446 matches
-
care Nicolae Grigorescu era descoperit la adevărata lui valoare și el, Verona, s-a încăpățânat să rămână ultimul artist care sa folosească tehnica și subiectele grigoresciene. Celebre au rămas lucrările în frescă pe care le-a realizat la Palatul Regal ("Apoteoză"), la Palatul lui Gheorghe Cantacuzino, la Palatul lui Ioan Kalinderu, la Capela Cimitirului Bellu, la Capela Castelului Bran, la Turnul lui Țepeș și picturile monumentale "Valea Oltului" de la Ministerul Lucrărilor Publice din București (frescă) și "Cosașii" (pe pânză) aflat la
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
spirit, dar critica de artă i-a imputat nerespectarea strictă a iconografiei de rigoare. În anul 1934 a primit de la Casa Regală a României comanda pentru realizarea unei fresce monumentale situată deasupra Scării Voievozilor din Palatul Regal. Lucrarea poartă numele "Apoteoza" ca metaforă a țării reîntregită și învingătoare în luptă. Ea ilustrează concepția artistului despre pictura murală și despre sensul alegoriei. În ea apar doi flăcăi, un cap de dac și unul de roman, care susțin în mâini o stemă, întreaga
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
imputa faptul că personajele sunt îmbrăcate doar țărănește, ele nefiind autentice, că atitudinile lor sunt prea căutate și că intenția compoziției fiind prea bogată ea a devenit oarecum confuză. Pe de altă parte se poate vedea că artistul a împărțit apoteoza între ostași și „talpa țării” și a lăsat soldații să poarte cununa spre stema care simbolizează întreaga istorie zbuciumată a provinciilor românești. Privind realizarea plastică a frescei se poate deduce cu ușurință admirația pe care Verona a avut-o pentru
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
în scopul păstrării atenției cititorului, în fața lungimii neobișnuite a textului. De asemenea, mai ales prin folosirea repetițiilor, paralelismelor și simetriilor, a mijloacelor de întărire a atacului, ajunge la concluzia, în formă anaforică, din „lovitura de ciocan” a litaniei finale, adevărată apoteoză a pamfletului. Istoriografia a subliniat ruptura întruchipată de "J'Accuse...!", în contrast puternic cu toată opera jurnalistică anterioară a scriitorului. Deși ascuțite, pertinente, picante, articolele lui anterioare nu mergeau niciodată dincolo de o anumită măsură, pe care presa în care a
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
același timp cel ce rostește (scrie) și cel rostit (scris); din perspectiva acestei tentative, materia magmatică și viscolul de energii din care sunt făcute textele poetice nu reprezintă altceva decât o largă acoladă metaforică a unei memorii afective extrem de laborioase; „apoteoza” spre care tinde dublul efort al poetului echivalează cu adâncirea în memorie până la transcendență (tensiune a po¬eziei lui Alboiu neobservată de comentatori din pricina, poate, a limbajului de factură expresionistă ce domină aceste cărți) și totodată, cu apropierea cosmosului prin
George Alboiu () [Corola-website/Science/310536_a_311865]
-
de India antică și pot fi găsite de asemenea în religia hindusă, deși cu un sens cu totul diferit. Se spune că Buddha refuza să facă din imaginea sa un obiect de cult, deoarece aceasta ar fi dus la o apoteoză inutilă a sa, fără legătură cu învățăturile răspândite, alterând sensul lor. El considera caducă venerarea zeităților și a idolilor. De aceea, pentru a-l simboliza pe Buddha în arta timpurie s-au utilizat diferite motive religioase cum ar fi: roata
Budism () [Corola-website/Science/296756_a_298085]
-
precum Marea Revoluție Culturală Proletară. (Wang 1973: 45-46) Anii dintre Marele Salt asociat cu neînțelegerea din 1958 cu Uniunea Sovietică, pe de o parte, iar pe de altă parte moartea lui Mao și arestarea ,,găștii celor patru" din 1976 constituie apoteoza experimentului lui Mao în comunismul clasic cu "aromă" chinezească.14 În această perioadă, corupția măruntă, de la funcționari superiori la cadre sătești a fost aproape omniprezentă și, deși cu siguranță impopulară, un fapt de viață banalizat de reguli nescrise locale și
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
încercarea din 1853 de a relua tipărirea cronicii rămâne fără ecou. G. însoțește cronica lui Șincai de un lung Preambul hronico-istoricesc și de o „mare” dramă „mitho-literară”, Monumentul Șincai-Klainian. Curioasa piesă, concepută ca o satiră a moravurilor contemporane și o apoteoză a lui Gheorghe Șincai și Samuil Micu, este doar o proiecție scenică a ideilor lor culturale: personajele sunt fie entuziaști militanți pentru cultura românească, fie zei care afirmă originea romană a neamului, vorbesc despre gazeta „Albina românească”, despre scriitorul Costache
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287177_a_288506]
-
luate în discuție problema alfabetului latin, cea a necesității înființării unor biblioteci subvenționate de stat și se fac incursiuni în mitologie. Acțiunea derutează prin dispersare. Ea se petrece în Transilvania, Moldova, Muntenia, dar și în „Elizeu” ori pe „tărâmul morților”. Apoteoza celor doi cărturari ardeleni, celebrată de zei și de populația română din toate provinciile, devine un tablou alegoric convențional, scăldat din belșug în „focuri bengalice”. Piesa este cu totul nereușită din cauza lipsei simțului istoric, a neglijării proporțiilor și a limbajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287177_a_288506]
-
se planta în centru, de-a fi el însuși celebrat: Fericirea mea/ e-nceputul ființei -/ ce-am voit ca putere/ mi se-mplinește ca duh/ Mă știu mă absorb/ aripi de peste văzduh/ sînt centrul,/ atotcunoștinței!" ( Fericirea mea). Poetul trăiește o "apoteoză" a propriei făpturi, în care se concentrează entitățile văzute și nevăzute, ca într-o apodictică reprezentanță: "Un centru-acum/ uranic de putere/ un tron tunînd/ erupe-n inima-mi - de foc vorbit - un Popol Vuh/ Mă rup de aripi/ stau iradiere
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
turmentată notifică îndepărtarea de adorația mistică, în direcția contrară, a adorării de sine. Starea de grație trece într-o stare de voluptuoasă convulsie, de halucinare a cărnii pe ruinele templului renegat: Tot ce-a fost vreodată/ jubilație-n spații/ și apoteoză-n nupții de îngeri/ pînă-n suflarea/ din primul cuvînt/ e numai drumu-n delir/ spre templul de fulminații/ cu care lutul meu izbucnește" ( Tot ce-a fost). Avem a face cu un dionisism clocotitor, pe linia Blaga-Cioran, beneficiind de fierbinți izvoare
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
-o, copie a slavei divine: "Ca să văd acești pruni înfloriți/ fiecare celulă-mi/ devine văzduh/ un nalt mă insuflă -/ o slavă mă duce/ o bucurie legiuiește în tunet/ galacticul pentateuh!/ Ascensiune de temple-n delir!/ În sîngele-mi zeii-s în/ apoteoză -/ floarea de prun/ este singura gnoză/ și suma întregii vădiri!" (Ca să văd). Uneori e atinsă nota unui materialism franc: "Domin din toate spațiile!/ Nu mai/ e pulbere-n mine/ nu mai e duh -/ suflarea mea/ e-acum apoteoză/ ființelor întregului
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
suprarealist. Nu renunță. Și răspunde inclusiv temelor ad-hoc: să-și imagineze cum primește Premiul Nobel în octombrie (și-l primește, cu asupra de măsură), să dezbată problema diavolului, să compună o poveste instantaneu. Se execută cu grație, semn că ispita apoteozei, tentația paroxismului și altele asemenea, își găsesc în Răzvan Petrescu un neobosit creator de „sensuri grele”. Variațiunile pe o temă de Vater- Puccini este o colecție de explozii controlate marca Răzvan Petrescu, fermecă tor și atunci când disprețuiește.
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
este rezervat și pe care Pollux (secolul II d.H.Ă îl numește „theologeion” (”locul de unde vorbesc zeii”Ă. Ridicarea eroilor în spațiul eteric în care sălășluiesc zeii se produce cu ajutorul acestei „mechané”, o macara destul de simplă, marcând însă o adevărată apoteoză teatrală. Pentru a face cunoscut ceea ce se petrece în interiorul clădirii ce servește drept decor, poetul dispune de diferite mijloace. El poate pur și simplu, fie să trimită un personaj să vadă ce se întâmplă, acesta făcând un comentariu cu voce
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
turla asta de Notre-Dame-de-la-Brocante servea „à suspendre Paris au plafond de l’univers“? Dimpotrivă, el servea la suspendarea universului de propria-i turlă - e firesc, nu-i el Ersatz-ul Pendulului? Cum Îl numiseră? Supozitor solitar, obeliscul gol, glorie a sârmei, apoteoza pilonului, altarul aerian al unui cult idolatru, albină În inima rozei vânturilor, trist ca o ruină, colos pocit de culoarea nopții, simbol diform al forței inutile, miracol absurd, piramidă indiferentă, chitară, călimară, telescop, prolix ca discursul unui ministru, zeu antic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Nostru secretar de stat la departamentul cutare. Semnat: Carol îngăduitorul". Tânărul își face intrarea pe banca ministerială. Glasul său, deși cam ascuțit, e tremurător de emoțiune. Ce minuni! Menajeria nu rânjește... dimprotivă Ea la glasul lui subțire se arată milostivă. Apoteoza dramei a și 'nceput cu mult foc begnal și cu prapuri pe uliță, iar din partea binehrăniților Pătărlăgeni cu sugere a la kilometru. În În orice caz mare efuziune de sentimente patriotice și de vin profir. CREDITUL MOBILIAR (1) 2264 Proiectîndu-se
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
a fi găsit triști și palizi imitatori? Am fi ademeniți a crede una ca asta când citim " Romînul" de miercuri 24 decembrie, în care pe de o parte se stigmatizează asasinatul politic, iar pe de alta se face o adevărată apoteoză lui Blanqui. Am înțelege câteva cuvinte simpatice din partea d-lui C. A. Rosetti în memoria unuia din coreligionarii săi politici, cu atât mai mult cu cât despre morți și-n fața unui mormânt nu se zice decât bine. Dar cuvintele
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
prințului Dimitrie Ghica n-avem de zis nimic. E o bucurie atât de platonică, atât de senină, încît nu vedem nici un inconvenient daca vom împărtăși-o și noi, se-nțelege cu totul din alt punct de vedere. Efectul artistic al apoteozei n-a reușit, încît cuvintele pentru cari ne convine acest desaveu dat prințului Dimitrie Ghica nu au [a] face deloc cu ceea ce l-ar fi bucurat pe un Michel-Angelo de exemplu. Ar fi fost prea frumos, pentru prezent și posteritate
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
singur avantaj, pot fi absorbite de culturile mari. Noțiuni precum identitate politică, culturală, mi se par astăzi arhaice. Omul secolului XXI nu are spațiu și e nefericit în timp. Atunci când majoritatea își va depăși acest handicap al supremației, va atinge apoteoza. Niciodată. Marile crize ale omenirii vin din dorința de a-și depăși condiția. Rusia nu a fost nicicând civilizată, și nu va fi. La fel și românii. Dacă noi am fi beneficiat de o poziție geografică prielnică, ne-am fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dogmă și ideologie". Sunt la final de precizat două lucruri: de ce numim "profetice" cărțile profesorului de la Huși (căruia, în opinia noastră i-ar sta bine ca titular al unei catedre de filozofia culturii la Iași și la București într-o apoteoză binemeritată) și de ce ne pun ele pe gânduri? Poate din cauza precarității tocmai actului de a gândi "just", tot mai străin "fondatorilor de opinie" și "modelelor" bastarde, ale unei culturi care se sprijină de multișor în cârjele unei gândiri antiromânești și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tânăr să lucreze la ferăstrăul meu automat. Părea sănătos, ca să nu spun robust. Totuși, aparența lui înșelătoare era să mă coste piciorul stâng, pentru că, între țâșnirile și bâzâiturile ferăstrăului meu, tocmai când terminasem o scurtă și, pentru mine, direct agreabilă apoteoză a stilului gentil și eficient al lui Sherwood Anderson, tânărul m-a întrebat - după o pauză de gândire parșiv promițătoare - dacă cred că există un Zeitgeist american endemic. (Sărmanul tânăr. Chiar dacă o să se înconjoare de o îngrijire excepțională, nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
născută din sticlirea privirii ei dispare, o ceață din care nu mai pot să reconstitui nimic și totul se reașază ca o vagă înșelare a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna lunecau, nefiresc, din realul în care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în altar, căci el își încetase drumul acesta încă din iarna anului 1930, puțin înainte de Crăciun. Necunoscut celor din naos, mă rugam pentru Keti, pentru părinții ei. Keti nu mai era lângă mine, nu mai venise din noaptea aceea de apoteoză. Acum se împlineau patruzeci de zile de la moartea mamei ei Era duminică, și după-amiaza, târziu, strălucea încă lumina de vară, - nemaiputând rezista tentației, mă dusei acasă la ea unde mă primi doamna aceea mică și grasă, noua stăpână a locuinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
totuși real căci îi simțea răsuflarea emoționată, nu putea să fie închipuire, „Vă iubesc! Acum am curajul să vă spun pentru că nu e nimeni. Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea se învăluie în apoteoză. „Cum nu ți-ai dat seama până acum?” îl întrebă. El continuă să stea nemișcat, privirea lui venea din încremenirile timpului, acele secvențe uitate, ce rămân în memorie din marea mișcare a materiei. Părea din altă lume. Era el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
anterioare, de stepa euro-asiatică și de Bizanț. Resursele pecuniare excepționale ale celor două state românești, puterea lor militară prețuită de contemporanii străini, influența lor politică între regatele catolice Ungaria și Polonia, de o parte, și puterile balcanice, de altă parte, apoteoza acestei evoluții întruchipată de personalitatea și acțiunea lui Ștefan cel Mare, sunt în mare măsură produsul acestei interferențe a curentelor economice, politice și culturale în spațiul românesc și al capacității românilor de a le fructifica. Concepută ca deviere de scurtă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]