195 matches
-
i s-a părut că-l vede pe băiat, dar că s-ar putea să fie rănit. Văzuse un băiat cățărându-se pe pagoda sfântă aflată În reparații, a zis el, care apoi a alunecat și a dispărut din vedere. Barcagiul l-a strigat pe băiat de multe ori, dar nu a primit nici un răspuns. I-a sugerat apoi lui Walter să se cațăre În căutarea băiatului, În timp ce el se duce după ajutor pentru a-l căra pe băiat Înapoi. Pagoda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
a găsit o scară de lemn. A urcat pe ea și a cercetat cu grijă, dar nici urmă de Rupert. Oare se afla În pagoda care trebuia? A dat să coboare, dar a văzut că nu mai era scara (mulțumită barcagiului care o dăduse jos ca să-l imobilizeze În timp ce ceilalți barcagii Îi făceau să dispară pe turiști). Între Walter și nivelul solului erau vreo șase metri. Ce să facă? A strigat. Cu siguranță cineva va veni după el. Dar după ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și a cercetat cu grijă, dar nici urmă de Rupert. Oare se afla În pagoda care trebuia? A dat să coboare, dar a văzut că nu mai era scara (mulțumită barcagiului care o dăduse jos ca să-l imobilizeze În timp ce ceilalți barcagii Îi făceau să dispară pe turiști). Între Walter și nivelul solului erau vreo șase metri. Ce să facă? A strigat. Cu siguranță cineva va veni după el. Dar după ce a trecut un sfert de oră, a Început să se Îngrijoreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
îți răspund incolor, și din înfățișare nu le poți scoate nici o caracteristică. Bulgari sau turci ursuzi, fără imaginație, fără chef. Nici măcar revolte reținute, căci niciodată nu protestează și se poartă la fel cu toată lumea. Așa este Mihali, restauratorul, sau Cadîr, barcagiul, și totuși îi voi ține minte toată viața, căci s-au legat fără voia lor de emoțiile mele, și apoi, în deșertul acesta, fiecare capătă o importanță mare. La restaurantul lui Mihali nu se găsește niciodată nimic, nici măcar pește. Am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plecat cu barca fără să avem lună. Alte impresii, alte tristeți, întunericul în straturi groase învăluia pământ și apă. Seninul apărea sumbru, presărând frică. Pe țărm toată lumea dormea, numai o luminiță de la restaurantul lui Mihali mărea prin singurătatea ei spaima. Barcagiu important, în afară de Cadîr, mai e și Ali. Ioana îmi vorbise de el cu mult înainte, cu entuziasm. - Este uimitor ce viață profundă se găsește în oamenii aceștiaprimitivi. Ali mă lua cu barca la prins pește și stam ceasuri întregi pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
foaie, împăturită simplu în patru — Uite. Acestea - spuse, întinzându-i cilindrul - sunt acreditările tale, cu sigiliul meu, pe care Anianus va ști să-l recunoască. Aici, în schimb - adăugă, dându-i foaia -, vei găsi numele și adresa unui om un barcagiu de pe Loira în care el are încredere deplină: la nevoie, el o să fie intermediarul vostru. Sebastianus luă cele două pergamente fără să întrebe nimic. în vreme ce comandantul său îi vorbea, căutase să se arate impasibil, dar nu putuse să nu clipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de-al nostru! 12 în întunericul nopții, barca tăia lent negura care, ca un văl impalpabil, plutea pe deasupra râului. Liniștea apăsătoare era spartă doar de clipocitul mărunt al vâslelor ce se afundau ritmic în apa tulbure. Pentru bătrânul și încercatul barcagiu ce se afla la prora, singurul punct de reper care îl ajuta să vadă zidurile Aurelianei erau focurile aprinse pe turnurile de pază, ce lăsau să se vadă doar crenelurile, făcându-le să pară, în beznă, suspendate parcă în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe mal ambarcațiunea, trăgând-o fără prea mult zgomot pe fundul mâlos. După un moment, se găseau pe un teren moale și acoperit cu iarbă, înconjurați de un stufăriș aparent de nepătruns. Sebastianus nu reușea să înțeleagă cum de reușise barcagiul să ghicească atât de precis locul unde trebuia să tragă. îl văzu aplecându-se spre fundul bărcii și luând o plasă în care se găseau două pietre mari; după aceea se întoarse către el și tovarășii săi, spunând doar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dur și mai aspru, iar prefectul și tovarășii săi începură să urce printre lespezi de gresie acoperite de mușchi, mergând către un perete abrupt, ale cărui contururi rămâneau neclare în întunericul acelei ore. Cățărându-se cu greutate, Sebastianus înțelese de ce barcagiul îi adusese chiar acolo: panta era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se vedeau, intui că se găseau acum sub bastionul de la miazăzi, iar când bătrânul se opri, putu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se vedeau, intui că se găseau acum sub bastionul de la miazăzi, iar când bătrânul se opri, putu chiar să atingă cu mâna zidul. Barcagiul scoase pietrele din plasă și i le puse în mână: — Să bați de două ori, una după alta, pe urmă încă odată, după câteva clipe, pe urmă iarăși de trei ori repede. Or să apară imediat. Dar înainte, dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
veste că aici sunt mișcări, o să am necazuri. Noroc! Fără să mai adauge altceva, se depărtă și dispăru iute printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de alta, conform instrucțiunilor barcagiului. După câteva clipe de așteptare încordată, el și tovarășii săi auziră deasupra lor niște voci întărâtate. Pe taluzuri pâlpâi o lumină și, o clipă mai târziu, santinela își îndeplini în întuneric ritualul, întrebând, fără să strige, dar cu siguranță nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a trecut prin flori și mi-a răcorit fruntea; m-am simțit, într-o clipă de sănătate deplină, înfrățit cu toate, eliberat de dureri și de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
afli dumneata și dânșii or rămânea la leasa lui Crăciunete. Dacă poftesc, îi aduc și pe dumnealor unde te duci acum dumneata. Am întrebat zâmbind: Unde m-oi fi ducând eu, Ștefan Gâdea? —Dumneata te duci acum în Fundul Lintiții, răspunse barcagiul. Este acolo colibă și polog. Dormi bine, iar mâne dimineață arunci undița în gârlă, cu câștig. Este pește acolo, sodom; dacă vei avea noroc, poți prinde și pe împăratu crapilor. Mă mulțămesc și cu crapi de rând, Ștefan Gâdea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ți le înșiră și ți le zugrăvește. Are ăst dar. Trăind cu povești, a rămas prost și sărac. Gâdea m-a lăsat câteva clipe, să mă gândesc și să mă hotărăsc. Eu nici nu mă gândeam, nici nu mă hotăram. Barcagiul a înțeles și asta. — Mergem în Fundul Lintiții. —Bine; să mergem. —Și să mă duc să vestesc pe ceilalți domni? — Cred că trebuie să-i vestești. Și să-i las să doarmă la leasa lui Crăciunete? — Fie; lasă-i acolo, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ne întrebase privindu-ne puțin pieziș. Agreabil surprinsă și încurcată își mișca brațele și sânii și avea o undoire a trupului. Ne întreba ca să nu tacă și să înțelegem că ne acordă atenția cuvenită. —Ne ducem în colo, îi răspunse barcagiul. Dumneata ești, nene Fane? După cum se vede. Poate duci pe dumnealui la coliba uncheșului? Omul meu nu catadicsi să-i răspundă. Ea râse cu toți dinții. —Iaca, i-am dat unui berechet opt lei, să-mi cumpere pâine și pamblică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nou vocea-i de ceartă, pentru cei opt lei, pentru pâine și panglică, adăogind o serie proaspătă de considerații pitorești referitoare la acel Gogu necunoscut, pe care ea îl simțea încă în preajmă. Cine-i fata asta? am întrebat pe barcagiu. Ștefan Gâdea era un om strict. Deci îmi răspunse: —Care fată? Eu i-am făcut un semn cu ochii. Glasul abia se mai auzea, ca un descântec neostenit. A! Raruca? se făcu a înțelege omul meu. A fost ea fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întorcea: —Apăi am adus apă. Am fost surprins mai târziu, când mi-a declarat căse duce undeva pentru niște necesități personale. Nu mai puțin surprins am fost când, întorcându-se, a comunicat, oarecum indiferent, că acele necesități au fost satisfăcute. Barcagiul meu plecase; soarele se înclina la orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dălcăuș se strecurase pe cărări mai devreme și l-a simțit. De un singur om n-avea a se teme, dar a priceput primejdia. —Rarucă, zice, știi tu ceva cumva despre un domnișor cu undița, pe care-l duce un barcagiu din Turtucaia? Nu știu, Sandule. Nu l-ai văzut? — Nu. — Nu ți-a vorbit? Nu. — Să n-ai parte de mine? —Să. El s-a uitat la ea crunt. —Muiere, tu mă vinzi. —Aoleo, Sandule, ce mi-e drag eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și o bucată de pânză pictată cu peisaje pe ambele părți. Pe o parte era o imagine cu lebede plutind pe un iaz cu multe flori rozalii de lotus; pe cealaltă, un apus de soare purpuriu pe mare, cu un barcagiu într-o barcă minusculă încremenit la linia orizontului. Salutaaaaare, spuse Sampath, încântat de ocazia de a poza. Nu ești tu băiatul care trimitea în secret scrisori de amor fetei aceleia de la școala mănăstirească? Bietul fotograf fu așa surprins că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
simplå iscodire a sensurilor, repede tulburatå de faptul cå vine un alt gând care må a-bate. Eu aleg sau el må alege spontan, dintr-o simpatie neînțeleaså, dar productivå? Cåråri întortocheate ne conduc spre sålașurile meritate, ca pe niște barcagii remorcați de fire nevåzute, pe apele Styxului din care curgem și-n care ne curgem. O curså, o în trecere prin propriile alegeri, alergåri. Concursul la care participå, trup și suflet, ființa, o permanentå olimpiadå, încununatå de victoria participårii. Linia
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1650]
-
oferea nu numai cel mai minunat refugiu visat de un școlar, dar și posibilități de a-ți petrece timpul ușor, plăcut și mai ales sportiv! Nu cred să greșesc afirmând că dintre toți liceenii Capitalei, de pe timpuri, cei mai buni barcagii erau lăzăriștii. Spunând așa, nu înțeleg să le aduc nici o laudă, pentru că această calitate a lor s-a dezvoltat normal, prin natura împrejurărilor: era firesc ca mai toți să canoteze; în orele de "l'école buissonièrre" este mai plăcut să
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
pe lac, decât să stai pe o bancă în inactivitate. Poți să tăifăsuiești la fel de bine și pe apă ca și pe uscat, dacă ai chef! Și cum băieții, sărmanii de ei, aveau foarte des prilej de antrenament la canotaj, ajunseseră barcagii, nu glumă! Dar antrenamente serioase făceau băieții noștri la toate sporturile: la oină, cu Cioc, și singuri, dar absolut singuri. numai și numai din dragoste pentru sport la: fotbal, rugbi; volei, hochei pe gheață etc. Nu erau supravegheați de nimeni
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
8 dimineața, pe lac nu erau decât bărci cu băieți de-ai noștri, care, chipurile, întîrzîaseră la oră și, cum nu înțelegeau să-l supere pe profesorul respectiv, tulburîndu-i lecția, preferau să aștepte ora următoare de de curs, în Cișmigiu, Barcagiii erau din diferite clase și de diferite vârste. Toți erau de o desăvârșită colegialitate și aceasta făcea tăria noastră, tărie care nu s-a dezmințit niciodată, ba, dimpotrivă, s-a afirmat cu atât mai puternic, cu cât au fost mai
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
amintiri incolore. Nu poate să nu se întrebe cum au fost convinși să dezvăluie asemenea detalii intime ale vieții lor. Sylvia, eroina eponimă, este o tânără imigrantă, care sosește în Statele Unite. Imediat ce ajunge, este culeasă din mulțime de un tânăr barcagiu. Promițându-i c-o va ajuta să ajungă celebră, să joace în filme, o duce într-o casă înaltă, din cărămidă. Pran este puțin confuz, pentru că o consideră deja actriță pe această Sylvia. Cu toate astea, acțiunea are loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
filme, ci doar un bandit, care atentează la virtutea Sylviei. Odată ce a ajuns în casă, o încuie într-o încăpere cu o bătrână, care face cam multe grimase și are ochii înnegriți cu kohl. Pran o înțelege. Atunci se întoarce barcagiul care făcuse planuri cu un asociat, un mustăcios. Nu durează mult și Sylvia își pierde veșmintele. — Dumnezeule! exclamă maiorul, în timp ce Birch râde. — Păstrați-vă cumpătul, domnilor, acesta este doar începutul. Birch are dreptate. Articol cu articol, Sylvia este dezbrăcată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]