4,163 matches
-
ca expresie a admirației pentru statura omului de știință Emil Racoviță - și nu mai puțin, și nici despărțit de aceasta, pentru stoicismul cu care el și-a asumat destinul nu întotdeauna îngăduitor. Un stoicism pe care îmi place să îl asemăn cu cel al unui alt explorator al regiunilor antarctice, Robert Falcon Scott, celebrul învins în competiția cu Roald Amundsen pentru cucerirea Polului Sud. Epuizat și singur, Scott întocmește într-un ultim efort scrisori consolatoare pentru familiile camarazilor săi - deja trecuți
Un film în 354 de pagini by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17209_a_18534]
-
dat, deliberat, pînă aproape de martiriu. Romanul e parabola atîtor preoți - și nu numai - care au semnat pactul cu diavolul în țările totalitare ale secolului nostru, ca și ale altor secole. Pînă la ultimele pagini ale cărții, le trêtre poate fi asemănat tîlharului ce s-a căit pe cruce. Continuînd însă ambiguitatea perfect construită pe parcursul povestirii, ultima încercare ce i-a pregătit-o diavolul ispititor nu e martiriul salvator și regenerator - pe care era gata să-l accepte din convingere și chiar
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]
-
foarte tactilă. Iar atunci când suflul interior sau amploarea nu o ajută, pianista se refugiază în alt teritoriu stilistic, cel lisztian al declamației exterioare. Mai degrabă peisaj în culori vii decât lumină crepusculară à la Turner, cu care Chopin a fost asemănat adesea. Dan Grigore în recitalul său a reluat câteva Studii, într-o viziune proprie, exploatând ceea ce la Chopin este vitalitate energică, violență chiar, accentuând contraste, opoziții vehemente. Ca și în Balada I, piesă reluată de Dan Grigore de-a lungul
Chopin, o "fata morgana"? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17397_a_18722]
-
unui continent". Și totuși, abia această insulă ne atrage atenția asupra continentului. De îndată ce e recunoscută și asumată de sine, aventură e asimilată în urzeala narativa a vieții noastre: exteriorul ei se lasă cuprins de interior. Tocmai de aceea ea se aseamănă cu opera de artă, care "din ipostazele infinit continue ale plasticității sau ale trăirii decupează un fragment, îl desprinde din legăturile lui cu lumea (. . .) și îi dă o formă suficientă și armonioasă, determinată parcă de un impuls interior". Sau, cu
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
Constantinescu", deși este și d-sa dezamăgită de "prestația penibilă, impardonabila a aleșilor din noiembrie 1996". Cu alte cuvinte, nici d-na Neculau nu e de părere că trebuie pusă această prestație exclusiv în cîrcă președintelui. Pînă aici scrisorile se aseamănă. Mai departe, d-na Neculau se răfuiește cu autoarea unei scrisori deschise, publicată de noi, a d-nei Speranța Rădulescu intitulată Mulțumiri d-lui Mircea Mihăieș. Ceea ce d-na Neculau n-a băgat de seamă este că d-na Rădulescu avea
Dreptul la opinie, dreptul la replică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18080_a_19405]
-
exilului atunci cand scrie despre India. Conform teoriilor imagologice, națiunile au o imagine despre sine (self-image), creată din interior, si o imagine despre alte națiuni (hetero-image), creată din exterior. În cazul lui Rushdie (a cărui situație nu este unică, ci se aseamănă cu cea a altor scriitori expatriați precum Hanif Kureishi, Kazuo Ishiguro, Timothy Mo etc.), imaginile se nuanțează în ambele direcții. Cand Rushdie vorbește despre Anglia, o vede din interior, dar cu distanță pe care i-o dă originea indiană (ne-
ORASUL PALIMPSEST by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/18077_a_19402]
-
Ada Brăvescu Elisabeth Leonskaia - laureata la început de carieră a Concursului Enescu, concurs care a fost anunțat și anul acesta n-a mai fost - o individualitate care nu se aseamănă cu nici un alt pianist din seria, până la urmă mică, a celor Mari. Ea este înăuntrul și în afara acesteia. Cred...(am stat, într-o dimineață însorită, alături de ea lângă un lac, cu câțiva ani în urmă) cred...fără să știu prea
Festivalul International "Chopin" by Ada Brăvescu () [Corola-journal/Journalistic/17454_a_18779]
-
mod curent scriitorul se oferă să exprime ceea ce publicistul vrea să comunice, pentru a nu fi sacrificata nici o nuanță și mai ales pentru a realiza cu cititorul acea conectare afectiva care înseamnă mai mult decât simpla transmitere de informații: "Ne asemănam mișcării browniene, acele particule în neîncetata mișcare, si nu o dată mă întreb dacă știm cu toții sensul mișcării noastre, daca nu sunt mulți, prea mulți cei care se lasă pur și simplu purtați de val, ca într-un spectacol, fără opinie
ÎN VÂRTEJUL PUBLICISTICII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17462_a_18787]
-
Scriu, de obicei, ăntr-o mare retrospectivă. Port an mine aventură, personagiile, simțirile și aștept să se decanteze... Românele mele șanț toate de imaginație. Nu am niciodată model. Nu pot face ătranspuneriă. Aflu câteodată de la cei care-mi șanț aproape că aseamănă. ămi pare rau, fiindcă an realitate nu am avut model; și ămi pare bine... fiindcă seamănă". Sarcastic e, ăn răspunsul său, Camil Petrescu. "De ce scriu? Cred că din aceleași motive - desigur metafizice - pentru care au scris atâția ănaintea mea. Socot
O anchetă literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17467_a_18792]
-
simplă care ține de tradiția românească. „Și îți pasă ce se întâmplă în lume, și cu oamenii, nu-i așa?” „Iubesc oamenii, ca și tine, altfel nu le-ai fi învățat graiurile! i-am zis. „Așa este, de asta ne asemănăm!” Mi s-a părut extraordinar ce îmi spunea. Cineva vrea să ne facă o fotografie. El ridică mâna enervat; din principiu nu face poze cu nimeni. Îi spun că de fapt aparatul este al meu. Atunci se calmează, își dă
În căutarea tatălui. In: Editura Destine Literare by Cătălina Stroe () [Corola-journal/Journalistic/82_a_241]
-
evident, rămîne cea mai adecvată acestui tip de text unde autorul și cititorul caută reperul, fie geografic, fie pur și simplu de stil: povîrnișurile de piatră ale munților Moriah, Măslinilor și Scopus sînt aidoma "unor odăjdii preoțești", clădirea Knessetului se aseamănă "cu o aerogara", tonurile unui cîntăreț pe strada sînt "că o caterinca dintr-o plumbuita poezie bacoviană", fiordurile norvegiene sînt "împlîntate ca niște hangere în coastele stîncoase ale vestului scandinav", munții, tot acolo, "au o domolire de șaga nordică, povestita
Voluptatea povestitorului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17535_a_18860]
-
fapt asemănător s-a întîmplat și cu Caragiale, deși nu în aceeași proporție. Ultimele sale mari proze contrazic programatic „modelul Caragiale”, așa cum fusese el fixat pînă atunci. Ușoara lor tentă de fantastic, un fantastic discret, fără urmă de miraculos, se aseamănă cu fantasticul la fel de suav al lui Eça de Queirós. Să fie un ecou flaubertian îndepărtat, o urmă din La tentation de Saint Antoine? Cea mai importantă asemănare între cei doi o constituie faptul că amîndoi rămîn unici. Literatura portugheză n-
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
Dante are un veritabil cult, ei sunt idealuri de civilitate care configurează un model a cărui menținere „este prețul libertății noastre, apărarea libertății împotriva haosului” (Ce este un clasic?). În calitate de critic al scriitorilor care nu-i plac, T.S. Eliot se aseamănă însă unui prădător oceanic, care, la mare adâncime, administrează mușcături letale. Iată câteva din loviturile sale critice: piesa Hamlet ar fi un eșec artistic, bazat pe emoția cu iz senzațional, netransfigurată, aici fiind nedrept și cu Mona Lisa. Față de Shelley
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
lor. Ce-i cu poezia contemporană - întrebi? Pentru că s-a terminat cu rolul criticii și cu politizarea din anii ’80, poezia poloneză s-a mai adunat, s-a unificat, a pierdut caracterul de atunci. Însă poemele au început să se asemene. Poeții scriu despre cunoașterea proprie, despre poezia poetică în jargon, într-o limbă pseudoștiințică. Poeții noștri au uitat de slavismul lor, scriu sub înrâurirea celor anglosaxoni și americani. Versurile lor nu mai au o țară. Dacă le-am ascunde numele
“Dacă n-ar fi fost Premiul Nobel, Milosz ar fi fost la marginile literaturii“ by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2397_a_3722]
-
vă pricepeți! Mergem bine..'. Realitatea sa este una paralelă, una a dorințelor sale. Tot timpul trăiește în această realitate, iar asta-l va costa extraordinar de mult și va fi tot un mare dezamăgit, așa cum este Mircea Geoană. I se aseamănă tipologic", a spus profesorul Florin Tudose, într-o ediție specială moderată de Denise Rifai. "În jocul politic, în mișcarea aceasta de pe scena politică, câștigă cine este autentic. Cel care se va juca pe el, și nu alt personaj, va câștiga
Psihiatru: Ponta, mitoman politic. Iohannis, ori vorbește, ori pierde by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21818_a_23143]
-
se caută de mult. S-au îndrăgostit, Maria lăsîndu-i lui Alexe sentimentul că ea l-a căutat și l-a găsit. Îl asigura că "de acum, lumea va fi eu și tu". Se anunța o singurătate în doi într-atît se asemănau. Rămîneau obosiți în parc sau în odaia lor preferată, ea iluzionîndu-se că pictează, el continuînd să nu facă nimic, petrecîndu-și vremea în sărutări încleștate pînă ce cădeau istoviți. Încercînd să citească poezie în doi, Alexe considera rima - ca toți simboliștii
O inițiativă temerară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16665_a_17990]
-
Le Passé d'une illusion. Essai sur l'idée communiste au XXe siècle, tradusă la Humanitas în 1995 - Trecutul unei iluzii. Eseu asupra ideii comuniste în secolul XX). De altfel, Furet este părintele unei teorii foarte disputate astăzi, cea care aseamănă crimele fascismului cu cele ale comunismului; în Originile totalitarismului, cartea sa fundamentală din 1949, revizuită de mai multe ori pînă în 1973, care tratează cele două extremisme ca fenomen global, Hannah Arendt nu se aventurează încă să tragă o asemenea
Din nou despre Revoluția Franceză by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16715_a_18040]
-
totalitarismul. Regimul comunist din Rusia a fost puternic sprijinit de intelectualii occidentali de stînga prin scriitori mari totuși (plătiți, se șoptește), poziție împărtășită și azi de elemente nostalgice... Astfel, este de înțeles întîlnirea Stalin-Molotov și pactul lor istoric: cine se aseamănă, se adună. Victoria sovieticilor contra naziștilor fiind un paradox, întrucît și stalinismul și nazismul erau, de fapt, ambele contra democrației capitaliste, după cum s-a văzut ulterior. Cartea lui Ernst Nolte, apărută în 1989, cu puțin înainte de căderea cortinei de fier
Marchizul în răsărit by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16863_a_18188]
-
dar numai pe partea care ți se cuvine pe acest imens cîmp irigat. Ele vin din același loc și umplu șanțurile deschise în fața lor și uneori se revarsă peste ele. Poate așa mi-aș putea reprezenta intensitatea sentimentului care se aseamănă vîltorii apelor care cuprind ce le iese în cale dar urmează direcția formelor preexistente, umplîndu-le în limite anumite sau ștergîndu-le din cale. Unicitatea fiecărui eu vine din această șansă nerepetabilă de a se afla cîndva la una din infinitele răspîntii
Misterul sentimentelor by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16986_a_18311]
-
lipsită de o anume verosimilitate: persoana care îl egalează pe un artist e doar dictatorul. Acesta vrea să transpună în realitate proiectele sale mentale, cu orice risc și pe orice cale. Ordinea ideală a lucrurilor, visată de un dictator, se aseamănă celei a universului imaginat de un creator, amândoi încercând să impună lumii legile constrângătoare ale propriei voințe. Oricât de bizare ar părea afirmațiile de mai sus, ele au totuși, cum am zis, un gram de adevăr. Îmi aduc aminte de
La vida es sueńo by Costache Olăreanu () [Corola-journal/Journalistic/17068_a_18393]
-
iluminismului, care indică, în spectrul acestuia, o sorginte spirituală. În Dialectica iluminismului, Max Horkheimer și Theodor W. Adorno au crezut de cuviință a releva sîmburele religios al dorinței de ordonare a rațiunii: "Stăpînind natura, Dumnezeul creator și spiritul ordonator se aseamănă. Chipul omului creat după asemănarea celui al lui Dumnezeu constă în suveranitatea sa asupra existenței, în privirea de stăpîn, în poruncă. Mitul trece în iluminism, iar natura devine simplă obiectivitate". (Mircea Eliade ar recunoaște aci un caz al "sacrului camuflat
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
este vizibil benefică. O altă proză bună este 24 iunie. Apoi intruziunea fantasticului devine rețetă și echilibrul se rupe - delirul înlocuiește construcția atentă. Iarăși apar influențe fruste, afișate aproape ostentativ, dar cu inocență. În Omul negru, atmosfera (și intriga) se aseamănă de multe ori cu aceea din La țigănci, apoi migrează spre Cezara lui Eminescu - un vertij de locuri comune din manualele de literatură de liceu. Trebuie spus că stereotipia (înțeleasă negativ, în acest caz) este omniprezentă - din text nu am
Debut ratat interesant by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15854_a_17179]
-
s-au năpustit, incontrolabil, odată cu schimbarea la față a vremii milenare, meteorologie respirînd tainic, ca într-un oftat prelung și vai! costisitor pentru pămînteni, deținătorii uscatului de toate felurile. Neîndoielnic, climei din urmă cu patru secole nu i s-a asemănat zilelor și nopților orologiului invizibil, gigant, care a pus stăpînire, de atunci încoace, pe cadența timpilor mai de început. Anul 1601, față-n față cu 2001, este anul în care Shakespeare scrie "Hamlet". Autorului-actor îi place nespus de mult să
Hamlet s-a născut acum patru secole by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/15917_a_17242]
-
aceeași temă), care se succed prin întreruperi, semnalate pe pagină, cu spații albe. Unitatea ei structurală, pe aceeași idee-pivot, o dă reluarea temei din varii perspective. Dar mereu în jurul aceleiași preocupări. Pînă acum, în 1937, precedentele sale cărți nu se asemănau, în dispunerea materiei, de celelalte care îi vor cuceri extraordinara celebritate. Repet, numai Lacrimi și sfinți vestește modalitatea scriiturii vestitelor sale cărți franțuzești din 1949 încoace. Cît despre carte, ea demonstrează net detașarea critică a autorului de dimensiunea religioasă. Începe
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
la acela care privește ,,buna purtare"și înscrierea corectă în ,,codul echității și al eticii socialiste". Orice apel la Saloanele oficiale din Franța sau la celebrele noastre Saloane interbelice nu avea nici o relevanță pentru că, oricît de mult s-ar fi asemănat ele superficial, în esență, adică prin premise și prin consecințe, distanța era incomensurabilă. întrebarea care se pune acum, după cea dintîi ediție a acestui fenomen recuperat, este una foarte simplă și la fel de banală: avem astăzi alte condiții pentru astfel de
Salonul național de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15699_a_17024]