290 matches
-
noi că suntem eretici, nici noi nu spunem aceasta despre ei, înseamnă că nici ei nu au ieșit dintre noi, nici noi dintre ei. Dacă deci nu am ieșit unii din mijlocul altora, suntem în unitate. Iată‑ne în plină aporie. Logica este contrazisă de situația reală: si in unitate sumus, quid faciunt in hac ciuitate duo altaria? quid faciunt diuisae domus, diuisa conjugia? quid facit communis lectus, et diuisus Christus? („dacă suntem în unitate, pentru ce avem două altare în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
caracterul sectar, în contradicție cu caracterul universalist al Bisericii. Acest argument nu dovedește însă prea mult. Dimpotrivă, el nu este decât prelungirea unei mișcări în interiorul aceluiași cerc vicios. Augustin recunoaște acest lucru, nu fără oarecare mulțumire, dat fiind că admiterea aporiei favorizează acceptarea propriei sale soluții. Si ergo ex nobis exierunt, antichristi sunt; si antichristi sunt, mendaces sunt; si mendaces sunt, negant Jesum esse Christum. Iterum redimus ad difficultatem quaestionis („Dacă deci ei au ieșit din mijlocul nostru, sunt anticriști; dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o analiză de referință a originilor memoriului și istoriei, James Sutherland notează: "The History of the Rebellion se află undeva între istorie formală și memoriu", deoarece Hyde a scris și din cunoașterea personală (276). Într-o oarecare măsură, în această aporie de discursuri aflate în competiție dintre "istoria formală și memoriu" apare și jurnalismul literar narativ. De asemenea, după Restaurare scrierile de natură biografică și portretele sociale au devenit din ce în ce mai căutate. În aceste antecedente se poate observa jurnalismul literar narativ. Printre
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
religiile își declarau pe față război, modernitatea a încercat să reconfigureze politic geometria simbolică a Areopagului (o invenție greacă). Astăzi, religiile sunt chemate, uneori numai prin forța împrejurărilor, să intre în conversație. Unul dintre meritele modernității este și acela că aporiile teologice nu mai sunt rezolvate prin recurs la intifade sau cruciade. Pentru că religiile nu se mai pot impune decât prin ceea ce le este propriu, Biserica Ortodoxă n-ar trebui să îmbrățișeze cu seninătate constrângerile unui sistem de educație limitat de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
știu să debiteze sloganuri, și nu stări de spirit. Seducția ambiguitățiitc "Seducția ambiguității" Poate că totul a început cu relativismul nominalist al modernității. Filozofii au renunțat la căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de a indica nordul justei noastre orientări existențiale. Logocentrismul își deploră condiția profană
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dintre mythos și lógos și este gândit de Platon în trei etape apofantice în jurul lumii socratice. În prima etapă apofantică, mitul este la exterior încercând să cuprindă lumea dominată de lógos, o acțiune de forța imagistică ce duce la diverse aporii. Apoi, mitul este condus prin intermediul rațiunii spre eidos, o acțiune a forței imagistice ce duce spre miturile pasiunii, erosului sau ale destinul sufletelor după moarte. Iar ultima etapă, Socrate deține mitul fiind cuprins de mania. Ultima etapă evocă nebunia jocului
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
lor, cineva (un suflet mai slab, zice Noica) ar putea spune că avîntul civilizatoric alterează spiritul uman, că "natura are mai mult spirit decît cultura și că în cătune și colibe era mai multă adîncime decît în Universități"?68. Asemenea aporii sau perplexități își află justificarea și răspunsul, crede Noica, în interpretările pe care Hegel le-a dat contradicțiilor de sine ale omului, evoluției insolite a spiritului acestuia, a rațiunii. Într-o vreme cînd românii poate nu toți, dar sigur unii
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
psihologism (vezi I, 3A). Faptul că "perspectivismul sau relativismul rămâne totuși ultimul cuvânt" al lui Dilthey, este indubitabil și-o recunoaște autorul însuși. Dar de aici și până la a susține că "filozofia lui se încurcă astfel nu numai în niște aporii istorice, ci și în psihologism"39 (în sensul subiectivismului pur, neobiectivat vezi I, nota 213) este un drum prea lung, explicabil poate numai contextual, prin faptul că Schnädelbach tocmai încearcă să facă în acest fel trecerea la "filozofia transcendentală a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Deutschland, p. 155). 116 E. Spranger, Der Sinn..., pp. 14-17. 117 W. Dilthey, Einleitung..., pp. 124-125. Subliniind încercarea de a depăși istorismul, H.-G. Gadamer analizează întregul context al dezbaterii diltheyene pe această temă în subcap. Eșuarea lui Dilthey în aporiile istorismului din op. cit. 118 Ibid., p. 125. 119 E. Spranger, Lebensformen, pp. 138-139. 120 E. Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p. 52. 121 Ibid. 122 Al. Boboc, Filozofia contemporană. Orientări și stiluri de gândire semnificative, București, Editura Didactică și Pedagogică
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fi semnificativ și transformator 181. În completarea lucrării A Post-Modern Perspective on Curriculum, William E. Doll jr. a publicat, în 1993, în Journal of Curriculum and Supervision, eseul „Curriculum Possibilities in a «Post-»future”. Era menit să clarifice câteva dintre aporiile lansate în lucrarea anterioară. Anticipând criticile, Doll a stăruit asupra „semnificației paradoxurilor” în paradigma curriculară postmodernă. După el, paradoxurile postmodernismului sunt provocate mai ales de atenția acordată de cercetători separării arbitrare a subiectului de obiect în metafizica modernă carteziană. În
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vedem cu ce intenții i-a aplicat Homer lui Ulise epitetul polytropos: om cu multe fețe. Un scoliarh târziu ar fi lămurit chestiunea pe marginea unui manuscris homeric, redând o exegeză a lui Antistene 5. Epitetul polytropos ar fi o aporie. Homer n-a vrut nici să-l laude, nici să-l blameze pe Ulise - crede Antistene. Dar scoliarhul era de altă părere, și anume că în Odiseea nu există polytropoi, adică „oameni cu gânduri ascunse care rostesc altele”; nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
doi” sau „Neașezare-i totul, ca și cum Absolutul/ Mereu se tot amână de teama neschimbării/ Ce-ngheață primenirea, norocul recreării./ Această-nțelepciune de mult ne-o-nvață lutul”. Mai multe culegeri de eseuri - Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Aporii ale tragicului (2001), Metafora și cei trei oaspeți ai poemului (2002) și Spiritul hyperionic sau Sublimul eminescian (2003) - limpezesc și amplifică idei despre poezie exprimate deja de autor în lirica sa. Lucrările dedicate artelor plastice - Semnificațiile spațiului în pictură (1973
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
poetic eminescian, Iași, 1982; Orfeu și Euridice, Iași, 1986; Prezentul etern eminescian, Iași, 1989; Istoria culturii și a civilizațiilor. Un compendiu al spiritualității universale, Iași, 1997; Însemnările unui oaspete al luminii, Iași, 1998; Inițieri, Iași, 1999; Imposibila aventură, Iași, 2001; Aporii ale tragicului, Iași, 2001; Înălțarea mai sus de sine, Iași, 2002; Catrenele din Valea Vinului, Iași, 2002; Metafora și cei trei oaspeți ai poemului, Iași, 2002; Spiritul hyperionic sau Sublimul eminescian, Iași, 2003; Meditații orfice, Iași, 2003. Traduceri: Omar Khayyam
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
convenției copleșitoare; nimic nu mai este "liber", o dată atins pragul ficțiunii. Hazardul, se pare, absolut față cu domeniul logicii, al necesității dă naștere unei supuneri: la regulile speciei, la obiectul narațiunii. De ce ...să iasă marchiza la ora cinci? Celebră, deja, aporie. Motivînd prin însăși amploarea sa o asemenea alegere, romanul devine, s-a spus, un monument textual în care se stratifică, pînă la estompare, materiale diverse și heteroclite din punct de vedere funcțional. Eterogenitatea romanului, fie că implică, precum în teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
importanță covîrșitoare. Încercările de definire a acestei inedite "geografii mentale" prin intermediul obiectului său de studiu, prin metoda de lucru sau prin unghiul său de vedere care reunește teoria cu practica, gîndirea cu corpul, mîna cu mintea, nu vor conduce la aporii, ci, dimpotrivă, vor crea posibilitatea completării "fizicii sociale" cu o "fizică morală"11, astfel încît "mediologul se înscrie voluntar în descendența "artelor liberale", ca o anexă a "științelor morale și politice"".12 Studiul tehnic al puterii mijloacelor înfăptuit de către R.
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
o reprezentare unei neverosimile mediologii și forță de dogmă contradicțiilor logice pînă atunci de nedepășit. Într-adevăr, în fața Omului-Dumnezeu un spirit de analiză normal constituit, instruit după principiile grecești ale identității, ale non-contradicției etc., trebuia să înfrunte un soi de aporie: dacă este om, el nu este cu adevărat Dumnezeu și dacă este Dumnezeu, atunci nu este cu adevărat om. Mai mult încă: dacă Iisus are două naturi, înseamnă că există două persoane, și în acest caz cum pot fi două
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
același timp temporală și spirituală, umană și supranaturală. Ca societate terestră, ea își are obîrșia în sociologie: ca o comunitate a vremurilor din urmă, ea se trage din teologie. Dacă încetează de a fi umană, încetează de a fi divină: aporiile ecleziologiei, care sînt cele ale dublei naturi, le redublează pe cele ale cristologiei aici aproape că nu-l mai avem pe Hristos sub ochii noștri (nu ne ciocnim de el la restaurant, nu-l vedem la volanul mașinii, la ieșirea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
grevă, dar dacă opinia lor îi presează, puțin contează legea și Constituția. De fapt statul, ca și pictura, este o "cosa mentale". Ar putea într-o zi știința politică să rivalizeze cu istoria artei? Ea suferă de un soi de aporie epistemologică. Ea ar trebui să culmineze într-o știință a opiniei. Dar cum putem avea o știință a derutei "științei", cînd opoziția dintre opinie și cunoaștere, doxă și epistem, servește drept bază constituirii Logosului occidental, de la Platon la Popper? Acest
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
urmă a mea, mă simt aidoma asinului ce se duce să moară singur...” Cine își asumă deșertul ca spațiu bun de locuit, cine experimentează „scăldatul în pulbere” al exilatului întreține cu pragul și cu limita un raport special, învață limbajul aporiei cu ajutorul căreia poate să numească moartea. Tomis reprezintă pentru Ovidiu o patrie de moarte, așa cum va fi Vallese pentru Rilke sau pentru Nietzsche singurătatea de la Sils-Maria. Dar asta înseamnă să înceapă să învețe o altă limbă, să intre în confidență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Magdalena o prostituată? Cum voi proceda? Voi culege toate mărturiile evanghelice despre Maria Magdalena și le voi analiza, mai Întâi din punct de vedere filologic și istoric, apoi teologic, propunând o lectură cât mai completă cu putință, fără evitarea nici unei aporii. Soarta ambiguă a personajului nostru se datorează În bună măsură, și subliniez acest lucru, lecturilor simplificatoare și grăbite. De aceea consider esențială reasumarea critic-obiectivă a surselor, compararea lor, Într-un cuvânt, reanalizarea cuminte, fără prejudecăți a Întregului „dosar neotestamentar Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
completă formă a numelui personajului nostru din Noul Testament! Pe de altă parte, cum se Împacă faptul că printre apostoli se află un „diavol” cu ideea elecțiunii apostolilor, altfel spus, cu caracterul elitist, În sens teologic, al apostolatului? Ajungem iar la aporia menționată adineaori: dacă Isus știa ce „diavol” alege, atunci nimeni nu poartă responsabilitatea predării Sale vrăjmașilor. Isus Și-a pregătit singur așternutul pe care va dormi. Iuda-Încarnare a diavolului conlucrează În taina mântuirii? Fixația lui Ioan se conturează deplin În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Îngropării Mele! Căci pe săraci Îi aveți Întotdeauna cu voi, pe Mine Însă nu mă aveți Întotdeauna” (12,4-8). Cele două elemente noi - vistiernic al apostolilor și hoț - vor face carieră de-a lungul secolelor. Ele accentuează și mai mult aporia sugerată mai sus: cum a fost fost posibil ca printre apostolii desemnați de Isus În persoană să se numere un asemenea individ precum cel descris de Ioan și care nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice? Dar să mergem mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
penetrate de o intenție divină, atotcuprinzătoare, inclusiv trădarea lui Iuda. Ajungem, cu aceasta, la a treia chestiune invocată: de ce a fost necesară trădarea În economia mântuirii? Consider că avem de-a face cu una dintre cele mai teribile și serioase „aporii teologice” creștine, fapt pentru care am lansat o anchetă printre cunoscătorii Noului Testament din mai multe țări și confesiuni. Majoritatea destinatarilor mei s-au recunoscut depășiți, invocând cel mai des formula: „taină indescifrabilă a lui Dumnezeu”. Câțiva mi-au răspuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
stradă e floare la ureche. E o problemă foarte dezbătută, inclusiv în Vest (acolo se vorbește mai mult despre violență, dar e același lucru : adică, tu, pentru că vorbești urât, porcos, mă agresezi pe mine, care sunt o mimoză...). E vechea aporie : Filmul reflectă Realitatea. Bun, dacă o reflectă, reflectă și limbajul acelei realități... Iar când filmul iese pe piață ce faci ? îl cotezi nerecomandat sub 18 ani... E o soluție, dar chestia asta nu păcălește pe nimeni plus că, așa cum spuneam
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
har artistic. În realitate, varianta în care filosofia se îndeletnicește cu dileme logice și cu jocuri de limbă reprezintă stadiul deplorabil al declinului ei. Apetența pentru contradicții și obsesia pentru calambururi e semn de degenerescență cronică, iar filosofii nu nasc aporii decît atunci cînd mintea lor nu mai poate surprinde nici o nuanță insolită. În fine, a treia confuzie privește starea de spirit a filosofiei, care e cu totul alta decît cea cerută de lumea bancurilor inteligente. Filosoful trebuie să aibă un
Hohotul filosofilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6775_a_8100]