150 matches
-
alcătuire a culegerilor: maximele se nasc într-o circumstanță particulară, pentru o anumită persoană, însă curînd li se recunoaște o valoare mai extinsă și sînt aplicate și altor cazuri, cu sau fără menționarea numelui autorului. După ce circulă multă vreme oral, apoftegmele sînt reunite în scris în cadrul operei unui autor; prima dovadă este pentru noi partea finală a Tratatului practic al lui Evagrie Ponticul (cf. vol. II, t. 1, p. 000). Mai sînt apoi colecțiile autonome, organizate în funcție de două tipuri principale de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înaintarea către desăvîrșire, despre liniștire (hêsychia), despre pocăință, despre înfrînare (enkrateia) și așa mai departe. Al doilea tip de colecții este probabil mai recent și provine dintr-o epocă în care autorii lor nu-și mai propun atît să transmită apoftegmele pentru a face cunoscute marile personalități ce țin de tradiția unui grup, cît mai degrabă să le facă să ajungă la cei interesați mai mult de o doctrină spirituală în sine decît de cei care au lansat-o sau au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Avva Pimen, care a trăit la Sceti pînă în 407, apoi lîngă Terenut (pe Nil, la vreo douăzeci de mile de Sceti) și a murit după Arsenie (deci după 449) este de departe călugărul cel mai prezent în culegerile de apoftegme (circa 250, un sfert din seria alfabetică); s-a spus că această culegere de apoftegme ar fi fost realizată întîi în cercurile frecventate de el. Totuși, prezența masivă în colecție a unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la vreo douăzeci de mile de Sceti) și a murit după Arsenie (deci după 449) este de departe călugărul cel mai prezent în culegerile de apoftegme (circa 250, un sfert din seria alfabetică); s-a spus că această culegere de apoftegme ar fi fost realizată întîi în cercurile frecventate de el. Totuși, prezența masivă în colecție a unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din Egipt ne-ar putea determina să situăm în Palestina realizarea culegerilor, ceea ce, evident, nu exclude
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt menționate și în epistolar (Contra grecilor: II, 137, 228; Scurt discurs despre inexistența destinului: III, 253) sînt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). în seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe ale lui Isidor, extrase din scrisorile sale. Bibliografie. Epistolarul în PG 78. Studii: A.M. Ritter, Isidore de Péluse, DSp VII/2, 1971, col. 2097-2103; A. Schmid, Die Christologie Isidors von Pelusium, Paulusverlag, Freiburg in d. Schweitz
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
personajele este „noi am văzut”) și, într-adevăr, așa este în bună parte, însă au fost utilizate în mod sigur și izvoare scrise; veridicitatea textului trebuie verificată prin confruntarea cu celelalte surse disponibile, în special cu Istoria Lausiacă și cu apoftegmele Sfinților Părinți. Scrierea este prețioasă în special pentru că relatează viața călugărilor de pe valea Nilului, despre care nu avem alte informații. Cu unele modificări, opera a fost tradusă în latină de Rufin din Aquileia; multă vreme s-a spus că ar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai mare decît ceilalți, ba chiar, dacă e necesar, nu sînt scutiți de critici; astfel, bolnăvicioasa invidie a lui Ieronim este evocată în cap. 36. La nivelul conținutului, opera se înrudește cu viețile marilor asceți (Antonie și Pahomie) și cu apoftegmele. Stilul e simplu, viu, colocvial; în special capitolele despre pustia Nitriei sînt bogate în detalii concrete și colorate, izvorîte în mod evident din experiența directă a autorului. Partea consacrată deșertului Sceti e mai dramatică; regiunea era renumită pentru severitatea ascezei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a scris nimic, dar au rămas de la el niște Capitole (kephalaia e unul din titlurile din manuscrise; primul editor, în 1683, a intitulat scrierea Alloquia, „Conversații”, și astfel este numită și acum). E vorba, în esență, de o culegere de apoftegme; una din ele (cap. 12) dovedește pentru prima dată, așa cum am amintit deja, că în cercurile călugărești se citeau culegeri de apoftegme și, mai mult, este cea mai veche atestare a folosirii acestui termen pentru maximele Părinților. Zosima insistă nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intitulat scrierea Alloquia, „Conversații”, și astfel este numită și acum). E vorba, în esență, de o culegere de apoftegme; una din ele (cap. 12) dovedește pentru prima dată, așa cum am amintit deja, că în cercurile călugărești se citeau culegeri de apoftegme și, mai mult, este cea mai veche atestare a folosirii acestui termen pentru maximele Părinților. Zosima insistă nu numai asupra renunțării la bunurile lumești, ci și asupra faptului că trebuie să fim răbdători în fața nenorocirilor, subliniind mai ales utilitatea injuriilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ar fi așadar just să semnalăm importanța polemicii antiorigeniste din tratatul 11, însă în favoarea unei datări analoage celei propuse de Chadwick. Tratatele sînt următoarele: (1) Legea duhovnicească e o culegere de maxime pe diverse teme de viață spirituală, după modelul apoftegmelor sau al centuriilor; (2) Despre cei care se cred indreptățiți prin faptele lor este tot o culegere de sentințe, care se încheie cu o expunere destul de lungă consacrată celei mai importante porunci, aceea a iubirii, care constă „în îndepărtarea de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mea” (14). Patriarhul monofizit de Alexandria, Timotei Eluros, este, firește, unul dintre eroii culegerii, în timp ce Iuvenal din Ierusalim este considerat un Iuda și asociat cu tot soiul de nenorociri. Așa cum a scris F. Nau, e vorba despre „o culegere de apoftegme care aparțin unui nou gen, al cărui scop nu mai e transmiterea unor învățăminte, ci combaterea conciliului de la Calcedon și a apărătorilor acestuia”. Dincolo de elementul miraculos, opera conține numeroase detalii istorice și geografice foarte utile pentru cunoașterea istoriei ecleziastice din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1611, îl dăduse jos din scaun pe Constantin Movilă] sămățŭ cu izbândele ce frații lui aicea într-aceste țări împotriva lui Răzvan-vodă și apoi împrotiva lui Mihai-vodă, ce - introduce Miron Costin, în chipul lui meșteșugit, o anticipare sub formă de apoftegmă -, cum dzice moldovanul, nu sintŭ în toate dzile Paștile... Ștefan Tomșa ajutat de tătari va învinge. își va găsi sfârșitul și Gheorghe Izlozeanu. „Pre Alexandru-vodă [Alexandru Movilă] încă l-au prinsu moldovenii. Iară Costantin-vodă au cădzut pre mâna unui tătar
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a-i contesta capacitatea de a pune în pagină astfel de construcții, dar nu m-aș grăbi să elimin „amestecul” unor înrâuriri străine. Căci, iată, în „propovedaniia a cincea” („Când moare omul vestit sau destoinic, cu nume bun”), unde niște apoftegme latinești încheie semnificativ trei scurte disertații, aceste formulări sunt „transcrise” cu chirilice potrivit rostirii maghiare (să nu-l bănuim prea tare că nu le-a „simțit” și ale sale): „Virtuș poșt funera vivit” (p. 58)610, „Morș non eșt ultima
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o lume fără identitate. Cu o notă comună, ironia, publicistica lui R. din Cartea cu politice (2001) cuprinde articole apărute în „Cadran”, „Contrapunct”, „Cotidianul”, „Minerva”, „România liberă” ș.a, în perioada 1990-2001. Realitatea este surprinsă cu umor amar, uneori în apoftegme murphyene, alteori în texte „prozo-politice”, urmărind consecvent critic clișeele contemporane, prin subiecte ca „limba de lemn”, „calitatea și cantitatea manipulărilor”, „cantitatea și calitatea prietenilor” ș.a. SCRIERI: Atunci când te reîntorci acasă, București, 1976; Cărțile cu Alfonz. Dintre primele cărți, Cluj-Napoca, 1988
RAŢIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289145_a_290474]
-
culturii greco-romane sau iudeo-creștine, „centrul” a reprezentat o referință metafizică absolută: Binele platonic, Unul plotinian sau Treimea Crezului niceno-constantinopolitan. Această ireductibilitate apofatică a centrului a depreciat, într-o anumită măsură, statutul scriiturii. Presocraticii au enunțat filozofia în stilul laconic al apoftegmelor. Esența vieții contemplative era descoperită într-un cadru practic, modelat de afectul prieteniei și al conviețuirii fraterne. Oralitatea sibilinică și ezoterică a pitagoreicilor atrage atenția asupra importanței inițierii, fără de care experiența cunoașterii rămânea parțială. Prima filozofie este mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și implementat între anii 1947 și 1989. Toți participanții la discuție acceptă că proiectul reeducării și-a atins scopurile într-o măsură mult mai mare decât cea îndeobște recunoscută. Sunt de consemnat și câteva perle. Într-un stil apropiat de apoftegmele filocalice, H.-R. Patapievici vede în socialism „copilul mizeriei și tatăl penuriei” (p. 445). Acestea sunt datele economice în care sfârșește „o societate de comandă arbitrară, brutală și tâmpă, în care toți furau de la oricare, fiecare încerca să se cațere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru luciditate se conturează pe suprafața unui vast argument genealogic. Așa cum ne-a obișnuit, Patapievici discută autori faimoși, opere esențiale aparținând unor epoci distincte. Nicăieri erudiția nu sufocă elocvența, iar silogismele specifice unui discurs istoric sunt încununate de câteva splendide apoftegme. La prima vedere, Omul recent colectează o sumă de reflecții redactate pe teme diferite, separate formal în o sută șaizeci și patru de „capete”, cu și fără titlu. Ceea ce le unește este o stilistică literară și o obsesie filozofică: de când
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prima controversă origenistă - și nici istorici generaliști de talia unor Vincent Desprez 5, Adalbert de Vogüé6, Graham Gould 7 sau James E. Goehring 8 nu au identificat la acest nivel superficial tensiunile din interiorul monahismului Bisericii primare. Cât privește faimoasa apoftegmă 7, cu privire la Evagrie, din Patericul egiptean (seria alfabetică), frecvent citată pentru a ilustra nu doar antipatia monahilor copți față de „intelectuali”, ci și „naționalismul” rigid al acestora din urmă9, sensul în care ea trebuie citită ni se pare a fi altul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
244) care îmbracă mirii în „veșmântul de nuntă” (s. 262). Stadiul contemplației naturale (numită physike theoria în teologia lui Evagrie Ponticul) descoperă în orice creatură „ecoul Domnului” (s. 264), eliberând-o de supoziția simplei contingențe. Textul se încheie cu o apoftegmă în registru parenetic de care depinde, în ultimă instanță, orice progres în viață, unde a nu urca înseamnă, de fapt, nu a sta pe loc, ci a retrograda: Stehen ist zurükke gehen (s. 302). Rațiunile pentru care Angelus Silesius a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de camere, având fiecare Întruchiparea unui miracol, apariții neașteptate, fapte neliniștitoare, mumii Însuflețite, iar fiecărei imagini, cu totul memorabile, tu Îi asociezi un gând o categorie, un element din mobilierul cosmic, ba chiar un silogism, un silogism nemăsurat, lanțuri de apoftegme, coliere de hipalaje, rozete de zeugme, dansuri de hysteron proteron, logoi apofantici, ierarhii de stoicheia, precesiuni de echinoxe, paralaxe, ierbare, genealogii de gimnosofiști - și tot așa, la nesfârșit - o, Raimundo, o, Camillo, voi, cărora vă era de-ajuns să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
părintelui martir Roman Blaga și monahului bibliotecar de la Sf. Mănăstire Rohia, scriitorul de o rară sensibilitate, convertit în penitenciar la ortodoxie, cel care-și intitulează „jurnalul” nu al suferințelor îndurate ci „al fericirii”, memoria îmi aduce congruent pe Voltaire din apoftegma: „valoarea oamenilor se măsoară după greutățile biruite”. Gheorghiță Savel a fost și a rămas un om credincios, și “la baza vieții religioase stă jertfa“, cum afirmă dogmatic Nae Ionescu în Filosofia religiei (Prelegeri 1924-1925, p. 166); este și una din
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și a lui Ioan (Mc 1,19-20) și a lui Levi (Mc 2,13-14). Este vorba despre trei scene tipice, dar nu pentru aceasta lipsite de valoare istorică, așa cum afirmă R. Bultmann, care le numește «scene ideale» care țin de «apoftegmele biografice». Din aceste scene rezultă că la originea urmării lui Isus nu se află o alegere făcută de discipoli, ci o inițiativă expresă a lui Isus, prin dinamismul privirii sale și prin chemarea sa eficace. În schimb, despre femeile galileence
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
liric, o strategie față de obiect. Maliția indică o Înstrăinare, umorul o conciliere, abundența și isteața facilitate a versificatorului arată un spirit poetic fără complexe. Toate poemele lasă să se vadă plăcerea lui Pann de a petrece cu vorbe, proverbe, zicători, apoftegme... Un vers din O șezătoare la țară: „Ca să pritocesc În minte mii de spuneri de folos”... spune ceva despre un spirit care se simte bine În lumea vorbelor de preț. Adevărul este că tema, de regulă, morală, este pur și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
întotdeauna foarte bine între "valoarea de utilitate" și "valoarea de schimb". În ceea ce privește populația, Bastiat nu se separă de Malthus decât prin faptul că este de părere că "densitatea crescândă a populației echivalează cu o facilitate mai mare a creșterii producției", apoftegmă pe care exemplul Irlandei și al Chinei ar fi de ajuns la nevoie să o infirme. În sfârșit, în privința rentei, schisma sa nu provine decât dintr-o falsă interpretare a doctrinei lui Ricardo, o doctrină care nu implică deloc, așa cum
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în toate timpurile; dorea să demonstreze că relele care mâhnesc umanitatea provin nu din legile naturii, ci din infracțiunile pe care oamenii, în ignoranța sau în perversitatea lor, le-au comis față de aceste legi; dorea să dezvolte, motivând-o, admirabila apoftegmă a lui Quesnay: "Trebuie să ne păzim foarte atent să atribuim legilor fizice relele care sunt justa și inevitabila pedeapsă pentru violarea însăși ordinii acestor legi, instituite pentru a face binele". Din nefericire, nu a avut timp să își încheie
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]