236 matches
-
ne facem noi, cei mici, Dimineața la servici? Ce ne-om face noi, cu toții, Când ne vor cădea chiloții? pornește Dănuț un ritm nou, mai horit. Și se ridică sprinten în picioare, urmat și de vivacele Buletin, prinzând să se bâțâie amândoi, energici, într-o mixtură învârtită de samba, twist și cha-cha-cha, combinată și cu atingerea alternantă a dosurilor! Luați de val și de tăria holercii, Apostatul, Boss și cu Fratele bat și ei din palme, fără jenă, în tactul dezlănțuit
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
acel an ciudat În care nimeni nu mai credea că... O privesc, nu e o fotografie, se mișcă, are viață, pare că vrea să spună ceva. Probabil că asta fac toate fotografiile. Cu cît Îmbătrînesc mai mult, cu atît se bîțÎie mai tare, le strigă ceva celor care se privesc nedumeriți În ele, Încercînd să-și regăsească amintirile - mai slab și fără riduri, fără păr alb... nu se poate, poza asta parcă e făcută ieri. Da, ieri, adică acum aproape 25
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fabulă. Răul și urîtul erau dominante În epocă, dar asta nu Înseamnă că totul era rău și urît. Sub rău și urît exista viață, cu multe alte nuanțe, cea mai bună dovadă e această poză, care tremură fin, respiră, se bîțÎie. Și totuși, rămîne Întrebarea: ce visați voi atunci? Din ce? Cum? CÎți dintre voi ar fi putut să anticipeze că tehnologii care În acea clipă păreau de domeniul science-fiction-ului se vor vulgariza curînd, ba chiar foarte curînd? CÎți dintre voi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu voia să stea aprins, cîntînd cîntece de pahar, sub urechea enormă și vigilentă a Partidului-Stat. Poza, da. E singura pe care o mai am din acel an. O folosesc ca pretext... E clar că eu o fac să se bîțÎie, pentru că Între timp am Învățat alte șmecherii, găsindu-mi poteca. Hațeg o-u-ou, you’re in the army, now - spune melodia Bun, ai la tine o valiză de lemn, În care se găsesc cîteva lucruri personale - așa li se spune, cu toate că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
face raportul pe platou, dar pînă atunci se produce o serie lungă de evenimente. La 6.00 se dă deșteptarea; după o igienizare sumară, la grămadă, ieșim la gimnastica de Înviorare, În pantaloni și maiou, și 20 de minute ne bîțÎim, mimînd adormiți entuziasmul - Îți poți da seama de gravitatea situației după cum ni se Învîrt căpățînile tunse pe gîturile moi ca niște funii. Paturile se fac Într-un anumit fel, ține mult de geometrie felul În care se pliază păturile, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu te superi că-ți zic, dar cum dracu’ să mai crești, ai douăzeci și... cîți de ani?... Tu vorbești serios? Așa ți-au zis? S-a Împăcat cu ideea că e În armată, stă pe scaunul pivotant și Își bîțÎie picioarele care nu ajung la podea, Învîrte manivela unui telefon, mai face niște legături, fumează și mă Întreabă tot felul de prostii. Așa că Îl Întreb și eu. E băiat de la țară, e dintr-o familie numeroasă, n-a reușit să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fi fost unul erotic (sub influența poveștilor vecinului), pentru că dimineața mă trezesc cu o inundație vîscoasă și neverosimilă În AZP. După rutina Înviorării, ni se indică să ne deplasăm pe platoul din fața comandamentului și să ne aliniem. Box și Gărăgău, bîțÎindu-se aduși de spate, cu mîinile Înfipte În buzunare În această mulțime de străini, făcînd bancuri pe seama vreunui răcan prăpădit, Îmi par chipuri familiare și aproape că Îmi vine să le caut prezența. Apare un sergent, un tip solid cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e că Box nu mai e În bateria noastră, iar ceilalți veterani par chiar de treabă. Singurul apucat care pare dispus să ne facă viața grea e Portocală, căruia nu trebuie să-i dai multe motive să Înceapă să se bîțÎie. Orele de instrucție sînt un fel de apocalipsă, zbiară ordine de sub mustața firavă, mijind ochii și mutîndu-și boneta de pe o sprînceană pe alta, o cochetărie rurală Îngrozitor de enervantă. Caporalul Portocală pare un pic atins și de niște fiori lirici. Ne-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să nu fie conectat la momentul istoric, să nu simtă nevoia de informație, s-ar putea ca gestul lui să nu vină decît din dragoste de folclor, pentru că fața i se luminează la auzul invaziei muzicale și Îl văd cum bîțÎie din picioare după ce se vîră iar sub adăpostul păturii aspre. În următoarele ore, citesc În lumina tare care vine prin ferestre - ca o ironie, e o carte de amintiri din primul război mondial, bătălia de la Turtucaia și perioada de prizonierat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
conferință În grădinile luxemburgheze că e bine: aici radio Vocea Craiovei, se pare că, În cele din urmă, am Învins. Și că o să fie și mai bine. — Rică, Rică, Rică, Îl strigă colegii de sus, se văd multe capete rotunde, bîțÎindu-se la fereastră și el le face un semn imperial cu mîna. — Liniște! SÎnt patru sau cinci pavilioane cu un etaj, aceleași construcții cazone sovietice, din anii ’50, și printre ele șerpuiesc alei, peste care cad coroanele bogate ale castanilor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
era viu. — Daaa, zice el, fără să clipească. Păi atunci Petcu să-ți rămîne numele, Îi zice Rică și Îi pocnește o palmă peste frunte, ceea ce face ca zîmbetul nou-botezatului să-i atingă urechile, În timp ce picioarele Încep să i se bîțÎie sub pătură. Vin părinți, pleacă părinți. Vin prieteni, pleacă prieteni. Petrecem zilele În grădină, Îndopîndu-ne cu bunătățile pe care ni le aduc și purtînd lungi discuții politice. Votăm, duminică, pe 20 mai. Nimeni nu vorbește despre altceva. Toată lumea, pe unde
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la rîndul lor, și dispare pe sub coroanele castanilor spre celălalt pavilion. Petcu e declarat eroul zilei. Seara Îl găsește fericit, așezat În pat, ochii i se Învîrt ca două mărgele negre, aproape independent unul față de celălalt, iar picioarele i se bîțÎie sub pătură - ba chiar i-am făcut un coif dintr-un ziar, În loc de coroană. Ne imaginăm că, la ora asta, cam la fel trebuie să arate și Ion Iliescu, fără Îndoială celălalt erou al zilei - cel puțin așa reiese din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de îndată ce Emma începu să cânte, se și simți foarte fericit. — Bine, bine, dar nu ești obligat să stai atât de țeapăn. Ți-am mai spus în repetate rânduri, ești un cântăreț, nu un soldat. E drept că unii cântăreți de bâțâie prea mult, dar ție ți-e teamă să-ți schimbi expresia feței și să-ți miști mâinile. Nu mai fi atât de demn, un prea rigid simț al demnității poate dăuna unui artist, e un aspect al egoismului, dăruiește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu în halatul său de care în ruptul capului nu iaș fi putut despărți până atunci imaginea. Era într-o vară, pe un culoar al universității, la un examen de admitere. Din ușă președintele striga candidații care așteptau încordați; le bâțâiau picioarele iar buzele li se desfăceau în zâmbete albe, stranii. Având capul ca o tobă, unul dintre ei se auzi strigat. Cu ochii stacojii și fața roșie, își duse mâinile în lungul șalelor, luă o poziție de drepți, se strâmbă
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
ramelor de sârmă, jumătatea de cupolă moale, binevoitoare, a feței și barba cenușie revărsată - o combinație între Charles Darwin și Moș Crăciun - și-l salutau de parcă ar fi fost un bunic inofensiv. Bărbatul dărâmat se apropie, netezindu-și vesta slinoasă, bâțâindu-se și trăncănind. Weber era prea intrigat de ticurile lui faciale ca să-i întoarcă spatele. Dădu drumul unui șuvoi confuz de cuvinte. Hei, salutare. Ce mișto că ne-am întâlnit iar. Mai ții minte mica noastră călătorie în vest - numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
spital, în șort gri și tricou roșu-închis, era personificarea verii. Karin îi admira brațele și picioarele dezgolite, întrebându-se iar ce vârstă putea să aibă femeia aceea. Barbara îl transforma pe Mark într-o rățușcă de jucărie care bea apă, bâțâindu-se întruna, dispus să joace cum îi cerea ea. Și tot ceea ce îi cerea părea o joacă. Îl ducea la băcănie și-l punea să-și facă singur cumpărăturile. Era o soluție care nici măcar nu-i trecuse prin cap lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ar fi vrut cineva să falsifice probele, a avut la dispoziție aproape jumătate de an. N-a mai rămas nici o probă. De ce-ar fi așteptat până acum? Pentru că până acum n-am vrut eu să văd. Începu să se bâțâie tot mai rapid, iar ea se întinse și-i opri mâna. N-a mai rămas nimic de văzut. Totul s-a șters sau a fost acoperit. El se ridică, surescitat. Deci ești de acord cu mine până la urmă? Cineva modifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
kaput. Era momentul să încasăm asigurările de viață. Cum dracu’ ai făcut asta? Ai virat înainte ca eu să apuc măcar să văd chestia aia. Rupp tremură. Duane și Mark încearcă să nu se uite, dar iată-l. Domnul Soldat înnăscut, bâțâindu-se ca un tip cu Parkinson care merge pe catalige în timpul unui cutremur. Cerbul a încercat să ne omoare, zice el. Imitându-se pe el cum era înainte. Dar ei văd acum, îl văd pe el. Vă spun eu, psihopatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai tremure. —Basta. Gata cu flagelarea. Hai să dansăm. El se făcu mic, lipindu-se de peretele separeului, uluit. Eu nu dansez. Ce tot spui acolo? Orice om viu dansează. Râse de expresia lui îngrozită. — Te duci acolo și te bâțâi. De parc-ai prinde muște. Era prea sleit să protesteze. Ea îl târî până în mijlocul ringului de dans, un remorcher care tracta un cargobot rănit. Se împletici în urma ei, așteptând instrucțiuni, dar acestea se lăsau așteptate. Să danseze într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
convingere. Mai departe, un urmaș al indienilor Ponca executa o variație a unui dans tribal, în timp ce partenera lui plana efectiv în zbor. Peste tot, genunchii loveau în față, iar umerii se legănau. Femeia avusese dreptate: tot ceea ce era viu se bâțâia sub clar de lună. Ea râse de el. —Arăți de milioane! Arăta ca un prost. Un pui de pasăre neîndemânatic, trâmbițând sosirea toamnei. Dar trupul îi pulsa în ritmul lucrurilor. Muzica se opri, lăsându-i singuri cu stinghereala lor. Weber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca toată lumea. Dar la unele întrebări n-are încotro și râde în gura mare. Adevărat sau fals: Cred că întâlnirea cu oameni din medii diferite mă poate ajuta să evoluez ca persoană. Păi, asta depinde. „Oamenii“ înseamnă un arab care bâțâie o armă și încearcă să-mi doboare avionul? Uneori mă înfurie situațiile repetitive sau monotone. Cum ar fi, de pildă, să răspund la întrebările astea? Îl întreabă pe doctorul de la recrutare dacă într-adevăr ne pregătim să-l radem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu se mai termina. Stătea într-o margine a galeriei, de unde vedea limpede capetele aplecate ale congregației, corul, preotul în turnul octogonal al amvonului și directorul la baza lui. Preotul era un om cu fața grasă al cărui cap se bîțîia și încuvința la fiecare frază, în timp ce ochii lui transpuși și închiși îi dădeau un aer pustiu și orb, ca un balon purtat de un curent de aer. Brusc, Thaw se simți urmărit. Printre șirurile de capete plecate din galeria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în stomac. Erau pretutindeni, în fiecare clădire, și aruncau mobile și cadavre pe fereastră. Le era teamă de spațiile deschise, pe care le traversau în goană. în unghiul format între zid și trotuar, Thaw se ghemui între doi care își bîțîiau antenele deasupra lui fără pic de curiozitate. Pentru că nu aveau ochi, îl credeau unul de-al lor, de vreme ce stătea ghemuit și se mișca la fel ca ei. Se trezi dîrdîind de frig și zăcu o săptămînă. CAPITOLUL 24. Marjory Laidlaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care o traversau era adîncită, ca o cicatrice. — Gay! exclamă el cu un imens regret, pentru că deși era bolnavă cînd o văzuse ultima oară, fusese o persoană tînără și atrăgătoare. îi privi fața uscățivă și bătrînă, capul care i se bîțîia, și ceva din expresia ei demonstra că și ea are același sentiment față de el. își trase mănușa la loc și-și strecură mîna pe sub brațul lui spunînd potolită: — Haide, bătrînelule. Putem face altceva decît să stăm aici și să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
reținută, politicoasă, zâmbea cum știu să zâmbească oameni deprinși în general cu societatea. Grigore Popa, încotoșmănat, arunca priviri piezișe în jurul lui. Purta un palton lung, îmblănit. Gulerul de lutru prinsese nuanțe roșietice pe la margini. Lângă el, Doru Matei tremura. Se bâțâia de pe un picior pe altul uitîndu-se mereu la ceas. ― Lipsește Valerica Scurtu, observă locotenentul. ― Poate n-a reușit să scape de la slujbă. Oricum, mai are timp să sosească. Privea atât de fix grupul, încît simți gemi care-i înțepa ochii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]