1,017 matches
-
ei. Prin multitudinea de probleme, valori, idei, autorul, poetul își concentrează spiritul său poetic, eforturile lingvistice și ale subconștientului în ordinea, impusă de modelul său de creație. De la rău spre bine, din întuneric spre lumină, din necunoscut spre cunosut, poetul, aristotelic, întrece limitele frumosului real, creînd și pledând pentru un fel de a fi frumos în aspect universal, valabil pentru semnificații și similitudini, rareori apărute, acest fel de a fi estompându-i mărimile, dimensionând spre maxime cunoașteri "extraterestre", proverbiale, care, prin
PASĂREA CREAŢIEI de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1587 din 06 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/344057_a_345386]
-
iubire să vorbim mai puțin, ea din laptele mamei Se varsă în trupul copilului, cine nu îl cunoaște , Mare pedeapsă este, vezi pe Maldoror cum se zbate și plânje, altfel e Don Quijote cel iubitoriu, lăsați retoricii să-și roadă șoricii, aristotelicii să-și spele creierii în logică, epicurienii cu Sapho cea desfrânată, sofiștii, labdacizii, atrizii, mult sânge curse din lipsa iubirii, cum știm noi preface soarta în nefericire, cu mult venin ne-am încărcat de milenii, am inventat și mânia divină
DRAGOSTE, URĂ, IUBIRE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1501 din 09 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/340172_a_341501]
-
pretinde că n-are nimic de-a face cu filosofia!), firește că aidoma culturii, ce cunoaște sute de definiții, filosofia a fost definită în fel și chip: de la „bătrâna” definiție atribuită lui Pitagora - „Filosofia este dragostea de înțelepciune”, trecând prin aristotelica definiție „Filosofia este arta artelor și știința științelor” și până în vremurile noastre, când ba se spune cu prudență despre ea că este o formă a conștiinței sociale (dar ce naiba o fi această conștiință socială?!), care reflectă cea mai generală concepție
DESPRE CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL FILOSOFIEI ŞI ISTORIEI de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1952 din 05 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378840_a_380169]
-
și cu tatăl cauzei din Scrisori, este Unul absolut și transcendent pluralității; Unul din a doua ipoteză (Unul-multiplu sau Unul-ființă) este numit Intelect de către filosoful nostru, întrucât corespunde demiurgului din Timaios și cauzei din Philebos, dar are și caracteristicile Intelectului aristotelic (gîndirea care se gândește pe sine); Unul din a treia ipoteză (deodată Unu și multiplu), corespunde sufletului lumii din Timaios și este identificat de Plotin cu stoicul Suflet al lumii. Vasăzică, la Plotin întâlnim toate cele trei naturi sau niveluri
ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE PRIMELE PRINCIPII DIN FILOSOFIA ANTICĂ GREACĂ ŞI TAOISM (DAOISM) de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 2279 din 28 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381045_a_382374]
-
1954, după moartea lui I. V. Stalin, n.r.) Petre Botezatu a fost angajat în Corul Operei din Iași și ca politolog la Laboratorul de psihologie al C.F.R. Din anul 1957 (anul reînființării facultății) a început să predea disciplina Logica formală (aristotelică) până la pensionare. A murit la București, unde mersese să facă ultima corectură la o carte care a și apărut, la Editura Științifică și Enciclopedică. Ca și colegul de generație, elegantul profesor Ernest Stere (la Istoria filosofiei antice și medievale și
INTERVIU CU PROF. UNIV. DR. EMERIT TUDOR GHIDEANU de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374525_a_375854]
-
stat: legislativă, executivă și judecătorească,arătând că statul nu poate fi bine condus decât când aceste trei puteri sânt separate, nefiind niciodată întrunite în aceeași mână, aceasta caracterizând tocmai guvernămintele tiranice. Întregul drept instituțional modern se bazează pe această aserțiune aristotelică cu deosebire că, atunci când este vorba de puterea legislativă, Stagiritul ca și toată antichitatea nu cunoaște sistemul reprezentativ. În lucrarea Politica a filozofului grec, partea cea mai ingenioasă a acestei opere monumentale o constituie teoria revoluțiilor. Aristotel pornește de la principiul
ESEU DESPRE PUTERE (V) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 224 din 12 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371238_a_372567]
-
serii, înviorând-o și umanizând-o. Coborâse zgribulit scările Universității și plecase spre proaspăta gazdă din Alsergrund. Fusese la Universitate să se înscrie, vizitase amfiteatrele, sălile de curs și bibliotecile, asistase și la un curs, o prelegere filozofică cu privire la metafizica aristotelică cu profesorul Theodor Vogt și rămăsese entuziasmat. Îi rămăsese gândul la secretarul care-i făcuse înscrierea. „Ce credea el că mă încurcă?” Îi pusese o întrebare cu șic: „Denumirea școlii în care studentul a urmat ultimul trimestru?” „Școală particulară în
EMINESCU LA VIENA- ÎNTÂLNIREA CU VERONICA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1191 din 05 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347746_a_349075]
-
definiția dată de Stagirit filosofiei, sună astfel: „Filosofia este arta artelor și știința științelor”. „Mda, vor strâmba din nas științificii zilelor noastre pragmatice. Poate că pe-atunci, când filosofia acapara în grabă tot ce era zămislit de mintea umană, orgoliul aristotelic era întemeiat. Dar astăzi...” Și poți să nu le dai dreptate acestor atotștiutori neîncrezători?! Ei bine, dacă asta-i starea de lucruri cu filosofia, nici cultura (mă rog, restul culturii) nu stă pe roze. Ba se poate spune că stă
DESPRE CULŢI, INCULŢI, SEMIDOCŢI ŞI FALŞI CULŢI de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1893 din 07 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369211_a_370540]
-
evenimentelor în sine nu duce la nimic bun, mai ales cînd acestea nu sînt comparabile. Cum să-l compari pe Heraclit cu Lao Zi, pe Socrate cu Confucius, "atomismul" democritian cu acela indian, Vaicesika, ori cum să pui alături logica aristotelică și logica Nyaya? Cine vrea să le măsoare cu orice preț, pe unele prin altele, sau cade în difuzionismul care oculteaza termenii, ori se predă unui nihilism devastator, cu reazem, în versul, de altfel frumos, al lui Kipling: "Orientu-i Orient
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
complecte (Organon) asupra logicii. Școlarii, urmașii și comentatorii au împrumutat acele cinci tractate și le-au intitulat Logica lui Aristoteles. Cele cinci tractate sînt: 1. Categoriile - o singură carte a cărei autenticitate este controversată, dar a cărei teorie este desigur aristotelică; 2. Despre interpretare - tot o singură carte, ca și precedenta, controversată ca autenticitate de formă, dar ca teorie desigur aristotelică; 3. Analiticele - opt cărți, autentice, opul principal, împărțit în două părți, pars prior, pars posterior; (de obicinuit opera aristotelică se
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Cele cinci tractate sînt: 1. Categoriile - o singură carte a cărei autenticitate este controversată, dar a cărei teorie este desigur aristotelică; 2. Despre interpretare - tot o singură carte, ca și precedenta, controversată ca autenticitate de formă, dar ca teorie desigur aristotelică; 3. Analiticele - opt cărți, autentice, opul principal, împărțit în două părți, pars prior, pars posterior; (de obicinuit opera aristotelică se citează în latinește). 4. Topicele - opt cărți și 5. Despre falsitatea sofismelor. Toate aceste lucrări răspundeau unei trebuințe de educație
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
desigur aristotelică; 2. Despre interpretare - tot o singură carte, ca și precedenta, controversată ca autenticitate de formă, dar ca teorie desigur aristotelică; 3. Analiticele - opt cărți, autentice, opul principal, împărțit în două părți, pars prior, pars posterior; (de obicinuit opera aristotelică se citează în latinește). 4. Topicele - opt cărți și 5. Despre falsitatea sofismelor. Toate aceste lucrări răspundeau unei trebuințe de educație locală și, ca astfel de element, ele au fost păstrate până în suta XVI a erei noastre. Pe vremea lui
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de "briciul lui Ockham" (conform căruia definițiile nu trebuie multiplicate dacă nu este absolut necesar) și mă întorc atunci la formaliștii ruși ori la Benveniste: modelul lor binar (fabula vs. sjuzet, histoire vs. récit) aduce claritate conceptuală în bună tradiție aristotelică și reafirmă un adevăr indubitabil, anume că ceea ce ne spune cu adevărat naratorul se reduce la o "fabulă"/ "istorie" cronologică una pe care cititorul încearcă să o reconstituie în ordinea ei temporală și că secvențele "subiectului"/"povestirii" nu sînt decît
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
1983b; Greimas, Courtés 1982; Hénault 1983; Mathieu 1974; Scholes 1974. Vezi și PERSONAJ. acțiune [action]. 1. O serie de evenimente conexe, posedînd unitate și semnificație și deplasîndu-se printr-un ÎNCEPUT, MIJLOC și SFÎRȘIT; o organizare sintagmatică de ACTE. În termeni aristotelici, o acțiune este o schimbare de situații care duce de la nenorocire la fericire, sau invers. Firește, două acțiuni pot constitui o acțiune mai mare. 2. În terminologia lui Barthes, un grup de FUNCȚII subsumate aceluiași/acelorași ACTANT/ACTANȚI: de exemplu
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
este imitație, iar diversele arte diferă prin obiect, mijloace și manieră sau mod, cele două moduri, ca și așa-numitul mod amestecat (care este format din celelalte două și ilustrat de Homer, bunăoară) constituie trei feluri de mimesis. În termeni aristotelici, narațiunea verbală ar putea fi atunci caracterizată de imitația unei acțiuni (mimēsis praxeōs) folosind mijloace lingvistice și adoptînd unul din cele trei moduri. Într-o analiză a Poeticii lui Aristotel și a relevanței sale pentru înțelegerea narațiunii, Ricoeur dezvoltă un
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
aceste situații și evenimente formează și ele un întreg, o SECVENȚĂ ale cărei primi și ultimi termeni majori se reiau parțial unul pe altul, o structură avînd, în terminologia lui Aristotel, un ÎNCEPUT, un MIJLOC și un SFÎRȘIT. Dacă descrierea aristotelică a structurii povestirii a fost extrem de influentă, descrierea cea mai cunoscută a acestei structuri în NARATOLOGIA modernă îi aparține, probabil, lui Vladimir Propp, cel ce a dezvoltat noțiunea de FUNCȚIE, a argumentat că fiecare basm (rusesc) constă dintr-una sau
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
SUBIECTUL care a îndeplinit (a ratat) un CONTRACT este răsplătit (pe drept) sau pedepsit (pe nedrept) de REMITENT. ¶Adam 1984, 1985 [1999]; Greimas 1970 [1975], 1983a; Greimas, Courtés 1982. Vezi și ÎNCERCARE GLORIFICANTĂ, SCHEMĂ NARATIVĂ. recunoaștere [recognition/anagnorisis]. În terminologia aristotelică, o schimbare de la ignoranță la cunoaștere trăită de PROTAGONIST, produsă de evenimentele din INTRIGĂ și ducînd la o turnură a acțiunii. ¶După Aristotel, recunoașterea (DESCOPERIRE, anagnorisis) este, împreună cu PERIPEȚIA (PERIPETEIA, RĂSTURNAREA DE SITUAȚIE), mijlocul cel mai puternic de a asigura
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
TRECUT, o BUCLĂ TEMPORALĂ. ¶Todorov 1981. Vezi și ANACRONIE, ORDINE. revenire [return]. O ANALEPSĂ de completare; o analepsă care umple golul ce rezultă dintr-o ELIPSĂ anterioară din cursul narațiunii. ¶Genette 1980. Vezi și REMEMORARE. rezolvare [resolution]. 1. În terminologia aristotelică, acea parte a intrigii care merge de la începutul unei schimbări în destin la SFÎRȘIT. În acest sens, rezolvarea (lusis) n-ar trebui confundată cu DEZNODĂMÎNTUL. 2. Vezi REZULTAT. ¶Aristotle 1968 [1965]; Labov 1972. rezoner [reflector]. În terminologia lui James, FOCALIZATORUL
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
MIJLOCUL unei ACȚIUNI; PUNERE ÎN INTRIGĂ; DESFĂȘURAREA ACȚIUNII. 2. Într-o structură tradițională a INTRIGII, ACȚIUNEA ASCENDENTĂ (de la EXPOZIȚIUNE la PUNCTUL CULMINANT). 3. În cuvintele lui Propp, FUNCȚIILE VIII-XI: prejudicierea sau lipsa, mijlocirea, contraacțiunea incipientă și plecarea. 4. În termeni aristotelici, situația de dinaintea ÎNCEPUTULUI unei acțiuni; desis. ¶Aristotle 1968 [1965]; Brooks, Warren 1959; Freytag 1894; Propp 1968 [1970]. Vezi și PIRAMIDA LUI FREYTAG. situație finală. Vezi SECVENȚĂ DE SOSIRE. situație narativă [narrative situation]. Procesul de mediere prin care se prezintă NARATUL
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
dormit îmbrăcat". Nicolas d'Eu îi dezvăluie Polițistului ideile sale despre teatru: "Am reflectat mult la posibilitatea unei înnoiri a teatrului. Cum poate exista ceva nou în teatru? Ce părere aveți, Domnule Inspector șef?" Polițistul îl întreabă: "Un teatru non aristotelic?". "Exact" îi răspunde Ionesco, alias Nicolas d'Eu. Și continuă: "E necesar însă să ținem cont de noua logică, de revelațiile pe care le aduce o psihologie nouă... o psihologie a antagonismelor... Inspirîndu-mă dintr-o altă logică și dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
lor formă, prea grosieră, prea evidentă, falsă, ca tot ceea ce este evident... Nu mai există nici dramă nici tragedie: tragicul devine comic, comicul este tragic, viața devine veselă... viața devine veselă...". Polițistul reacționează așa cum trebuie: În ceea ce mă privește, rămîn aristotelic logic, fidel mie însumi, fidel datoriei mele, respectuos cu șefii mei... Eu nu cred în absurd, totul e coerent, totul poate fi înțeles... [...] datorită efortului gîndirii umane și al științei"10. Citarea numelui lui Lupasco în contextul piesei poate părea
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
problema terțului inclus: eu, spre deosebire de Lupasco și de tine, nu vorbesc despre logica terțului inclus. Poate că în privința acestui cuvînt, "logică", există o diferență. Mă gîndesc că în toate problemele profunde și importante, oricare ar fi domeniul, logica clasică, axiomele aristotelice nu funcționează. Suntem obligați să recurgem la formulări contradictorii în care terțul este inclus. Ideea mea, pe care am dezvoltat-o în cartea despre idei, este că această logică aristotelică e valabilă în mod segmentar, în segmentele discursului, este valabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
profunde și importante, oricare ar fi domeniul, logica clasică, axiomele aristotelice nu funcționează. Suntem obligați să recurgem la formulări contradictorii în care terțul este inclus. Ideea mea, pe care am dezvoltat-o în cartea despre idei, este că această logică aristotelică e valabilă în mod segmentar, în segmentele discursului, este valabilă retrospectiv pentru a verifica înlănțuirea discursului, dar nu este valabilă pe ansamblu. O să-ți dau exemplul pe care îl dau adesea. Iau formula heracliteană "să trăiești din moarte, să mori
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ea îți interzice să faci o operație sau alta. Or, nu există vreo logică prescriptivă a terțului inclus. Nu poți spune că, în orice situație, această foaie de hîrtie este și o pijama. Banalitatea, trivialitatea, gîndirea fragmentară ascultă de logica aristotelică. Terțul inclus se impune atunci cînd apare un anumit tip de problemă profundă. Și iată de ce recunosc necesitatea introducerii acestui terț, a depășirii acestei constrîngeri a logicii care împiedică orice contradicție, dar, spre deosebire de tine și de Lupasco, eu nu spun
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
extrem de răspândită, ce se datorează în special influenței lui A. MacIntyre, potrivit căreia Aristotel este considerat un exponent al "eticii virtuții", considerând că, insistând pe rolul motivației psihologice și al caracterului moral, se oferă o "descriere unilaterală" a concepției etice aristotelice, în gerenal, și o "descriere parțială și incompletă a viziunii sale despre caracterul drept sau nedrept al acțiunilor"34. În perioada creștină, conceptul de datorie a început să joace în gândirea morală un rol primordial. Deși filosofii creștini au completat
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]