întru cât le determină dintr-o reprezentație) este o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
diverse din fenomene după reguli, căci fenomene nu au loc afară de noi, ci există numai în sensibilitatea noastră. Aceasta însă nu este cu putință, ca obiect al cunoștinței în experiență, cu toate câte ar conține, decât în unitatea apercepției. Unitatea apercepției însă este temeiul transcendental a necesarei regularități după legi a fenomenelor dintr-o experiență. Acum acea unitate a apercepției, întru cât privește și se aplică la diversitatea reprezentațiilor (adică întru cât le determină dintr-o reprezentație) este o regulă, iar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însă nu este cu putință, ca obiect al cunoștinței în experiență, cu toate câte ar conține, decât în unitatea apercepției. Unitatea apercepției însă este temeiul transcendental a necesarei regularități după legi a fenomenelor dintr-o experiență. Acum acea unitate a apercepției, întru cât privește și se aplică la diversitatea reprezentațiilor (adică întru cât le determină dintr-o reprezentație) este o regulă, iar facultatea unor asemenea reguli este inteligența. Toate fenomenele ca experientă posibilă sânt virtual conținute apriori în inteligență și-și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
reprezentația cum că toate fenomenele acestea, prin urmare toate obiectele de cari ne putem ocupa sânt cu toate în mine, adică-s modificații ale însului meu identic, exprimă cu necesitate o unitate peste tot a lor în una și aceeași apercepție. În această unitate a conștinței posibile (virtuale) consista însă și forma cunoștinței toate a obiectelor (prin care cele varie se {EminescuOpXIV 416} {EminescuOpXIV 417} cugetă ca aparținând unui obiect ). Deci modul cum cele diverse ale reprezentației 136 v (intuițiunei) se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de una ș-aceeași conștiință premerge toată cunoștința obiectelor ca formă intelectuală a lor, ba chiar constituie apriori cunoștința formală a tuturor obiectelor întru cât ele sânt cugetate (categorii). Sinteza lor prin imaginația pură, unitatea tuturor reprezentațiilor în raport la apercepția primordială precede cunoștința empirică toată. Noțiuni apriorice pure sânt deci numai de aceea cu putință, ba-n respectul experienței chiar necesare, pentru că cunoștința noastră n-are a face cu nimic alt afară decât cu fenomene a căror posibilitate rezidă în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
exprimă categoria, și este un product transcendental al imaginației, care atinge determinația simțului intern în genere după condițiile formei ei (a timpului) în privirea tuturor reprezentațiilor întru cât acestea sânt să se împreuneze într-o noțiune apriori și conform cu unitatea apercepției. {EminescuOpXIV 421} Făr-a ne opri la o disecțiune uscată și fastidioasă a celora ce se recer la schemele transcendentale a noțiunilor apriorice pure, le vom expune mai bine în ordinea categoriilor și în combinarea lor cu acestea. 1. Icoana pură
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
8. Schema necesității este esistența unui lucru în toți timpii. Se vede dintr-acestea toate cum că schema fiecărei categorii conține și închipuiește următoarele: schema mărimei = producerea (sinteza) timpului însuși în aprehensiunea succesivă a unui obiect, schema calității == sinteza senzației (apercepție cu reprezentație a timpului sau împlerea timpului), schema relației e raportul percepțiilor între ele în orice timp (adică după o regulă a determinației de timp), în fine schema modalității și a categoriilor ei conține timpul însuși, ca pe un correlatum
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în privirea tuturor obiectelor posibile. {EminescuOpXIV 422} Dintr-asta e evident că schematismul inteligenței nu țintește prin sinteza transcendentală a imaginației la nimic alta decât la unitatea tuturor celor diverse ale intuițiunei din simțul interior, și astfel indirect la unitatea apercepției, ca funcție ce corespunde simțului interior (receptivității). Așadar schemele noțiunilor intelectuale pure sânt adevăratele și singurele condiții cari li pot da acelora o referare la obiecte, prin urmare o semnificație, și categoriile nu sânt în urma-urmelor capabile de o altă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
obiecte, prin urmare o semnificație, și categoriile nu sânt în urma-urmelor capabile de o altă întrebuințare decât de una empirică posibilă, servind numai la aceea că, pe rezoanele unei unități apriorice necesare (din cauza împreunării necesare a toată conștiința într-o apercepție primordială), ele supun fenomenele sub reguli generale de sinteză, făcîndu-le prin aceasta apte la o-mpreunare peste tot într-o experiență. În întregimea a toată esperiența posibilă sânt cuprinse însă toate cunoștințele noastre și în referarea generală la aceasta consistă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sânt toate reprezentările noastre și anume simțul intern (der innere Sinn) și forma lui cea apriori - timpul. Sinteza {EminescuOpXIV 425} reprezentărilor se-ntemeiază pe puterea imaginației, unitatea sintetică a lor însă (care-i necesară la judecată) se-ntemeiază pe unitatea apercepției. Aicea deci trebuie să căutăm posibilitatea judecăților sintetice și, fiindcă tustrele conțin izvoarele reprezentărilor apriori, vom trebui să căutăm tot aici și posibilitatea judecăților sintetice pure, ba din aceste motive ele vor fi chiar necesare, daca e vorba ca să se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu cunoștință, ci o rapsodie de afecții ale simțurilor (Wahrnehmungen), cari nu s-ar potrivi într-un context după regulele unei conștiinți peste tot încheiate (durchgangig verknupft) și posibile, deci nu s-ar potrivi în unitatea transcendentală și necesară a apercepției. Așadar experiența are drept temelie apriori niște principii ale formei ei, adică reguli generale de unitate întru sinteza fenomenelor, a căror realitate obiectivă se poate dovedi orșicînd nu numai în experiență, ci chiar în posibilitatea experienței. Afară de această raportare însă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
supus condițiilor neapărate ale unității sintetice din diversitatea intuițiunii într-o experiență posibilă. În modul acesta judecăți sintetice apriori sânt cu putință dacă luăm condițiile formale ale intuițiunii apriori, sinteza puterii imaginației și unitatea ei necesară {EminescuOpXIV 426} într-o apercepție transcendentală, apoi le raportăm asupra cunoștinței posibile experimentale în genere și în urma-urmelor zicem: condițiile posibilității experienței în genere sânt în aceeași vreme condiții ale posibilităței obiectelor experienței, deci ele au valoare obiectivă într-o judecată sintetică apriori. A TREIA
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Tabla categoriilor ne dă o povățuire cu totul firească spre construirea tablei principiilor, pentru că aceste principii nu sânt nimic alt decât reguli pentru întrebuințarea obiectivă a categoriilor. Toate principiile inteligenței pure sânt deci: 1. Axiome ale intuițiunii 2. Anticipări ale apercepției 3. Analogii ale experienței 4. Postulate ale cugetării empirice în genere. {EminescuOpXIV 427} Aceste numiri le-am ales cu precauțiune, pentru a nu lăsa nebăgate-n samă deosebirile în privirea evidenței și exercițiului acestor principii. Se va vedea în curând
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Prima cunoștință a neștiinței noastre, posibilă numai prin o critică a rațiunei însăși, este așadar o știință, cea de a doua nu e nimic decât o remarcare despre care nu se poate spune până unde ajunge concluzia trasă din ea. apercepție, percepție, observație remarcare Dacă (conform părerei simțurilor) îmi închipuiesc fața pământului a fi în felul unui talger nu voi ști până [unde] ea se întinde. Dar esperiența mă va învăța că orișiunde m-oi fi dus voi găsi încă un
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
s-a Întâmplat? — Nu știu. Ceva. „Fascinant“, Își zise Norman. Până atunci nu luase În serios problema, dar camera aceasta - și, din acest punct de vedere, Întreaga astronavă - era o imensă cameră Rorschach sau mai exact un TAT. Testul de apercepție tematic era un test psihologic, constând dintr-o serie de imagini ambigue. Subiecților li se cerea să spună ce credeau că se Întâmplase Într-o serie de imagini. Întrucât imaginile nu sugerau nimic evident, subiecții erau cei care imaginau scenariile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și În perspectiva modernă, În felul ei oarecum eretică, Începând cu opera lui Nietzsche, care consideră datele categoriale ca fiind credințe și imagini folosite frecvent. Apare și la gânditori cum ar fi Collingwood sau Jung care expun categoriile ca pe apercepții analogice, credințe, dispoziții mentale inconștiente sau metafore În acțiune. Reflecțiile moderne mai nuanțate, așa cum apar la Heidegger, Dilthey, Jaspers sau Rorty consideră timpul, spațiul, multiplicitatea și totalitatea ca pe niște valori categoriale suspecte, instabile, aflate În relație cu viața simțurilor
Caleidoscop by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93365]
-
filmul a eliberat efectul de șoc psihic din ambalajul moral în care îl împachetase dadaismul. (...) Această formă de receptare pe calea divertismentului este din ce în ce mai evidentă în toate domeniile artei și este ea însăși un simptom al schimbărilor profunde la nivelul apercepției” (op. cit., pp. 140-142). În anii ’20, analogiile dominante sînt însă acelea dintre cinema, poezia pură și visul suprarealist. Principalii comentatori ai artei cinematografice sînt, aici, cei doi B.F.: Benjamin Fondane (corespondent din Paris) și Barbu Florian, secondați ocazional de Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tensiune emoția care provoacă o doză suplimentară de energie. Este evidentă deosebirea dintre teoria interesului la Dewey și la Herbart. Pentru acesta din urmă, interesul este provocat de factori externi, de receptarea unor reprezentări care se aseamănă cu cele vechi (apercepția). La Herbart totul vine din afară, sarcina profesorului fiind să arate cît de interesant poate fi obiectul respectiv. El trebuie să-i facă pe elevi să aibă, toți, aceeași reacție față de același obiect. Pentru Dewey, ceea ce se oferă din afară
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
București (1911-1913). 34. VLADIMIR GHIDIONESCU, Introducere în pedologie și pedagogia experimentală, București, 1915. 35. Cîteva din lucrările mai importante ale lui Ștefan Velovan publicate pînă în 1918: Întemeierea psihologică a actelor elementare ale gândirii, Caransebeș, 1890; Pedagogia, Sibiu, 1892; Cercul apercepției, București, 1895. Cf. G. T. DUMITRESCU, Ștefan Velovan, în vol. Din istoria pedagogiei românești, vol. IV, culegere de studii, sub redacția prof. dr. docent STANCIU STOIAN, E.D.P., București, 1969, pp. 190-221. 36. Cf. ȘTEFAN VELOVAN, Pedologia și pedagogia, în "Școala
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
asprimea și necioplirea în diferite manifestări individual-sociale. Dar observatorul răbdător, care stă și așteaptă să iasă din scoica colțuroasă adevăratul organism adăpostit înăuntru, are bucuria de a vedea o ființă foarte fin, complicat, foarte delicat construită, cu nenumărate organe de apercepție mai variată și puternică a lumei, total nebănuite după aspectul crustei de piatră" (Scrieri, p. 381). Reflecția citată ne propune așadar să căutăm istoria dincolo de aparențe, dincolo de superficia vizibilă a elementelor ce o compun, pentru a-i sesiza mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
raportului dintre ea și lumea ca totalitate; a doua, aceea a personalității, a semnificației sale filosofice. Pentru a o rezolva pe cea dintâi, spune Rădulescu-Motru, Kant postulează identitatea formală a eului și construiește ipoteza apriorismului și conceptul "unității sintetice de apercepție". Soluția kantiană este socotită nesatisfăcătoare de către filosoful român; teoria sa asupra identității de structură dintre conștiință și "unitatea lumii" reprezintă răspunsul filosofic la această problemă, care deschide, în personalismul energetic, două orizonturi: a) ontologic, instituit pentru a răspunde la întrebarea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
regândirea legăturilor (formale) dintre filosofia lui Kant și cea a lui C. Rădulescu-Motru, ceea ce ne-am propus în această carte. I.2.b. Formula descriptivă a proiectului antropologic kantian "Eu sunt" constituie formula unei aprehensiuni de sine ("conștiință de sine", apercepție totodată empirică și transcendentală ?) care nu are nici poziția cartesianului "eu gândesc" (eu exist), ca un fel de axiomă într-un demers de legitimare a cunoașterii clare și distincte, nici pe aceea a formulei "omul este o ființă cu anumite
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Chyne (1671-1743) Anglia The English Malady (Depresia) W. Battie (1703-1776) Anglia A Treatise of Madness Boissier de Sauvages (1706-1776) Franța Nosologia Methodica I. Kant (1724-1804) Prusia Tratat despre bolile capului. Antropologia Maine de Biran (1766-1824) Franța Nouveaux essais d’anthropologie. Apercepția imediată W. Cullen (1710-1790) Scoția Nosology or systematic arrangement of diseases. Introduce termenul de nevroză A.F. Mesmer (1734-1815) Austria Memoire sur le découverte du magnetisme animal C. Lavater (1741-1801) F. J. Gall (1758-18028) Germania și Elveția Frenologia. Fiziognomia. Cranioscopia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]