1,607 matches
-
Stefan Cazimir Înclinația ludică a lui Ștefan Cazimir reprezintă, am zice, o revanșă sui generis. Copilăria lui, fără a fi fost tristă, a fost timidă și solitară. I s-ar fi potrivit bine autoportretul lui Jean-Paul Sartre: "un băiet prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea". A suferit, în anii de școală, de complexul obișnuit al premianților: teama de a nu se situa sub nivelul așteptărilor, de a nu fi clasat, grozăvie, pe
Între colonie și coniac by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12138_a_13463]
-
răspunderea pe care o are ca lider al "generației războiului". El face, în deplină libertate, o critică a poeziei, pentru că aceasta este în esență poezia lui, o critică a poeziei: "Acum pictez un tablou mare:/ vreau să-mi fac un autoportret./ Aici o să desenez inima - o gămălie de chibrit,/ aici, creierul - un aparat sacru și concret.// Undeva vor fi neapărat nasul și gura,/ n-are nici un sens să omit ochii - două semne de întrebare,/ aici în colț o să-mi pictez gândurile
Geo Dumitrescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12444_a_13769]
-
ce-i drept, interpretat ca o divagație, mult dincolo de episodul lovinescian, marcat totuși de pecetea lui. Comportamentul lui Stancu, cu prelungirile lui peste hotarul strict al "Sburătorului", până în pragul încă nu deplin conștientizat al erei comuniste, se constituie într-un autoportret, pe care am socotit că merită să-l evoc pentru pitorescul lui psihologic. în ce privește atitudinea lui Horia Liman, aceasta m-a blocat - credeam eu - definitiv, creându-mi un complex psihic de care eram convins că nu avea să mă părăsească
Nașul meu literar, Virgil Iernuca by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/12629_a_13954]
-
nu puteau lipsi reprezentanții oamenilor muncii), încît pateticele lui pînze aveau pe panou („panoul lui”) locul lor, preexistent. Fără să mai fi trecut prin draconicul filtru. Venea Boușcă, se făcea liniște își panota singur și pleca. Incredibil! Într-un an, autoportretul lui de doi metri făcea coadă. Sfidător la maximum, hipnotic prin crîncenă privire, capul, cu bască rembrandtiană, era în teatrală juxtapunere cu mîna princiară, în prelungirea căreia garoafa cădea aprinsă pe inimă. Fascinant! Zilele trecute, revăzînd, ritualic, secția contemporană a
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]
-
maximum, hipnotic prin crîncenă privire, capul, cu bască rembrandtiană, era în teatrală juxtapunere cu mîna princiară, în prelungirea căreia garoafa cădea aprinsă pe inimă. Fascinant! Zilele trecute, revăzînd, ritualic, secția contemporană a Muzeului ieșean de artă, mă opresc... nostalgic în dreptul autoportretului. Formidabil: ceea ce nu observasem acum jumătate de secol, observ acum: garoafa din dreptul inimii ritosului hidalgo e, văd bine, o Românie cu petala Basarabiei mai aprină decît celelalte. Întîrziată stupoare! Cum trecuse pînza de inchiziție? Cum se sustrăsese Boușcă pușcăriei
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]
-
petala Basarabiei mai aprină decît celelalte. Întîrziată stupoare! Cum trecuse pînza de inchiziție? Cum se sustrăsese Boușcă pușcăriei? Într-un an, cînd eu însumi mă retrăsesem, în necesară recluziune, la Socola, îl văd, o secundă, în curtea stabilimentului pe autorul autoportretului. În lejerul halat-uniformă... Tot acolo, altă dată, într-o toamnă mai umană, la braț cu minunatul pictor Craiu și culegînd amîndoi, pe alee, păstăi de salcîm căzute, decorative substitute ale curmalelor la care nici visînd nu puteam gîndi. Repere, ele
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]
-
Vai de păsările fără o aripă, vai de păsările fără o aripă, vai de ele, ceruri, căci au început să semene cu noi, oamenii! Taina Călătorul neobosit cunoaște taina pe dinafară: în cer nu se urcă, în cer se coboară. Autoportret cu două aripi legate de umeri Sunt o pasăre ce zboară în cerul din luciul apei fără să se scufunde. Norul sau îndelungata constatare de moment Acest munte mă înconjoară ca un arc îndoit în slobozirea săgeții. Peisaj adânc static
POEZIE by Veronica Gavrilă () [Corola-journal/Imaginative/13816_a_15141]
-
Daniel Tei Daniel Tei: - Permiteți-mi să vă stîrnesc cu cîteva întrebări, maestre Victor Eftimiu, întrebări în jurul cărora o să vă rog să brodați un autoportret, un medalion... Opera vă e așternută pe mai bine de jumătate de veac. Ați servit, deopotrivă, poezia, teatrul, proza, eseul, publicistica. Mărturiseați undeva, cîndva - nu fără o ușoară undă de regret - că v-ați prea risipit în toate genurile literare
Interviu inedit cu Victor Eftimiu - septembrie 1970 by Daniel Tei () [Corola-journal/Imaginative/14065_a_15390]
-
detaliu interesant în lumina revelației de mai tîrziu (un tîrziu textual, într-o ipotetică primă lectură lineară) a naturii sale androgine - ca posibila contraparte a unei femei care copiază un faimos portret de Mignard făcîndu-și, fără să-și dea seama, autoportretul. Scena e memorabil descrisă într-o singură frază - și semnificația ei nu poate fi recunoscută decît la (re)lectură: "Cu doi ani înainte văzusem în sala franțuzească a muzeului o cuconiță care copia după Mignard pe Maria Mancini și avea
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
acelei metempsihoze în care credea neabătut craiul Pașadia? - în așa măsură încît pînza dreptunghiulară a lui Mignard părea o oglindă în care se privea și se vedea, costumată ca-n secolul al XVII-lea, pentru a-și face un anacronic autoportret. Prin analogie, și ținînd seama de opoziția structurală masculin/feminin care informează nu numai paragraful din care am citat (pp. 36-37), ci întreaga nuvelă, am putea spune că și tînărul narator-personaj (Mateiu avea 22 de ani în 1907) își face
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
analogie, și ținînd seama de opoziția structurală masculin/feminin care informează nu numai paragraful din care am citat (pp. 36-37), ci întreaga nuvelă, am putea spune că și tînărul narator-personaj (Mateiu avea 22 de ani în 1907) își face un autoportret la fel de anacronic văzîndu-se ca-n oglindă într-un soi de portret generic de lord tînăr și "zvăpăiat" din picturile lui Van Dyck (1599-1641) și ale succesorului acestuia la curtea lui Carol al II-lea al Angliei, sir Peter Lely (1618-1680
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
ca-n oglindă într-un soi de portret generic de lord tînăr și "zvăpăiat" din picturile lui Van Dyck (1599-1641) și ale succesorului acestuia la curtea lui Carol al II-lea al Angliei, sir Peter Lely (1618-1680) alias Pieter Van-der-Faës. Autoportretul fantasmatic al naratorului, adică Aubrey de Vere, coborînd din tabloul englez din secolul al XVII-lea, spre deosebire de originalul francez al portretului Mariei Mancini, ne poate îndemna să concepem contrastul masculin/feminin în Remember și ca un contrast între Anglia și
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
al XVII-lea. Într-o paralelă între Remember și Craii de Curtea-Veche, ar trebui observat că trecutul ideal în nuvelă e secolul al XVII-le, în timp ce în roman e "suta a optsprezecea". Cînd spun că Aubrey de Vere e un autoportret (elegant anacronic) și poate o mască, sau doar o proiecție a figurii naratorului, trebuie să mă grăbesc să insist că am în vedere dimensiunea fantasmatică a reveriei, și anume a reveriei lucide, controlate prin estetismul cel mai riguros și autocritic
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
cauze sau a se arăta atras de tentații comparatiste. în absența problematizării, a unui foarte important nivel de (auto)reflexivitate, cartea dobîndește un pronunțat caracter anecdotic, uneori chiar la limita frivolității. într-un fel, Neagu Djuvara suferă în această carte "autoportret" de o deformație profesională a istoricului care prezintă faptele cu o rigoare aproape științifică lăsînd cititorului libertatea de a le interpreta așa cum crede de cuviință. Pe de altă parte, la nivelul anilor francezi, Neagu Djuvara descrie în detaliu activitățile pe
Un om norocos? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Imaginative/14803_a_16128]
-
câte unei mări, am dormit, am cântat și am petrecut cu prietenii, am făcut dragoste, am iubit, am plâns, am citit, dar cel mai adesea am stat de vorbă cu mine însumi. Am avut naivitatea să cred, cum spune în “Autoportret” același Paler, că “la mare nu există decât prezent”. E adevărat, urmele trecerii noastre nu rămân multă vreme pe nisip și nu se văd decât pentru câteva clipe în apă, dar astăzi mi se pare că abia această ștergere face
Frica cea mare by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82456_a_83781]
-
pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutîndu-i; nepăsător ca un bătrîn stoic și iritabil ca o fată frumoasă. Ciudată amestecătură! - fericită pentru artist, nenorocită pentru om!". De nu va fi fiind acesta mai degrabă un autoportret, nu-i nici o îndoială că, în cazul particular care-l tulbură, Caragiale identifică ceva din legea de nepătruns a vieții. O sumă de paradoxuri - chiar și cu interstițiile retorice de care nu se poarte elibera - și consecința unei ,voințe oarbe
I.L. Caragiale, un hedonist în labirint by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/11121_a_12446]
-
a închis când-va./ Și inima mea.../ va dansa peste tot acest univers/ pentru că va ști/că din pulberea ce va fi/ îți va putea zâmbi ca unui străin“ (Atât de mult). Cheia de lectură a prezentei cărți poate fi autoportretul tragic din poezia „Tăcerea ghimpilor (Il silenzio delle spine). Poeta se identifică între cer și pământ în „lacrima oarbă“, în „golul prăpastiei”, din care se întrupează sub zodia luminii astrale (stea, rază, soare), echivalentul imaginific al propriului spirit, sau al
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
învățat aceasta, citindu-l mai întâi pe Eminescu, și parcurgând mai apoi marea literatură în care nu este poet care să nu se lase în legănarea dulce-amară a sentimentelor pur exprimate. Silvana Andrada Tcacenco își deschide larg irișii astfel, în „Autoportret”: „Copacii poartă lacrimi pe frunzele ce mor,/ Pe mine mă atinge-n suflet, mă atinge-n dor,/ Trecerea frumuseții, trecerea iubirii lor...// Păsările poartă-n aripi dorința lor de zbor,/ Pe mine mă atinge-n suflet, mă atinge-n dor
DANIEL MARIAN DESPRE SILVANA ANDRADA TCACENCO de BAKI YMERI în ediţia nr. 2289 din 07 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380679_a_382008]
-
-i mai văd prea sus, prea plini de „atunci”, prea adevărați pentru ceea ce acum este doar o urmă a ființei mele: semiotică bizară a ceea ce n-am fost. Sunt mai captivă în uitarea ta decât în semnele propriului meu trup. Autoportret Dup-o lungă absență de-o clipă în care toată lumea a avut timp să-și strângă de gât visele și să-și frângă-o aripă, mă întorc la voi cu privirile însângerate, cu lacrimile zdrențuite și parfumate. Mi-am ascuns
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
niciodată". Violetul, ne atrage atenția dl Vartic, e culoarea cristică din timpul Patimilor și, concomitent, semnifică misterul nevăzut al reîncarnării. Așadar "paiața", "arlechinul", "Cadrilatul Coroviev" rămâne un depozitar al secretului nedecriptat. Cât privește maestrul, acesta e, până la un punct, un autoportret al lui Bulgakov însuși, ceea ce autorul ține a scoate în relief printr-un șir de date edificatoare. Tichia unsuroasă pe care o poartă pe cap are brodată litera M, cu care scriitorul obișnuia să se semneze scurt. în momentul întâlnirii
Bulgakov, magie, absurd by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10254_a_11579]
-
cînd a coborît printre noi. Dl Iorgulescu nu-mi dă impresia unui intelectual, ci a unui muncitor la partitură, cu un vechi antrenament la limba de lemn. Gradul său de competență lexicală nu depășește decît accidental acest nivel. Într-un autoportret postat pe site-ul Ministerului Culturii, dl Iorgulescu folosește căznit, stilul înalt, într-un fel de parodie involuntară care te înveselește cînd autorul vrea să fie grav și te face să ridici din umeri cînd încearcă să fie spiritual. Din
Colaboraționiștii după Iorgulescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10320_a_11645]
-
pe site-ul Ministerului Culturii, dl Iorgulescu folosește căznit, stilul înalt, într-un fel de parodie involuntară care te înveselește cînd autorul vrea să fie grav și te face să ridici din umeri cînd încearcă să fie spiritual. Din acest autoportret se vede că dl Iorgulescu are ceva cu intelectualii despre care scrie așa: Teoretic, intelectualii, trăiesc cel mai intens indispoziția ontologică. Și nu într-un chip bravat, ci într-un (sic !) nedisimulat, uneori încrâncenat. "Spleen"-ul lor e în mod
Colaboraționiștii după Iorgulescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10320_a_11645]
-
materia se volatilizezază și imaginea trăiește exclusiv într-o lume de vis, Daniela Chirion investighează, artistic și moral în același timp, posibilitatea reinvestirii lumii reale cu transparențele și cu puritatea spațiului imaginar. Proiectîndu-se pe sine, întrucît multe dintre uleiuri sunt autoportrete, dar și chipul uman, în general, în ipostaze cvasificționale, extrăgîndu-se dintr-un contingent ostil spre a-și proteja în absolut ființa interioară atît de fragilă în fața amenințărilor mundane, pictorița experimentează de fapt posibilitatea reinstaurării în pictură a misterului imaginii și
Chipuri, măști, efigii, reverii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10317_a_11642]
-
decorativ - un joc de suprafețe spectaculoase și de existențe umile - al lumii însăși. Deși artista folosește cu voluptate imaginea figurativă, atît în tridimensional, cît și în desen, deși se joacă insistent cu ideea de portret, de fapt cu aceea de autoportret, și multe dintre lucrările sale ar putea fi asociate, ca intenție și ca finalitate, sculpturii, la o privire mai atentă nu se poate descoperi nimic care să trădeze vreo încercare de a ieși din propriul său univers. Seria de capete
Chipuri, măști, efigii, reverii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10317_a_11642]
-
descifrat și teoretizat. Și atunci? Principala cheie pentru a dezlega misterul o putem găsi dacă privim încă o dată mîna doamnei. E prea mare, e în prim-plan și are o poziție cam ciudată. Seamămă cu mîna lui Parmigianino, din celebrul autoportret pe care, patruzeci de ani mai tîrziu, avea să-l picteze într-o oglindă convexă, absorbantă. Nu cumva frumoasa doamnă, care are cap cam mic și o mînă cam mare e, de fapt, propria-i imagine într-o oglindă care
Inorogul și licorna by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/10318_a_11643]