162 matches
-
E ceva la mijloc, mai spuse Ioanide. Te rog să cercetezi. Din nou Saferian oftă. În fine, îi explică lui Ioanide că n-avea nici un amestec în aceste magazine. - Nu sunt ale dumitale? - Mai mult nu decât da! râse melancolic armeanul. Nu-i ascunse deloc adevărul. Magazinele erau comanditate de o societate germană din Leipzig. Comandită e un fel de a G. Călinescu vorbi. De fapt, contra unui procent asupra cifrei de afaceri, Manigomian împrumuta numele său la această întreprindere comercială
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Saferian știe toată povestea. . - Care poveste? . - Cum au intrat în cavou când au omorât pe biata fatadumitale. De ce a cumpărat cavoul? . - Cine a cumpărat cavoul? . - Păi, domnul Saferian. Pe Saferian Ioanide îl găsi foarte amărât. Văzând că are unele informații, armeanul nu ascunse nimic din câte știa. Îi spuse anume cum Hangerliu îl rugase călduros să cumpere cavoul pe numele lui, oferind îndată o sumă importantă, din care urma să plătească o cotă mai mică lui Hagienuș. ("Așa e comerțul!") După
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
negricioasă (fr. și engl.). Cioarec, specimene patibulare în solda unui neamț Fleischlein, care mânuiește afaceri de cafea și halva cu un armean senil numit Saferian Manigomian, acționar în Persia, India și Egipt și proprietar al unui vapor de transport. Însă armeanul e om inocent, care ne poate servi. Eu și cu tanti vom ști să frânăm aceste animale indispensabile și să stăm călare pe ele când va fi să întoarcem foaia. Spreei îi preferăm Tamisa și Sena, fiți fără grijă, don
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să mă strâng toată. De unde priveam eu, eram din nou fată: cu pântecul alb, cu triunghiul Întunecat, cu picioarele văzute În perspectivă, rase și netede. Sutienul Îmi stătea de-a curmezișul pieptului ca o bandulieră. A durat doar un minut. Armeanul bătrân, ghemuit, cu spinarea ca de șopârlă, și-a trecut degetele Îngălbenite peste părțile mele intime. Nu era de mirare că doctorul Philobosian nu observase niciodată nimic. Nici acum, când fusese prevenit de posibilitate, nu părea că vrea să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
argentiniană și scăpați de o justiție care-i căuta pentru tortură, sechestru și asasinat, dormeau fără griji. Gata cu leneveala! spuse. Începe dansul. — Bine, dar totul e pregătit de acum două zile... - protestă fratele cel mare. — Pentru mine, nu - mormăi armeanul. Pentru mine „niciodată nu este totul pregătit“, pentru că știu din experiență că întotdeauna poți avea o surpriză... — Și ce surpriză aștepți din partea unor beduini împuțiți care n-au decât două puști vechi. — Dacă aș ști, n-aș mai avea de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a comunica că-și ocupase postul. Bruno Serafian așteptă câteva minute și, în cele din urmă, chemă la rândul său: — Șapte! - șopti. Șapte, răspunde! Unde ești? Dar numărul șapte părea să se afle în momentul acela pe altă lume, așa încât armeanul ordonă scurt: — Șase și opt, căutați-l pe șapte. Ceilalți studiați terenul fără să înaintați deocamdată. Trecu aproape jumătate de oră până când o voce anunță sec: — Aici șase! Șapte a ieșit din luptă. — Recuperabil?... Nu știu ce să spun... - răspunse cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Dracu’ știe, n-am nici o idee. Dar adevărul e că l-a nimerit. — Bine! Stați liniștiți cu toții. De îndată ce se va lumina o să vin spre voi. Prima rază de lumină se lăsa așteptată. Când, în sfârșit, apăru soarele la orizont și armeanul se convinse că nu se zărea nici urmă de om cât vedeai cu ochii, porni la drum făcând un ocol până la locul unde-l aștepta numărul unu, și amândoi se apropiară de grupul format de cadavrul rigid al numărului doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apropiat încă de zona cu adevărat periculoasă, și deja am pierdut doi oameni. În ritmul ăsta, până mâine după-amiază o să ne termine pe toți. — Ai vreo idee mai bună? Celălalt negă cu un gest. — Tu ești comandantul - murmură. — Da! - bombăni armeanul, ce părea a fi supărat și derutat. Eu sunt cel care comandă și planul este bun. Este o tactică ce întotdeauna a dat rezultate excelente, deși tot nu-mi explic cum dracu’ au reușit să-l nimerească pe ăla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i loc în spatele lui, pentru ca apoi să se întoarcă fără grabă la adăpostul sigur din munți. Când Julio Mendoza îi comunică lui Bruno Serafian vestea proastă că pe fundul butoiului mai rămăseseră doar câțiva litri de apă și cinci gloanțe, armeanul încercă din răsputeri să se controleze, ca să nu le transmită cumva oamenilor săi panica ce se înstăpânise dintr-o dată pe sufletul său. Doar în câteva minute, datorită unei îndrăznețe lovituri cu adevărat neprevăzute, ajunseseră de la o poziție dominantă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că ăsta nu ajunge pentru toți. — E de necrezut! protestă unul dintre ei. Un singur tip a fost în stare să ne-o tragă. Pur și simplu de necrezut! — Sunt de acord că, în parte, este vina mea... - recunoscu cinstit armeanul. Aș fi putut să prevăd orice stratagemă, dar nu faptul că se va hotărî să lupte în câmp deschis. — Tuaregii au faima de luptători magnifici în câmp deschis - sublinie unul dintre cei prezenți. Ar fi trebuit să prevezi asta. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
făcând un gest negativ cu mâna: — Mie nu-mi intră-n cap că cineva s-ar apuca să omoare patru persoane în patru locuri diferite și destul de departe unul de altul. Asta chiar că n-o înghit! — Nici eu... - recunoscu armeanul. Dar nu găsesc nici o altă explicație. Și, în fond, ce contează acum deasupra cui zboară vulturii? Dacă nu ne mișcăm, în curând vor zbura deasupra capetelor noastre. — Când trebuie să vină avionul? — Peste trei zile. — Trei zile? spuse îngrozit unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ceva? — Ce dracu’ vrei să văd? Pariez pe un coi că jigodiile astea n-or să apară nici morți. Încercăm sau așteptăm să se întunece? — Noaptea s-ar putea să fie și mai rău, și nu e vreme de pierdut. Armeanul șovăi câteva clipe, dar apoi ridică brațul și, în timp ce bolborosea ceva, făcu un semn hotărât, indicându-le să avanseze: — Ce-o vrea Dumnezeu! Apoi strigă din răsputeri: — Desfășurați-vă! Repetă ordinul prin radio, pentru ca al doilea grup, care aștepta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Complicele lui n-a vrut să ne atace până n-a fost sigur că am ajuns la locul exact, că am trecut de el și că eram deja cu spatele. Trebuie să fi plănuit totul foarte bine. — Lepădăturile dracului - exclamă armeanul. Și partea proastă nu e că ne-au lăsat un mort și un rănit. Partea proastă e că ne-au luat un binoclu de noapte, ceea ce înseamnă că știu să-l folosească. — Probabil că asta căutau. — Tu crezi? — Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Bruno Serafian deschise radioul, așteptă ca Julio Mendoza să răspundă și-i dădu un ordin cu glas răgușit: — Înainte până-n vârf cu orice preț! — Pornim acum. Și trageți în tot ce se mișcă! — Am înțeles! — Și încă ceva...! - îl preveni armeanul. Ia-ți adio de la binoclurile de noapte! Jigodiile astea au și ei. Folosește rachetele de semnalizare. Zece minute mai târziu, cerul de deasupra celui mai dezolat loc de pe glob se lumină ca și cum în acel îndepărtat colț din deșert ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
număr și că avem o grămadă de gloanțe, când de fapt cel mai simplu e să ne oblige să consumăm apa de care ducem lipsă? — Și din cauza asta nu ne-au omorât, ci doar ne-au rănit? — Desigur. — Nenorociții dracului...! - Armeanul aproape că scrâșnea din dinți încercând să-și stăpânească furia. - Preferă să murim de sete și astfel să termine cu toți o dată decât să ne împuște unul câte unul. — Sunt deștepți! - se văzu nevoit să recunoască sud-africanul, care continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Întotdeauna când îmi dau seama din timp de vreo primejdie pe care alții se încăpățânează să n-o vadă și când încă mai e timp să fie evitată. — Și, după părerea ta, ce ar trebui să facem? vru să știe armeanul. Să ne dăm pantalonii jos și să-i lăsăm să ne-o tragă pe la spate o dată pentru totdeauna? Sam Muller negă cu un gest. — Să încercăm să negociem de la egal la egal, înainte să fie prea târziu. Una e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care le poate comite cineva. — Cu asta sunt de acord! Și eu! Și eu! Bruno Serafian păru scandalizat când întrebă: — Îmi cereți într-adevăr să negociem? — De ce nu? Ce altceva putem face? — Dacă negociem, o să fim ca niște căcați! - protestă armeanul. Niște adevărați căcați! Asta și suntem - replică bărbatul cu garoul la picior. Căcați ce omoară pentru bani și care doar în filmele proaste își ispășesc păcatele printr-o faptă eroică... - Își atinse ușor bandajul însângerat și adăugă: Operațiunea asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se tocmească. — Ăștia nu sunt arabi. Sunt tuaregi. Încă n-am învățat să-i deosebesc, deși cred că nu-i mare diferență. - Schimbându-și tonul, încercă să fie convingător: Ascultă-mă! - îi ceru. Lasă-l pe Sam să meargă! Armeanul privi pe rând chipurile celor prezenți și ceea ce văzu în ochii lor îl convinse că cea mai mare parte dintre ei erau de acord cu propunerea, așa că hotărî să ridice din umeri pentru a doua oară într-un interval de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe Bounty și noi nu suntem marinarii flotei engleze. Nu suntem decât o șleahtă de nătărăi, pe care tu i-ai băgat într-o încurcătură în care nu vor să-și lase pielea. — O să te omor pentru asta! - îl amenință armeanul, scos din fire. — Fără „asta“ mâine o să fim cu toții morți. Și ai idee ce înseamnă să mori de sete? Eu nu, dar nici nu vreau să-mi imaginez. Mi-a ajuns prin ce-am trecut aici. — Am să te urmăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Aziza, în Libia, salinele din nordul Ciadului, câteva locuri pierdute din Valea Morții, din Arizona, și, bineînțeles, Tenere se bucurau de onoarea îndoielnică de a oferi călătorului un asemenea spectacol, dar nici sud-africanul Sam Muller și cu atât mai puțin armeanul Bruno Serafian nu erau în situația de a se opri să-l admire. Căutară o umbră care să-i protejeze, dar nu găsiră nici una, fiindcă era știut că în Sahara, la prânz, până și umbrele se topeau sub arșița care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Și de mult mă bătea gândul să plec. Sora mea ar avea nevoie de un soț. Și tu de o soție... - remarcă Bruno Serafian. Celălalt se întoarse și-l privi - și, dacă n-ar fi avut fața ascunsă de văl, armeanul ar fi văzut că zâmbea cu tristețe. — Asta-i mai greu - îi răspunse. Întotdeauna am fost sărac, dar și puținul pe care l-am avut l-am pierdut. Nici eu, nici fratele meu n-avem ce oferi unei femei, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Allah nu face deosebire de rase atunci când împarte calitățile sau defectele. Dar pe mine așa m-au crescut și astea sunt regulile pe care vreau să le respect. Nu mă interesează ce fac alții. — Vântul se întețește - șopti pe neașteptate armeanul. — Spre est se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
s-o facă? — Pilotul elicopterului. — Nené Dupré...? întrebă Bruno Serafian; și în fața gestului de aprobare adăugă : Nu știu de ce, dar întotdeauna am avut impresia că e de partea ta. — Nu cred că e de partea cuiva. Vrea doar să ajute. Armeanul ridică din umeri și spuse: — Și la urma urmei asta nu mai contează. Important e să vină repede. Nené Dupré își făcu apariția după două zile, zbură un timp deasupra zonei, așteptă ca Gacel să-l salute cu gesturi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fratele său, ucis de un țigan. Asemenea suflete găsești rar de tot și tocmai când te aștepți mai puțin. Aș vrea să ascult povestea asta, dragule. E vorba de un zapis întocmit la 10 martie 1736 (7244). Iaca ce spune armeanul: „Adică eu, Bogdan sin Bietei nemesnic armanul, scriu și mărturisesc cu acest adevărat zapisul mieu pentru un țigan, anume Nicolai ficior lui Iliuță, care... au fost drept șerbu mănăstirii Slatinei; și întâmplândusă, din zavistia și îndemnarea diavolului, de-au omorât
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
care-o execută. Un armean avea o prăvălie de cafea, ca mai toți armenii. Și mirosea bine la el în prăvălie, ca în orice prăvălie de cafea. Intră unul la el în prăvălie și-l întreabă: „Măi, tu ești armean?“ Armeanul, bănuitor, nu ca toți armenii, se întreabă în sinea lui: „Ce-o fi vrând omul ăsta de mă întreabă dacă sunt armean? Trebuie să aibă el ceva cu armenii...“ Și-i răspunde atunci armeanul: „Măi, omule, tu vii la mine
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]