1,109 matches
-
este Mesia", carnea timpului a ieșit din el, este o scamatorie de om, dar ciudățenia lui este luată drept paradigmă, Dumnezeu e frivol, vrea să fugă la Alex, ar vrea să facă dragoste cu el până la agonie, apasă tare pe arcuș, închide ochii, privește notele materiale plutind prin aer, printre ele plutesc corpuri descărnate, altele ard în ruguri înalte, lumea e contorsionată de suferință, va fugi de aici, creierul i-a luat foc, va scăpa din acest coșmar, printre cadavre o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ei. Atât Zinzin, cât și vioara au devenit obiecte de patrimoniu național, păzite cu strășnicie. Aide stă în sala de concert scufundată în beznă. Sus pe podium Zinzin și-a proptit picioarele în podea și cântă în extaz. Trage de arcuș de parcă ar trage de propriii ei nervi. Sunete incandescente se desprind din trupul viorii, claia neagră de păr i se aprinde în reflexe albăstrii, toată femeia pare cuprinsă de flăcări. Zinzin și Sandei, perechea perfectă, Zinzin sfâșiind cerul cu sunetele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
apleacă peste vioară ca peste marginea unui pod, sub ea se zbat ape mâloase, podul se rupe în două, ea stă suspendată de o scândură gata să se surpe, o s-o înghită apele mâloase, închide ochii, vrea să se arunce, arcușul trece febril peste strune, vioara țipă în tăcerea din sală, pianul se dezlănțuie, Sandei atacă clapele cu furie, închide ochii și o vede pe Zinzin în spatele ei aplecată peste arcuș ca peste balustrada unui pod, gata-gata să se arunce în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o înghită apele mâloase, închide ochii, vrea să se arunce, arcușul trece febril peste strune, vioara țipă în tăcerea din sală, pianul se dezlănțuie, Sandei atacă clapele cu furie, închide ochii și o vede pe Zinzin în spatele ei aplecată peste arcuș ca peste balustrada unui pod, gata-gata să se arunce în volbura apelor, atacă pianul, acesta geme din toți rărunchii, vede incendiul de la mănăstire, măicuțele hăcuite de soldați, Maria cântând la pian în mijlocul dezmățului și al focului, cu o expresie de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, și-a sfâșiat hainele de pe ea de durere, aleargă în zdrențe cu corpul șiroindu-i de sânge, se văd urmele biciului, peste spate, peste coapse, peste piept, cântă amarnic la vioară, se apleacă peste arcuș ca peste un pod, aleargă, aleargă, o droaie de țigănuși o urmează, se opresc sub un pod, Zinzin cântă amarnic, se lasă întunericul peste oraș, Sandei apăsă clapele pianului cu furie, aruncă o privire spre loja unde Alex stă lângă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o duzină de arii cu dificultăți de interpretare deloc de neglijat. Proba întâi urma să fie interpretată din memorie. Comisia îi ceru apoi candidatului să interpreteze: Siciliana și Presto din Sonata I în sol minor. După ce își reacordă vioara, puse arcușul pe strune gata să înceapă aria cerută. Deși emoțiile își spuneau cuvântul în cel mai înalt grad, el era hotărât să le stăpânească; nu era nici timpul și nici locul să le semnaleze prezența. După ce întâlni ochii concurentului, președintele înțelese
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
își spuneau cuvântul în cel mai înalt grad, el era hotărât să le stăpânească; nu era nici timpul și nici locul să le semnaleze prezența. După ce întâlni ochii concurentului, președintele înțelese că acesta este pregătit să adune de pe strune cu arcușul său toate notele, așa cum le înscrisese marele maestru, și să le aducă în sala de concurs. Într-o așteptare plină de curiozitate, membrii comisiei fură impresionați de modul în care candidatul interpretase această partitură de Bach cu o virtuozitate demnă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
spate o gaură până-n piept, prin a cărei deschizătură Începu să curgă foarte repede lumina purpurie (aici domnul Martin Își trecu iar batista de-a lungul frunții cu șanțuri adânci și rămase câteva clipe tăcut). Atunci - continuă el adunându-se arcușul alunecă răgușit peste corzile viorii și sunete ca niște schelălăituri se Împrăștiară strident, În timp ce femeia umplea sala cu un râs asurzitor, care te Îngheța. Colonelul Încercă să se ridice și, nereușind, Începu să strige un NUUU prelung și să Întindă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
instrumentul cu ambele mâini, ca pe o bijuterie de preț și îl lipi de trupul său cu o afecțiune asemenea celei cu care obișnuia să se lipească de mama și de tatăl său, în scenele lor de tandrețe. Luă apoi arcușul și trăgându-l ușor pe câteva corzi, umplu întreaga casă cu câteva sunete disparate. Nu era o melodie, dar lui i se păru că era începutul unui cântec care avea să-i încununeze viața cu o bucurie fără asemănare. Alex
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
începutul unui cântec care avea să-i încununeze viața cu o bucurie fără asemănare. Alex și Ina își imaginară cum în camera alăturată se derula un eveniment. Nu dură mult timp că Mihăiță, cu vioara într-o mână și cu arcușul în alta, năvăli în sufragerie unde își găsi ambii părinți, care dădeau impresia că îl așteptau. Îi îmbrățișă și le mulțumi doborât de emoție pentru darul făcut. Din ziua aceea, după ce își făcea lecțiile, mergea la clubul copiilor, învăța după
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
spus Săndel, nu țigane, ca tine... - Acum vrei să spui că nu ești o cioară?... și nu mai continuă, că un leaț de gard cedă și se prăvăli ca un buștean. Săndel îl lăsă în plata domnului și potrivindu-și arcușul pe vioară, începu a cânta. Nelo, tu, gagica mea lacrimă de foc și stea, gura ta a de muiere arșiță-i de foc și miere, trandafir șukară floare, mă topește-mi dă răcoare; ieși în poartă fata neichii să-ți
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Erau acestea gândurile mele sau rândurile născocite de Kuznețov? Aproape că nici nu mai conta. Mă aflam, așadar, În metrou. Din când În când, becurile din tunel ne pălmuiau fețele prin dreptunghiurile decupate În pereți. Scârțâitul de lagăr neuns al arcușului se strecura printre trupurile scufundate În balansul molcom al alunecării, atârnate de bare ca niște calupuri de brânză puse la scurs. Sub ele, zeci de picioare se odihneau pe podea, așteptând ca posesorii să fabrice din ele diverse tipuri de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
un capăt la altul nu-i decît o iluzie. Să știi că toate destinele oamenilor seamănă între ele de parcă ar fi trase la indigo, i-a spus chiar în clipa în care orchestra simfonică din Constanța începea să scîrțîie din arcușuri primele note ale Militarei, adagio, allegro con spirito. Din punctul ăsta de vedere nu vei avea nimic de pierdut, să știi. Dacă nu ar fi avut parte de o moarte ușoară, probabil că și-ar fi făcut singur felul, se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cu excepția unui șuier intermitent de abur care o spărgea. Ici și colo se trezeau niște călători care scoteau capul pe fereastră și vorbeau unul cu altul. De la vagoanele de clasa a treia, din partea din spate a trenului, răzbătea sunetul unui arcuș de vioară. Melodia era simplă, ingenioasă, matematică, dar În zborul ei prin Întuneric și peste zăpadă deveni mai puțin sigură, până când smulse din mintea lui Myatt o urmă de perplexitate și regret: — N-am știut. N-am avut cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de neînlocuit, dar fiecare este unic, așa că înlocuirea cu un alt actor creează altă piesă, într-o orchestră un violonist va da alt suflu partiturii față de predecesorul său, deși instrumentul e același, are același griff, același număr de coarde, același arcuș, același bulgăre de colofoniu, dar măiestria și aici tu, Mamă, ești neîntrecută, tu ești rășina mea eu sunt viola ta, cânt, cânt pentru că tu m-ai învățat, de când eram mică, tainele acestui cântec al vieții și cântecul trebuie păstrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
podeaua, celui bătrân cu plete triste, îmbrăcat în zdrențe de cer, îi puse atele desprinse din reproducerile albumelor de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui, improviză două atele ajutătoare pentru aripile bătrânului înger. Din arcușul viorii făcu o atelă de timp muzical în octava a II-a, inspirată de sirenele salvărilor care străbăteau în viteză străzile Brăilei, nu pentru că ar fi existat urgențe, ci pentru că, să nu spui, cineva nevăzut și nu de pe meleagurile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vederea atâtor brăilence frumoase sau din cauza stării pe care ți-o dă tuba, aceea de a o înclina exact spre zarea dincotro mirosea a Haydn, Brahms și Bach, apoi viola da gamba, la care plângea o fată, urâtă și de arcuș și de știmă, dar nu și de dirijor. Violoncelul care închega prin sunetele arcușului lunecos clipele care s-au dus, numai clipele acelea! Șapte viori albastre, sălbatic de frumos înfățișând prin sunete sfârșirea tinereții, timpanul aprobând rar granița dintre vârste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de a o înclina exact spre zarea dincotro mirosea a Haydn, Brahms și Bach, apoi viola da gamba, la care plângea o fată, urâtă și de arcuș și de știmă, dar nu și de dirijor. Violoncelul care închega prin sunetele arcușului lunecos clipele care s-au dus, numai clipele acelea! Șapte viori albastre, sălbatic de frumos înfățișând prin sunete sfârșirea tinereții, timpanul aprobând rar granița dintre vârste, iar la unison, două piane cu coadă la care cânta când dirijorul tânăr, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
interpreți de elită aleși din diferite colțuri ale Naturii care excelau în originalitate și disciplină. Își pregătiră instrumentele nopții cu coarde, viole cu grif-ul pe care se înfășurau strâns zilele mele și anii tăi, ca viața să zbârnâie la atingerea arcușului bine uns cu colofoniu, clapele pianinelor electrice cu paratrăsnet pentru captarea fulgerelor, vioare albastre cu nemiluita așezate în straturi, caiere geologice de la baza solului până la prima fereastră-vitraliu, spărtură din cupola cerului pe unde se scurg sufletele noastre. Nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un capăt la altul nu-i decît o iluzie. Să știi că toate destinele oamenilor seamănă între ele de parcă ar fi trase la indigo, i-a spus chiar în clipa în care orchestra simfonică din Constanța începea să scîrțîie din arcușuri primele note ale Militarei, adagio, allegro con spirito. Din punctul ăsta de vedere nu vei avea nimic de pierdut, să știi. Dacă nu ar fi avut parte de o moarte ușoară, probabil că și-ar fi făcut singur felul, se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
prăpădită a lui, nu i-ar mai fi luat-o. Cânta cu ochii pe jumătate închiși, ca un apucat, plutind în lumea lui. Dar, după ce cânta așa o vreme, lăsa găidulca din mână și începea să lovească în ea cu arcușul, de parcă găidulca era vinovată că el nu deprinsese bine toate cântecele din moși-strămoși sau dumnezeu mai știe ce. Sfârșindu-și istorisirea, Mitică al lui Caloianu își lăsă capul în piept și rămase nemișcat pe scaun. Impresionat de cele auzite, Stelian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îngâna din ea crâmpeie de cântece. Cânta așa o vreme, apoi își băga găidulca înapoi în traistă și-o pornea mai departe, spre Argeș și spre casa bunicului său, de la care îi mai rămăseseră încă o grămadă de taine ale arcușului de învățat. O dată, mai demult, fusese împreună cu tatăl său la deadul Vasile acasă, dar nu mai ținea minte drumul lung și întortocheat. O dată cu apropierea serii, cerul începea sa se acopere de nori.. Culae se pomeni zgribulindu-se în hainele-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cântecul..., cântecul, nepoate, cântecu-i nelipsit de la viața omului!... Da, nepoate, cântecul, e-hei!... oftă deadul Vasile și, luând de pe un perete o găidulcă arătoasă, cu gâtul zvelt și cu lemnul bine lustruit, el îi încercă într-o doară coardele cu arcușul. Găidulca scoase niște suspine lungi. Culae se dădu cu scăunelul mai aproape de moșneag, așteptând răbdător ca el să sfârșească de potrivit strunele. Ei, nepoate, cu ce cântec vrei să-ncepem? întrebă deadul Vasile, după ce isprăvi. Culae nu spuse nimic. Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu spuse nimic. Păi atunci, hotărî bătrânul, ia să-ncepem cu un cântec pe care l-am învățat când eram copil de-o șchioapă, de la un lăutar vestit... Ascultă și bagă bine la cap!... Și bătrânul se porni să plimbe arcușul pe coarde trist și tânguitor. Lui Culae aproape că-i dădură lacrimile ascultând, copleșit de o jale care venea din timpuri apuse și de la oamenii care purtaseră în sufletul lor acea jale. Ei, ți-a plăcut cântecul ăsta?... vru deadul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Da, trist și frumos cântec, încuviință bătrânul. Da' ia ascultă-l acum, nepoate, și pe-ăsta..., pe care-l știu de la un unchi de-al meu, mare meșter și el... Ascultă-l și ține-l bine minte !... De data aceasta, arcușul lui deadul Vasile începu să zburde pe coarde și în jur se revărsară chiuituri și tropăituri, fluierături și strigături repezite, într-un tumult crescând de viață și de veselie. Chipul moșneagului deveni surâzător și vesel, iar Culae se simți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]