211 matches
-
Câmpulung-Muscel. A studiat la Câmpulung-Muscel, Dărmănești-Roman, Stâlpeni, Pitești, București. Opere: După melci (1921); Joc secund (1930). I. Barbu era exaltat, frondeur, exploziv, vizual, retoric. UNIVERSUL POETIC Tudor Vianu a împărțit opera lui I. Barbu în trei etape: a. "parnasiană"; b. "baladescă" și de pitoresc oriental; c. "ermetică". În poeziile din prima etapă se întâlnesc nostalgii celeste (Lava), amintirea vitalismului orgiastic (Panteism), limbaj meditativ, melancolie, purificare prin contemplare, reculegere în fața rotației vieții și a morții (Marile Eleusinii), în care sunt relevate misterele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
care trăiește, cunoaște ritualul unei vieți simple, deține memoria întregii specii, interpretează semne infailibile. "Vitoria nu-i o individualitate, ci un exponent al speței" (G. Călinescu). Baltagul a fost numit de critică "un roman al existenței românești ancestrale", "un roman baladesc", "roman erotic", "roman polițist". În acest roman exegeții au identificat: mitul comuniunii om-natură, mitul mioritic, mitul marii călătorii, Erosul și Thanatosul, eterna alergare după un ideal, un sens al existenței. Vitoria străbate "drumul spre centru", deoarece " Drumul spre înțelepciune sau
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
recitate de actori poeme ori alte texte din opera invitaților prestigioși sau a unor scriitori din diferite epoci, grupate sub titlul „Antologia «Flacăra»”, iar în final se produceau cântăreți sau cantautori, preponderent dintre reprezentanții muzicii folk (cu piese de factură baladescă, deseori pe texte ale unor mari poeți). La a doua ședință au citit Stephan Roll și Leonid Dimov, a debutat poetul Mihai B. Constantin, recitalul poetic a fost susținut de actorul Ion Marinescu, iar cel muzical, de Mircea Vintilă; la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287013_a_288342]
-
și nu o face la modul ironic. Poezia lui are toate șansele să pară și, mai mult decât atât, să fie, o mostră de text inaderent la trendul epocii, dar aderent - în limitele valorii sale - la arhiva poeziei universale, de la baladescul medieval asumat la baladescul modernist estetizant. SCRIERI: Troienii, București, 1983; Lumina și uitarea, București, 1989. Traduceri: Mircea Zaciu, Ion Agârbiceanu, București, 1983; John Barth, Varieteu pe apă, pref. Geta Dumitriu, București, 1992. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Prima verba, RL, 1984
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
la modul ironic. Poezia lui are toate șansele să pară și, mai mult decât atât, să fie, o mostră de text inaderent la trendul epocii, dar aderent - în limitele valorii sale - la arhiva poeziei universale, de la baladescul medieval asumat la baladescul modernist estetizant. SCRIERI: Troienii, București, 1983; Lumina și uitarea, București, 1989. Traduceri: Mircea Zaciu, Ion Agârbiceanu, București, 1983; John Barth, Varieteu pe apă, pref. Geta Dumitriu, București, 1992. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Prima verba, RL, 1984, 11; Alexandru Condeescu, „Troienii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
obișnuit, iar magia este lege’’, b) miraculosul mitico-magic și superstițios se situează mult mai aproape de fantastic, fiind regăsit în Sburătorul lui Heliade Rădulescu, c) tema strigoiului, fiind vorba de categoria miraculosului fantastic de sorginte folclorică, d) experiența fantasticului de atmosferă baladescă. Cu alte cuvinte, calitatea fantasticului este condiționată de proporția dintre ceea ce este supranatural, uimitor (miraculos) și ceea ce este ciudat, neobișnuit, bizar (straniu). În timp ce fantasticul este o categorie estetică largă și constă în rezultatul imaginării unor lucruri care nu și au
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Doar o sinucidere schimbă perspectiva încât însuși morarul să devină o închipuire. În această narațiune miraculosul face parte din cotidian, un univers în care întâlnești draci, piaza rea, vârcolaci, vrăjitori, elemente de magie neagră, de miraculos legendar, relatate după tiparul baladesc. Atunci când Stoicea înțelege că diavolul și-a bătut joc de el, îl omoară pe Califar, murind împreună în iaz (frontiera între vis și realitate). În proza lui Mihail Sadoveanu, fantasticul se detașează de alte opere prin încercarea de transfigurare mitică
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
balcanico românească de care se simțea legat printr-un soi de dragoste cu semn negativ’’, Blaga invocă și exemplul cu sens opus al Hanului lui Mânjoală, povestire în care Caragiale realizează ,,cu personaje de burghezie incipientă o atmosferă locală aproape baladescă’’. Ce meșteșug în împletirea elementelor de viață organică și de magie, de pitoresc sud-est european și de aventură suprareal crescută în poveste!’’. Siguranța cu care sunt dozate elementele și este comunicată ,,o viziune atât de complexă, fără să pară de
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
autentică: pe aceea a mahalalei balcanico-românești, de care se simțea legat printrun soi de dragoste cu semn negativ. Să nu uităm însă nici Hanul lui Mânjoală, operă în care Caragiale realizează, cu personaje de burghezie incipientă, o atmosferă locală aproape baladescă. Urmărirea modului în care fantasticul se sublimează în structură epică de aspect baladesc, punct geometric în care se creează acum ,,forma mixtă’’ a celor două tipuri de influență postulate de Lucian Blaga, este tentația critică cea mai puternică. Comparativ cu
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de dragoste cu semn negativ. Să nu uităm însă nici Hanul lui Mânjoală, operă în care Caragiale realizează, cu personaje de burghezie incipientă, o atmosferă locală aproape baladescă. Urmărirea modului în care fantasticul se sublimează în structură epică de aspect baladesc, punct geometric în care se creează acum ,,forma mixtă’’ a celor două tipuri de influență postulate de Lucian Blaga, este tentația critică cea mai puternică. Comparativ cu În vreme de război și La conac, La hanul lui Mânjoală ne întâmpină
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de data aceasta. Este vorba de tema pe care, cu un cuvânt arghezian, o definește starea de greu vindecabilă lingoare erotică a cărei victimă este eroul povestirii. O privire atentă la însuși conținutul acestui motiv tematic, duce la constatarea că baladescul nu este doar un element de atmosferă. El este acela care definește substratul ideatic al demersului epic fantastic. Pentru că își trăiește fără neliniște existența și viitorul bine rânduit, povestitorul este mânat de impulsuri, nu face calcule și nu are inhibiții
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
vrăjitoare’’, acceptat de toți cu o teamă admirativă. În acest punct se află sursa irezistibilei atracții pe care hanul o exercită asupra călătorilor care băteau drumurile mânați de treburile și afacerile lor. Hanul este locul de întâlnire cu atribute, tipic baladești, în sens adânc originar, având o intensă circulație atât în literatura europeană, cât și în eposul popular autohton; astfel hanul, ca loc al acțiunii, unde, aduși din toate părțile apar oameni de toate genurile, capabili a provoca surprize de neuitat
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
sau cele care punctează principalele mutații politice și sociale: " Săpăm un vers în inimi și pe zid/ Republica Română Populară/ Și noaptea-n schimb de gardă la partid/ Chiar viscolul părea că-i primăvară" (Istorie.30 decembrie 1947). Genul epic, baladesc este utilizat și de Victor Tulbure ca și de alți versificatori din epocă pentru o astfel de poezie angajată: în Balada tovarășului căzut împărțind "Scânteia" în ilegalitate (1949), se încearcă crearea unor mituri, dându-se poveștii o aură legendară (ochii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
la confidențele făcute toamnei într-o lume la marginea dintre real și fantasmatic (farmacistul din colț posedă în fiolele lui bucăți de cer și paradis, toamna personificată bate-n geamul poetului, dar acesta e incapabil să-i descifreze mesajul). Resurecția baladescă în viziunea membrilor Cercului Literar de la Sibiu înseamnă o apropiere a acestora de parabolă. Textele lor capătă aspect alegoric. Este un univers fantasmatic cel pe care-l creează la limita dintre real și imaginar. Tonalitatea este incantatorie, balada fiind adesea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu valoare mitică universală sau - mai particulară - de plai mioritic domină poezia și mitopoetica lui V. Caracterele esențiale ale creației sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă și folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism de esență baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernității. „Păstrând proporțiile, el și generația sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la începutul secolului, generația lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are și o prelungire în plan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
titlul răspunsului - „Convenționalismul” a dărâmat teatrul. La vremea începuturilor se aflau și tinerii poeți Pavel Nedelcu și Em. Ungheru. Activ aproape număr de număr, în perioada mai 1924 - mai 1928, este prolificul poet ortodoxist Constantin Goran, alternând tonalitatea imnică sau baladescă cu ritmurile poemului în proză. Alți poeți atașați grupării - ori atrași temporar de perspectiva afirmării - sunt Const. Z. Buzdugan, Ioan I. Ciorănescu, Miron Grindea (mai ales ca traducător). Sunt prezenți sporadic Victor Eftimiu, I. Gr. Periețeanu, C. Dimitrescu-Iași, Leon Feraru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288583_a_289912]
-
este susținută structural de poeme lungi, balade, romanțe, în care D. versifică ușor, rostogolind cuvintele cu impetuozitate și părând a se opri cu greu. Înrudirii cu Ion Minulescu, semnalată de Mioara Apolzan, i se adaugă aceea cu Panait Istrati, atmosfera baladescă fiind uneori asemănătoare, cum remarca Ion Vinea. Poet și navigator, D. s-a îndreptat în cele din urmă către traducerea de poezie „exotică” - persană și indiană -, realizând traduceri din Saadi, Omar Khayyam, Firdousi, Tagore ș.a. SCRIERI: Bună dimineața!, București, 1949
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286670_a_287999]
-
sugerează exact contrariul și totodată paradoxul unui spațiu livresc unde există totuși cineva care vrea să impună „ordine”. În Antonia sau în Târziul octombrie, din a doua culegere de proze, U. continuă să dea semnificații simbolice textelor sale de sorginte baladescă și mitografică (Mircea Iorgulescu vede aici o „proiecție” a eroilor pe orizontul „întemeierii”), creând în același timp o lume „nouă”. Vladia se reface acum din alte imagini enigmatice, ale oniricului, angoasei, halucinațiilor, din teamă și din coșmar kafkian, cu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
înalți fruntea udă/ și o privești./ Din cer acum/ ninge./ Poți numi această liniște fericire./ Poți numi această lumină?” (Anii ’80). Aceste procedee, ce caracterizează gruparea brașoveană „mașcriistă”, se grefează la O. pe un orfism histrionic prelucrat după tiparele unui baladesc de sorginte romantic-barbiană, eufemizat prin metrică și discursivitate: „Hai! Cântă odată, hoinarule zănatec!/ Potrivește-ți glasul. Găsește cuvântul. Să-mi întorci/ iubirea, să îmi dai puterea șarpelui lunatec,/ De ce nu cânți tu, menestrel? Dulce să cânți și-ncet,/ doar pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288550_a_289879]
-
paradoxală a acestui lirism, cu disponibilitate către ludic și ironie, către inovație și experiment. Ceea ce asigură vitalitatea textelor este discreta, însă continua repliere către o trăire aparte, un invizibil autobiografism al poeziei, ascuns în haina ușor parodică a „romanțului”, a baladescului, a ritualurilor hermetice. Pentru cine exist aduce noi accente, dimensiunea reflexivă, conținută până acum, devine mai directă, ideile sunt provocate prin dialoguri între instanțe abstracte, filosoful invocat și citat fiind, „neîndoielnic”, Platon. Tonalitatea frecventă e dată de revolta și exasperarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
ci pe o verticală diacronică în care marile modele sunt atent filtrate. Iar sămănătorismul, „pășunismul” sunt depășite printr-o adâncire a demersului cultural, astfel că, surprinzător, „cerchiștii” sunt mai tradiționaliști decât chiar tradiționaliștii. Ștefan Aug. Doinaș definește bine această particularitate: „Baladescul nostru confirmă - după opinia mea - tradiționalismul ardelenesc al Cercului, care numai în mod nedeliberat, instinctiv producea realizări moderne. Numai că noi, cerchiștii, coboram cu tradiționalismul nostru mai jos, mai adânc, decât «pășuniștii», care erau simpli imitatori” (Momentul „Manifestului”, în „Euphorion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
despre tipul acesta de poezie, și să leg de ceea ce spunea Emil apropos de cocteil, și de celelalte. Dumneavoastră ați numit poezia aceasta baladă, să știți că vremea din care vine, anii '70, este, după opinia mea, ultimul timp al baladescului în poezia română. Erau atunci Doinaș, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. Câțiva poeți care au scris așa-numite balade ca formulă lirică, formulă ce a dispărut cu totul. Și Virgil Mazilescu are câteva poeme de acest fel. Vorbeam mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
după acțiuni viforoase, vin să se aștearnă lungi tăceri, pe care le rupe doar oftatul cimpoiului sau trosnetul vreascurilor. Câte o zicală ori câte o înțepătură pun o ramă paremiologică materiei epice. Cartea reușește să realizeze o sinteză între suportul baladesc și tânguirea doinei, proiectând personaje și întâmplări pe covorul țesut de plăcerea orientală a povestitului. De altfel, romanele istorice de maturitate ale lui S. nu mai urmează formula celor juvenile, ci dezvoltă rafinamentul narativ cu care drumeții poposiți la Hanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
și vetrei. Satul se conturează ca un univers coerent, o cetate morală, axis mundi, care sacralizează totul. O astfel de poezie se opune programatic „mievrăriilor moderne” (după expresia veche a lui Titu Maiorescu). M. preferă balada din raționamente limpezi: prin baladesc obține dramatism și miracol, întâmplările fiind puse sub semnul trecerii timpului și al destinului. Eroul central al baladelor e Păcală, simbol al spiritului popular dominat de jovialitate, bun-simț și stoicism. Caracterul predominant poetic, rapsodic se imprimă și prozei lui M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
lui sunt, în majoritate, poeme dramatice, preluând simbolistica permanenței și a continuității, a trăirii demne, în spiritul firescului și al codului axiologic al neamului. Deficitul de substanță dramatică și stângăciile bat însă la ochi. Având o structură și o atmosferă baladescă și mizând pe naturalismul scenelor și al evenimentelor care aduc unele accente polemice, în contratimp cu scenele ideologizante, aceste piese au reprezentat un moment important în viața teatrală basarabeană, cu deosebire prin montările lui Veniamin Apostol. În scenă era adus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]