138 matches
-
preamare[ște]", diversificându-se de-a lungul unor direcții divergențe de creație ("învălite roduri"), sursa creației neîntrerupte, imprevizibile, "obosind", "prin scăpărarea-i unică", i.e., ardere. Tot astfel, "cerul platonician"108, evocat într-un interviu din 1929, denotă mai degrabă transcendență bergsoniana, i.e., durata, inaccesibila cunoașterii comune, dar care poate fi totuși recuperată, printr-un efort intens de proiecție, de care sunt capabili doar poeții adevărați. În termenii lui Edgar Poe, "cerul centrat, adunat și de piatră" și "declinatul anotimp" ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
că în el aceasta ar fi strâns sângele Mântuitorului răstignit, Graal-ul, la care se face aluzie aici, sugerează și idea de depășire a existenței individuale, caracteristică "lirismului pur". Mult mai probabil, "potirul propagat" este o imagine ce sugerează conul memoriei bergsonian, iar "insomnia concentric scuturata", explicitează, practic, ideea generării continui, centrifuge, de noi lumi (lumea artei, în particular), conform unor "principii" - continuitate, imprevizibilitate etc., de-a lungul unor tendințe divergențe, dar complementare (au aceeași origine), conform unui "plan" al naturii, actualizându
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ceva din această experiență a sufletului lui profund să treacă în sufletul nostru 1. Numai că, uneori, poate să greșească. Iată de ce, în parafrază barbiana, Monos - Unul ("axa unipolara"), Spirituș Tutelaris al "poezie pure" ("în singur cer intelectual"), - poate "supraconștiința bergsoniana", ori, chiar cenzură interioară caracteristică artistului de geniu ("maestru astarteic și rar") - , întrerupe ("sculptează o pauză așa de pustiita") impromptu-ul ("dezordonată improvizație") plin de patos, a lui Roderick Usher, nemulțumit, pare-se, de soluția (ori metodă) poetica propusă: Dar
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
nu explică nimic, iar realizarea artistică [s.n.] nu câștigă învăluita în acest prestigiu divin 19. Inspirația veritabilă nu este un simplu abandon în favoarea asociațiilor inconștiente, ci mobilizarea tuturor resurselor inteligenței - "condiționare a conținutului [=prezentul] de către conținător [=trecutul, amintirile, conform viziunii bergsoniene din Materie și mișcare, 1896]"20. Poetul român respinge creația "naivă", "nereflexivă", "[p]oezia înțeleasă că o mare senzualitate, echivalentul vorbit al unui Rubens", si prețuiește în schimb "creația literară critică", cea care sublimează "emoția [trăirea estetică] până la acel "ethereal
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
reminiscența se vorbește în acestea rânduri, doar că realitate pe care ne-o dezvăluie astfel nu este cea a arhetipurilor platonice ideale, pentru simplul motiv că această realitate ultima nu este un lucru, ci un act - Creația - , pentru care durată bergsoniana pare o aproximare mai potrivită. Pe această linie de gândire, în parafrază barbiana, "stabile[le] corpuri" reprezintă realitatea primară, amintirile spontane, quasi-eterne, păstrate în singularitatea lor ("insolvate", adică indeterminate, ele neconstituind o realitate psihologică, ci una ontologica, virtuală, condiția existenței
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
declară enigmatic: "Dragostea încape doar în cântecul exhaustiv, în spațiile curbe și ermetice ale versului care, singure, o țin că univers în fața noastră"67 [s.n.]. Desigur, sursa primară a lui Barbu este Poe, dar legitimarea ideii o aflăm în gândirea bergsoniana. Contemplarea muta, nu produce nimic. La limită, poetul se poate pierde în pură reverie; pe de altă parte, viziunea lui s-ar disipa în neant, daca aceeași "simpatie intelectuală" (=intuiția) nu ar genera, totodată, si un impuls, un sentiment ("Introduction
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mai profunde, prin mijloace estetice și ritmice, printr-o creație liberă, ce reanima și dezvăluie o istorie personală, deschisă (precum "sentimentul naturii", creat de J-J. Rousseau, amintit de Henri Bergson, în Cele două surse ale moralei și religiei, 193292). Viziunea bergsoniana asupra artei legitimează, în bună măsură, influența profundă pe care a exercitat-o asupra artei și literaturii, în primele decenii ale secolului XX, inclusiv asupra lui Ion Barbu. Omenesc, mult prea omenesc "Să fii liber înseamnă că realizezi o operă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
a o rezolvă în felul lui11. Deși comentariul barbian este cât se poate de elocvent și de clar, dorim să subliniem că respingerea conceptului poesc de poezie, al cărui domeniu ar fi Sufletul total, ca "idealista", reia, de fapt, critică bergsoniana 12, din "L'évolution créatrice", a conceptului kantian de unitate a cunoașterii și naturii, - căruia Poe îi datorează atât de mult - ipostaziată, în ceea ce filozoful francez numește "un Dumnezeu formal, ceva care nu este încă divin la Kant, dar care
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în sine, conform istoriei interioare proprii obiectelor, este acum definită prin relaționare cu alte obiecte,27 fără vreo legătură directă cu natura lor primară ("prin uitare"), dobândind, astfel "existența străină și transferată"28, în formularea lui Ion Barbu. Iată textul bergsonian: [A]naliza este operația care leagă obiectul de elemente deja cunoscute, cu alte cuvinte, comune acestui obiect și altora. A analiza constă, prin urmare, în a exprima un lucru, în funcție de ceea ce nu este. Orice analiza este astfel o traducere [s.n.
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
critice. Poezia se naște doar când datele primare ale experienței sunt direcționate de intelect spre un efect precis - "sentimentul poetic" - care, apoi, să conducă cititorii la descoperirea "armoniei divine" a lumii, cum ar spune Poe, sau ordinii universului, în sens bergsonian. Să re-ordonezi, conform unui principiu estetic, formele vieții, cu alte cuvinte, să modifici relațiile dintre sau să descoperi altele noi, să dai formă informalului înseamnă, cu adevarat, creație. Realizarea "poemului perfect" presupune și concomitenta anihilare a eu-lui empiric ("sufletul rudimentar
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
1871), "este cunoașterea proprie, completă; își scormonește sufletul, îl inspectează, îl pune la încercare, îl înțelege"78. Valoarea unui astfel de gest este subliniat și de Ion Barbu, într-un articol, intitulat " Două răspunsuri", din 1930, în care nuanță clar bergsoniana a criticii producției literare a "intelectului pur" nu ar trebui să treacă neobservată: Mie mi se pare însă că spiritul e prins în el însuși: actul de narcisism ne înfățișează o realitate mult mai liberă și mai neprevăzuta decât penibilă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
tot așa de puțin că legile atracției, de pildă, din turburea conștiința a lui Newton, comentatorul cornului lui David ; la fel poezia engleză răsfrânge din variația timpului uman doar acea limfatica permanentă, botezata pe nedrept "spiritualitate"82. Gândirea reflexiva (intuiția bergsoniana are această calitate 83), atentă la ea însăși, si epifania, care iluminează un moment de viață - "gândul cufundat și geometric", caracterizat, adică, prin profunzimea și percepția unei anumite ordini cosmice 84, sunt condițiile necesare și suficiente, pentru a genera poemul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pentru ca acest lucru implică, nici mai mult, nici mai putin, decat depășirea condiției umane. O poate face ("forțează") însă, doar în alianța 8 cu Poezia, prin intermediul intuiției estetice. Poziția lui Barbu, credem noi, este vădit influențată și de lecturile sale bergsoniene, de "L'Évolution créatrice" (1907 și, mai ales, "Introduction à la Pensée et le Mouvant" (1903), în care filozoful francez avansează ideea că inteligență (știință) poate atinge realitatea absolută a materiei 9, iar metafizica, pe cea a spiritului (la care
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
cristalelor transpus. Problemă de distribuire a unei lumini calitative - se ridică aproape insolubile. În ce chip vei realiza imanentul, in ce chip vei înlătura "placatul"?37 "În ce chip vei înlătura "placatul?" Formulă barbiana nu doar evocă subtil celebra definiție bergsoniana a comicului din Le rare (1900): "Du mécanique plaqué sur du vivant"38, dar ne invită să împărtășim și modul, specific lui Henri Bergson, de a înțelege și interpreta rolul limbajului în formarea viziunii noastre asupra lumii. "Placatul" barbian corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
1900): "Du mécanique plaqué sur du vivant"38, dar ne invită să împărtășim și modul, specific lui Henri Bergson, de a înțelege și interpreta rolul limbajului în formarea viziunii noastre asupra lumii. "Placatul" barbian corespunde repetitivului, aspect definitor în concepția bergsoniana, pentru cunoașterea științifică a realității. Înlăturarea lui implică să "rupi legăturile cu habitudinile științifice, care răspund exigentelor fundamentale ale gândirii, să agresezi spiritul, să urci pantă naturală a inteligenței"39 Ion Barbu însuși crede că există o limbă a poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
unei uimitoare metode savante. La fel, geometrul, în cursul investigărilor lui, se-nedreaptă instinctiv către punctele singulare ale curbelor particulare pentru a deduce din ele adevăruri care-l informează tocmai asupra normei 69. (italice în original) Să observăm tonalitatea clar bergsoniana a unui enunț, precum acesta: "Extinderea realului până la ceva mai semnificativ, prin absorbirea stărilor sau a ființelor imaginare", prin care Ion Barbu reformulează un altul din 192070, cu deosebirea că, acum, funcția creației literare este mai precisă - să proiecteze realități
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
bloc de marmură antică, poetul român sculptează apoi propria-i viziune, informată, în primul rând, de principiile doctrinei estetice poești, apoi de teoria romantică și post-simbolistă a poeziei. Ceea ce pare să confere unitate concepției lui Ion Barbu este asimilarea metafizicii bergsoniene, al cărei dualism spirit-materie, esențial, completează și integrează, firesc, modelul filozofic antic, ori altele, mai noi, care i-au succedat, structurate similar, si care devine, astfel, matricea ei formatoare. Ne aflăm în prezența unei construcții teoretice extrem rezistente în timp
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
devine, la Ion Barbu o chestiune de poetica generală - poiesis-ul are un domeniu al său, delimitat din operațiuni specifice și îndeplinește funcții cognitive, pe care nici un alt demers de cunoaștere nu și le asumă. Critică "idealismului" soluției poești prelungește critică bergsoniana a teoriei kantiene a frumosului, în jurul căreia, romanticul american își elaborase propria construcție teoretică. S-a speculat mult asupra semnificației acestei bucăți de proza pentru activitatea literară a lui Ion Barbu. Nici una din ipotezele avansate până acum, nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
the Usher domain", evoked în a brief sketch, at the beginning of Barbu's paraphrase, circumscribes an imaginary space, a possible configuration of that creative force - the One aching for the condition of the Multiple în Eureka, or better, the Bergsonian élan vital, through which, and into which, everything exists. The work of art's participation în the mystery of life, aș continuous, indivisible and unpredictable creation, involves the extension of the past into the present, în other words, memory. Identical
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
be imagined is realized, while all its parts are still kept together, în a unitary system. We recognize în this formulă the aesthetic criterion of unity în variety, where căușe and effect no longer distinguish from each other. Using a Bergsonian idea, namely, that spirit and matter are two complementary forms of manifestation of the vital impulse, and therefore, both can reach the absolute, în their own way, the Romanian poet initially separates them în order to reconcile them, later on
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sense, which hâș reference to the general intention of Nature", i.e., în raport cu ordinea și armonia perfectă a universului". Pentru Barbu, similitudinile dintre punctul de vedere poesc prezentat mai sus și "leș lois de la vie", (i.e., tendințelor generale ale elanului vital) bergsoniene trebuie să fi fost vădite. Iată de ce, adoptând viziunea celui din urmă, el trebui să fi crezut că nu făcea decât să confere statut științific celor dintâi. 63 Claude Richard, Edgar Allan Poe, journaliste et critique, 1978, p. 477. 64
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Barbu, "Salut în Novalis. Al Philippide. Stânci fulgerate", în Versuri și proza, [1930] 1984, p. 181. 67 Ion Barbu, "Rimbaud", în Versuri și proza, 1984, p. 191. 68 Termenul, în sine, pare să fie construit de Barbu, după un model bergsonian și cu sensuri apropiate de acesta. ("L'évolution créatrice", în Oeuvres, 1970, p. 798), Bergson vorbește de "C'est ce que Kant exprime en disant que toutes nos intuitions șont sensibles, ou, en d'autres termes, infra-intellectuelles [s.n.]". Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
apariția și orientarea (vectorizarea) comportamentului, aceasta având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire al speciei. Mc Dougall vorbește despre „forța hormică” și, asemenea lui C. von Manakow, pune în primul plan importanța pulsiunilor instinctuale, identificându-le cu „elanul vital” bergsonian. S. Freud denumește pulsiunile instinctuale „libido”. Pentru Cl. Bernard, toate manifestările vitale au ca scop menținerea constantă a „mediului intern”. W.B. Cannon desemnează cu termenul de „homeostazie” această tendință generală de restabilire a echilibrului intern tulburat, afirmând că orice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la propoziția că femeia are dreptul să-și caute fericirea chiar printr-o desăvârșită libertate sexuală. CAMIL PETRESCU Camil Petrescu este în roman un anticalofil, partizan al dicteului automat, în marginile permise de gen, dușman al caracterologiei clasice și fixe. Bergsonian și proustian, înțelege să cultive fără stânjenire "fluxul amintirilor" și, gidian, să respecte autenticul în jurnale în care pretinde a nu modifica nimic din cursul amintirii, mergând până la a compune în corecturi și a dubla textul cu note în subsol
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
M. Ralea, ocupîndu-se numai de valori stabilite dintre acelea care ajută digestiei după o "masă bună" și incită spiritul când e "rău dispus". Eseistul face "idei", supune adică obiectul unui sistem de relații vaste. Marcel Proust este privit prin teoria bergsoniană a memoriei, Rainer Maria Rilke prin sărăcia sângelui, Balzac prin considerații asupra capitalismului, Th. Hardy prin teoria tensiunii sufletești a lui Pierre Janet, Anatole France prin imaginea dematerializării, Tudor Arghezi prin anarhism, monarhism și magie. M. Ralea a dovedit talent
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]