150 matches
-
cei care creeaz fr dificultți și fr zbucium, Ralea întrevede și în aceast moral a valorilor un compromis: în linii generale, noteaz el, morala valorilor e o tentativ de compromis între obligația kantian și eudemonism, între subiectiv și transcendent, între apriorism și empirism, caracterul eudemonist rmânând dominant. Aici, ca și în alte prți, teoriile lui Nietzsche și Kant sunt viu combtute, iar cele ale lui Max Scheler și Hartmann, (în alte privințe valorificate pentru poziții similare sau inspiratoare, sunt în aceast
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
ajunge să creeze o adevărată școală folcloristică, bazată pe o concepție originală și pe metode științifice de investigații. El combate energic pozițiile neștiințifice din folcloristica românească:„Ideile preconcepute afirmă el trebuie lăsate la o parte și în cercetările de folclor. Apriorismul nu poate duce și aici la rătăciri ... Nici teorii ducând la denaturări și 27 neîntemeiate pe o informație largă nici numai migăleala de confruntare a variantelor, fără discernământul care fixează valoarea lor și fără perspectivele de sinteză spre care trebuie
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
că, spre deosebire de ce spuneau Marx și autorii Constituției americane, inspirați de același fior iluminist generat de revoluția franceză și de cei care au pus-o la cale, omul nu se naște liber. El vine deja cu niște predispoziții, cu niște apriorisme, se naște într-o familie, într-o comunitate unde întîlnește imediat tot felul de condiționări și constrîngeri, tradiții și obișnuințe, reguli care-și pun amprenta pe personalitatea sa în formare și o orientează pe un anumit făgaș al posibilului. Oricît
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
1872, a trecut în ochii junimiștilor drept o extravaganță, o "elucubrație filosofică" a poetului, Archaeus, scris în 1875, pare a fi fost doar introducerea la o nuvelă nicicând terminată, care reia în mare parte conceptele "magului călător printre stele". De la apriorismul kantian se ajunge la noțiunea de Archaeus, familiară, se pare, lui Paracelsus și misticismului său naturalist. Archaeus nu este altceva decât esența inalterabilă, natura vizionară călătorind prin spațiu și timp, luând forme după forme, fără finalitate; esența și prototipul ce
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
după forme, fără finalitate; esența și prototipul ce se întrupează în lucruri și fenomene. Dacă preambulul confirmă umorul romantic eminescian, demn de grafismul caricatural al unui Daumier, figura bătrânului, înrudit cu Iosif sau Ruben, impune prin pledoaria sa teoretică în favoarea apriorismului, a relativității adevărului și a subiectivității cunoașterii. Cezara, publicată în 1876, ni se pare cea mai consistentă scriere din punct de vedere narativ, atât ca ingeniozitate a jocului de planuri epice, cât și ca demers sociologic și filosofic privind viața
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre relativități. El privește lumea secvențial, depășește etapă cu etapă stadiile ei diverse, pentru ca, finalmente, întregul să se articuleze caragialesc, prin logica lui internă, și nu eminescian, prin apriorismul proiectului. Față de patetismul existenței eminesciene, față de zbuciumul lui grav, de turbulențele și de dramele asumate fiziologic și moral în același timp, Brâncuși este un histrion, o fire hîtră și cîrcotașă, un primitiv de circumstanță și un contemporan eficient și lucid
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
Horia Gârbea Fotbalul este un fenomen popular. Unanima lui răspîndire provine din maxima simplitate a regulilor și din instinctul incoercibil al omului care, dacă are acces la o minge, o lovește cu piciorul. Fotbalul este, aș zice, un apriorism. Pășind pentru prima dată, suținut de subțiori, fiul meu a întîlnit în cale mingea. Fără ezitare, s-a proptit pe piciorul stîng și, dovedind că va fi dreptaci, a tras un șut în sfera de cauciuc. De atunci, deși nu
Fălcosu contra Săpăligă și cronicarii contra vântului by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/9111_a_10436]
-
mai puteam judeca nimic și când, orice s-ar fi întâmplat, trebuia s-o văd". În fine, ca să se vindece, Șerban a înlocuit dragostea pentru Ela cu pasiunea pentru filozofie. Cu alte cuvinte, a înlocuit un drog cu altul. Studierea „apriorismului kantian" îi provoca stări de luciditate narcotică: „Erau în mine un luminiș, o claritate binefăcătoare, asemeni calmului de fulg pe care-l dă morfina". Apelul la acest tip de metafore face parte din stilistica lui Camil Petrescu. Îl vom găsi
Narcotice în proza românească interbelică by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/6372_a_7697]
-
Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre relativități. El privește lumea secvențial, depășește etapă cu etapă stadiile ei diverse, pentru ca, finalmente, întregul să se articuleze caragialesc, prin logica lui internă, și nu eminescian, prin apriorismul proiectului. Față de patetismul existenței eminesciene, față de zbuciumul lui grav, de turbulențele și de dramele asumate fiziologic și moral în același timp, Brâncuși este un histrion, o fire hîtră și cîrcotașă, un primitiv de circumstanță și un contemporan eficient și lucid
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10208_a_11533]
-
sufletului popular"! Sau și mai categoric: "Cel mai personal dintre creatorii români de azi face elogiul a tot ce e impersonal, anonim, anistoric în sufletul românesc". Evident, Blaga se situează într-un orizont filosofic european, apropiind, ca filosof al culturii, apriorismul kantian, pe care l-a înavuțit cu o sumă de categorii deduse dintr-o matcă a stilului, de filosofia culturii, ilustrată de un Frobenius, de un Riegl, de un Spengler. Dar "primul elan valabil" al său a fost "recunoașterea caldă
Oscilațiile lui Constantin Noica (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15981_a_17306]
-
Lotman. Am devenit apoi președintele Asociației Semioticienilor Americani... Ceea ce m-a frapat ca fiind ceva în întregime nou, a fost, la Peirce, gândirea de o fluiditate și o mișcare continue (ce nu avea nimic de-a face cu rigiditățile și apriorismele celor care porneau de la limbă) și care știa să privească expresia literară ca pe un caz particular - căci este, dacă vrem, un caz particular, însă nu o provincie aparte a limbii, este un sistem complet diferit, care își are propriile
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
sau continuu este așa de important. Fiecare semn generează altele, și de la un semn la altul - uneori se închide cercul și se revine la cel dintâi - ori se merge într-o direcție cu totul diferită. Nimic nu e întemeiat pe apriorisme, ca de exemplu axele lui Jakobson - axa paradigmatică și axa sintagmatică etc. Să spunem așadar, că după părerea dvs. trebuie să fim foarte atenți la singularitatea fiecărei opere, la sens, la metamorfoza cuvintelor în interiorul textului... ...la mobilitatea continuă, care se
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre relativități. El privește lumea secvențial, depășește etapă cu etapă stadiile ei diverse, pentru ca, finalmente, întregul să se articuleze caragialesc, prin logica lui internă, și nu eminescian, prin apriorismul proiectului. Față de patetismul existenței eminesciene, față de zbuciumul lui grav, de turbulențele și de dramele asumate fiziologic și moral în același timp, Brâncuși este un histrion, o fire hîtră și cîrcotașă, un primitiv de circumstanță și un contemporan eficient și lucid
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15576_a_16901]
-
și rămâne citeț și frapant și în paginile finale. Simplitatea filigranată a ideii - radiografierea preocupărilor unor filosofi francezi (ori de limbă franceză) ai momentului - și cea a mijlocului de concretizare - interviul - susțin ca premise elementare și limpezi, carteziene, dificultățile și apriorismele discursive ale celor 18 filosofi abordați pe parcursul a cca. 200 de pagini. îi lipsesc din păcate cărții, iritant, minime explicații cu privire la contextul și la epoca realizării interviurilor, precum și asupra motivațiilor autorului (presupun că ele există într-un volum I la fel de
Împliniri majore by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15690_a_17015]
-
citește cu voce „gâjâită” (p. 21) câteva rânduri despre experiență, omul își aprinde o țigară, ia o pauză, își pune gândurile la locul lor, pentru ca apoi să continue, pe un ton dintr-o dată „subțire” (p. 22). Alte câteva paragrafe, despre apriorism, cu timbru devenit „grav” (p. 22), alte presupuse fluctuații. Apoi, un gest inutil ocrotitor: „Ajuns aici, căutătorul de gunoaie/ împăturește cu grijă cartea/ într-un ziar prăfuit și scoate/ din geanta sa burdușită cu tot felul de lucruri/ câteva pagini
Sistematica poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5180_a_6505]
-
interior ca spirit, și nu ca înregistrare de sens, nu ca semnificație. Pentru actele și momentele de vârf ale vieții spiritului, în mare parte, există mereu ceva care le precedă, un fel de stadiu anterior de pregătire, o doză de apriorism. Pentru înțelegere, în sensul ei pătrunzător și larg, nu putem invoca stări precedente decât asumând riscul unei greșeli. Înțelegerea apare ca ceva brusc, nepreparat, surprinzător. Despre alte acte putem vorbi, găsi echivalențe paralele, o formă aproximativă de precizare; despre înțelegere
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
arìpe./ Ah, lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența vieții și a culturii privind un complex de factori: spațiul, timpul, conștiința valorilor. Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane Omul este ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau incoerența, armonia sau dizarmonia, adică factorul care îi induce certitudinea vieții sau incertitudinea. Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a liricii sale: Și eu, eu sunt copilul nefericitei secte Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte scrie Eminescu. În ce privește apriorismul secundar, el este, pe de o parte, cel al originilor modulând o anumită viziune despre viață și lume, iar pe de altă parte, experiența socio-culturală a valorilor, factorii care afirmă viața eticul, esteticul, adevărul. Aparatul receptor al apriorismului românesc este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eminescu. În ce privește apriorismul secundar, el este, pe de o parte, cel al originilor modulând o anumită viziune despre viață și lume, iar pe de altă parte, experiența socio-culturală a valorilor, factorii care afirmă viața eticul, esteticul, adevărul. Aparatul receptor al apriorismului românesc este alcătuit esențial din vocația pentru cânt, aspirația spre estetic, spre lumină și spre înălțimi, toate întrunite, de pildă, exemplar în balada Mioriței. Lirica unui poet se bucură de o receptare cu atât mai ideală, cu cât poemele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
stânci de la National Gallery din Londra arta cea mai desăvârșită emană cea mai transfigurată și misterioasă spiritualitate, cel mai pur dincolo transuman: homo sui transcendentalis, cum aspira Friedrich Nietzsche, cel mai poet dintre filozofi. Repetăm: marea poezie pune în acțiune apriorismul fundamental al spiritului omenesc: voința de eliberare din finitudine, din sistemul limitelor, caracteristică a condiției onto-axiologice a ființei umane; oferă o deschidere aflată infinit la distanță de închiderea absolută a cercului, a pătratului și a complotului lor. Căci iată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de a acționa în favoarea stabilizării structurilor predominante ale ordinii mondiale și a inegalităților de putere și avuție care însoțesc aceste structuri. Principalul punct pe care Cox dorește să-l evidențieze despre teoria orientată către rezolvarea problemelor este că, nereflectând la apriorismul cadrului inițial în interiorul căruia teoretizează, are tendința de a acționa în favoarea priorităților ideologice predominante. În ciuda pretențiilor sale de neutralitate axiologică, teoria orientată către rezolvarea problemelor este din plin "legată de valori, în virtutea faptului că acceptă implicit ordinea predominantă ca bază
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
constituie cumva o mutație accidentală, fiind de fapt un epifenomen. Problema teoriei evoluționiste este că riscă să îngroape cultura în explicații ce nu sunt pe placul unor ființe ce mizează pe rațiunea absolută. * Psihologia pare să confirme tot mai mult apriorismul kantian, arătând că existența oricărei percepții depinde atât de o componentă înnăscută cât și de fenomene. Iată cum filosofia a reușit să deschidă teren de cercetare științei! Rețin două mari modele de formare a unei societăți: prin uniformizare, membrii ei
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]