274 matches
-
mijloace de expresie, dar finalitățile estetice sunt realizate și prin procedee artistice de construcție și de semnificație, prin elemente ale viziunii artistice. Cu tonul uneori sobru, detașat, poetul caută însingurarea, tristețea, alteori patetic, se dăruie total! Dionisiacul este sublimat în apolinic, seninătatea și înaltul însoțesc aspirația spre liniște, spre Tăcere, ca stare de voluptate a descoperirii sinelui. „Tăcerile” Poetului sunt însoțite în drumul lor către cititor de 175 de desene, semnate de Damian Petrescu, genial grafician și pictor român, trăitor de
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
Ambiția, dorința de a străluci, de a domina impunându-se mai totdeauna prin opoziție fac din mentorul junimist, după opinia exegetului, un om lipsit de sentimente, de căldură, apreciat de semeni, dar nu și iubit. Dionisiac, Maiorescu s-a vrut apolinic: „Ardeleanul coleric s-a adăpostit în armura englezului flegmatic”. „Masca” pe care Maiorescu a oferit-o contemporanilor l-a modelat, dar l-a și mutilat, condamnându-l la „suferință, iubire și ură”. Mai apropiat afectiv de subiect se dovedește D.
DOBRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
care poetul vedea un copac sacru, s-a prăbușit deodată, din cauza unei furtuni, peste mormintele mult-iubiților și credincioșilor săi câini. O reacție firească a naturii, la moartea unui poet de o originalitate stranie, intens expresivă și provocatoare: o sinteză de apolinic și dionisiac. În numai doisprezece ani, poetul care debutase în „Literatorul” lui Macedonski (1918, cu poezia Ființa) ajunge la o deplină consacrare. Frecventează asiduu cenaclul Sburătorul, publică versuri în revista cu același nume, ca și în „Umanitatea”, „Cuvântul liber”, „România
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
decorativă” e înlocuită prin Helada lui Nietzsche, a elanului „cutreierând dinamic ființele” și „ridicând extatic un cer platonician”. Distanțarea însăși lasă loc apropierii, până la limita contopirii contrariilor, altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și un aici, jos se vor dovedi extrem de fecunde pentru lirica barbiană. Un poem se intitulează chiar Nietzsche, un altul, Panteism, se încheie cu
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
și propriul copil. Regele moare ciopârțit de cai sălbatici, iar edonienii întemeiază pe vârful muntelui un sanctuar oracular închinat lui Dionysos, similar cu cel închinat lui Apollo la Delphi (235, p. 26). Tribul tracilor edonieni alege cultul dionisiac în locul celui apolinic (vezi și Herodot, Istorii, VII, 111). în paranteză fie spus, confruntări religioase similare s-au produs și în cadrul altor culte din Eurasia. În jurul anului 600 î.e.n., de pildă, reformatorul iranian Zarathustra s-a revoltat împotriva „societăților de bărbați”, care aveau
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
istoricul grec Pausanias în secolul al II-lea e.n, iar zeul „dă răspunsul prin vise” (Pausanias, Călătorie în Grecia, III, 26, 1). După incubatio, preoții sanctuarului (asklepiazii) interpretau visul. Practica pare să aibă ca model pe cea de la templul apolinic de la Delphi. Asklepios era fiul zeului Apollo care, cum zice Ovidiu, „laur în mână purta și [drept cunună] pe fruntea lui sacră tot laur” (Ars amandi, II) (274, p. 224). În templul de la Delphi, Pythia și preotesele (pythonese) - în urma intoxicațiilor
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
încălzit și colorat de micromedii comunitare în fierbere zilnică. Filiația Cuvîntului tinde către Republică, entitate istorică deliberat dezincarnată, prietena legilor, a cărților și a interpretării, antipatică imediatului (numai evocarea ei îi bulversează pe responsabilii noștri cu mass-media). Dacă Republica este apolinică, iar mijloacele noastre de informare în masă dionisiace, le înțelegem. Responsabilii politici ai unei Republici nu estimează c-ar fi constrînși, în orice clipă, să se identifice cu publicul lor, căci sînt temperamente "secundare", mai dedicate răgazului necesar scrierii și
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sufletește, dezorientați. Șansa Atenei a fost existența unor personalități precum Pericle, Platon, Aristotel, Eschil, Sofocle, Xenofon, Fidias ș.a. Socrate a făcut parte din această pleiadă mărturisindu-și preocuparea de îndrumător al oamenilor. Numeroși tineri s-au arătat interesați de doctrina apolinică propagată de Socrate. Educația morală era în mare suferință, orientarea vieții era greșită. Bazele teoretice ale unei noi educații a tineretului erau necesare. Populația Atenei descindea din ramura ioniană, cea mai înzestrată din cele patru ramuri elenice coborâte în peninsulă
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
culturală a Atenei secolelor VI-IV î.e.n. au fost trasate trei perioade: * perioada orfică, dominată de zeul Orfeu, având ca semnificație coborârea către origini și universul simbolurilor fantastice. Cultura orfică va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu toate
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
perioade: * perioada orfică, dominată de zeul Orfeu, având ca semnificație coborârea către origini și universul simbolurilor fantastice. Cultura orfică va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu toate acestea nu există o istorie a lui Socrate. El este cunoscut
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu toate acestea nu există o istorie a lui Socrate. El este cunoscut prin mărturiile contemporanilor săi, uneori discordante. Socrate a existat istoric, dar persoana sa este înconjurată de legendă, conturată de opiniile contemporanilor
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
parte a vieții este cea a perfecțiunii, seriozității, seninătății; este etapa care îl consacră pe Socrate ca pe "cel mai înțelept dintre oameni" cel care își ordonează existența conform dictonului "cunoaște-te pe tine însuți"; Socrate a fost un filosof apolinic, opus pasiunilor dionisiace. Figura, viața și învățătura lui Socrate au fost reconstituite pe baza surselor indirecte, în principal reprezentate de Xenofon și Platon. De aceea se vorbește de "cei doi Socrate", cel rezultat din sursa Xenofon și cel descris de
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
Preoteasa de la Delfi declarase că dintre toți muritorii Socrate este cel mai înțelept. Afirmația "știu că nu știu nimic" a fost corelată cu enunțul "cunoaște-te pe tine". Au fost aplicate de Socrate la propria persoană asigurând un "transfer" către apolinic, domeniu al filosofiei, muzicii, dansului, poeziei, inteligenței, echilibrului și înțelepciunii. Esența doctrinei moral - religioase delfice este cuprinsă în îndemnul "cunoașterii de sine", imperativul suprem profesat de Socrate, care se află la baza formării omului, prin determinarea limitelor, sondarea profunzimilor, căutarea
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
măsură, simplitate, transparență, dialectică) și dionisiac (muzică, beție cântec, dans, viață exaltată, înflăcărare, jubilație, natură) Cuvântul "dionisiac" exprimă o nevoie de unitate, o transcendere a persoanei, a cotidianului, a societății, a realității; revărsare dureros - pasionată în stări ambigue, plenare. Cuvântul "apolinic" exprimă nevoia unui mod desăvârșit de a fi pentru sine, setea de a deveni un individ "tipic", de tot ceea ce simplifică, singularizează, fortifică. Ilustra echilibru, aprobare de sine într-o frumusețe rece, nobilă și castă; această opoziție dintre dionoisiac și
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
exprimă nevoia unui mod desăvârșit de a fi pentru sine, setea de a deveni un individ "tipic", de tot ceea ce simplifică, singularizează, fortifică. Ilustra echilibru, aprobare de sine într-o frumusețe rece, nobilă și castă; această opoziție dintre dionoisiac și apolinic este una din marile enigme ale modului grec de a fi (Nietzsche). PIERRE CHARRON (1541 -1603) În istoriografia filosofiei reputația sa este execrabilă, cu toate că era un om cultivat, cu o influență considerabilă asupra istoriei și a dezvoltării filosofiei occidentale. Descartes
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
culturii ruse: Dostoievski. „Tragedia subteranei” (1968), Romanul unui oraș. Petersburg-Petrograd-Leningrad (1972), Poveste cu doi necunoscuți: Dostoievski și Tolstoi (1977) și Romanul unei drame: Lev Tolstoi (1991). Dostoievski și Tolstoi se înscriu, din nou, obsesiei dualului, pendulării între clasic și romantic, apolinic și dionisiac, lumină și întuneric, în cele din urmă cu întrețeseri subtile și simptomatice pentru o întreagă mare cultură. Sub semnul cumpenei pot fi așezate și însemnările din Secolul nostru cel de toate zilele (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor), Opțiuni (1989
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
în acest sens, ample, torențiale, le răspund „micropoemele” din ciclul astfel intitulat și „miniaturile” din Zodiac (1991). Concentrarea, cu efecte adesea ermetice, a acestor poezii de o strofă-două ar putea fi pusă în relație cu lapidaritatea lui René Char. Sonurile apolinice din grupajul Arpegii (și din alte stihuri) nu sunt fără asemănare cu acelea din Farmecele lui Paul Valéry. Trei cicluri din culegerea Lucruri și stele (2003) interpretează motive explicit autohtone (datini, sărbători, reminiscențe istorice, elemente de peisaj), multe evocând scene
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
de I. N. Boeriu, soțul scriitoarei. Sunt ilustrate aici stăruitoarele obsesii ale erosului și morții, dar și tema esențială a „nerostirii”, a suferinței cuvintelor. Într-o expresie profund feminină, revolta în fața fragilității omenești, dilemele existenței umane tind spre o rezolvare apolinică, de depășire în spirit a condiției de muritor. O amplă antologie postumă, Din pragul frigului statornic (1999), readuce în atenția criticii personalitatea originală a acestei voci poetice care explorează arhaicitatea „dinspre modern” (Gh. Grigurcu). Critici dintre cei mai avizați au
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
Mihai Cimpoi, Critice, I, Craiova, 2001, 77-96; Cristea-Enache, Concert, 295-298; Grigor, Moromete, 85-95; Manolescu, Lista, III, 218-232; Petraș, Panorama, 574-577; Andrei Grigor, Eugen Simion, Brașov, 2001; Dan Mănucă, Ficțiunea și non-ficțiunea jurnalului, CL, 2002, 1; Iulian Boldea, Eugen Simion (Critica apolinică), CL, 2002, 4; Doina Curticăpeanu, Universul jurnalului intim, F, 2002, 4; Alex. Ștefănescu, Eugen Simion, RL, 2002, 17, 18; Nicolae Oprea, Timpul lecturii, Cluj-Napoca, 2002, 219-226; Lidia Vianu, „Și criticul poate fi un desperado” (interviu cu Eugen Simion), RL, 2003
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
vor reprezenta teme de reflecție critică pentru Maine de Biran, Schopenhauer, Bichat, Cabanis, Comte. Secolul al XIX-lea aduce din nou În atenție problema tipurilor umane, după criteriul valorilor culturale pe care le exprimă. În sensul acesta, Nietzsche descrie tipul apolinic și tipul dionisiac, la care, O. Spengler va adăuga ulterior tipul faustic. Th. Carlyle idealizează aceste tipuri umane după criterii pur valorice, descriind „tipologiile eroice”. În psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
al civilizațiilor care au construit culturile respective și aceste modele sunt reprezentative pentru civilizațiile date. Fr. Nietzsche distinge, În spațiul culturii clasice elene, două tipuri fundamentale care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și măsurat, iubind ordinea și echilibrul (metriotes kai symetriaă, dar și ordinea exprimată prin bine și frumos (kalos kai agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ și caută să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
le predică valorile unei lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a individului ce descoperă adevărul. Zarathustra caută
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
plânge o broască/ mă plânge pe mine/ Undeva moare un rilke/ mă moare pe mine/ Undeva soare în noapte/ mă sare pe mine” (Semnalul nopții fără dragoste). Mai apropiat de forma tradițională este U. în poezia apărută ulterior, prin izbânda apolinicului la nivelul expresiei lirice și printr-o vădită preferință pentru construcția fixă: sonetul. Volumul de versuri Presentimente. Postsentimente (1993) cuprinde piese antume și postume, prima parte incluzând ciclurile Așteptam secunda, Căderi în golul inimii, Vino, tâmplă lângă tâmplă, Un cer
URSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290392_a_291721]
-
exuberantele confesiuni de tinerețe încredințate lui Duiliu Ioanin ori prin scrisorile către Nicolae Petrașcu, Trandafir Djuvara, V. Alecsandri, Elena Miller-Verghi, Z. se plasează, alături de I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, A. I. Odobescu, Mateiu I. Caragiale, între marii epistolieri ai literaturii române. Atletic, apolinic, de o frumusețe bărbătească, trăit foarte mulți ani în străinătate, din care vreo cincisprezece în Italia, în societatea internațională cea mai aleasă, cu un viu simț al artei și al naturei, de o mare cultură clasică, culeasă la înseși izvoarele
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]