176 matches
-
Pentru cei captivi acestei inadecvări conceptele au materialitate aplicată, deși este imposibil să certifici corectitudinea interpretării fenomenelor anterioare instituirii epistemice a conceptului. Aceasta pare să fie cel puțin o problemă nedeslușită a istoriei cunoașterii verificată după criterii de consistență logică. Atemporalitatea conceptelor chiar reprezintă o chestiune nebuloasă când acceptăm faptul că și conceptele au o viață, se nasc la un moment anume, au o perioadă de înflorire și apoi intră în eternitate, fie ca folosință, fie ca inutile, adică mor epistemic
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
nebuloasă când acceptăm faptul că și conceptele au o viață, se nasc la un moment anume, au o perioadă de înflorire și apoi intră în eternitate, fie ca folosință, fie ca inutile, adică mor epistemic. Temerea unora ca nu cumva atemporalitatea să fie un drept al conceptelor, indiferent în ce segment de timp apar, nu este de neglijat. Constituția lor metafizică, legată de eternitate, pare să le confere conceptelor dreptul de a se suprapune recursiv pe axa timpului. Dacă este așa
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
perioade marcate sau nu de evenimentereper (războiul, de pildă) - timp realsubiectiv: durată interioară, timp psihic (timpul magic al copilăriei, timp den sificat al clipei înveșnicite prin iubire/timp dilatat prin cunoaștere etc.) - timp ireal, imaginar: al aventurii imaginare, al visului; atemporalitatea eului creator, timp regăsit, al recuperării unității pierdute; indeterminarea timpului basmic; timpul fantastic etc. - timp simbolic: timp limitat (durată trecătoare: clipa, ceasul, ziua, anii; timp ciclic, rotitor; „fugit irre parabile tempus“, „râul heraclitean“ al timpului)/ilimitat (vecia, veacurile, prezentul etern
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
romanticii se raportează încă la o lume ideală. În fond, ei nu fac decât să înlocuiască presupozițiile raționaliste cu ipotezele onirice; idealurile generale, în funcție de care se modelaseră "sufletele frumoase" ale clasicilor, sunt înlocuite de idealurile individuale, care nu pot revendica atemporalitatea. Ca atare, romanticii nu mai acceptă din capul locului o lume a esențelor pe care s-o considere ca fiind dată obiectiv, independent de ei și de realitatea nemijlocită -, ci construiesc subiectiv, dinlăuntrul lor, o lume proprie, unde se refugiază
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
relevă în fond istoricul istorismului? Am văzut că istorismul înseamnă un refuz al universalului, sau așa cum spunea Vianu, istorismul nu mai caută "ceea ce este comun și universal în lucruri", ci "ceea ce este în ele unic și incomparabil"44. Coborîrea din atemporalitatea unei raționalități imuabile și universale a reprezentat de fapt descinderea în planul unei temporalități individuale, fluctuante în manifestări și variabile ca semnificații. Totalitatea "nu este altceva decât pluralitatea văzută ca unitate", definea Kant în Kritik der reinen Vernunft această categorie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
De altminteri, chiar comentatorul citat recunoaște reluând o formulare a lui Riedel (vezi II, 2Ba) că în cazul lui Dilthey asistăm la o "dedogmatizare a subiectului cunoașterii"79 și admite că trăirea este "o structură permanent schimbătoare, deci temporală, opusă atemporalității sensului husserlian, de Bewußtseinsinhalt experimentat în prezent"80. De asemenea, am văzut că tot V. Drăghici vorbește atât despre faptul că aceste "condiții <<reale>> ale conștiinței nu mai sunt situate într-un subiect transcendental al cunoașterii", ci într-un Lebenszusammenhang
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fără a se putea exprima. Deznădăjduit, se căznește să comunice cu lumea, "cu unghiile de la mâna stângă"; aceasta, după o anumită simbolistică, trimite la forțe demonice. Unele cuvinte din lexicul arghezian șochează: mucigai, regionalism arhaic, metaforele sugerează starea de claustrare, atemporalitatea stărilor de tristețe este semnificată de vocabularul religios (Luca, Marcu, Ioan). O poetică a antipoeticului așează lirica argheziană sub semnul categoriilor negative: urâtul, banalul, bizarul, oribilul, bufonescul etc. În celula închisorii, versurile sunt scrise "pe un părete de firidă goală
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
idei, un erou mitic și tragic, arhetip al artistului. Îndepărtându-se de modelul baladic, L. Blaga individualizează meșterii sub aspect social și moral. Meșterii au fost: cioban, pescar, călugăr, băieș în ocnă, iar evenimentele la care participă se desfășoară în atemporalitate. Manole încearcă de șapte ani să ridice o mănăstire, face calcule în camera sa de lucru, este zbuciumat sufletește și refuză ideea jertfei, după cum precizează Bogumil: "Dar tu nu vrei să faci jertfa și pe mine nu vrei să mă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se îmbină cu planul universal cosmic: "streșine", "case", "fântână", "luna", "nourii". Tensiunea emoțională este susținută de imagini vizuale și auditive, de epitete și metafore plasticizate care scot în evidență chipul iubitei și intensitatea trăirii erotice. În pastelul înserării, sugestia de atemporalitate este evidențiată de adjectivele "vechi" și "palat" și de substantivele "casele", "fluiere", "buciumul", "toaca", dar și "cumpăna fântânii", "clopotul". Ultimele două strofe relevă căderea în vis, imaginarea iubirii ca spectacol unic, dominat de întrebarea retorică: "Astfel de noapte bogată/ Cine
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
prin repetiție, cuvinte care provin din aceeași rădăcină: "La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,/ Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns..." Savantul își "poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri", deoarece începuturile genezei se situează în atemporalitate și formulează întrebări: "Fu prăpastie? genune. Fu noian întins de apă?" la care răspunde: un întuneric, eterna pace, "un punct... din chaos face mumă, iară el devine Tatăl", "stăpânul fără margini peste marginile Lumii". Pentru a materializa abstracțiunile, poetul folosește
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în afara noastră, au sens numai dacă există și în noi. Poetul ajunge în apropierea concretului, dar și în apropierea limitelor interioare, cele ale sinelui și ale devenirii, în Dreptul la timp. Fiind "jumătate lucru, jumătate timp", cuvântul permite prelungirea ființei în atemporalitate. Sentimentele și stările de spirit se fac vizibile; imaginea devine emblemă, iar sentimentele pot fi vizualizate prin "necuvinte", care au "o bază gnoseologică și antologică". "Lupta cu cinci elemente antiterestre" devine o luptă a celor cinci simțuri, în timp ce un lucru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
iar neantul nu este negarea lumii obiective, ci "depășirea propriilor limite ale reprezentării". Dacă pentru Kierkegaard neantul poate fi depășit prin umor, la Cioran valorile se clatină la cel mai dezinteresat examen, timpul sau este "un timp mort, asfixiant, o atemporalitate blestemata, o eternitate a diavolului, diferită de cea a lui Dumnezeu, pe care o putem numi la fel de bine și infern, locul acela unde suntem condamnați la eternitate"32. Parcă îl citim pe Schopenhauer, lectură preferată a lui Cioran: "Încă de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Chauvet trezesc, din partea specialiștilor în preistorie, dar și din partea artiștilor care le-au vizitat, o admirație totală, unanimă. Aflându-se printre primii vizitatori ai peșterii Lascaux, editorul de artă Albert Skira a fost frapat încă de la început de modernitatea, de atemporalitatea picturilor: "Aceste picturi preistorice, mărturii ale artei originilor, se dovedesc a fi bizar de apropiate de sensibilitatea modernă; când le privești, ai zice că timpul nu există". * * * Să ne oprim o clipă asupra acestei curiozități subliniate de Bataille: la Lascaux
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
prezintă drept realitate nici simbolul metafizic al "Dumnezeului-Creator". Aceste imagini au totuși o semnificație perfect determinabilă. Ele se bazează pe evidența că misterul existenței nu începe o dată cu nașterea individului și nu dispare o dată cu moartea acestuia. Misterul este atemporal, iar imaginea atemporalității este eternitatea, opusă vieții trecătoare. 3) SIMBOLUL "SUFLETULUI NEMURITOR" ȘI SIMBOLUL "MORȚII SUFLETULUI" Ceea ce este înaintea și după viața temporală nu constituie un neant absolut, ci unul relativ la capacitatea de înțelegere umană, ceea ce exprimă tocmai cuvîntul "mister", întreaga viață a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ori a extazului contemplativ cu o conștiință melancolică pregnantă. Lunga și delicioasa desfacere a mirării în Ether... provine tocmai din înțelegerea precarității de fond a lumii, pe care în acest caz numai discursul poetic o poate reangaja în lupta pentru atemporalitate. Aceasta e, de altfel, una între certitudinile transmise cu obstinație în discursul polifonic din Rezervația de îngeri (Editura Humanitas, București, 2013) admirabilă metaforă-simbol a poeziei înseși. Mizând, nu exclusiv însă, pe semnificațiile complexe ale figurii angelice (asociate când feminității, când
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
3.2.2. Tăcerea începuturilor, tăcerile sfârșitului / 142 3.2.3. Tăcere și interioritate sau tăcerea prezentului / 154 3.2.4. Pedularea între prezent și trecut / 162 3.2.5. Conștientizarea stării de liniște / 165 3.2.6. În liniștea atemporalității / 169 3.3. Rătăcirea, căutarea, singurătatea, durerea, poziționarea eului / 171 3.3.1. Vântul, suflul căutării / 171 3.3.2. Regasirea armoniei prin metamorfoza vegetală și concepția leopardiană despre natura / 184 3.3.3. Singurătatea, durerea, moartea / 188 3.4
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lor. Este suficient să observăm modalitatea singulară cu care sicilianul rescrie motive leopardiene precum cel al tăcerii, al pieței inundate de glasul copiilor, al vântului și, nu în ultimul rând, meditația lirica de tip leopardian. 3.2.6. În liniștea atemporalității Ambii poeți utilizează atât motivele sonore cât și pe ale liniștii pentru a marca îndepărtarea de realitatea prezentului și deplasările spre trecut. Mișcările intelectului în direcția aprofundării unei experiențe cognitive, ce implică depășirea granițelor perceptibilului, stau sub semnul liniștii și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aerului. / Dacă mă trezești, te-ascult, / și fiecare pauză e cer în care mă pierd, / seninătatea arborilor în limpezimea nopții (Plajă răcoroasă, trad. PS).332 Mișcarea valurilor reda ciclicitatea ritmurilor naturale ancestrale. Eliberându-se din strânsoarea lor poetul pășește în atemporalitate și trăiește o experiență senina, singulară. Accede astfel către o dimensiune unică, plăsmuita de imaginație: o zonă de liniște ce se desfășoară în fața ochilor minții că o transcendere dorită (fiecare pauză e cer în care mă pierd) a lumii fenomenale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de a dobândi o viziune totalizatoare asupra timpului și spațiului. Naufragiul leopardian, rod al anulării unor contrarii (momente opuse de pe axa curgerii clipelor, contrastul dintre sunet și tăcere) constituie o experiență al carei punct culminant este odihnirea ființei în portul atemporalității. Starea de armonie este rodul abandonului și e posibil că autorul ermetic să fi preluat această idee și să o fi redat, în cheie personală, în pierderea de sine din Port răcoros: și fiecare pauză e cer în care mă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cele din urmă în această zonă atemporala, într-un loc și timp nu anterioare vremurilor, ci paralele cu ele: Caut / nu un loc al copilăriei. Mitul și aventură biografica fuzionează prin contopirea legendelor locului cu trăirile personale ale poetului. Căutarea atemporalității coincide parțial cu încercarea de a (re)găsi o epocă fericită a copilăriei, iar această dinamică, se preciza și într-un capitol anterior, apropie optică autorului ermetic de cea a lui Leopardi; acesta din urmă îi dăruiește emulului sau dorința
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
o semnificație absolută, universală a momentului prezent" (Scientific American: 2002, pp. 20-21). Epanalepsa intertextului nu este altceva decât desenul spiralei care ne aduce din timp în timp în același punct, proiectându-ne în dimensiunea sacră a existenței, efect psihologic de atemporalitate despre care s-a vorbit, referitor la creația poetică. Trecutul și prezentul nu mai reprezintă semne ale trecerii timpului, ci axe ale săgeții temporale. În termenii fizicii, ele rămân indicii asimetriei timpului, nu martori ai trecerii lui. Timpul intertextualității este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și jubilator, de precizia aproape clinică a observației psihologice, a sentințelor istorice, a decorticării mizeriei umane. E adevărat și că această inactualitate tematică (cu cîteva excepții) a operei lui Cioran îl salvează de modă, de o contextualizare facilă și efemeră. Atemporalitatea cultivată cu artă îl definește și ea, cu atît mai mult cu cît este canalizată printr-o limbă venită de altundeva decît din sîngele lui, o limbă care nu doar îl structurează și îl constrînge, ci îi și oferă un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
O anumită melancolie răzbate din aceste tablouri, melancolie ce se erijează într-un liant al compoziției. Rapetti consideră acestă melancolie ca fondatoare pentru viziunea artistică a lui Puvis de Chavannes, în acord cu pesimismul veacului. Plasarea subiectului său într-o atemporalitate care reunește statuarul și simbolicul generează o armonie stranie, în acord cu insolitarea melancolică. Avem aici un tardiv reflex romantic, vizibil mai degrabă în pictura unui Caspar David Friedrich decât a lui Delacroix și congenerilor francezi, dacă excludem componenta mistică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fond sacru. Din acest motiv consider că structurarea identității sale în percepția publică este oarecum încetinită de faptul că, deși trebuie să răspundă noului, schimbătorului, vremelnicului, ca instituție divino-umană Biserica trebuie să rămână în vechile orânduieli, în statornicia sa, în atemporalitatea sa. Faptul că Biserica răspunde nevoilor spirituale ale credincioșilor prin mijloacele de care se folosește o întreagă societate, fără ca aceste mijloace să corupă segmentul sacramental, ține de abilitatea unui Patriarh de a ști unde începe imaginea publică a instituție și
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
p. 257) Povestitorul este astfel cel care, în ultimă instanță, îmbină realul cu fabulosul în cele mai surprinzătoare moduri. Poveștile stau sub semnul acestei permanente oscilări care ilustrează de fapt nevoia omului de a se situa între realitate și idealitate. Atemporalitatea basmelor, sugerată prin formula inițială „Era odată” care urmărește doar aparent tiparul folcloric, reflectă încercarea autorului de a permanentiza întâmplările, de a le da un caracter de generalitate cu dominantă umoristică. Mesajul basmelor lui Creangă este, în cele din urmă
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]