308 matches
-
în modul unui ca și cum, ci produce conexiuni și tensiuni, deschideri conjuncturale spre toate zările: "Nu am lopeți nici cârmă". Vedeniile navigatorului halucinat introduc finalmente în lumi născânde, în Cercul vrăjit, primordial; ca la alți romantici, sublimitățile lui se concretizează în auroral și celest. Variațiuni pe tema poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare, 1977): "Poezie, memoria pietrei"; "Poezie, hohotul marelui Logos"; "Săgeată străpungând eonul, imensă piatră, Diamantul"... Apăsătorul Veac de fier (la Blaga, cenușia
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fondul abisal, dinspre înaintași: "Pădure, sora mea, la tine vin (...) / Sunt vinovat c-am risipit în vânt, / Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină". Ursul, ciutele, râsul, păsările, jigăniile codrului, indicatori ai elementarității arhaice, participă la impresia globală de auroral; orice rupere a pactului cu pădurea suscită mâhnire. Ruralul, naturistul Labiș, în esență un emotiv, "privind în amintire" spre "Carpații veșnici", ascultând depărtări unde "buciumă vise", își adună ficțiunile în reluate discursuri impresive; rămase întocmai ca la începuturi, izvoare, dihănii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
estivală face să întinerească frunza, iarba și "verdele ochilor" poetei. Lacul, Râul, Muntele, Un sat din Ardeal, câte un Colind, câte o întâlnire cu îngeri cheamă la purificare. În câteva cuvinte, fondul liric al Carolinei Ilica are rădăcini în poezia aurorală a vechilor arcadieni; prezidează în viziunile sale consonanțe de profunzime cu Terra mater de unde robustețea surâzătoare și bucuria de a exista. O SPECIE PERENĂ. Mai mult de șapte secole de sonet! Câte alte specii poetice cu formă fixă mai persistă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ipostază, lucrurile se scaldă în fantezie, în legendă și mit, în cea de a doua figurația limpede, sobră, directă, lăsând jelirea în urmă, punctează traumatisme, crize, stări de impas, realități perturbatoare frizând absurdul. Pe scurt, Grigore Vieru nu e nici auroral, adamic, nici vesperal, ci un poet al amiezii, un solar fără nimic criptic ori încifrat; opera sa, în totul, se vrea un portret al vocilor din juru-i în dialog cu vocea-i interioară. Că în mitologia sa din primii ani
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la un loc, propunând modele pentru Omul-Om, mai tare ca moartea. Legendele restaurează programat un trecut exemplar: "Acele țări care nu mai au legende / vor fi condamnate să moară de frig..." Întoarcere, pe de altă parte, la cuvinte simple, aurorale, la termeni vorbind de pâine și sare, de plai, de casă, cuvinte amintind de masa tăcerii (invocată de Brâncuși) ori de lumea lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. O dată pătruns de toate acestea, de modele și de apriorisme de tot felul, rostirea poetului, progresiv
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
când criticul se întreabă liminar „cum citim poezia veche, ce ne spune ea astăzi?”, e limpede că accentele nu cad pe reconstituirea arheologică, ci pe găsirea unor punți de comunicare cu sensibilitatea estetică de azi. Smulse din uitare, fragmentele lirice „aurorale” pot îndeplini o funcție catalitică asupra lectorului/producătorului de poezie nouă. În direcția refacerii unui credit estetic se orientează citirea din unghi modern a creației Văcăreștilor, a lui Costache Conachi, Anton Pann, Vasile Cârlova, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
accesibilă. Pe măsură ce coborâm spre "numele derivate" sporesc, dimpotrivă, convenția, arbitrarul, nemotivarea"53. Discursul platonician tinde spre o limbă "alcătuită numai din "nume primitive", așadar numai din nume "date de zei", "numele derivate" fiind rezultatul unei "devieri", care a răsturnat "sensul auroral al cuvintelor", mutând accentul de pe adevărat pe eufonic 54. Cuvintele derivate, însă, au încărcătură pragmatică, arată spre realitate, spre natura lucrurilor, sunt indici sau semne indiciale (Ch. Peirce)55 sunt, în termenii de azi, identificabili pe cale ostensibilă ("dacă noi nu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
se poate spune că nimic nou nu se întâmplă în lume, căci totul nu este decât repetare a acelorași arhetipuri primordiale; această repetare, actualizând momentul mitic în care a fost revelat gestul arhetipal, menține fără încetare lumea în aceeași clipă aurorală a începuturilor"90). Eliade este un hermeneut al miturilor care descoperă "în adevăratul înțeles al cuvântului "arhaic": arhè-uri, principii, adevăruri primordiale, structuri originare (...) Mentalitatea arhaică (sensul acestui cuvânt fiind cel etimologic: ceea ce ține de un arhè al lucrurilor, adică de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lumii comune. Folosind termenii lui Sorin Alexandrescu aplicați povestirii La umbra unui crin, Cucoaneș, aflat în postura preaplinului semiotic, percepe semnificatul sacru, dar nu îl poate numi. Sacrul nu poate fi tradus în limbaj profan. Limbajul lui Cucoaneș este limbajul auroral, de aceea comunicarea cu umanul s-a încheiat; sunetele pe care povestitorul le aude au un "caracter onomatopeic"201: "transcriu de altfel cu totul aproximativ sunetele pe care le auzeam" așa cum cu aproximație poate fi redat în semne alfabetice "ciocănitul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Friedrich Spiegel. Din admirație, fără să-i poată semăna, și moștenitorul lui Anquetil Duperron, acest cavaler al erudiției, al științei pure și dezinteresate, cum îl numea 3. Ca și prietenul său Georges Dumézil, moștenitor al romantismului german, al acelei epoci aurorale când Orientul se întrevede ca origine primordială a legendelor europene și sursă a inspirațiilor înalte, când gestul lui Anquetil transformă Parisul în centru al studiilor asiatice europene, către care gravitează și frații Schlegel, Friedrich 4 și August Wilhelm, și Frantz
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
530-533. De asemenea, Wilhelm Pauck și Marion Pauck, Paul Tillich: His Life and Thought, New York, 1976, vol. I. 3. Pentru Wikander, lucrarea lui Friedrich Schlegel, Über die Sprache und Weisheit der Indier (Heidelberg, 1808), are relevanță nu doar pentru vârsta aurorală a studiilor de orientalistică și indo-europenistică din marile provincii europene ale acestor studii (Anglia, Germania, Franța), ci și, în particular, pentru configurarea lor în Suedia, unde admirația romanticilor suedezi față de Schlegel a dus până la imortalizarea sa în unul dintre poemele
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
mult, nici mai puțin decât sensul local al legii universale a gravitației, impunându-i o necesară deviație în raport cu sine. Nadirul nu exista decât definit de rotirea turbionară a cuplului sub efectul emetic al eroticii; astfel fu avortată o neliniște feministă aurorală. Trebuie adăugat că, mult înainte de Ptolemeu, centrul în jurul căruia el a susținut că totul ar gravita era mult mai circumstanțial; pe mica, dar amețitor de rotitoarea planetă a lui Dedal și Pasife, ipoteza ptolemeică a centralismului universal se confunda firesc
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
regândi. Tranșantă pentru problema postmodernității ar fi evidențierea unui model ontologic sau a unei variante a unui astfel de model, care să-i garanteze dacă nu autonomia, măcar diferența. Tematizarea existenței (a "ceea ce există", a lui îo on) din epoca aurorală a filosofiei până în pragul celei moderne, a impus modelul platonician al transcendenței. Lumea sensibilă unde trăim noi este dublată de o lume inteligibilă, a Ideilor, situată spațial deasupra primeia. în ordinea realității - în sensul lui Eliade, pentru care realul este
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
pe îndrăgostiții cu suflet nobil și inimă bună. Oricum, chiar dacă valoarea estetică stricto sensu a dramei De peste prag poate fi pusă la îndoială, piesa interesează, retrospectiv privind lucrurile, și prin "subiect", și prin opțiunile tehnice, deoarece marchează un moment important (auroral chiar) în geneza literaturii criticului. Să-i acordăm, așadar, atenția cuvenită, nu înainte de a sublinia că scrierile de imaginație constituie, în ansamblul operei lovinesciene, singurul spațiu al confesiunii intime, în care "umbra" scriitorului își face simțită prezența (în ciuda așteptărilor, Memoriile
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
vechi, nepovestite nimănui", "uitate", ce îi reveneau pe buze "nesilite, ca și cum și-ar fi așteptat de mult rândul". Rezultă că apariția femeii declanșează un proces anamnetic complex, resuscitând niște elemente psihice latente și o sumă de amănunte referitoare la momentul auroral al primei iubiri. Confesiunea bărbatului se vădește a fi până la urmă o declarație în toată regula și prefigurează profilul îndrăgostitului care nu iubește decât într-un singur mod și numai un anume gen de femeie. Fără să fie tulburat de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
lichidată, un astfel de termen își pierde valoarea și trebuie suspendat, pus între ghilimele. Nietzsche se gândește aici la propria operă de demolare care prin Știința voioasă, a ajuns la un prim rezultat: se află la început, în faza gândirii aurorale, chiar dacă nu încă în plină amiază. Dar după abolirea lumii suprasensibile, ca ipoteză superfluă, mai rămân deschise încă două probleme: ce se întâmplă cu locul în care se afla lumea ideală și care, după abolirea acesteia, rămâne gol? Și care
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
dură, naturală, profundă, veritabilă. Fragii, din aceeași sintagmă, au și norocul unei potriviri fonetice pe alte vocabule precum fraged și fragil, care-i contaminează cu Înțelesuri ale delicateții, prospețimii, gingășiei și confirmă astfel, dublînd În mod miraculos, grațioasa lor ființă aurorală. Realcătuită astfel, Îmbogățită cu semnificații pe care le sugerează doar, dulceața de fragi propune din capul locului o opoziție ireconciliabilă Între artificiu și naturalețe, Între Încercarea infructuoasă de a păstra nealterată o frăgezime efemeră și mireasma inconfundabilă dar pieritoare a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
dură, naturală, profundă, veritabilă. Fragii, din aceeași sintagmă, au și norocul unei potriviri fonetice pe alte vocabule precum fraged și fragil, care-i contaminează cu Înțelesuri ale delicateții, prospețimii, gingășiei și confirmă astfel, dublînd În mod miraculos, grațioasa lor ființă aurorală. Realcătuită astfel, Îmbogățită cu semnificații pe care le sugerează doar, dulceața de fragi propune din capul locului o opoziție ireconciliabilă Între artificiu și naturalețe, Între Încercarea infructuoasă de a păstra nealterată o frăgezime efemeră și mireasma inconfundabilă dar pieritoare a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fărâmițată la nesfârșit, stând la un loc în trupul zeului zeilor.“ Când, dimpotrivă, se sălășluiește „în legătura“ cu multiplul, privirea se întoarce de la Unul și naște, în încercarea de a-l regăsi între cele multe, judecata și scara „valorilor“, dezvoltând auroral „principiul ierarhiei“: „De îndată ce marele Dao e părăsit / apar omenia și dreapta judecată; / când istețimea și ascuțimea de minte se ivesc / apare și marea fățărnicie; / când cele șase legături nu mai sunt în armonie / apar pietatea filială și dragostea părinților; / când
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
pot fi în armonie decât prin armonia întregului. Nu există armonie a părții decât în cadrul unui întreg armonios. Ierarhia se caracterizează, așadar, prin multi plicitate și completitudine în virtutea Unului. Principiul completitudinii se regăsește la nivelul tradițiilor religioase fie în viziunile aurorale ale unui timp originar, fie în viziunile apocaliptice ori, după caz, mesianice, fie în viziunile mistice, prin restaurarea aici și acum a ordinii. Transfigurarea întregii lumi se înscrie astfel în împlinirea dezideratului integralității, respectiv al restaurării prin refacerea legăturii cu
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
câteodată în tușe caricaturale, de cealaltă parte a baricadei, ilegaliștii, „tovarășii” angajați în misiuni de sabotare a mașinăriei de război nemțești, „partizanii” sunt, firește, eroii pozitivi, proiectați cu ingenuitate în prototipul comunistului („Hristos era tot un comunist”), investit cu har auroral. Primenindu-și registrul, prozatorul abordează genul științifico-fantastic în Insula cu amintiri de acasă (1978), închipuind o călătorie în Cosmos, spre Planeta Roșie. Astronauții sunt trei tineri cu firi romantice, stângaci disimulate, care, între flash-urile suvenirurilor nostalgice și fantasmele visării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286832_a_288161]
-
editează volumul de proză Idoli cu mască (1982). Versurile lui S., incluse în Oglinzi de vis și în Mări de fum (1938), trec de la note suprarealiste spre clasicism, având ca teme predilecte viața în uzină, acceptată cu resemnare, nostalgia vremii aurorale, desprinderea de copilărie și de locurile natale, atmosfera melancolică a peisajului citadin etc. De asemenea, în nuvele și povestiri acțiunea e plasată, cu implicații constante în psihologia eroilor, în medii muncitorești sau intelectuale. Din romanul Feroviarii, needitat în volum, au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289834_a_291163]
-
sonoritate deosebită prin repetarea vocalelor e și i, o structură sintactică simplă, cu propoziții eliptice, termeni regionali, arhaici (subsoară, corcoduși). Morgenstimmung Această poezie cu influențe romantice, eminesciene, are ca temă dragostea și un titlu cu sonorități germane care semnifică dispoziția aurorală. Într-o după-amiază, pe neașteptate, "au sărit zăvoarele" și Cântecul, muzica sferelor mișcate de iubire, a intrat în eul liric. Poetul s-a retras în sine pentru contemplare ("un suflet-mănăstire"), erosul tulburător este imaginat ca o "lavandă sonoră", iar cântecul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
În ger și defilarea aerului ca drapelele regimentului... De aici Încolo, tot ce intră În spațiul foarte mobil al asociațiilor imagistice are În vedere sugestia, În ultimă instanță unitară, a euforiei comunicării cu o lume a obiectelor frustă, ca și aurorală, În același timp vitală și spiritualizată. În registrul senzorial, carnalul și vegetalul Își dau mîna pentru a contura profilul aburos al obiectului, haloul lui liric: oglinzi brune oglinzi roșcate ca fața hangiței oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise În munți
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lutului ars": Ilustre ziduri, mări transfigurate! Și voi, rănite ziduri pe un scut Crepuscul din lut ars, crescut Spre mîini ce-n cer și-aici vor fi curate. O! CÎmpuri fericite. Munți ce-ascut Noi zări... Combustia purificatoare, percepția nouă, aurorală a lumii transfigurate pot trimite la același reper. Geometrizarea formelor naturale notate În vers (vezi debutul sonetului al doilea: "Compasu-acestei ape, prin frunze, prin secundă") reamintește, desigur, și propriile exerciții "constructiviste" din anii 1924-1925, dar nu interzice nici apropierea de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]