1,005 matches
-
mă cert cu lumea pentru bani. Nu pot nici măcar să accept pomană. Când m-am dus la băut cu domnul Uehara, mi-am plătit întotdeauna partea mea. Nu mă putea suferi pentru asta și considera gestul meu mândrie ieftină de aristocrat. Nu din mândrie plăteam. Eram prea înspăimântat ca să pot să beau sau să țin în brațe o femeie cu bani storși de la el. Ziceam că procedez așa din respect pentru scrierile lui, dar asta era o minciună. Zău că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Când am văzut că tot nu se întoarce, m-am ridicat. Asta a fost tot. În ziua aceea m-am îndrăgostit de ochii ei. Aș zice că erau „nobili“. Pot să-ți spun cu mâna pe inimă că nici unul dintre aristocrații în mijlocul cărora am trăit - cu excepția mamei - n-a fost capabil de o astfel de expresie. Apoi, într-o seară de iarnă, m-a frapat profilul ei. Beam de dimineață cu pictorul, la ei acasă. Hohoteam de râs pe când îi înjuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
iar eu stau și studiez de unul singur, încât nu sunt în stare de nimic, i-am spus eu odată. De aceea, chiar dacă nu am nici cel mai mic chef să benchetuiesc, îi urmez. — Ceeee? Păi, ăsta e temperament de aristocrat! zise el. Mi-e greață! Când văd lumea distrându-se, mă gândesc numai la ceea ce pierd dacă nu procedez și eu la fel. Răspunsul lui a fost atât de dur, încât m-a făcut să-l disprețuiesc, pe loc, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Te rog, pune-l în sicriu. Voiam să-l port. Mijește de ziuă. Te-am făcut să suferi prea mult. Rămâi cu bine! Efectul băuturii de aseară s-a dus. Mor treaz. Încă o dată, adio! Kazuko, Sunt, la urma urmei, aristocrat. VIII Coșmar. Toată lumea mă părăsește. Totul a trecut în grija mea după moartea lui Naoji. Timp de o lună am locuit singură în casa de la țară. I-am scris, la un moment dat, lui Uehara. Era probabil ultima mea scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
E vorba despre subcapitolul intitulat Nume și chipuri. Cu un solid inventar de informații filozofice și cu un la fel de solid exercițiu al nuanțării, Cornel Mihai Ionescu izolează - pe urmele autorului Crailor... - două posibilități de rafinare a fizionomiei. Numele ales al aristocraților cu sânge infinit subțiat prin endogamie ajunge să pălească prin similaritatea aproape perfectă a visage-ului. Știm bine, Aubrey se identifica, întemeiat, cu portretele lorzilor britanici din muzeul berlinez. Pe de altă parte, numele pasabil, lipsit de faima unui trecut nobiliar
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
familiali, doar ceea ce îi putea completa armonios perfecta educație nobiliară. Harul poveștii adânci și al scenariului vivace a prevalat în fața și așa duioaselor licențe moldovenești, cu o extraordinară știință a măsurii. Într-un fel, ceea ce îi reușește de minune acestui aristocrat fără cusur e cultivarea unei forme de boemă aseptică. Poate specifică întregii epoci dintre războaie sau poate numai levitând diplomatic într-un timp ca oricare altul, această convivialitate de salon sau de recepție impune atmosfera chiar atunci când decorul are izul
Memorie versus memorialistică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8776_a_10101]
-
prin moartea acestuia, neamul marelui scriitor rus se stinge. Oare ? Formal, frunzărind arborele genealogic, așa o fi - expresia rămâne însă urâtă, inexactă și prea pesimistă. Dostoievski nu are neamuri - ca prăvăliașii din Obor -, nu are nici rude de sânge, ca aristocrații de pe Loara. Pentru ca rasa dostoievskiană să dispară, ar trebui să se stingă lumea. Or, lumea nu se stinge." Peste încă zece pagini și vreo trei săptămâni de însemnări, la 14 decembrie, un alt personaj intră în galeria supraviețuitorilor. Dacă e
Pururi tânăr by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9048_a_10373]
-
un kilometru-doi. Mai mult chiar decît Anton Pann, vecinul său de mahala, Filimon a rămas toată viața un bucureștean sedentar. Pașoptist ca traseu biografic (se născuse în 1819), nu a fost cunoscut de pașoptiști și nici apreciat de aceștia. Spre deosebire de aristocrații care au format prima generație de romantici români, și care, încă din prima tinerețe, nu visau decît să scrie și să publice literatură, Filimon a îndrăznit s-o facă abia la sfîrșitul vieții. Unica salvare din viața liniștită și monotonă
La început a fost Filimon by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9124_a_10449]
-
lui Alexandru Dobrescu. Totuși, când vom descoperi, în următoarele, în locul savanților sau al pedagogilor, în locul medicilor sau al oratorilor, capitole încărcate de poeți și de prozatori, nu știu cum vom mai putea menține justa balanță între om și operă. Între corsar și aristocrat. Între corabia avariată și serenitatea croazierei. Cum vom mai pleda - academic - pentru autonomia neștirbită a esteticului. Personal, mă las preventiv în grija subtilității și calmului dovedite de criticul ieșean. Datorită cărora am dus la capăt o carte parcă presărată din
Să nu se mai întâmple! by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9287_a_10612]
-
călcâiele, viteaz. - Foarte viteaz, repetă Pantelis Prevelakis. Ascultând toată discuția, Zorbas, mustăcea încântat, aruncă tuturor o privire triumfătoare, se ridică și intră în casă. Când se-ntoarse cu buzuki, începu să îngâne un cântec: Fost-am șmecher cu vână de aristocrat iar acu devenii dascăl ca înțeleptul Socrat... Voiam să fie Heracle când întâi te văzui ca Hydrei din Lerna capul să-ți retez. Cum termină și se-nclină, urmară un ropot de aplauze și ovații. "Bravo!Bravo!" Doar Elytis era
Filippos Filippou Moartea lui Zorbas by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9260_a_10585]
-
mari deosebiri structurale și o asemenea înrudire spirituală, ca de la părinte la fiu, în vremurile când fiul moștenea nu numai numele tatălui, ci și feuda, profesiunea, laboratorul, când prelua brutăria sau cabinetul avocațial. Obicei burghez s-ar zice, dar de la aristocrați moștenit. Unde Ludovicii, Alberții, Eduarzii se numărau cu duzina și peste. De la tatăl meu am moștenit ceea ce, la rândul lui moștenise de la tatăl său: umorul. Asta pe linie ereditară. Iar prin legea imitației, plăcerea pentru lectură, respectul rațiunii, simțul relativității
Barbu Cioculescu:"Dacă este cazul să-mi recunosc un talent, atunci aș numi forța imaginației." by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9382_a_10707]
-
Geo Vasile Manuc de Victoria Comnea, roman în patru părți și treizeci și patru de capitole, folosește procedeuri, ritmuri și imagini cinematografice, inclusiv modul de a introduce în scenă personajele, fie ele pământeni din Principate, fie venetici românizați, diplomați, militari, aristocrați străini etc. Figura centrală este, bineînțeles, celebrul bei armean de la începutul veacului al XIX-lea, care sare-n ochi, ca să zicem așa, datorită aurei sale de ambiguitate și virilă noblețe, caracterului său eroic, inspirat. Personalitate legendară, ubicuă și totodată de
Intrigă și iubire în Principate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9526_a_10851]
-
fost total neinteresat de critica socială sau satira politică. Unul dintre fondatorii dadaismului, Schad descoperă la un moment dat pictura Renașterii italiene și folosește modelul portretelor manieriste ale lui Bronzino pentru a sugera inaccesibilitatea contemporanilor săi, indiferent dacă aceștia sunt aristocrați dezrădăcinați (Contele St. Genois), secretare (Sonia) sau artiști de circ (Agosta, omul cu aripi și Rasha, porumbelul negru). Otto Dix declara la un moment dat că "o sută de fotografii ale aceleiași persoane sunt doar o sută de instantanee separate
Portrete germane din anii 1920 by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9552_a_10877]
-
exces. Despre altele, regizorul nu îndrăznește să "vorbească" și ele nu au lipsit. Regizorul urmărește și situații tip cu rezolvări contrarii, un soldat american capturat este ucis cu bestilaitate, un altul, Sam, este tratat omenește de către locotenent colonelul Nishi, un aristocrat familiarizat, ca și comandantul Kuribayashi, cu modul american de viață. La fel, un japonez care se predă este împușcat cu sînge rece de către unchiul Sam, pe cînd altul este luat prizonier și îngrijit după toate regulile, în ciuda ostilității afișate. Lecția
Visând la eroi - Scrisori din Iwo Jima by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9569_a_10894]
-
decadent, scrîșnit-sentețios la un actor ca Sergiu Nicolaescu, firesc la Ștefan Iordache. Răsfoind filmografia sa, această dimensiune a expresivității sale se evidențiază în opțiunea regizorilor care-l distribuie cu tact în roluri care-i vin mînușă, precum cel al finului aristocrat bizantin, Lai Cantacuzino, din Noiembrie, ultimul bal (1989) al lui Dan Pița, după romanul lui Mihail Sadoveanu, Locul unde nu s-a întîmplat nimic sau în cel al dostoievskianului cartofor decavat, Ion Teodorescu, din Glissando (1982) al lui Mircea Daneliuc
Ieșirea din scenă a lui Ștefan Iordache... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8039_a_9364]
-
aș fi bucurat să-l văd pe Ștefan Iordache distribuit în filmografia postdecembristă într-un rol pe măsura talentului său, iar dacă acest lucru nu s-a întîmplat, sunt atîtea altele care ni-l păstrează în nobilă amintire pe acest aristocrat al scenei. De teatru și de film.
Ieșirea din scenă a lui Ștefan Iordache... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8039_a_9364]
-
care ambii autori îl vor plăti scump. Ioanide este umilit în Scrinul negru (1960), obligat să se conformeze. Moromete va suferi și el, în volumul II al romanului, obligația unei adaptări. Lui Marin Preda nu i-a plăcut "literatura cu aristocrați" a lui G. Călinescu și a denunțat-o răspicat. Nu-i nici o îndoială că literatura sa cu țărani e o replică viguroasă la acea "decadență", după cum Moromete e o replică la Ioanide. Cele două personaje au experiențe fundamentale comune (detașarea
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
o incapaciatate atât de omenească de a face față unei situații... ...pe care a provocat-o singur... ...dar este și întâlnirea cu o condamnare de clasă. Într-un fel Waligny era condamnat înainte de a face orice doar pentru că era un aristocrat. Și stânga reapare! Nu de data asta chiar nu m-am gândit la clasa. I-am înnegrit trăsăturile, dar am procedat la fel și cu oamenii modești. Pe cei doi țărani care asistă la ultima vânătoare i-am luat dintr-
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
Într-un trup tânăr, fiecare prin altă parte, după care se vor pierde În forfota orașului. Trei Cândva, Antoniu era un bărbat frumos, tipul de nordic, cu ochi albaștri și părul blond-cânepiu, aranjat Într-o freză bine studiată. Chipul lui aristocrat avea În priviri o concentare melancoolică. Era unul din acei bărbați de care majoritatea femeilor se apropie cu teamă și panică, din cauza răcelii pe care o inspira. Timbrul vocii, metalic baritonal, se potrivea perfect cu statura, Înfățișarea osoasă și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ori mai joase, spuzite și cenușii ca niște peruci pudrate. Cablurile electrice destrămate se răsucesc în locul în care lanțurile sunt agățate de bârnele plafonului. Cabluri tăiate, becuri arse și pline de praf. Toate aceste candelabre arată ca niște capete de aristocrați de pe vremuri, tăiate și atârnate cu susul în jos. Deasupra tuturor acestora se arcuiește acoperișul depozitului, o grămadă de grinzi curbate care susțin fierăraia ruginită. — Veniți după mine, zice Helen Boyle. Eu parcă știam că mușchiul crește doar pe latura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să aflu pe calea legii ceea ce mi s-a confirmat; nu de alta, dar nu-i gata banda rulantă pentru oameni de valoare. Iar despre doamna aia, al cărei nume mic nici măcar nu-l știu... Evelina. Frumos! Evelina... Are ceva aristocrat în el. Dac-o vedeți, spuneți-i că mi-a împodobit de multe ori gîndurile, așa, ca-n romanele adolescenței: într-o casă de oameni..., o femeie, un suflet pur, caută la disperare tovărășia altuia pe măsura ei... M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din război. În ce privește autorii poeziilor din Cartea Poemelor, aceasta este o problemă complicată. Dacă apreciem după persoana întâi la care sunt exprimate poeziile, autorii acestora ar putea fi plugari, vânători, oșteni, "Shi" (cavaler din treapta inferioară a nobilimii) și "Junzi" (aristocrați). Sunt și mulți autori a căror meserie nu a fost identificată. Inițial, poeziile din Cartea Poemelor au fost folosite pentru a fi recitate și cântate la diferite ceremonii și ritualuri sau la petreceri și pentru ca autorul să-și exprime părerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
fi recitate și cântate la diferite ceremonii și ritualuri sau la petreceri și pentru ca autorul să-și exprime părerea cu privire la problemele social-politice ale vremii. Ulterior, Cartea Poemelor a devenit material didactic de cultură generală folosit pe scară largă de clasa aristocraților și una din cele cinci cărți canonice (alături de Cartea Edictelor, Cartea Schimbărilor, Memorial de Rituri și Primăvara și Toamna Statului Lu), indispensabile studiului și pregătirii nobililor și cărturarilor. O astfel de educație a avut rostul de a îmbogăți și înfrumuseța
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
celorlalte. Existau șapte state importante, dintre care Qin din Nord și Chu din Sud erau cele mai puternice. Alte peste zece state mai mici erau dependente fie de Qin, fie de Chu. Qu Yuan vine dintr-o familie onorabilă de aristocrați din statul Chu și a îndeplinit funcții importante de dregător la curtea regală. A fost un cărturar erudit și un diplomat remarcabil, fiind favorizat o vreme de suveranul statului Chu. În acea perioadă, regii și aristocrații se întreceau în a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
doar să-l ajute pe suveranul statului Chu în promovarea unei politici interne și externe luminate, pentru ca țara să rămână independentă și să devină tot mai puternică. Din păcate, Qu Yuan a intrat în contradicții fără ieșire cu cercul de aristocrați corupți, pentru că s-a opus ferm politicii de capitulare duse de ei în fața expansiunii statului Qin, motiv pentru care a atras mânia suveranului Huai Wang, care era de fapt susținătorul din culise al nobilimii și care l-a înlăturat, într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]