223 matches
-
începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluțe. Căprioara avea un muget abia auzit, și ochii îi luceau în cea din urmă lumină a malului. Așa sta singură și murea, sub pletele mestecenilor cu trunchiuri albe. Vremuri de bejenie, 1907 În pădurea Petrișorului a apărut prima dată în Semănătorul, nr. 17-18 din 20 aprilie 1907. În perioada în care a scris povestirea, Sadoveanu obișnuia să meargă la vânătoare în Valea Râștei, însoțit de setter-ul său, Nero. Profira Sadoveanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unde sta înecatul, sub sumanul moșneagului cu fața spre cerul adânc boltit, limpede ca lacrima. Sta nemișcat și singur în tăcerea țărmurilor. Iar în fund, pe lucirea de sânge, tot se alungau punctele negre, grăbite, tăcute ale stolurilor. Vremuri de bejenie, 1907 Înecatul a fost publicată prima dată în Semănătorul, nr. 9 din 25 februarie 1907. În Convorbiri, nr. 6 din 15 martie 1907, Mihail Dragomirescu a publicat un articol în care compara povestirea lui Sadoveanu cu nuvela omonimă scrisă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea în liniștea lui, care parcă se cernea din cerul singuratic. Vremuri de bejenie, 1907 Fântâna Hazului a apărut mai întâi în Luceafărul, nr. 6 din 15 martie 1907. Se spune că omorul ar fi fost un fapt real, iar descrierea locului seamănă, conform mărturiilor Profirei Sadoveanu, drumului din Ciohoreni, satul în care prozatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o ia cu sine drept bagaj la ceasul plecării în bejenie. Nu-și va mai vopsi niciodată părul cu hena, hotărâse el într-un moment de lehamite, și vai de cel care îl întreba din ce motiv: „Atunci când Ziditorul tău te va întreba ce-ai făcut când a fost asediul Granadei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Sara dădea dovadă de o neliniște vorbăreață în ziua aceea, iar mama se uită la ea cu drag: — Sunt bucuroasă că nu pleci. Și eu rămân în orașul ăsta, căci vărul meu nu a mai zis nimic despre plecarea în bejenie. Cu toate astea, la mai puțin de o săptămână mai apoi, Sara își schimbase părerea. Veni într-o seară la noi acasă, foarte agitată, trăgând după ea trei dintre copii, cel mai mic abia un pic mai răsărit decât mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dar nu voi mai putea pleca. Chiar dacă ești convertită? se miră maică-mea. În loc de răspuns, Bălțata ne-a istorisit o parabolă care făcea de câteva zile înconjurul cartierului evreiesc din Granada, hotărând-o în cele din urmă să aleagă calea bejeniei. Se spune că un înțelept din comunitatea noastră a așezat la fereastra casei sale trei porumbei. Unul era mort și jumulit; acestuia îi agățase de gât o tăbliță pe care scrisese: „Convertitul ăsta a plecat ultimul“; al doilea porumbel, jumulit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
unui singur membru al acesteia. Astaghfirullah era și el de față de fiecare dată când putea, cu vorbă arogantă, dar rostită cu glas scăzut, pentru a arăta limpede că se află pe teren inamic. Dacă încă n-o pornise pe drumul bejeniei, se grăbea el să precizeze, era doar pentru a-i întoarce pe cei șovăielnici de la calea pierzaniei. Șovăielnici erau destui printre cei prezenți, începând cu tatăl meu, care nu-și pierduse nădejdea de a da de urma Wardei și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
liuzilor din anul 1803, care menționează că în Belcești se aflau 11 bejenari, dar credem că în deceniile următoare s-au așezat în aceste sate și alți străini, după cum sugerează numele unor birnici sau căpătăieri înscriși în catagrafii. De fapt, bejenia, ca fenomen social specific acestei perioade, nu poate fi privită doar ca un exod al populației din Principate, ci se înscrie în acțiunea administrației de stat și a stăpânilor de moșii, de a-și asigura necesarul, mereu în creștere, de
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
domnești Întorși la Cetatea de Scaun povesteau despre țăranii și răzeșii care Își aprindeau casele și apoi rămâneau, muți și Îngenuncheați, privind cum tot ce agonisiseră dispărea În flăcări. Despre plânsul copiilor, despre ochii stinși ai femeilor care porneau În bejenie spre nord, știind că bărbații lor și feciorii care au trecut de șaisprezece ani nu puteau decât să le Însoțească o scurtă bucată de drum, căci măria sa chemase oastea cea mare a țării. Șiruri de oameni Înarmați cu săbii, arcuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
voievodul, Oană avea să se Întâlnească cu tatăl Erinei. Apoi toți boierii, de rang mare sau mic, aveau să fie primiți de măria sa, În Sala tronului. Iar mai târziu aveau să fie primiți răzeșii și câteva din femeile pornite În bejenie. Domnitorul voise ca zilele care Îl mai despart de plecarea spre Vaslui să fie pline de Întâlniri cu oameni de toate felurile. Să fie văzut, alături de căpitanii săi, și cei care Îl vor fi văzut și ascultat să plece mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ajunse la drumul mare al Neamțului, plin de bătrâni, femei și copii care fugeau din calea primejdiei. Unii aveau căruțe În care Înghesuiseră tot ce putuseră, alții mergeau pe jos sau călare pe cai. Alexandru privea, tăcut, spectacolul sfâșietor al bejeniei. Era cu totul altceva decât spectacolul fastuos al Veneției. Era inversul carnavalului. O Întoarcere dureroasă spre adevărul timpului real. Privi chipurile oamenilor pe lângă care treceau. Nu era nevoie de nici un efort de imaginație pentru realizarea acestor portrete. Erau doar ipostaze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În urmărirea fugarilor! Semnalul cornului de zimbru aduse tresărirea Întregii oștiri a Moldovei. Călărimile domnești, galop pe urmele fugarilor. Era un semnal pe care Îl visaseră, poate, ei, oștenii obosiți, răniți și zdrențuiți, cei care Își știau familiile departe, În bejenie, cei care se rugaseră Domnului Atotputernic să le dea putere În ziua marii bătălii. Era un semnal pe care nu Îndrăzniseră să-l viseze căpitanii de oaste și boierii Sfatului domnesc, cei care fuseseră alături de voievod În fiecare zi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vreme nici unul dintre ei nu spuse nimic. O singurătate adâncă sosea parcă din mari depărtări, coborând asupra lor din cerul plumburiu. În văi se ghiceau satele ascunse sub troiene. Drumurile erau pustii, căci vremea rea oprise Întoarcerea celor plecați În bejenie. Și, chiar reveniți la casele lor din josul Vasluiului, pribegii n-ar fi putut reconstrui totul acum, În plină iarnă. - Cred că Alexandru arde de nerăbdare să ne spună ce are pe suflet! spuse Erina, Îmbujorată de aerul rece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
corpul școlii, cel mai lung, mai plin, așezat În echer față de calidor, Îl protejează. Nu numai de vânt. L-a protejat cât a putut. Calidorul casei din Mana este buricul pământului. Pe aici au trecut potecile de fugă, căile de bejenie, coridoarele de transhumanță, bulevardele de năvălire - cu toatele Întretăiate preț de câte un vad la apa Nistrului. Calidorul nașterii mele (la egală distanță de paralelele 46 și 47 - Însă nu chiar 47 - și cam pe unde coboară meridianul 29) a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pe seama unor “jalobe” trimise la Înalta Poartă de boieri cârcotași. Dacă voievozii pârâți nu erau maziliți, atunci cei ce se știau cu musca pe căciulă scăpau de sabie sau de ștreang doar prin fuga în țările vecine, luându-și în bejenie și jupânesele. ― Să auzim ce spune “giupâneasa Marie” . ― La 22 martie 1620, postelniceasa “giupâneasa răpăusatului Chiriței” scrie că a “venit din Țara Leșească în al optul(ea) an”... și a “dat... svintei măn(ă)stiri Vatoped la Svânta Goră”: satul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
lor avea nevoie. Din inelele de zestre de domnișoară, din porțelanurile și alte lucruri de valoare pe care le avuseră și pierduseră, din toate acestea doar dorul de oameni rămăsese și poate amărăciunea unei nedrepte condamnări a existenței lor la bejenii și repetate refugii. * Am văzut la Galați, după spectacolul de pe stadion dat în cinstea eroicei armate sovietice de ocupație care se întorcea în URSS, am văzut pe coama străzii Traian, un nacealnic strivit cu tot cu motocicletă sub un zid. Gestul voluntar
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Necula * 11 iulie 1978 Vizitând Sfânta Mănăstire Secu, cu smerenie ne-am închinat sufletul în fața sfintei icoane a Maicii Domnului „Cipriota”, trăind cu sfinte emoții momente înălțătoare, apoi vizitând și muzeul am rămas impresionați de valorile de cult grăitoare, de bejenia vremurilor trăite de închinătorii acestui așezământ și care astăzi ne-au edificat simțămintele față de așezămintele monahale ce s-au dovedit și rămân mereu adevărate focare de credință străbună, de cultură și patriotism. Protop. G. Benchea, Câmpeni-Alba Pr. Gheorghe Crișan, Roșia
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
ca patriot român luminat, zice: „Cu plecăciune, rogu-mă Ție să-mi spui când se vor pocăi tâlharii din Soare Răsare și când îi vei pedepsi pentru fărădelegile lor împotriva poporului meu...că ne-au rupt moșia părintească, au semănat bejenie și moarte pretutindeni...ne-au robit părinții și frații și bunicii, ducându-i în Siberii înghețate, pardosind cu trupurile lor întinderile cele nemărginite...”. E clară atitudinea de cetățean patriot a scriitorului. Aceeași rugăminte am adresat-o și noi, cu speranța
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
timpurile fiind autohtoni, fără a fi cunoscut fenomenul colonizărilor, despre care se vorbește cam mult și inadecvat în anumite lucrări, lăsând impresia vidului de populație locală în prea multe împrejurări. Este adevărat că au existat de multe ori vremuri de bejenie, dar adăpostul se găsea în codrii seculari din apropiere, de nepătruns pentru străini. Ba de multe ori vedem că unii capi de familie veneau la vatră și observau, cercetau în ce stare se află gospodăria și avutul rămas. Există documente
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
pe locomotiva trenului de marfă care venea de la Tecuci la Bârlad. Tot în „Viața Literară”, altădată, însuși Valerian scrie: „Lam cunoscut pe George Tutoveanu în timpul războiului, când după sângeroasa înfruntare ne schimbam ultimele pansamente în spitalele din Bârlad. Odăița de bejenie a lui Vlahuță ne aduna în fiecare seară”. Și tot el, continua confesiunea: „În accelerat, tren de marfă sau cu o simplă locomotivă, sosirile mele prompte, mânjite de funingine, erau primite de membrii Academiei Bârlădene cu exclamații de epopee.” De
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Academia Bârlădeană” de Iuliu Nițulescu, marele gherier, membru al Academiei Bârlădene. La „Școala Bârlădeană” i‐a răspuns bucuros și a scris în 1974 Alexandru Tutoveanu despre orașul Bârlad „ căruia îi aparțin prin părinți și strămoși, prin glorie ș i prin bejenie, prin tot ce a plămădit istoria în această cetate a v itejiilor voivodale” dar mai ales despre „George Tutoveanu și Bârladul”... În 1978 revista era la al șaselea număr. Revista Școala Bârlădeană apare în 1972 și avea un caracter pedagogic
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
dar Vasile Iurașcu a trecut-o sub tăcere și pe aceasta și a scris în Mărgăritare altceva: "În anul 1821 feb. 20, s-au ivit apostasia a grecilor asupra turcilor, în Moldova aflîndu-se Domn Mihail Sucio. După aceasta au urmat bejenie și multe prădăciuni și ucideri". Cu mare bucurie a notat apoi căsătoria Marghioliței, care avea 20 de ani: "În anul 1824 februar în 10 zile, am cununat pe Marghiolița, cu Mihalache Mavrodin, alegîndu-l eu din 49 ce au cerut-o
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de care flăcăii sunt legați grotesc, rotindu-se într-o tâmpă satisfacție, cu strigătura " Totul pare mai frumos, când lumea-i cu capu-n jos" lumea acum pestriță și agitată, nu țeapănă și fotogenică cu dichis, cum apăruse în scenele bejeniei (dimensiunea timpului scurs bine susținută scenografic și prin costume); apoi soldatul cu mințile rătăcite, dar cu blajinătatea statornică (nouă apariție memorabilă a lui Mircea Diaconu) și invalidul care merge în mâini totul amintind, prin detalii, ca și prin aură, parodia
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pământ (pe care oricum îl va fi pierdut odată cu cedarea Cadrilaterului), George Mirea este pus în situația de a alege între a se lepăda de tatăl său urgisit și rămânerea în redacția ziarului "Dobrogea nouă". N-a făcut-o, acceptând "bejenia". Deposedat de tot și de toate, tânărul Mirea este constrâns să muncească nouă ani (1953 - 1961) la Canal ("mijloc sigur de exterminare pentru opozanții comunismului") și la Combinatul de Ciment Medgidia. Dorindu-și din toată inima să devină dascăl de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
clăcile, țarinile, horele, rudele, lumea satului. Aici are loc un "popas contemplativ" (T. Vianu) al adultului care evocă universul copilăriei, satul natal: "sat mare și vesel, împărțit în trei părți care se țin tot de una: vatra Satului, Delenii și Bejenii". Era un sat vechi răzășesc, cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora dar și suveica". I. Creangă are o mare putere de a reprezenta vizual oamenii (N. Iorga). Realismul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]