664 matches
-
în Franța, și arhitect-șef al orașului București), asupra căruia arhitectul vienez A. Hefft, chemat în 1846 de către noua comisie, își dă acordul. Conform unei mărturii a lui Pantazi Ghica, pe locul viitorului Teatru Național se afla, pe la 1830, "„o băltoacă mare, verde-neagră, în care orăcăiau broaștele, pe când rațele se bălăceau în șanțurile largi de-a lungul Podului...”" („Podul Mogoșoaiei”, devenit Calea Victoriei după Războiul de Independență) Spre sfârșitul anului 1847, comisia se modifică din nou iar din mai 1848 încep lucrările
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București () [Corola-website/Science/302653_a_303982]
-
centrală electrică sătească din Banat). Ca să scrieu câte ceva despre Sărcia, trebuie neapărat să fac o mică incursiune în timp. Pe aceste pământuri, omul a pășit în epoca diluvială, în urmă cu 10.000 de ani când, prin acele păduri și băltoace au circulat mamuții. Feliks Milleker spune în „Cronicile comunelor dunărene” că, cu ocazia săpării Canalului Morăvița, în apropiere de Mărghita, între anii 1878-1901 s-a aflat rămășițele unui schelet de mamut care acum se păstrează la Muzeul din Vârșeț. Pe
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
biserici și înființa episcopii. Împărăteasa Maria Terezia dă să se sape Marele Canal Terezian (acum DTD). Tot în această perioadă se îndreaptă și albia râului Timiș, apele fiind îndreptate prin el spre Panciova și Dunăre. Prin desecarea lacurilor și a băltoacelor, obține pământ arabil pe care îl împarte populației de diferite naționalități ca să-i lege de pământ și agricultură. Așa formează Granița militară care s-a întins dealungul Dunării. Oamenii colonizați au devenit și soldați având datoria să lupte împotriva năvălirilor
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
rezervat destinul, să trăiesc o catastrofă care va trece prin văpăi umanitatea!... Cei care ne vom întoarce de acolo avem să fim alți oameni...”" Plecat voluntar pe front, va muri împușcat și va fi găsit căzut cu fața într-o băltoacă, transformat în hrană pentru lipitori. Studentul la filozofie Stelian Minea perorează astfel pe tema războiului: "„A sunat mobilizarea, las tot: cărți, examene, dragostea, liniștea mea, risc tot ce am, și viața, adică tot ce am mai scump, dar nu pentru
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
Ștefan cel Mare, luptă rămasă în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt. Locul bătăliei se află pe teritoriul satului Băcăoani din sudul orașului Vaslui, în valea râului Bârlad. Ca urmare a topirii zăpezilor, întreaga luncă a Bârladului era plină de băltoace, transformând locul bătăliei într-o mocirlă. În plus, în acea zi a fost o ceață densă, care a micșorat mult vizibilitatea pe câmpul de luptă. Terenul și vremea au constituit avantaje pentru Ștefan cel Mare care i-a învins pe
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt () [Corola-website/Science/323967_a_325296]
-
pe calea aerului, prin purici și șobolani, dar și prin relații sexuale cu prostituate, căpătând boli venerice. Aprovizionarea cu apa era o problemă permanentă, căci era contaminată, băgată în aceleași recipiente unde se punea motorină. Mulți soldați se adăpau din băltoace. S-a ajuns și la forme rare de canibalism pe durata foametei sau din lipsă proviziilor alimentare când soldații erau înconjurați de inamici. S-au creat mituri, ca mitul regimentelor fantomă, grupuri de soldați care trăiau între liniile frontului în
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece otomanii
Bătălia de la Vaslui () [Corola-website/Science/303399_a_304728]
-
În România se întâlnește pretutindeni în regiunile de câmpie; în Transilvania apare insular în regiunile de șes ale podișului, limita superioară de altitudine fiind 400 m. Trăiește tot timpul, cu excepția perioadei de iernare, în apă, fiind găsită în lacuri, bălți, băltoace din regiunea de șes sau chiar pe podișuri, adesea iese pe uscat pe malul apelor. Iernează pe uscat, în gropi, galerii de rozătoare, pe sub pietre, din septembrie - începutul lui octombrie până în mijlocul lui martie. Are o lungimea de 5 cm
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
Peisajele naturale impresionează prin simplitatea desenului, paleta coloristică și stilizare, amintind de stampele japoneze. Sunetele contribuie și ele la crearea atmosferei proprii fiecărui loc. În păduri ciripesc păsărelele, în lanul de grâu țipuresc greierii, pe munte șuieră vântul, iar prin băltoace orăcăie broaștele. Jack este un erou modest și politicos, naiv și curat la suflet, viteaz, ingenios și disciplinat în luptă, loial și milostiv cu semenii. El este capabil să îndure mari suferințe fizice și să-și neglijeze propriul țel pentru
Samurai Jack () [Corola-website/Science/319205_a_320534]
-
din legume și fructe. Am văzut cum ploaia măcelărea căpșunile și cireșele, din care săreau stropi de un roșu închis, ce se scurgeau de pe masă și se reuneau pe caldarâm în mici pârâiașe. Câțiva câini au fost păcăliți de culoarea băltoacelor, pentru că s au repezit, cu limbile scoase, să lingă asfaltul, crezând că e sânge. S-a păcălit, ajutându-l din plin chiar eu și un domn distins, îmbrăcat elegant, cu piese asortându-se - cravata cu ciorapii, pantofii cu pălăria, costumul
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
scoale, dar luptătorul clanului Tokugawa nu avea intenția să-l lase. O spadă fulgeră pe deasupra capului lui Tamba, lovindu-i coiful de fier. Spada se sfărâmă în bucăți. Tamba se ridică, în timp ce apa din jurul picioarelor lui se preschimba într-o băltoacă roșie de sânge. Trei oameni îl înconjurară, străpungându-l și ciopârțindu-l în bucăți. — Inamicul! strigară servitorii din jurul lui Nobunaga. Și o luară la fugă de la comandament spre malul râului, cu lăncile pregătite. Takenaka Kuysaku, fratele mai mic al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
după ce eu nu voi mai fi. Când termină de vorbit, pieptul lui Hanbei se nărui ca un lemn putred. În mâinile sale slabe nu mai rămăsese nici un dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum din belșug îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-l ajute pe bietul nostru stăpân. Astfel se încurajau între ei vasalii fideli care mai rămăseseră. Deși regiunea era deluroasă, nu conținea pante foarte abrupte. Se vedea luna dar, din cauza ploii, pământul de sub copaci era noroios, iar drumul, plin de băltoace. În plus, Mitsuhide și servitorii săi erau epuizați. Ajunseseră deja aproape de Yamashima și, de-ar fi putut numai să ajungă la Otsu, aveau să fie în siguranță. Și continuau să se îmbărbăteze astfel, dar pentru oamenii frânți de oboseală distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înțeles. — Dacă totul reușește conform planului, am să te înaintez la rangul de samurai. — Vă mulțumesc, stăpâne. Sanzo era un om curajos și neînfricat, dar vederea uriașei sume de bani îl neliniștea mai mult decât l-ar fi tulburat o băltoacă de sânge. Se prosternă din nou, apăsându-și aproape exagerat de tare capul pe pământ. Când îl ridică, văzu un bătrân, care arăta ca un samurai de țară, și doi tineri voinici, încărcând baloții cu bani pe șaua unui cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu-i gurge", zise Calistrat care văzând că nimeni nu vrea să-i toarne în pahar pusese mâna pe-o sticlă și își turnă singur, aparent sigur pe mișcările lui, dar vărsă paharul și vinul roșu se întinse ca o băltoacă pe fața albă de masă. "Și, de ce-ai dat tu, mă Calistrat, cu pâine în mine? râdea Vintilă. Fiindcă te-am ținut o vară întreagă cu pâine, pe care nu mi-ai plătit-o nici acuma, când ai luat
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
momentul în care aceeași nație a aflat, oripilată, de atacurile animalice din avion ale unor suporteri rapidiști asupra unuia dinamovist n-au trecut decât vreo două ore. Exact timpul suficient pentru a metamorfoza invocatul sublim într-o respingătoare și puturoasă băltoacă de vulgaritate, brutalitate și primitivism. Pentru că, spre deosebire de străbunul său, care se deplasa per pedes, mitocanul de azi circulă cu avionul, scena care ne-a făcut de râsul Europei s-a petrecut în aer. Protagoniștii ei nici măcar nu sunt conștienți că
Prăbușirea ca triumf by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11064_a_12389]
-
sânge de la insecte sau de la vertebrate, atacînd și omul, producându-i o înțepătură dureroasă; altele ("Dasyhelea") se hrănesc cu nectar. Unele specii sunt prădătoare a altor insecte, iar altele ("Atrichopogon", "Forcipomyia") ectoparazite a insectelor mai mari. Femelele depun ouăle în băltoace, mlaștini, vase cu apă, găuri în trunchiurile de arbori, sau sub scoarța putredă a trunchiurilor. Larvele sunt acvatice sau terestre și pot fi găsite în zone umede, sub scoarță, lemn putred, mâl sau plante acvatice. Larvele au corpul vermiform, cu
Ceratopogonide () [Corola-website/Science/332714_a_334043]
-
o formă, în perpetuă transformare: sînt oameni-aluat sau oameni-gelatină care "trăiesc" astfel: Pe măsură ce se rostogolea pe scările în spirală, trupul femeii devenea tot mai fluid, scurgîndu-se ca o pastă roșie pe trepte, sfîrșind prin a forma la capătul scării o băltoacă, din care, scuturîndu-se de mîzgă, se ridică un trup alb, inconsistent, asemănător cu un limax". Naratorul însuși se prinde în (sau, poate, e chiar autorul acestui) joc, experimentînd, prin Oliver și Noimann, trecerile succesive în alte regnuri ("Pe scara decăderii
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]
-
bou“. Auzeam în imaginația mea un marș din film, interpretat la tobe și fluier, și îmi închipuiam cum îl tai în bucăți, artistic, filmat de la mare distanță, poate doi kilometri, dar șarful era pe noi, pe mine, pe cuțit, pe băltoaca de sânge care-l înconjura pe Carl. Nu știu cum se numește tehnica asta, dar pot spune că a folosit-o Peckinpah în Wild Bunch, când eroii se duc să se lupte cu generalul mexican. - Dar ce-am făcut? întrebă privindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
buretele. Cele trei zile pe care le petrecuse în România depuseseră un strat apreciabil de jeg și praf pe vopseaua neagră a Cadillac-ului. Când am terminat, arăta senzațional. Am pornit înspre biserica Sfântul Anton de la Piața Unirii, încercând să ocolesc băltoacele, camioanele, autobuzele și celelalte surse eterne de murdărie cu care se mândrește Bucureștiul. Am ajuns cu bine. Yves aștepta în fața bisericii, mimând buna-dispoziție. Apăru și Anca, venise cu părinții. Arăta OK, cineva o machiase destul de zdravăn, altcineva (poate o bunică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Depot. Pe rafturile lungi de o milă, obiecte făcute din „plastic inteligent“ se formează și se reformează. Wakefield Întinde mînă să ia ceea ce pare un boț de stofă; se rostogolește de pe raft și se revarsă ca o cascadă, ajungînd o băltoacă umedă pe podea. CÎnd Wakefield calcă În ea, se Înfășoară În jurul pantofului lui ca un galoș. O coloană sonoră liniștită le oferă vizitatorilor profesiunea de credință a arhitecților: „Forma și funcția sînt prelungiri ale conținutului. Conținutul este inteligență. Mintea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care le citisem. —„A început în regiunea spatelui și s-a deplasat spre față într-o mișcare de flux?“ — Da! — Oh, la naiba, asta chiar seamănă a contracție. Deodată am fost îngrozită. —O să naști! Ceva mi-a atras privirea: o băltoacă se întindea pe podeaua proaspăt spălată. Răsturnase cumva ligheanul cu apă? —Anna, a zis Jacqui pierit, mi s-a rupt apa? Am crezut că o să leșin. Apa ieșea de sub fusta lui Jacqui. Într-un acces de panică, am acuzat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ce, dacă?“ strigă Agliè, răsturnându-l pe medium de pe scaun. Geo Fox Încercă să se susțină agățându-se de propria-i secreție, care, târâtă În căderea aceea, se dizolvă, curgând spre pământ. Geo se trânti cu fața-n jos În băltoaca vâscoasă pe care continua s-o vomite, apoi Înțepeni fără viață. „Oprește-te, nebunule“, striga Madame Olcott, apucându-l pe Agliè. Și apoi către ceilalți doi frați: „Mai rezistați, micuților, aceștia trebuie să mai vorbească. Khunrath, Khunrath, spune-i că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Alice. Arată a fi un tânăr așa de dulce. Eu m-aș duce cu el. —Eu nu vă stau în cale, s-a înfuriat Alice. Apoi s-a întors mânioasă, începând să meargă pe stradă fără să dea nici o atenție băltoacelor. Hugo, care, la rândul lui, nu dădea nici o atenție claxoanelor care răsunau în spate, a continuat să se târască în paralel cu ea, strigând și implorând-o, însă fără nici un rezultat. După câteva minute de marș furios, Alice a cotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bărci pe o mare agitată. Peste tot, locuințe sărace, oameni zdrențăroși și murdari, femei desculțe, copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o băltoacă verzuie... Uite, uite... exclamă ea, adresându-se pe cât de uimită pe atât și de amuzată soțului său. N-ai crede că ne găsim la...? Și rosti numele, pe care nu mi-l mai amintesc, al unei localități neînsemnate din Nordul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]