112 matches
-
în dumnezeu crezusem în patrie/ încercasem să fiu fericit/ apoi s-au cacarisit toate)". Abia un poem precum Urlet sfâșietor al singurătății (un imn) din Adio adio dragi poezii constituie un imn cu semnul schimbat, deviat în discreditare tandră și apostrofă pătimașă, adresat Vieții văzute ca o ibovnică neobrăzată și, în tot cazul, ațâțătoare: "Viață atotputernică viață de neoprit/ ca erecția unui nebun/ viață pură mlaștină biruitoare/ vulvă terorizând visul asceților// te iubesc cu o poftă îngrețoșată/ te respir dimineața cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este plasată chiar în enunțulincipit. În poezia modernă, poate apărea în orice secvență: Când deodată tu răsăriși în calemi, / Suferință tu, dureros de dulce (M. Eminescu); Ruga mea e fără cuvinte, / Și cântul, Doamne, îmi e fără glas. (T. Arghezi) Apostrofa este o figură retorică de adresare constând în întreruperea neașteptată a discursului, pentru a interpela un interlocutor real sau fictiv, pe un ton ironic, agresiv, sarcastic ori sentențios: Iată, e noapte fără ferestren afară. Dumnezeule, de acum ce mă fac
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
el vede și simte, vibrează, participă afectiv la toate relatările, impregnând textul de un puternic subiectivism, dramatizându-l. Adoptă tonuri potrivite pentru fiecare situație, se bucură sau se văicărește, lăudă sau blamează, exprimându-și simpatia sau formulând caracterizări sarcastice și apostrofe ironice. O particularitate puțin obișnuită este lipsa sentimentelor firești față de rubedenii, aversiunea puternică față de unchii și de verii Cantacuzini, cărora le sunt aduse cele mai înverșunate critici și acuze. Nici rudele prin alianță nu sunt privite cu prea multă îngăduință
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
urmașilor, iar neliniștea extincției este atenuată de pietatea creștină: La moartea părintelui meu, Mormântul, Holera în Moldova. Alteori, adoptă modele celebre - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat (după Th. Gray, prin intermediarul francez al lui M.-J. Chénier), cu o apostrofă originală împotriva nobilimii. Durerea părintelui este proiectată în două „viziuni” consolatoare, în Fiicei mele Eufrosina (transpunere după Petrarca) și Eufrosina. Viziune pe râpele Ozanei, cu ascendență literară în elegia lui Goethe, Euphrosyne, și în versificația populară. Circulația motivelor romantice din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
Apostol, pe atunci decan al Facultății de Filozofie din Cluj. Oratorul a fost deseori întrerupt de asistență, în prima parte a discursului, iar la capitolul Blaga vociferările și întreruperile au fost și mai numeroase. Din sală izbucneau mereu întrebări și apostrofe: Cine l-a dat afară pe Blaga?. Ședința s-a încheiat într-o confuzie totală. Acestui fapt i s-a datorat, credem, nepublicarea acestei demascări, concepută în cel mai pur stil jdanovist, în Era socialistă, conform ritualului binecunoscut. Episodul care
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
îl tratează cu cafea și rom, alt "amic" îl mai îmbie încă cu un păhărel... și încă unul..."), numai un preot de 1 Nuvele, Povestiri, ed. Minerva, p. 21. sat, popa Niță, "cu pumnii încleștați, se sui pe trotuar și apostrofă, cu accentul celei mai mari indignări pe cei ce rîdeau: " E păcat, domnilor! gîndiți-vă! Creștini!... Frumos!... Mare păcat!"1 Și popa Niță, să se bage de seamă, nu știa încă cine e Mitu Boierul 2. Dar mai este un lucru
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
secolului anterior. Distorsiunile politice impuse de ideologia comunistă interpretării creației caragialiene nu sunt ocolite. Sub impactul luptei de clasă, modurile comice au fost disociate de gratuitatea consubstanțială și li s-a imprimat "combativitatea" de clasă, prin "utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei și a polemicii incisive". Schimbarea era necesară pentru a distruge atât formele civilizației autohtone, dar și pentru a "demasca" dușmanii "vechi și noi" ai proletariatului. "Urmele genealogice" ale creației lui Caragiale, reluate, revalorificate și amalgamate în creații artistice postcaragialiene sunt
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic, pentru optima expresie de respingere și nimicire a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și specii literare precum pamfletul în versuri sau proză, foiletonul, fabula, caricatura, fotomontajul, schița, comedia satirică. Și parodiei i s-au marcat granițe: istoria națională, politica prezentului sau valorile de patrimoniu precum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prindă ca Marx amestecul de murdărie, fanfaronadă și cinism care definea cariera și personalitatea lui Ludovic Bonaparte-Crâpulinschi, «paiața gravă», «vrăjitorul precupeței din Hale», golanul princiar cum îl denumea Marx. Chiar masca gravă de fier a lui Bismark se năruie sub apostrofa lui Marx care dezvăluie aplicațiile intime ale junkerului prusac, gata, de îndată ce nu mai e preocupat de intrigile sale războinice, să se întoarcă pasional la vechea meserie, atât de adecvată calibrului său intelectual de colaborator la Kladderadatsch (Gazeta humoristică trivială berlineză
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
flăcări cât niște „roșii munți”, de fulgere și bolizi, de tot atâtea elemente de spectacol. Peste câțiva ani (1920), o plachetă, România, pandant la Sărbătoarea morții, se constituia într-o disertație arborescentă, un fel de laudatio pigmentată cu interogații, cu apostrofe și fragmente imnice și nu mai puțin cu epitete stâncoase; ca punct de miră, toate converg într-un credo larg-umanitar, alăturându-se patetic mărturiilor lui V. Voiculescu și Adrian Maniu, ale lui Demostene Botez și ale altora, trecuți și ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată, vădesc o predispoziție de a plasticiza, fără ornamentație excesivă, ele se înfiripă și în structuri muzicale, polifonice, într-o gradație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
vraja nopților cu lună./ Și-a mă numi poet, artist/ Sau dramaturg, sau ziarist/ Ar fi... s-o faceți prea de oaie./ Eu sunt: măturătorul de gunoaie” (Adevărata mea meserie). SCRIERI: De inimă albastră, pref. autorului, București, 1899; Strofe și apostrofe, București, 1900; Ahturi și ofuri, pref. Anton Bacalbașa, București, 1901; Eu râd, tu râzi, el râde, București, 1903; Franțuzomania, București, 1904; Scrisori din Italia, București, [1904]; Fabule, București, 1907; Romeo și Julieta la Mizil. Săracu’ Dumitrescu, București, 1907; Schițe vesele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]