127 matches
-
Chiril al Alexandriei, Dialoguri despre Sfânta Treime (1994); Dionisie Areopagitul, Opere complete (1996); Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan (2000). Aceste traduceri sunt întotdeauna însoțite de introduceri (adesea polemice), de note și comentarii foarte personale. Limbajul său, destul de arhaizant, evită termenii tehnici și neologismele, considerate ca inadecvate spiritului ortodox. Clarității limbii române de astăzi el îi preferă „misterul”, uneori aburos și de neînțeles, al unei limbi ecleziastice de lemn. Doctor Philocalicus Numele lui Stăniloae va rămâne pentru totdeauna legat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
argumentele și demonstrația din corpul volumului. Dacă citatele se acumulează, aceasta se datorează faptului că am dorit să procedăm în modul cel mai impersonal, scotocind mai cu seamă în tezaurul puțin exploatat al Părinților Bisericii. Nu că, printr-o manie arhaizantă, am fi uitat de precizările teologice și îmbogățirile de după ei ori că ne-am însuși de-a valma toate ideile pe care ei le propun: noi căutăm doar să-i înțelegem, să ne facem ucenicii lor, pentru că ei sunt Părinții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
are locul într-o traducere matură. Asta nu înseamnă că am eliminat pur și simplu din preocupările noastre chestiunea stilistică. Nu. Dar să nu confundăm stilul cu alambicarea frazei și nici poezia cu simpla rocadă subiect-predicat, agrementată cu nițică spoială arhaizantă, plus ceva neaoșisme lăcrămoase. Îmi plac și mie arhaismele, dar la locul lor, în paginile autorilor din secolele trecute, acolo unde le este locul și unde sună realmente frumos. Papagaliceasca arhaizantă modernă nu poate stârni decât haz, ca și papagaliceasca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
poezia cu simpla rocadă subiect-predicat, agrementată cu nițică spoială arhaizantă, plus ceva neaoșisme lăcrămoase. Îmi plac și mie arhaismele, dar la locul lor, în paginile autorilor din secolele trecute, acolo unde le este locul și unde sună realmente frumos. Papagaliceasca arhaizantă modernă nu poate stârni decât haz, ca și papagaliceasca neologizantă. Noi am ales calea traducerii curgătoare, limpezi și elegante. Diferențele dintre registrul poetic și cel cronicăresc, dintre tonul sapiențial și diatriba profetică se afișează singure, cu condiția ca traducătorul să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o oarecare distanță: "Filologul reține aici, firește, tendința vorbirii curente"; "folosințele diferite ale prepoziției, pe care filologul nu poate decît să le enumere nesistematizat" ( 1987, p. 27-34) etc. Interpretarea avansează cu prudență, făcînd opiniei lingvistice toate concesiile posibile ( cu privire la întru arhaizant, întru sinonim cu în, întru păstrat în locuțiuni), pentru a o transforma în aliat pentru concluziile hiperbolizante. Considerată dintr-un punct de vedere lingvistic, interpretarea noiciană e esențialmente speculativă, evadînd în spații în care disciplina filologică vede condiționări mai banale
“Întru”, azi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13984_a_15309]
-
specializării marcate stilistic. De fapt, într-o analiză a uzurilor și a conotațiilor, e evident că întru cu excepția construcțiilor cu articolul nehotărît și a locuțiunilor tip întru totul este în limba de azi o marcă a limbajului religios, cel mai arhaizant registru al limbii. Sau cel puțin era pînă la a deveni și o marcă a discursului filozofic de descendență noiciană. Proba Internetului funcționează, aducînd dovezi în acest sens: la o căutare cu Google, primele atestări ale prepoziției sînt cam în
“Întru”, azi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13984_a_15309]
-
revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională, „heraldică”, și de limpezimea frazei baroce, în vreme ce la Ion Vinea primează sondajul psihanalitic, disonanța și nota experimentală, amestecul derutant de formule narative. De o parte - o modernitate întoarsă, voit vetustă, „reacționară” (dar, paradoxal, valorizată drept radicală în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Chalis de la Dristra, Sesthlav și Satzas (Saccea), care stăpâneau Vicina (Isaccea), în nord, și celelalte orașe din sudul Dobrogei (cf. Anna Comnena, VI, 14, 1, în Fontes, III, p. 89). Iorga apreciază numele celor trei căpetenii dobrogene ca fiind etnonime arhaizante. Unul din ei deținea Dârstor, Tatos, se pare, iar ceilalți stăpâneau Vicina și alte cetăți, ceea ce înseamnă Dunărea dobrogeană întreagă și părțile învecinate. Din aceste evenimente și fapte rezultă că, în secolul al XI-lea, după instalarea Imperiului la Dunăre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este evident faptul că el mizează pe o formulă poetică ce se revendică de la un lirism originar, sincretic și profund religios: strofele ce debutează întotdeauna și se încheie, adesea, cu semnul exclamării (după model spaniol), conțin expresii cu o tonalitate arhaizantă pronunțată, vocabule rare, refrene incantatorii și figuri retorice precum invocații și interogații, părând prin urmare a fi destinate recitării. De altfel, începând cu 1971, poetul ce-și va cultiva obstinat o figură de trubadur sau menestrel modern și va încuraja
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de inspirație suprarealistă ale unor imagini („Eu am rupt apă din râu ca să-ți dau...”, „Zbura o fată pe-aproape” ș.a.m.d.). Un târgoveț, pe la-nceput de veac (1981) este o carte cvasiexperimentală, scrisă, mare parte, într-un limbaj arhaizant, din perspectiva unor personaje din epoci apuse și uneori din spații exotice: Scrisoarea exaporitului către ultimul padișah, Însemnarea domnilor celor buni. Acestea alternează cu poeme obișnuite, scrise într-un limbaj neologic, confesive (tip autoportret) ori esopice, încât textele nu au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
coerență stilistică și de viziune, fiind inegale și valoric. Cu toate că versuri, imagini sau poeme reușite sunt concurate continuu de locuri comune, amestecul de colocvial și metaforic, un anumit stil balcanic, liric-baroc (spre exemplu, în Memento!), dau suflu și savoare versului arhaizant. Unele pagini pot fi citite și ca parabole politice. Memorial pe scut (1989) combină două tematici: poezia patriotică și cea de dragoste. În primele două cicluri, dedicate Patriei (asociate timpului și matricii materne), cultului eroilor, se simte ideologizarea din epocă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
etnicilor români fusese destul de dificil de surmontat și în vechiul regat în anii de început ai neoromânescului. Cum să faci primării, eforii ale spitalelor, palate de justiție și trezorerii când tot ce ai la dispoziție este o arhitectură "românească" domestică arhaizantă, vernaculară, din materiale perisabile, sau una de mănăstire sau urbană mai apropiată ca scară, dar ridicată de meșteri străini pentru o "pătură superpusă" (Eminescu) alogenă? Nu este de mirare că efortul arhitecților neoromânescului de primă generație a fost unul comparativ
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
Povestiri din spaimile vrăjitorești (1839), o culegere din surse diferite (rusești, franceze ș.a.) de narațiuni cu subiecte fantastice sau mistice. Pentru a atenua caracterul terifiant al povestirilor, traducătorul adaugă la sfârșit mai multe anecdote, relatate cu haz, într-un limbaj arhaizant. A mai transpus Noaptea și ziua Rossiei sau Mitologia slavonilor (1836), o carte intitulată Tâlcuirea viselor (1836) și una, din grecește, pentru uzul bisericii (Istoria bisericească, 1845). Sub semnătura Al. Lesviodanu, a tipărit două epigrame în „Foaie pentru minte, inimă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287209_a_288538]
-
Deșliu și din alt punct de vedere. El se hrănește cu o strașnică poftă din ritmurile populare: «plugurile cu gliile, zâmbetul cu mistriile, flăcările cu clocotul lacrămile cu hohotul». În același cadru i se integrează și predilecția pentru limbajul ușor arhaizant, a manierei solemn patriarhale cu care se Încheie „uricele” sau cronicele. «Și felurite jivine, nesățioase foarte și haine, s-au fost stârpit de Întristare, de spaimă deasă și Înfricoșare, că s-au iubit acu, primăvara, Întâia oară omul cu țara
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
în nord-vestul și centrul Peninsulei Arabe. Un alt motiv al asemănărilor este considerat faptul că traducerile Coranului au fost influențate de cele ale Bibliei, si aceasta nu numai în spațiul cultural românesc. Există un stil al textelor religioase, maiestuos, adesea arhaizant, care a fost impus de Biblie și de traducerile acesteia. Așa cum rezultă și din observațiile autoarei, atât în cazul numelor divine din Biblie, cât și în cazul celor din Coran, traducerile în diverse limbi se referă în mare măsură la
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Prima, cea a lui Silviu Octavian Isopescul (1912), a fost până de curând singură. Manifestând preocupare pentru fidelitate și adecvare stilistica, realizată prin apropierea de stilul traducerilor biblice din perioada în care a lucrat traducătorul, astăzi e resimțită că prea arhaizanta. Apoi, în 1997, a apărut o a doua: Coranul cel Sfânt, Traducerea sensurilor și comentarii, publicată de Asociația Studenților Musulmani din România. După cum o arată și titlul și cum era de așteptat de la convingerile traducătorilor, lucrarea nu este propriu-zis o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a crea acel paralelism definitoriu pentru poezia ebraica biblică, ori funcționează că nume propriu. Folosirea lui ’Pl că nume propriu al divinității e caracteristică pentru textele timpurii (cum este așa-zisa „Psaltire elohistă” - Ps 43-83) dar și pentru cele voit arhaizante (de cincizeci de ori în Iov precum și în deutero-Isaia* - e.g. Is 40,18; 43,10.12; 45,14). 3.1.1.2. ’Elohm. Acest plural al lui ’Pl se întâlnește mult mai des (de aproape două mii șase sute de ori171
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și șapte de ori176, dintre care de 41 de ori în Iov și de numai patru ori în Psalmi 177, apare o altă variantă a acestui nume: ’Eloah, probabil prin derivare regresiva de la ’Elohm. Este caracteristic unor texte voit arhaizante. La modul general, se poate afirma că, în textele în care nu apare numele YHWH, functioneaza că nume propriu al divinității ’Elohm sau ’Eloah, în vreme ce în textele unde este folosit numele YHWH, ’Elohm (sau ’Pl), însoțit sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Ql YHWH ’ElohQynó YHWH ’eƒ": (YHWH, Dumnezeul nostru, este UNUL). Pe de altă parte, ’ElohQy ’"men este tradus „le seul vrai Dieu”... În traducerile românești se manifestă mai des tendința contrară, de a „înduhovnici” expresia, rezultând uneori un text voit arhaizant, deși aceasta nu înseamnă că este întotdeauna obscur. Am putut constată că obscuritățile sunt pricinuite mai des de formulările din Septuaginta decât de cele ale textului masoretic (și acesta are, bineînțeles, unele pasaje greu de înțeles și de transferat). Datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a-l crea. 7.2. Evenimentul patetic Reprezentarea scenelor sângeroase nu mai este la ordinea zilei în epoca clasică. Foarte prizat la începutul secolului, în teatrul lui Hardy, de exemplu, un asemenea spectacol apare pe atunci ținând de o concepție arhaizantă și barbară a scenei. Din grija față de buna cuviință, unii teoreticieni se refugiază în spatele autorității Anticilor pentru a recomanda nefolosirea lui. Numai Horațiu interzice totuși reprezentarea actelor de violență, pe care Aristotel nu le condamnă. El se mulțumește să-și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Teba care Îi alungaseră pe hicșoși În numele unei respectabile restitutio a ordinii antice. În același mod, principele nubian care coboară În Egipt afirmă - În limbajul propagandei sale - valorile religioase egiptene și se prezintă drept garant al unei ortodoxii puțin arhaizante, de la care s-au Îndepărtat principii libieni, „care sunt necircumciși și mănâncă pește”. Acestor regi le este foarte ușor să se prezinte astfel, pentru că, din momentul În care egiptenii au ocupat Nubia, la Napata - cetatea care va deveni capitala dinastiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei scrieri care se complace În etalarea cunoașterii docte a textelor antice. Întoarcerea În timp Însă nu este ușoară, mai ales În acest domeniu, iar realitatea religioasă are propriile sale valori, chiar dacă, În multe cazuri, acestea sunt ascunse sub culoarea arhaizantă. Se observă o Înflorire a cultelor locale, ceea ce permite revigorarea situației anterioare nivelării teologice și dă impuls cercetărilor filologice și mitologice. În realitate, lumea religioasă din această epocă este rezultatul celei imediat precedente, iar acum se va accentua și mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
chiar dacă numeroase teonime sunt puțin sau deloc menționate În texte (de exemplu Malikxe "Malik", Damuxe "Damu", Limxe "Lim", Zikirxe "Zikir"): acestea trebuie să se Înscrie fie În tipul particular de religiozitate individuală care influența alegerea numelui propriu, fie În tendința arhaizantă care marchează În general onomastica; de asemenea, ele pot ține și de amplitudinea ariei geografice din care provin numele repertoriului de la Ebla. De proveniență sumeriană sunt unele texte care cuprind descântece, mituri și imnuri ce amintesc diferite divinități, redate Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
știm puține lucruri; de obicei, onomastica personală, bogată În teonime Încorporate În antroponime este cea care a reflectă aspecte ascunse ale devoțiunii populare, fidelă mai ales entităților divine și formelor foarte arhaice. Documentele mitologice, scrise Într-o limbă aulică și arhaizantă, apar cu câteva secole Înainte de textele cultuale, iar fixarea lor În scris a selectat doar o mică parte a patrimoniului narativ care trebuie să fi circulat Încă din epocile foarte Îndepărtate; faptul că astfel de texte au fost copiate cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o mare monarhie națională. În timpul sasanizilor (secolele III-VII d.Hr.), zoroastrismul devine o adevărată religie națională, cu o Biserică organizată ierarhic, În vârful unei structuri sociale Închise, cu o Împărțire pe clase din ce În ce mai rigidă, expresie a unei lumi aristocratico-feudale, ideologic arhaizantă, dar dotată totuși cu o vitalitate deosebită, inclusiv din punct de vedere artistic și cultural. Perioada „restaurării” sasanide a fost cea a fondării zoroastrismului, care a fost transmis mai apoi În epoca medievală și modernă, devenind o religie minoritară, bazată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]