758 matches
-
În baruri, sub poduri de cale ferată sau sub strălucirea cețoasă, aproape imperceptibilă a lămpilor cu gaz. Se Îndreptă spre o acuarelă cu două doamne care stăteau față-n față. În fundal, un bărbat cu baston și ochelari de soare bâjbâia Într-un Întuneric etern. Femeile păreau la fel de dezorientate, deși hainele mulate care le scoteau În evidență șoldurile, gulerele pufoase de blană și cizmele lucioase cu mii de capse minuscule de-a lungul fluierului piciorului, până sus la rotulă, erau semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
intrând În casa scărilor, luminile nu s-au aprins. Trecuse un Stadtbahn, urmat de un curent lin de dreptunghiuri, luminos și strâmb, deplasându-se În direcția opusă, de-a lungul peretelui. Imediat ce Întunericul se așternu din nou, am Început să bâjbâim pe hol. Apoi Dora, care știa unde Încep scările, Îmi șopti jucăuș: — Anton nu mă prinde! Și, dându-mi drumul la mână, adăugă cu o voce surpinzător de delicată, aproape cristalină: De fiecare dată când te ating, trebuie să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
greu. Probabil că Dora purta de două ori mai multă Îmbrăcăminte decât mine și Își găsea drumul pe scări chiar și În beznă. Din fericire, jocul se dovedi a fi mult prea interesant pentru o competiție. Așa că am preferat să bâjbâim În Întuneric, avansând, apoi retrăgându-ne. De fiecare dată când ne atingeam, ne sărutam, apoi unul sau una din noi se elibera, ajutându-l pe celălalt să se dezbrace de ceva - pe care el sau ea o primea În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care nu m-am gândit, ceva peste care am trecut cu vederea mă tachina și mă tortura. Întins pe Întuneric În patul lui Anton, mă frustra din ce În ce mai mult că eram așa de Încet la minte. Mă simțeam de parcă aș fi bâjbâit căutând o umbră care, În modul evident dar evaziv, caracteristic fenomenelor neclare, se potrivea cu mine - chiar cu eul meu adevărat! Dacă aș fi putut vedea clar măcar pentru o clipă! Mi se părea că disting ceva În Întuneric, hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
multă atenție asupra problemei. M-am strecurat Înăuntru și am tras ușa după mine. Aerul era Închis și mirosea a vechi, a dulce, de parcă ar fi Început să se descompună. Cu toate acestea, mă simțeam cumva liniștit. Atâta timp, am bâjbâit În Întunercul Încărcat de fantezii și activități compromițătoare. Răutatea, plăcerea și tainele părea să-și fi schimbat locurile de bunăvoie. Și totuși, interpretând și răs-interpretând evenimentele și explicațiile referitoare la săptămâna trecută, mi se arătă o soluție pe care până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
deplasă, huruind Încet, pe linia de manevră. Zăpada șoptea la ferestre. Era conștient de tresele lungi de pe haina lui și de gaura din mănușa doctorului Czinner. — Ar fi cu totul neregulamentar, Îi dădea Înainte maiorul Petkovici În timp ce cu o mână bâjbâia absent pe sub masă ca să-și găsească câinele, pe care-l trase de urechi. — Am luat notă de protestul dumneavoastră, spuse colonelul Hartep și apoi i se adresă doctorului Czinner. — Știți la fel de bine ca și mine, spuse el cu blândețe, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lumină se strecură pe sub ușa potrivită prost În balamale, se auziră voci și mașina se apropie, torcând din motor, pe strada din față. Pașii se depărtară, se deschise o ușă și prin pereții subțiri ai șopronului Coral auzi pe cineva bâjbâind printre saci În Încăperea vecină. Un câine amușina. Văzu câmpurile plate și monotone de lângă Nottingham, Într-o duminică, micul grup de mineri cu care fusese cândva la vânătoare de șobolani, apoi un câine pe nume Spot. Câinele intra și ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
altă cale. Și pentru că nu e vorba nici de mătreață și nici de păduchi, chestii de care aș reuși până la urmă să scap prin metode știute, nu-mi vine altceva în minte decât să încep să cotrobăi cu scrisul, să bâjbâi niște povești, să iau la scărmănat secrete, în speranța că, odată și odată, mâncărimea asta nesuferită se va lăsa dibuită și, după o demascare publică, va binevoi să dispară. E de datoria mea (habar n-am de ce e de datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de respirație vie, tăcută și amenințătoare), până ce lucrurile din jur încetează să mai fie lucruri, își pierd siguranța, tihna și sensul și devin vulnerabile, gata să dispară pentru totdeauna. Ca să le redescoperi, pentru că fără ele nu se poate, trebuie să bâjbâi, să orbecăi, să mergi cu băgare de seamă, să ai grijă să nu stârnești Bau-Bai sau alte spirite care-și au culcușul acolo în ceață (nu atât înfricoșătoare, cât necunoscute și, tocmai de-asta, cu mult mai înfricoșătoare), să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
blocului?), țin minte că abia mă mai distingeam prin aburul acela irespirabil, încremenisem pe un fotoliu roșu, îmi vedeam de undeva de la înălțimea tavanului doar creștetul capului, respiram, eram dintr-odată doi: unul sus, plutind, celălalt jos, pierdut, înspăimântat, copleșit, bâjbâind prin ceață, neînțelegând o groază de lucruri (încruntarea lui tata, explozia de înjurături, pumnii), un fel de carcasă inutilă, abandonată pe un fotoliu roșu; sus era mult mai bine, puteam să întorc capul când vroiam, să privesc doar ceea ce aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
regrupări care sunt toate, absolut toate, acre ca lămâia sau ca zarzărele. Din acea clipă, înverșunarea și curajul încep să scârțâie, spiritul beligerant se înmoaie, punțile de legătură cu inamicul se întind tot mai des și mai trainic, iar lucrurile bâjbâie în zona armistițiilor și a bunăvoinței. Deodată, ghivecele cu flori ale Matildei nu mai sunt legate cu sfoară de clanța ușii (ca să zboare de pe suportul de fier forjat și să se facă țăndări), motocicleta lui Șchiopu Bărbosu nu mai are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
temeinic, cu nasul și picioarele, Înainte de a mă muta la următoarea, cînd am dat peste ceva atît de neașteptat că am căzut efectiv pe spate și am pornit de-a berbeleacul. După mai mult de o săptămînă de nopți petrecute bîjbîind Într-un Întuneric precum tușul, În fața mea au apărut brusc raze de lumină ce se strecurau prin podea, dinspre prăvălia de dedesubt. Cu multă vreme În urmă, cineva - nu un șobolan - tăiase o gaură mare și rotundă În tavanul prăvăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
peste umărul lui Norman. CÎteodată, cînd Își punea cana de cafea Într-un anume loc, Îmi vedeam reflexia În apa Întunecată - o priveliște nu tocmai plăcută la ora micului dejun. Și Norman era, la fel ca mine, un cititor Împătimit. BÎjbîia cu mîna pe birou după cană, ca un orb, o găsea, o apuca și o ducea la gură, fără ca măcar să-și ridice ochii de pe ziar. Aroma cafelei se Înălța spre tavan și rămînea agățată de el. Îndrăgeam acel miros, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
care transformă o luminoasă amiază de vară într-o seară plumburie de iarnă într-o singură secunde. Așezându-se în scaunul pasagerului, își potrivi comod spatele în tapiseria spătarului, ca pentru a-și scoate la vedere rănile. Mă privi cum bâjbâi după cheia din contact, pe buze cu un surâs vag care mă lua peste picior pentru toată râvna de care dădusem dovadă căutându-l, dar care exprima și acceptarea propriului eșec și autoritatea mea asupra lui. Când am pornit motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în Bahlui sau mai bine pe gheață, să nu cadă lumea să-și rupă, Doamne ferește, noada. *** Pășesc peste arătarea costelivă întinsă de-a curmezișul, bănuiesc că e un câine, deși după scheunat nu prea poți să-ți dai seama, și bâjbâi de-a lungul culoarului, pe lângă ușile peticite cu bucăți de placaj. „Tuuu româncăă, euu țigaaan, tuuu cuminteee, eu golaaan... părinții teiii nuuu măăă vooor, da’ io teee iubeeesc de mooor... aoleuuu”, mă întâmpină jeluirea șlagărului zonei. Te doboară mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ceva din care Popianu a înțeles că "a plecat, a plecat pe furiș, ca un hoț, dar tot degeaba, îl am uite aici" și a vrut să arate unde îl are, adică în buzunar, dar nu l-a nimerit, a bîjbîit cu degetele, apoi a renunțat și s-a întins pe burtă, pufnind pe nas. După nici o săptămînă Leonard Bîlbîie a plecat și el, tot pe furiș, asemenea lui Șerban Pangratty, fără să-și ia rămas bun. Sigur că Radul Popianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Știa că la capăt se afla ceva care nu poate fi nici bănuit, nici aproximat, ceva despre care nu se poate afla nimic, nici măcar el, tartorul tartorilor, nu era în stare să iscodească, pentru că în întuneric nu poți decît să bîjbîi, așa cum deja și Serviciul începuse să facă. Toate rapoartele lui Bîlbîie nu erau decît niște bîjbîieli, s-ar fi putut prea bine să nimerească peste adevăr, dar tot atît de bine să treacă pe lîngă el. Se părea că domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În afară de rugăciunea pe care‑o Îngâna Întruna În sinea sa, abia mișcându‑și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s‑ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încât toți s‑ar fi prăvălit În adâncurile neguroase pe deasupra cărora bâjbâiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scânteieri vâscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i‑ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
alții, clipind orbi, dar încrezători, în vreme ce vocea doamnei Clark ne conduce prin ușa de oțel. Momentul acela video: adevărul despre adevăr. — Simțul mirosului e foarte important, spune Mama Natură. Purtându-și cutia de carton, cu clopoțeii ei de aramă sunând, bâjbâind în întuneric, spune: O să râdeți, dar în aromaterapie te avertizează să nu aprinzi niciodată o lumânare de santal în apropierea esenței de mirt... Sub acoperire Un poem despre Mama Natură — Am încercat să mă călugăresc, spune Mama Natură, căutând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unui camion de salubrizare. Mirosul de vomă de câine și carne veche. O pastă mestecată, înghițită, amestecată în stomac. Mirosul de cartofi vechi topindu-se într-o băltoacă neagră sub chiuvetă. Ținându-ne respirația, încercând să nu inspirăm, ieșim pe bâjbâite din camere și o luăm prin bezna holului, prin întuneric, înspre locul de unde se aud strigătele. Aici, noaptea și ziua sunt sub semnul întrebării. Până acum fuseserăm de acord să avem încredere în domnul Whittier. Fără el e incert dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim aici, singuri, părăsiți în întuneric cu toate becurile arse. Într-o lume fără un soare, supraviețuitori înfrigurați și bâjbâind în beznă. Cu tapetul încăperilor devenind alunecos din cauza mucegaiului. Nimeni nu vrea asta. Pe măsură ce piersicile coapte lăsate pe copac putrezesc și se sting, îți construiești din nou scara de mobile. Te cațări iar acolo sus. Îți vâri capul în coroana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pereți. Luana păși cu emoție înăuntru. Se gândi să închidă ușa, altfel Dan își va da seama că e acolo. Când o trase după ea, ghemul de lumină muri și inima îi îngheță. Își adună puterile și respiră din nou. Bâjbâi în întuneric scara putredă, puse piciorul pe prima treaptă și se opri. Inima îi bătea să-i spargă pieptul. Ar fi făcut bucuroasă cale întoarsă, dar asta însemna recunoașterea înfrângerii. Continuă urcușul spunându-și, mereu, în gând: Nu e nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care erau expuși făcea, de cele mai multe ori, ca afinitatea cu cei de la catedră să nu fie din cea mai reușită. Într-una din zile, diriginta intră în clasă grăbită și ceru Luanei o foaie de hârtie. Luată pe nepregătite, fata bâjbâi în caiet. Se trezi deodată plesnită peste față. Ce ești așa mocăită? Învață să te miști mai repede. Nu era o femeie rea, dimpotrivă. Fetele se simțeau bine în prezența ei pentru că le povestea tot felul de istorioare, dar gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
doamnei Noia. Izbi pe biroul Luanei registrele de sub braț. Tânărul tresări, se răzgândi, nu-i mai trebui nimic și fugi ca din pușcă. Nuța deschise un dosar, împrăștie foile peste tastatura referentei, fără să țină cont că ea lucra și bâjbâia butoanele pe sub colile aruncate. Luana crezu că turbează de furie. I se făcu negru în fața ochilor și fu cât pe ce să sară de pe scaun și să-i arunce cu dosarele în cap. Cordel, desfășurată pe masa de lucru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și cum să mai crezi în vorbe frumoase, să-ți mai faci iluzii erotice. Bătea soarele, o usturau ochii, o făceau să filtreze cu greu imaginea. Tot nu se dusese la policlinică să consulte un oculist. Ajunse acasă aproape orbită, bâjbâi după cheie, se obișnui greu cu lumina din cameră, mobila, scaunele, biblioteca erau întunecate iar contururile lor păreau formate dintr-o pulbere strălucitoare într-o continuă mișcare. Îi era foame și nu avea nimic în frigider dar nimeni n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]