388 matches
-
reia discuția din capitolul dedicat poetului în Istoria poeziei românești, dând curs unui impuls autocritic și convingerii că lectura textului bacovian este una din „probele de foc” ale criticului literar, tot atât cât este lectura liricii eminesciene sau a celei barbiene. Cartea e, de fapt, o tentativă de a defini „bacovianismul”, adică o dicțiune poetică echivalentă - cum s-a mai observat - cu „a doua mare restructurare a poeziei românești după cea eminesciană” (Dinu Flămând). Totodată, în principalele lor teze, „nuanțările” se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
pe care le putem exprima în puține cuvinte..." Poezia și știința sunt, la Barbu, realități complementare, drept care: "în contemplația cosmică sau (în) reveria transcendentă, întocmai ca în actul rațional al abstragerii, spiritele se identifică..." (Rânduri despre poezia engleză). Declarativ, poetica barbiană se întemeiază pe valori și argumente clasice, de unde ca la Mallarmé și Valéry o mitologie moștenită, dar, în ciuda mustrărilor adresate modernilor, aceștia n-au rămas fără a-l influența. În refuzurile și opțiunile lui nete, autorul Jocului secund e un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
refuzurile și opțiunile lui nete, autorul Jocului secund e un universalizant; de la Pindar până la Rilke și Blaga, poezia lumii e pentru el un text imens, cu linii de forță active sau actualizabile. Iritat oarecum când i se spune modernist, preferințele barbiene vizează explicit "formularea clară și melodioasă", "construcția solidă a clasicilor" (Fragment dintr-o scrisoare). Neputând fi doar produsul hazardului, zice el, ci "operă de voință și discriminare", poezia dă curs unei noi ordini în univers; revoluția poetică "permanentă" invocată de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
frustă, naivă, folclorică: "Și-am zis verde de albastru, / și-am zis pară de un măr, / minciună de adevăr..." (Frunză verde de albastru). În Laus Ptolemaei din nou reflecția trece în primul plan, de unde ca în Elegii discursul adesea rigid, barbian pe alocurea ("ochiul triunghiular"), dar și o declarată insatisfacție: Ciudă pentru prea puținele sentimente exprimate în jurul ideilorcum sună un titlu de poezie. Multe texte, parcă în pregătirea volumului următor, Necuvintele (1969), conțin inserții de poetică explicită: "Cuvintele, lașele, / ele singure
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
distanță. Autorul Necuvintelor a trecut fără oprire pe lângă Ion Pillat, europeanul și extra-europeanul atât de erudit, fin comentator și cunoscător de poezie; nu l-au ținut în loc nici Al. Philippide, cu ale sale Considerații confortabile, nici un Dan Botta, orficul, care (barbian) scrisese că "lira ideală se confundă cu armonia ei..." (Charmion). Inventiv, Nichita Stănescu e gata să forțeze până la absurd limitele cuvântului, să depășească sfera contingentului, să surprindă vibrația intimă a materiei. Tentația aceasta, după temeritățile și eșecurile înregistrate de alții
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ironistul construiește programatic pe contra-sensuri. Într-o Narațiune de primăvară (altfel decât la Ion Barbu din După melci) un copil bălai cu "părul în bucle" contemplă un melc ("erau milioane"!) o "ipoteză a vieții". Nimic, în concisa "narațiune", din gingășia barbiană: "Copilul îl urmări în cochilie. / Tot mai adânc. A durat mii de ani. Până când / viață nu mai rămase deloc. Atunci / copilul rosti "Te cunosc, te iubesc, / te cunosc"". Altfel decât Labiș, autorul Poemului de purpură sacralizează Moartea și viața căprioarei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
necontenit joc al măștilor, plonjând deliberat în bufonerie și burlesc, abandonându-se firesc minutului revelator, încercând astfel să-și voaleze solitudinea. Așadar, asediind necunoscutul, el e colocvial și distant, liniar și copleșit de bucle, transparent și ocult, balcanic (matein și barbian) și deschis modernității; autohtonismul său coabitează cu universalul. Vizual prin structură, mai puțin ispitit de sonorități (acestea, la Barbu, cu finalități melodice), privitorul tentat de șarjă și parodie frizează delirul imagistic; linii frânte, volume insolite, reprezentări piezișe (între pseudo-figurativ și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sunt neapărat elegii; la rândul lor, texte care se numesc Baladă, Pastel, Imn, Romanță ori Idilă sunt niște variațiuni cu totul libere; un poem e Rugăciune, altul Bagatelă, altul Epigramă (în sensul elin, originar, de inscripție). Cutare Baladă cu ecouri barbiene e, în realitate, o "Vedenie" în sintaxă ermetică, minuțios încifrată. Balada poetului de duminică, suită de distihuri alerte, nu e deloc baladă, ci confesiune hilară: "Eu sunt poet de duminică, / La haina mea roz am o mânecă de duminică // Albastră
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Mircea Anghelescu, Le Comparatisme roumain de l’entre deux guerres, CREL, 1979, 1; Virgil Ierunca, Alexandru Ciorănescu colaborând la „Diogene”, „Limite” (Paris), 1982, ianuarie; Mircea Anghelescu, Un enciclopedist: Alexandru Ciorănescu, RL, 1983, 22; Basarab Nicolescu, O importantă contribuție la critica barbiană, „Limite” (Paris), 1983, 38-39; Adrian Marino, Alexandru Ciorănescu, „Le Masque et le visage”, „Synthesis”, 1984; Alexandru Ciorănescu. L’Homme et l’Oeuvre, Madrid, 1991; Vintilă Horia, Recucerirea descoperirii, tr. Mihai Cantuniari, București, 1996, 43-47; Eleonora Hotineanu, „Principii de literatură comparată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
luminișul ființei eminesciene, trecând prin luminile poemelor lui Blaga și prin transparențele actului clar de narcisism al lui Ion Barbu, de care se simte atașat în mod special la nivelul a ceea ce el numea "poezie sintactică", de neînțeles fără transfinitul barbian și fără și fără poetica translingvistică a lui Mihail Bahtin. Apoi, Nichita Stănescu e printre puținii care l-au citit pe Bacovia nu "postmodernist", ci "transmodernist", văzând în cel mai pesimist poet român un învingător întru lumină. Există la Nichita
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
angoase, exaltări și gânduri proprii cu accente vitaliste, în simbol al ingenuității sufletești. G. Călinescu a opinat că punctul de plecare al ciclului de poeme ar fi fost poemul lui Ion Barbu despre „răpusul câine Fox”, ceea ce pare o exagerare. Barbiene sunt, într-adevăr, câteva rare și răzlețe sonorități, poate întâmplătoare, poate mărturisind o reală, dar neconcludentă, influență. Ca realizare poetică, Zogar e net inferior versurilor barbiene, nici imaginile nu frapează, nici înlănțuirea lor, și nici muzicalitatea limbii sau pregnanța rostirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288870_a_290199]
-
fi fost poemul lui Ion Barbu despre „răpusul câine Fox”, ceea ce pare o exagerare. Barbiene sunt, într-adevăr, câteva rare și răzlețe sonorități, poate întâmplătoare, poate mărturisind o reală, dar neconcludentă, influență. Ca realizare poetică, Zogar e net inferior versurilor barbiene, nici imaginile nu frapează, nici înlănțuirea lor, și nici muzicalitatea limbii sau pregnanța rostirii. În absența sugestiei și a fiorului estetic, poezia lui P. se cere „descifrată” numai la nivelul sentimentelor, care se dezvăluie a fi delicate, autentice și neafectate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288870_a_290199]
-
poetului, „spațiul nespațial” unde dorește să se regăsească este eternitatea, neființa, „timpul oprit” în care cer și pământ se contopesc într-o supraînțelegere fulgurantă, năucitoare și atotcuprinzătoare. Această înțelegere prilejuiește versuri de un lirism intens, cu o concentrare de tip barbian: „Amiază pură, clară amăgire! / Sloi de-ntuneric fosforos, mințit / De frageda luminii fulguire / Promisă-n zori, ucisă-n asfințit, // Salut! La gândul trist, robit în țeastă, / Mărunte roiuri dau ocol: / Ce grai nespus va dezlega această / Pătrată minte oarbă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
tonalitate nouă: metaforele se împuținează, discursul pierde din impetuozitatea inițială, imaginile se simplifică, nu își mai trădează elaborarea, artificiul, iar ironia devine mai subtilă, ocolind opozițiile șocant-teribiliste, gesticulația fiind înlocuită de hieratism, de o simplitate aproape solemnă. În „clopotele verzi” - barbiene - ale mării bate o pendulă de aur, purificând poemele de orice stridențe. Sub aspectul cântecului naiv, doi îndrăgostiți sunt „invitați la ceaiul dat de flori”, iar ele, într-o metamorfozare antropomorfă nepretențioasă, „se vor șterge grațios la gură de fărâmituri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
de texte, o intertextualitate.”<ref id=”3”>Cristina Hăulică, Textul ca intertextualitate, Editura Eminescu, București, 1981,<ref> ce își poate găsi numeroase aplicații, în varii texte. Ne vine în minte la întâmplare sau nu o grupare considerabilă de creații eminesciene, barbiene etc. Dar oare filosofia ce răspunsuri ne oferă?! Camus nota undeva că : <ref id=”4”>apud Elena Lupaș, Manual de Filozofie, clasa a XIIa.</ref>. Însă „sensul vieții” este acela de a-ți pune tu însuți problema sensului vieții. Orice
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
trei ori câte patru, de zece ori câte doi, de două ori câte zece. Câtă precizie!!! Stabilim, în aceeași cheie, o omologie cu postuma eminesciană Dumnezeu și om. Încercăm o hermeneutică aflată în totală contradicție cu mecanismul ce ordonează poezia barbiană, ermetică, modernă prin excelență. Dumnezeu și om anunță încă din titlu un trasnsfer de structuri atât din domeniul logicii, cât și din cel al religiei. Titlul, anticipatoriu prin excelență, și simbolic în egală măsură, definește un raport de coordonare între
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
întregi generații literare condamnate la tăcere și la mizerie. Caracterul trubaduresc, goliardic, înrudirea evidentă (și exprimată de autor) cu spiritul lui Villon, Rimbaud și al celorlalți „poeți blestemați”, dar și cu, în genere, marii obsedați ai transcendenței translucide („timpul extatic” barbian, „șistul acvatic” valéryan din Cimitirul marin), întregul intertext al acestor balade configurează o lume reală și o lume livrescă, confluente cu visul trăit de poet ca hotar și stavilă opusă unui timp filistin, decăzut. „Eroii” lor sunt congenerii poetului, „generația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
O scrisoare păstrată de la „Marele El” îl arată mai degrabă jenat de o relație pe care dorește să o întrerupă politicos. Iubirea aceasta se va dovedi însă fertilă poetic, C. construindu-și personalitatea artistică tânără dintr-o sinteză între ermetismul barbian și avangardismul spontan. Concomitent, studiază compoziția și pianul cu Măriuca Cernovodeanu, Theodor Fuchs, Paul Jelescu, Mihail Jora, mai târziu cu Alfred Mendelsohn și Leon Klepper. În primii ani de după 1944, va compune lieduri, oratorii, cantate, executate în public cu oarecare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
are cu atât mai multă valoare pentru Don Milani cu cât e mai restrânsă, cu cât se desfășoară mai mult într-un domeniu ce poate fi dominat personal „cât vezi cu ochii”. E adevărat că idealul său va fi apoi Barbiana, parohia pierdută în Apenini - formată din mai puțin de o sută de suflete răspândite ici și colo printre pantele dezolante și deprimante ale acelor munți -, care îi este încredințată drept pedeapsă, în timp ce în realitate a fost cel mai mare dar
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
putut să reintre în marea organizare a Sfântului Pavel, să fie reabsorbite de ea, așa cum era menit să fie reabsorbit pontificatul lui Ioan al XXIII-lea, care a recuperat un secol de istorie liberală și socialistă. Nu a fost așa. Barbiana era un caz extrem. Era ultimul caz de viață preistorică față de a doua revoluție industrială și de lupta de clasă ce a urmat (în care se putea insera un preot modern). Acum, probabil, mai există locuri ca Barbiana, dar ele
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
fost așa. Barbiana era un caz extrem. Era ultimul caz de viață preistorică față de a doua revoluție industrială și de lupta de clasă ce a urmat (în care se putea insera un preot modern). Acum, probabil, mai există locuri ca Barbiana, dar ele și-au pierdut total sensul și au valoare doar ca relicve. Au fost suficienți doar câțiva ani. Dacă Don Milani n-ar fi murit de una dintre acele morți îngrozitoare pe care le privise mereu cu atâta naturalețe
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sub pecetea misterului, cu un motiv esențial - roua - și cu multă ambiguitate, pe care o susțin oglinzile, zidurile, cercurile și cristalele aproape esoterice. Poetul se vede prins între dor și efemer, între amintiri și resemnare, trăind într-un timp aproape barbian („după rouă”), iar tăcerea dă glas tuturor tomnatecelor amurguri: „Nu mă-ntreba de aceste tainice artere”. A doua secțiune a cărții e una de catrene ludice, istorice sau bucolice, intitulată Potire aspre: „Sorb ca o plantă potirul, înghețat/ las sitarii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
de peșteră platoniciană unde sunt primiți și poeții: „Hiperboreea, zonă mortală / a mai-marilor minții / șoc al nașterilor de copii de piatră / din care sculptați sînt doar sfinții”. Elegia oului, a noua, aceea ce nu figurează în prima ediție, aduce imaginea barbiană a oului și a sinelui care locuiește în el. Lupta sinelui de a ieși din sine se izbește de dura lege a determinațiunii în univers, văzut, aici, ca o însumare de ouă din ce în ce mai mari. Imagine pur plastică, folosită și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
joacă rolul unui „personaj“, explorează sentimente care nul definesc, nu sunt propriuzis ale sale. Lirica rolurilor se apropie astfel de expresia dramatică, devenind „un lirism repre zentabil, o poezie teatrală“ (G. Călinescu). Este prezentă în idilele lui Coșbuc, în poeme barbiene precum Domnișoara Hus ori în cele soresciene din volumul La lilieci etc. - Lirismul impersonal reprezintă o altă formă de obiectivare a stării lirice, în care discursul este formulat la persoana a IIIa, fără a desemna o prezență intermediară, un „personaj
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
numeroasele arte poetice din lirica interbelică se numără și poezia Timbru de Ion Barbu, publicată în revista Sburătorul (1926), integrată apoi ciclului Joc secund (1930). Modernitatea acestei creații este evidențiată de către George Călinescu, care identifică aici ermetismul autentic al liricii barbiene, adică un mod aproape matematic de „comunicare cu esențele lumii“. Ilustrând, așadar, etapa ermetică din creația lui Ion Barbu, poezia Timbru dezvoltă teme definitorii pentru estetica modernismului: izvoarele creației, raportul dintre realitate și ficțiunea artistică, criza limbajului, opțiunea pentru un
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]