4,107 matches
-
inima și mintea de fiecare clipă cât sunteți vii nici nu vă imaginați cât de ușor se trece dintr-o formă în alta ce repede poți să nu mai fii să nu mai ai ce iubi cine sărut cu privire apoasă galeș să-ți spună în față pup tot ce îmi dai voie mâna îmbibată cu miros de floare plăpândă chip abandonat într-o undă a cedării corp răvășit în splendoarea iubirii pup clipa din trupul tău de femeie bucuria de
SCHIMBARE DE SENS de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/385086_a_386415]
-
ceară nimic special de făcut. Se zice că la venirea pușcăriașilor englezi în țara indienilor erau arbori pe care cu greu îi puteai înconjura. Ba , l- a mai pus, el știe cine, să oprească cursul firesc al apelor creând spații apoase imense care nu erau la momentul prestabilit în locul firesc așezat al naturii. Da, energia lui faimoasă l -a ajutat să pună stăpânire pe tot și pe toate, să crească și să se înmulțească mai mult decât toate viețuitoarele la un
TEORIA SUPRESTRUCTURILOR (MODIFICATA) de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1772 din 07 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382282_a_383611]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > RUGĂCIUNE Autor: Cristina Crețu Publicat în: Ediția nr. 1955 din 08 mai 2016 Toate Articolele Autorului Trec, nopțile, pe un pod apos, e ca un pod vechi, uitat dintr-un sat pe cerul căruia luna-i c-un ochi scos și câinii nu se mai opresc din lătrat. Ca o umbră neagră și plină de ceață, m-ațintesc doi ochi, mă latră
RUGĂCIUNE de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382621_a_383950]
-
adăpost printre picioarele trecătorilor, roțile mașinilor și ascunzișurile rigolelor. Nori negri, vineții se alungă pe cerul plumburiu, iar din fuga lor șuie se cerne o ploaie atât de măruntă încât pare volatilă și se dispersează în văzduh ca o pâclă apoasă. Un soare stingher puțin prietenos, își arată din când în când fața lividă, zgârcită în caldură. Oamenii zgribuliți trec într-un dute-vino interminabil, unii parcă fără țintă, alții hotărâți, cu destinații precise. Ștefan, un tânar arhitect, în vârstă de 36
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
nu o mașină de făcut sclavi în serie pentru un satrap, nu un vierme. Așa ne zice ea când ne vedea de la geamul mașinii ei blindate, bulucindu-ne la cozi, așteptând la nesfârșit să ne dea un litru de lapte apos, un kilogram de oase sau o jumătate de pachet de unt rânced. Ca să ne sărute copiii în timpul „marilor sărbători” de la 7 ianuarie și 26 ianuarie, din „ianuarie aniversar” cum spumegau poeții lor de curte din neagra iarnă a istoriei noastre
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
frumos nu comunică ea nimic! Vine o vreme în viața oricărui povestitor când povestea se subțiază, când prin vena altădată subtil ascunsă sub pielea cuvintelor unde curgea din belșug sângele roșu, clocotitor al întâmplărilor bogate, curge acum un lichid anemic, apos; când lupta cu auditoriul silit mereu să ciulească urechile se preschimbă într-o pașnică înțelegere: spune tu ce poți că eu ascult ce vreau. E vremea cuvintelor de rezervă, a epitetelor scoase din pachețele mici de plastic, a verbelor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
priveam obrajii gălbui, nasul înroșit ca un morcov din cauza supei calde; vedeam cum își linge grăsimea de pe buze după fiecare înghițitură și o uram amarnic pentru toate acestea. Simțindu-mi privirea, mama ridică spre mine ochii ei căprui blânzi și apoși, puse lingura jos și, îndemnată de atenția mea, mă întrebă: - E bună? Pronunță aceste cuvinte de parcă ar fi avut în față un copil, clătinând interogativ-afirmativ din capul ei cărunt. - Buunăă, am spus eu în batjocură, fără să afirm sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
orașul Kazan. Era un băiat foarte elegant, parfumat, cu un păr blond, strălucind din cauza uleiurilor ca un lemn lăcuit, un păr care-i cădea în plete bogate. Ar fi fost un flăcău frumos de nu erau ochii lui rotunzi și apoși, ochi sticloși ca de pasăre, mereu măriți de o mirare speriată ce contrasta cu fața lui de o seriozitate căutată. În primele luni ale prezenței lui în liceu, când mai păstra ceva din aerul simplu al băiatului din popor și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
plac și să fiu iubit de fata pe care-o iubesc. Când, după ce pipăii cu grijă hârtia de o sută de ruble de la Iag, ieșii în stradă, era ora unsprezece și, deși nu era soare, iar cerul atârna prăfos și apos, nu puteam privi în sus pentru că îmi lăcrimau ochii. Zăpușeala și umezeala creșteau cu fiece clipă. La fel și neliniștea mea. Se făcuse stăpână pe toate simțurile mele, dar o simțeam mai dureros în partea de sus a stomacului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nevoie de bani. Mama stătea în fotoliul de lângă fereastră, galbenă la față ca niciodată. Ținea pe genunchi niște fire de lână, încâlcite într-un ghem pestriț, și o cusătură, dar mâinile îi zăceau uitate în poală, în timp ce ochii ei bătrâni, apoși priveau fix spre colțul camerei. - Am nevoie de bani, dă-mi broșa s-o amanetez! Această broșa era pentru mama o amintire sfântă și unică de la tata). Păstrând aceeași tăcere și fixând cu ochii același punct din fața ei, mama căută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
era divizată conform următoarelor secțiuni: calitatea terenurilor arabile, forestiere, noile denumiri pentru satele cu populație de limbă germană și pentru așezările coloniștilor. Cred că nimic n-a scăpat: glodul Înțepenit de pe cizmele de cauciuc cumpărate de la un soldat beat; diareea apoasă provocată de niște sarmale alterate de la un birt din Indija; o aventură cu o servitoare bosniacă de prin Sombor, o răsturnare zdravănă de pe bicicletă În apropiere de Čantavira; o noapte de drum Într-un vagon de vite pe linia Senta-Subotica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o gură spartă fără pereche, dădu fuga să-i povestească vechii sale prietene MĂlanie Bonnipeau, o bigotă cu bonetă, care își petrecea timpul scrutând strada de la fereastra joasă a casei sale, dintre plantele verzi care își desfășurau la geamuri volutele apoase și pisica grasă cu o figură gravă, ca de călugăr. Cele două bătrâne începură atunci să facă tot felul de presupuneri și să se avânte în construirea unor romane de doi bani cu care se îndopau în serile de iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vor rămâne acolo, oamenii le hrăneau toată iarna, păreau fericite. Pe scările de la intrarea în casa cea mare, pasărea căzută pe ciment, un pescăruș cu aripile întinse lateral, de o parte și de alta. Are capul întors spre stânga, ochii apoși, inundați de întuneric. E sfârșit de zi, dar lumina e ciudată, misterioasă ca dragostea, ca vorba niciodată, s-a amestecat prin întunericul greu cu roșul copacului, e ca într-un film de artă în care operatorul iscusit știe cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
gura cu mâna și să o iau la fugă spre toaletă. În timp ce intram În cabina toaletei, am simțit cum stomacul și tubul digestiv Îmi erau cuprinse de spasme și printre degete Începu să mi se prelingă un lichid murdar și apos. Am vomitat dar asta nu mi-a Înlăturat deloc starea de rău. Stomacul, ceafa, tâmplele, gâtul, Întregul meu trup Îmi era agitat de tremurături pe care nu mi le puteam reprima oricât m-aș fi străduit, și care păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
lungă, și am urlat la amândoi să se oprească. Aproape imediat Poliza s-a oprit. Începu să-și ridice brațele ca și cum ar fi vrut să-și protejeze urechile de zgomotul împușcăturii, răsucindu-se în timp ce se prăbuși, cu sânge și umoare apoasă revărsându-se gelatinos din rana de ieșire din ochiul lui, sau din ceea ce rămăsese din acesta. Ne-am aplecat amândoi deasupra cadavrului lui Poliza. — Ce e cu tine? i-am zis cu răsuflarea tăiată. Ai bătături? Te strâng pantofii? Ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
țara minerală. - Inel și munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat. Mințiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică - Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap: Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică, Rotundul, scund în palmă, duh simplu-n chip de nap. DIOPTRIE Înalt în orga prismei cântăresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele roșesc, Dar soarele pe muchii curs - de doliu. Aproape. Ochii împietresc cruciș
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
roua caratelor sună Geros, amintit: ce-ru-le. O sobă, cealaltă mumie. Domnește pe calul de șah, La Moscova verde de-o mie De turle, ars idol opac. Dogoarea, podoabă: răsfețe Un secol cefal și apter. - Știu drumul Slăbitelor Fețe Știu plânsul apos din eter. UVEDENRODE For its tones bu turns were glad Sweatly, solemn, wildly sad. Longfellow (The slave singing at midnight)1 PĂUNUL Se ploconea răsăritean și moale, Mălai din mâna ta să ciugulească. Albastru pâlpâia și cald, în poale Ca
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
inventat sintagma „greaua moștenire”, devenită un laitmotiv, și care e repetată cu o frecvență supărătoare de către așa-zișii „oameni de bine”, politicieni ce încă mai au brânzică pe la colțurile gurițelor nesătule, storcând încă în batiste năsucul din care curg bobițe apoase. „Greaua moștenire a comunismului”, adică metroul, digurile Dâmboviței, Casa Poporului, Transfăgărășanul, marile edificii ale producerii electricității și câte multe altele. Despre toate acestea se spune că sunt ale lui Dej sau ale lui Ceaușescu, nicidecum ale poporului român care, cu
GREAUA MOŞTENIRE , HIDROCENTRALA DE PE ARGEŞ DE ION C.HIRU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 379 din 14 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361306_a_362635]
-
în trăirea lor sobornicească, comunitară. Cu aceasta ajungem la înțelegerea sobornicității Bisericii în strânsă legătură cu Sfânta Treime. Numai în lumina dogmei Sfintei Treimi se descoperă, în adevăratul ei înțeles, sobornicitatea Bisericii. Noi credem în Biserica una, sfânta, sobornicească și apos¬tolică. Așa mărturisim în Simbolul Credinței. Aceasta este tradiția creștină a Bisericii învățată de Sfinții Părinți, afirmată de sinoade și păstrată de creștinătate de-a lungul veacurilor. Biserica este comunitară și sobornicească în structura ei, deoarece realizează între mem¬brii
DESPRE EXISTENŢA, MISIUNEA ŞI SOBORNICITATEA BISERICII ÎN DUHUL SFINTEI TREIMI. O ABORDARE DIN PERSPECTIVA TEOLOGIEI PĂRINTELUI PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE [Corola-blog/BlogPost/363188_a_364517]
-
încăpere special amenajată. Inventează un beton de calitate extraordinară, rezistent peste 2000 de ani si fara bare de oțel prin el, amestecând văr cu praf de rocă vulcanică, turnandu-l peste niște pietre și batandu-l bine, ca să nu rămână apos și cu goluri de aer - super calitate de beton, întrece multe construcții actuale. Așa o calitate avea, încât rezista cu bine la mediul umed al mlaștinii, pot ridica un oraș acolo unde este apa! Cine a construit Veneția, putea construi
HOINARI PRIN LUME de OLIVIA DUMITRU în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367485_a_368814]
-
în trăirea lor sobornicească, comunitară. Cu aceasta ajungem la înțelegerea sobornicității Bisericii în strânsă legătură cu Sfânta Treime. Numai în lumina dogmei Sfintei Treimi se descoperă, în adevăratul ei înțeles, sobornicitatea Bisericii. Noi credem în Biserica una, sfânta, sobornicească și apos �tolică. Așa mărturisim în Simbolul Credinței. Aceasta este tradiția creștină a Bisericii învățată de Sfinții Părinți, afirmată de sinoade și paăstrată de creștinătate de-a lungul veacurilor. Biserica este comunitară și sobornicească în structura ei, deoarece realizează între mem �brii
DESPRE SFANTA TREIME... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366879_a_368208]
-
descreștea între cercevele, zi după zi. Cum zilnic, lumina luneca cu egală nepăsare peste mobilă, peste pereți și covor... peste patul în care, din acel ghem de carne veștedă pierdută printre haine, o urmăreau mereu, parcă așteptând ceva, doi ochi apoși și confuzi. “Și totuși - își spuse ea privind mai atentă bătrâna - undeva, în ochii aceia, sau dincolo de ei, mai licărește chiar și așa, amputată, o conștiință... sau, mai degrabă, ceea ce a mai rămas din ea”. Și imaginea unui trunchi de
ARINA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368588_a_369917]
-
stau de pază lângă oase-albite; Apoi, se petrec în șiraguri Ion, Elisa, Costică, Paraschiva, Elena cine rămâne de veghe? să apere ce-a rămas pământesc? De departe oglinda cu vise chema pe Julia May Poemul ca uscăciune Ceruri negre, vânturi apoase, Himere cu frunze-n direcții adverse Ape uscate, pământ din nisip, Somn copleșit, adânc de miresme Ceruri gata de ducă, vânturi bolnave Tei zăpăciți cu flori spulberate Poemul ca roua uscată, Smiorcăită, uitată pribeagă Maree rigide, foame de plângeri Să
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350286_a_351615]
-
în trăirea lor sobornicească, comunitară. Cu aceasta ajungem la înțelegerea sobornicității Bisericii în strânsă legătură cu Sfânta Treime. Numai în lumina dogmei Sfintei Treimi se descoperă, în adevăratul ei înțeles, sobornicitatea Bisericii. Noi credem în Biserica una, sfânta, sobornicească și apos¬tolică. Așa mărturisim în Simbolul Credinței. Aceasta este tradiția creștină a Bisericii învățată de Sfinții Părinți, afirmată de sinoade și păstrată de creștinătate de-a lungul veacurilor. Biserica este comunitară și sobornicească în structura ei, deoarece realizează între mem¬brii
DESPRE EXISTENŢA, MISIUNEA ŞI SOBORNICITATEA BISERICII ÎN DUHUL SFINTEI TREIMI. O ABORDARE DIN PERSPECTIVA TEOLOGIEI PĂRINTELUI PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1995 din 1 [Corola-blog/BlogPost/344349_a_345678]
-
pic de profesoarele tinere și frumoase, cum era ea, la fel cum bolnavii simt o tandrețe mocnită față de surorile ce-i îngrijesc. Dar elevul nu răspundea. Sau nu putea să răspundă. Se uita țintă la poetul acela blonziu, cu ochi apoși și buze parcă împletite, care spusese că limba română e ca o duminică și care-l privea acum parcă ironic din perete. Tăcerea se lăsă amenințător peste întreaga clasă. Directorul, care venise în inspecție, ridică nedumerit privirile din hîrtiile sale
LIMBA ROMÂNĂ NU ESTE CA O DUMINICĂ de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348221_a_349550]