866 matches
-
capitole. Ceea ce ne interesează acum este situația relativă a fiecărei comunități în ansamblul celor șase studii de caz. În general, Hănești și Trifești se dovedesc a fi mai puțin moderne în exprimare decât restul satelor considerate. Aceasta validează întru totul asumpțiile teoretice ale tipologiei propuse de Dumitru Sandu. În schimb, între Zerind, Tomșani, Ațintiș și Traian Vuia, ierarhiile variază în funcție de criteriul ales. În ansamblu însă, Zerind și Tomșani se dovedesc a fi un pic mai moderne. Pentru Tomșani, acest lucru este
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
o perspectivă umană. McGregor definește în lucrarea sa „The Human Side of Enterprise” (1960) două concepții manageriale care ghidează modul de raportare al conducătorilor la oameni: teoria X și teoria Y, fiecare dintre acestea bazându-se pe o serie de asumpții privind motivația muncii și conducerea. Teoriei X are la bază următoarele supoziții specifice: oamenii tind, prin simpla lor natură, să muncească cât mai puțin posibil, astfel că ei trebuie constrânși, controlați, dirijați, amenințați și penalizați pentru a fi determinați să
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
fără îndoială aceste influențe asupra carierei personale. Astfel, mulți consideră că la persoanele vârstnice se înregistrează o rată a absenteismului mai mare. În realitate însă, cea mai ridicată cotă se observă în cazul grupurilor sub 35 de ani. O altă asumpție este aceea că eficiența și performanța în activitate scad cu înaintarea în vârstă. Studiile demonstrează că prezența persoanelor mai în vârstă crește adeseori productivitatea celor tineri și nu există diferențe privind timpul necesar pentru achiziționarea de noi deprinderi, în condițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
formare și pregătire în ocupații non-tradițional, o îmbinare armonioasă a activității cu responsabilitățile casnice, sau reorganizarea - într-o manieră mult mai flexibilă - a programului de lucru. 2. Teoriile instituționale și de segmentare a pieței muncii au ca punct de plecare asumpția că, pe de o parte, în angajarea, promovarea, remunerarea sau concedierea unei persoane instituțiile (firmele, corporațiile) au un rol important, iar pe de altă parte, piața muncii apare ca fiind segmentată în mai multe sectoare. Două din cele mai cunoscute
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
mișcarea este o invenție lingvistică datorată antropologului american Ray L. Birdwhistell (1918-1994) și are înțelesul de: “studiul mișcărilor corpului în relație cu aspectele non-verbale ale comunicării interpersonale” (apud. S. Jolly, 2000, 133). Teoria lui Ray L. Birdwhistell se fondează pe asumpția potrivit căreia comunicarea prin mișcările corpului este sistemică și învățată social. Concepția lui Ray L. Birdwhistell despre mișcările corpului are meritul principal de a fi relevat că nici un semnal corporal nu are semnificație separat de alte semnale și de context
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
faptul că antrenarea resurselor umane ale organizației este considerată mai degrabă un cost prea mare al prezentului și nu o investiție în viitor. În plus, autorefuzarea acestei investiții apare ca o încercare (mai degrabă inconștientă decât conștientă) de a proteja asumpțiile de bază ale culturii organizaționale românești. Studiile realizate relevă faptul că majoritatea managerilor români sunt produsul propriei experiențe manageriale. Cunoștințele lor par să fie dobândite mai ales prin cultivarea pe cont propriu a unor înclinații native, într-un anumit context
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
centrat pe această problematică. Criteriul rezultatelor - am monitorizat apariția următoarelor evenimente la nivel organizațional: absenteismul, creșterea productivității, reducerea fraudelor, optimizarea relațiilor cu clienții, creșterea profitului, optimizarea comunicării, optimizarea procesului decizional, diminuarea conflictelor, modificarea culturii organizaționale (la nivel de artefacte, valori, asumpții). Am realizat analiza pe niveluri a culturii organizaționale pretraining și posttraining, metodele utilizate fiind: ancheta pe bază de interviu, observația, convorbirea, analiza documentelor (nivelul artefactelor), discuții de grup (focus-group), chestionar pentru identificarea tipului de cultură (Handy, 1985). Evaluările realizate pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
curând cercetările interacționist dinamice au început să dea un contur clar definit problemei. Blocajul în acest demers a fost determinat de incapacitatea vechilor modele conceptuale de a demonstra la nivelul cercetării empirice atributul definitoriu cardinal al personalității - consistența comportamentală. O asumpție universal acceptată, atât la nivelul simțului comun, cât și de către teoreticieni și practicieni, a fost aceea că persoanele sunt caracterizabile printr-o serie de atribute care rămân relativ invariabile de-a lungul timpului și al contextelor sociale de viață traversate
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fost aceea că persoanele sunt caracterizabile printr-o serie de atribute care rămân relativ invariabile de-a lungul timpului și al contextelor sociale de viață traversate de acestea. Atunci când în mod cronic cercetarea empirică nu a reușit să confirme această asumpție fundamentală, știința personalității a intrat într-o adevărată criză de credibilitate (Bem, 1972), care ulterior a rămas înregistrată în literatura de specialitate sub numele de paradoxul consistenței. Ca atare, în loc să confirme intuiția adânc înrădăcinată în percepția comună asupra consistenței cross-situaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cu claritate prin apariția unor modelări teoretico-metodologice alternative (dispoziționalism, situaționism, interacționalism etc.) situate în interiorul abordării psihometrice a personalității. Totuși, principala cauză, așa cum aveau să arate cercetările care au reușit să aducă soluții de rezolvare a paradoxului, a fost inadecvarea modelelor, asumpțiilor și metodelor complementare de verificare empirică. 2. Consistența, atribut cardinal al personalității Ca urmare a sedimentărilor ocazionate de eforturile pozitiviste de cercetare empirică, în definirea personalității au început să apară citate tot mai frecvent elemente consensuale, precum: stabilitatea, persistența manifestării
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
P, S). Pentru a putea aplica formula în practică este necesar ca situația să aibă cel puțin o dimensiune măsurabilă care să poată fi relaționată funcțional cu trăsătura. Conceptualizarea se bazează pe tipul C de alocare a variabilității, deci pe asumpția păstrării poziției relative de la o situație la alta de către individ. 3. Personalitatea ca sistem cognitiv al persoanei Această conceptualizare nu asumă aspectul cauzal intern al unei dispoziții, ci mai degrabă pleacă de la ideea că trăsăturile sunt simple concepte lingvistice utilizate
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de timp între două măsurători succesive pentru a putea vorbi de stabilitate și consistență cross-temporală la nivelul personalității? Atunci când măsurarea personalității se face dintr-o perspectivă temporală scurtă (ca în situația test-retest), de regulă se operează (explicit sau implicit) cu asumpția că situația în care se realizează măsurarea rămâne constantă (cel puțin în termeni relativi) între două sau mai multe momente succesive, fapt care permite cercetătorului să determine stabilitatea unor comportamente-indicatori ai unor trăsături de personalitate. În măsura în care între momentul inițial și
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
se înregistrează diferențe semnificative la una și aceeași trăsătură, pentru una și aceeași persoană, se poate conchide că persoana investigată dispune de o anumită stabilitate a manifestării personalității. Când perspectiva temporală este extrem de întinsă (cazul studiilor bazate pe designuri longitudinale), asumpția invarianței situaționale rareori mai poate fi păstrată. Cu toate acestea, eventualele rezultate stabile, obținute în acest caz, vor constitui argumente extrem de robuste pentru demonstrarea stabilității personalității. Dacă anumite trăsături rămân stabile pe perioade de timp foarte lungi, chiar atunci când contextul
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
temporală Așa cum am arătat mai sus, se consideră că măsura în care un comportament (profil de personalitate), ca indicator măsurat al unei trăsături de personalitate, își păstrează invarianța de-a lungul timpului reprezintă o dovadă posibilă a consistenței personalității. Această asumpție a fost lansată și creditată ca explicație validă de modelul dispoziționalist, întrucât se pleca de la premisa că, dacă un comportament rămâne invariant în timp, atunci implicit trebuie recunoscut că variabilele endogene ale personalității au o forță determinativă mai mare decât
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
că au fost și cercetători nonconformiști, care au deviat de la această normă. Walter Mischel este un nume proeminent în acest sens. În 1968 el a publicat cartea Personality and assessment, în care, pentru prima oară în istoria psihologiei personalității, aceste asumpții implicite aveau să fie „detronate”, fiind mai degrabă transformate în simple ipoteze care trebuiau însă confirmate, atâta timp cât personalitatea mai aspira la dobândirea statutului de știință. În urma prezentării unor dovezi extensive și robuste la acea dată, Mischel avea să propună renunțarea
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
chiar dacă sunt luați în considerare, au o importanță explicativă secundară pentru problema consistenței. Multă vreme s-a presupus că personalitatea dispune de toate aceste forme de consistență. Cercetările efectuate în perioada anilor ’60-’70 au fost convergente în infirmarea acestei asumpții, excepție făcând tipul A de consistență, singurul care a putut fi validat în baza dovezilor empirice acumulate (Mischel, 1968; Vernon, 1964). Mai bine de două decade, disputele care au urmat au dat substanță paradoxului consistenței. Prezentarea succintă a celor patru
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
2. Rezumat. În acest capitol îmi propun să realizez o prezentare critică a familiei modelelor spațiale de competiție electorală, pentru ca mai apoi să testez empiric asumpțiile acestor modele în ceea ce privește opțiunile de vot ale românilor. Deși modelele spațiale au fost în principal dezvoltate pentru a explica și propune strategii prin care partidele aflate în competiție electorală să își maximizeze suportul electoral obținut în alegeri, asumpțiile acestora cu privire la
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
testez empiric asumpțiile acestor modele în ceea ce privește opțiunile de vot ale românilor. Deși modelele spațiale au fost în principal dezvoltate pentru a explica și propune strategii prin care partidele aflate în competiție electorală să își maximizeze suportul electoral obținut în alegeri, asumpțiile acestora cu privire la votanți pot fi utilizate și pentru a explica și prezice opțiunile electorale ale votanților. Prin urmare, prima parte a capitolului prezintă principalele asumpții cu privire la votanți și la modul în care aceștia își formează opțiunile electorale conform modelelor spațiale
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
prin care partidele aflate în competiție electorală să își maximizeze suportul electoral obținut în alegeri, asumpțiile acestora cu privire la votanți pot fi utilizate și pentru a explica și prezice opțiunile electorale ale votanților. Prin urmare, prima parte a capitolului prezintă principalele asumpții cu privire la votanți și la modul în care aceștia își formează opțiunile electorale conform modelelor spațiale clasice, precum și dezvoltările ulterioare cu privire la aceste asumpții. A doua parte a capitolului testează empiric predicțiile a două dintre modele, modelul downsian (Downs, 1957) și modelul
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
și pentru a explica și prezice opțiunile electorale ale votanților. Prin urmare, prima parte a capitolului prezintă principalele asumpții cu privire la votanți și la modul în care aceștia își formează opțiunile electorale conform modelelor spațiale clasice, precum și dezvoltările ulterioare cu privire la aceste asumpții. A doua parte a capitolului testează empiric predicțiile a două dintre modele, modelul downsian (Downs, 1957) și modelul direcțional RM (Rabinowitz și Macdonald, 1989), pentru a explica opțiunile de vot pentru Camera Deputaților din 2004 în România. Ipoteza de lucru
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
continuum ideologic pe care poate fi determinată atât poziția votanților, cât și cea a partidelor aflate în competiție, urmând ca în baza acestor poziții să se stabilească opțiunile de vot și strategiile maximizatoare ale suportului electoral. Având ca fundament aceste asumpții, în știința politică s-a dezvoltat familia de modele spațiale de competiție electorală, de la modelele clasice (Downs, 1957; Rabinowitz și Macdonald, 1989) până la cele mai recente formulări (Merril și Grofman, 1999; Adams, Merrill și Grofman, 2005). Deși scopul principal al
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
cele mai recente formulări (Merril și Grofman, 1999; Adams, Merrill și Grofman, 2005). Deși scopul principal al acestor modele este acela de a explica și de a propune strategii prin care partidele să își maximizeze suportul electoral obținut în alegeri, asumpțiile modelelor cu privire la electorat pot fi utilizate și pentru a explica și/sau prezice votul, întrucât orice teorie despre competiția electorală trebuie mai întâi să facă asumpții cu privire la modul în care alegătorii își formează opțiunile de vot. În prima parte a
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
a propune strategii prin care partidele să își maximizeze suportul electoral obținut în alegeri, asumpțiile modelelor cu privire la electorat pot fi utilizate și pentru a explica și/sau prezice votul, întrucât orice teorie despre competiția electorală trebuie mai întâi să facă asumpții cu privire la modul în care alegătorii își formează opțiunile de vot. În prima parte a capitolului prezint și discut pe scurt asumpțiile cu privire la votanți și comportamentul acestora din formulările clasice ale modelelor spațiale (Downs, 1957; Rabinowitz și Macdonald, 1989; Matthews, 1979
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
și pentru a explica și/sau prezice votul, întrucât orice teorie despre competiția electorală trebuie mai întâi să facă asumpții cu privire la modul în care alegătorii își formează opțiunile de vot. În prima parte a capitolului prezint și discut pe scurt asumpțiile cu privire la votanți și comportamentul acestora din formulările clasice ale modelelor spațiale (Downs, 1957; Rabinowitz și Macdonald, 1989; Matthews, 1979), precum și modificările suferite ulterior, ca urmare a relaxării unora dintre condițiile asumate, dar și a rezultatelor testării empirice. În a doua
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
adoptate. Dacă votanții suspectează că partidul nu își va respecta promisiunile, aceștia nu vor mai avea motive să-l voteze, deoarece nu pot fi siguri că acțiunile ulterioare ale partidului le vor maximiza utilitatea, dacă este ales. Mai mult, însăși asumpția de raționalitate a modelului conduce la opțiuni ideologice ale partidelor relativ imobile în timp, întrucât partidele nu se pot deplasa liber pe continuum fără a pierde caracteristica de integritate, fiind limitate de poziția celorlalți competitori, peste care nu pot sări
Competenţa politică în România by Andra‑Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]