165 matches
-
zi și noapte. Totul doarme, totul se odihnește, afară de ea” (I, 198). Afecțiunile fizice devin pentru Cioran o veritabilă tortură. Notează spre sfârșitul lunii aprilie, în 1959: „Practic, din ianuarie, sunt bolnav; îmi este imposibil să lucrez; trec de la un beteșug la altul; s-ar zice că fiecare mădular își așteaptă rândul.... Natura face experiențe pe mine; iar eu înghit, incapabil să opun vreo rezistență. Mai am mult până la «buna folosință a bolilor»!” (I, 32). Peste aproape un an, tot pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
își așteaptă rândul.... Natura face experiențe pe mine; iar eu înghit, incapabil să opun vreo rezistență. Mai am mult până la «buna folosință a bolilor»!” (I, 32). Peste aproape un an, tot pe timp de iarnă, Cioran notează: „Trec de la un beteșug la altul. Propriul meu trup îmi e torționar. Nu înțeleg cum am putut să adun atâția ani fără să pier sub povara lor” (I, 56). De data asta, e vorba despre „dureri de cap, senzație de idioție, sinuzită, urechi înfundate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi fost conștient Ă legumele în apă, adică regimul unei supraviețuri ne-eroice. Peste câteva rânduri, pe aceeași pagină, iată: „Trebuie să depășesc criza asta, una dintre cele mai cumplite pe care le-am avut de îndurat în viața mea. Beteșugurile mă asediază și-mi zdruncină curajul. Dacă n-aș fi bolnav, aș birui, sunt sigur. Dar cum să mă lupt cu boala? Ar însemna să declar război materiei. Trupul meu nu-mi aparține, ține de ea, de materie” (idem). Dincolo de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
decât staționară, imobilă. Aerul trebuie să se oprească; altminteri mă ucide” (II, 63). La un moment dat, bolnav de gripă, scuturat de friguri, Cioran își spune: „N-am fost nicicând așa de aproape de a mă sinucide de groaza propriilor mele beteșuguri. De-aș putea sălășlui în alt trup!” (I, 199). Cum să sălășluiască în alt trup din moment ce, cum vom vedea, Cioran e convins că este chiar acest trup și nimic altceva? Oricum, sinuciderea rămâne o soluție tocmai pentru salvarea de beteșuguri
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
beteșuguri. De-aș putea sălășlui în alt trup!” (I, 199). Cum să sălășluiască în alt trup din moment ce, cum vom vedea, Cioran e convins că este chiar acest trup și nimic altceva? Oricum, sinuciderea rămâne o soluție tocmai pentru salvarea de beteșuguri. Că alege legumele în apă e altceva. Își spune: „Dar într-o bună zi mâna mea va fi în stare totuși să se ridice împotriva trupului meu, ca să mă izbăvesc în sfârșit de el” (idem). Se însumează aici stările de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
soi de disperare primordială, argumentele au venit mai târziu, ca să o susțină. Orice nu este mai întâi un nu al sângelui” (I, 74). În fine, privind în urmă ca și cum ar fi altul, Cioran spune: „Sigur, am suferit mult din cauza diferitelor beteșuguri, dar motivul principal al chinurilor mele a ținut de ființă, de ființa în sine, de simplul fapt de a exista, și de aceea pentru mine nu există ușurare” (III, 35). Dar ființa lui Cioran e adesea chiar propriul trup, acest
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
al chinurilor mele a ținut de ființă, de ființa în sine, de simplul fapt de a exista, și de aceea pentru mine nu există ușurare” (III, 35). Dar ființa lui Cioran e adesea chiar propriul trup, acest trup măcinat de beteșuguri. Este motivul pentru care se disprețuiește. Nu întâmplător, transcrie din Evanghelia după Toma cuvintele lui Iisus, care spusese: „Vai de carnea aceasta ce depinde de suflet și vai de acest suflet ce depinde de carne!” (I, 163). Sufletul care depinde
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Vreau să spun că întotdeauna mă doare ceva, că am conștiința dureroasă a neputinței mele de a fi sănătos. Nu atât trupul, cât ființa mă doare” (II, 40). Să nu uităm că, uneori, ființă înseamnă pentru Cioran Dumnezeu. Or, boala, beteșugurile, ființa aceasta care doare, toate, dincolo de neputința pe care o relevă, constituie până la urmă o șansă: „Trebuie spus lucrurilor pe nume: toate gândurile mele depind de neajunsurile mele. Dacă am înțeles câte ceva, meritul revine exclusiv carențelor sănătății mele”. Travestirea aceasta
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
gândirea cioraniană. În fine, să ne amintim mirarea lui Cioran: „Cu starea mea de sănătate, e de necrezut că am dus-o atâta” (II, 126). Or, surprinzător, poate că tocmai boala l-a salvat pe Cioran: neputând să scape de beteșuguri, el le investește cu sens. Notează la un moment dat: „A doua gripă în trei luni! Vlăguire totală, sufocare, neputință cvasitotală de a respira. Am trecut deja de cealaltă parte? De ani de zile trupul mi-e povară! Dacă am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
s-ar fi sinucis. Or, bolile îl salvează în măsura în care înseamnă supraviețuire prin retragerea din fața vieții. Nu întâmplător vorbește despre „extazul neputinței” (II, 292). Când împlinește cincizeci de ani, notează: „Toată viața am fost bolnăvicios. Atenția pe care-am consacrat-o beteșugurilor mele mi-a îngăduit să exorcizez demonul plictiselii. Am fost, orice s-ar spune, un om ocupat” (I, 73). Nu-i vorbă, și-a secătuit așa rezervele de milă („căci mi-am secătuit rezervele de milă cu mine însumi, îngrijindu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
bolnav? „Dacă izvoarele violenței și tristeții ar seca în mine, aș renunța la scris pentru vecie” (I, 91), spune într-un loc. Altundeva, mărturisește: „Nu pot să scriu decât sub imperiul febrei, al furiei. Or, din cauza gastritei și a altor beteșuguri, mă îndop cu calmante; astfel, îmi sabotez eu însumi activitatea, «inspirația», «opera». Ă Fără înfrigurare, nu valorez nimic ș...ț” (I, 309). În fine, în alternanță cu izbăvirea, avantajele durerii. Iată: „Dacă durerea este esența existenței, cum să explici că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran o folosește cu insistență. „Doar bolile ne dau oarece «profunzime». Un ins sănătos, geniu să aibă și tot e, fatalmente, superficial” (I, 142), spune Cioran într-un loc. Altundeva: „Tot ce ne stânjenește ne îngăduie să ne definim. Fără beteșuguri, nu există conștiință de sine” (I, 145). Sau: „Beteșugurile îmi aduc mereu aminte de mine însumi. Grație lor, mă regăsesc în orice clipă Ă spre a mă detesta, spre a-mi întoarce furiile împotrivă, împotriva acestui eu de care încerc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
oarece «profunzime». Un ins sănătos, geniu să aibă și tot e, fatalmente, superficial” (I, 142), spune Cioran într-un loc. Altundeva: „Tot ce ne stânjenește ne îngăduie să ne definim. Fără beteșuguri, nu există conștiință de sine” (I, 145). Sau: „Beteșugurile îmi aduc mereu aminte de mine însumi. Grație lor, mă regăsesc în orice clipă Ă spre a mă detesta, spre a-mi întoarce furiile împotrivă, împotriva acestui eu de care încerc zadarnic să mă disociez” (I, 201). De altfel, se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vorbele despre valoarea morală a suferinței sunt simple baliverne” (idem). La drept vorbind, lui Cioran i-a hrănit mai degrabă delirurile și revanșele. I-a hrănit cunoașterea de sine. Iată: „Tot ce ne stânjenește ne îngăduie să ne definim. Fără beteșuguri, nu există conștiință de sine” (I, 145). Oricum, mirării că a reușit să supraviețuiască atâtor beteșuguri, Cioran îi găsește o explicație. Iată: „Dacă am reușit s-o duc până acum, e fiindcă beteșugurile mele, atât de numeroase și de contradictorii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a hrănit mai degrabă delirurile și revanșele. I-a hrănit cunoașterea de sine. Iată: „Tot ce ne stânjenește ne îngăduie să ne definim. Fără beteșuguri, nu există conștiință de sine” (I, 145). Oricum, mirării că a reușit să supraviețuiască atâtor beteșuguri, Cioran îi găsește o explicație. Iată: „Dacă am reușit s-o duc până acum, e fiindcă beteșugurile mele, atât de numeroase și de contradictorii, s-au neutralizat reciproc” (III, 378). De aceea, aproape persiflant-ironic, spune: „N-am fost niciodată «sănătos
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
stânjenește ne îngăduie să ne definim. Fără beteșuguri, nu există conștiință de sine” (I, 145). Oricum, mirării că a reușit să supraviețuiască atâtor beteșuguri, Cioran îi găsește o explicație. Iată: „Dacă am reușit s-o duc până acum, e fiindcă beteșugurile mele, atât de numeroase și de contradictorii, s-au neutralizat reciproc” (III, 378). De aceea, aproape persiflant-ironic, spune: „N-am fost niciodată «sănătos», dar am reușit, ca bolnav, să fac o figură destul de onorabilă” (II, 360). Prin urmare, deși crizele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
va avea un fel de bubușoare, numite focuri. Să nu mănînce din măr început, că face copilul cu semne, ca și cînd ar fi mușcat de cîne. Să nu se uite la ciungi, ologi, chiori etc., că naște copii cu beteșug. Să nu sufle în cuptorul cu pîne, că face copilul cu limba prinsă. Să nu deie cu piciorul în cîne, că naște copilul cu păr pe trup. Să nu stea jos pe prag, căci, dînd un dușman cu toporul în
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
la împrejurarea că este grea, apoi copilul nu va avea astfel de semne. Femeia îngreunată să nu mănînce carne netăiată din frigare, că face copilul cu limba prinsă. Se crede că copiii născuți în zile mari trebuie să aibă vreun beteșug, sau corporal, sau spiritual, adică trebuie să fie ori ciungi, gheboși, chiori etc., sau trebuie să fie slabi la minte. Cînd femeia îngreunată se duce la apă, să scurgă bine cofele, ca să nu facă copilul cu boașele mari. Dacă se
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
de sine” despre care vorbea Andrei Pleșu, oglindirea permanent negativă a propriilor fapte, deruta identitară ce traversează întreaga națiune română. Despovărate de corvoada roșie a preamăririi și a reflexelor omagiale, ultimele dou) decenii au readus în discuție problematica legată de beteșugurile de caracter și comportament ale românilor, reliefate atât de tranșant, încă din prima jumătate a secolului al XXlea, în cărțile și studiile lui Dumitru Drăghicescu (Din psihologia poporului română sau Constantin Rădulescu Motru (Psihologia poporului român și alte studii de
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
el. Niște scârnăvenii! Ce-i pasă lui de ei?! 2.4. O lume bolnavă Lumea din Pădureanca este populată, așadar, de indivizi care trăiesc, conștient sau nu, sub semnul bolii. Busuioc, "tatăl denaturat" și Iorgovan "cel depresiv" își păstrează, în ciuda "beteșugurilor" lor, până la final, statutul privilegiat în lumea satului pe care îl conferea averea deținută. În spațiul creației lui Slavici, Pupăză este primul personaj care cunoaște din cauza bolii oprobriul public atât în viață, cât și după moarte. Modul în care oamenii
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
emoționa. Bolnav de arghirofilie, Ghiță are vădită predispoziție spre tragedizare. Dar nu orice om atins de un mare viciu este, în mod necesar, un erou tragic. Gravitatea viciului nu implică măreția caracterului, ascuțimea minții sau tăria personalității. Caracterul dramatic al "beteșugului", ca și al bolii, nu ne îndreptățește a nesocoti remediile de bun simț ca puțină îngăduință față de tine însuți, oarecare zâmbet și modestie. Ghiță se ia prea în serios. Se grăbește să admită că ceea ce trăiește e mai mult decât
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
prin școli, s-a îndoit și s-a căciulit până și-a ajuns ținta, devenind mâna dreaptă a solgăbirăului ungur care, la izbucnirea războiului, a intervenit să rămâie pe loc, deși era voinic, spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. Fața fălcoasă se mândrea parcă cu mustățile umflate, pleoștite care-i ascundeau gura foarte largă, cu buzele duble și cu dinții lați, strungărești
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
loc nepotrivit s-a infiltrat, Sunt mulți parlamentari din Cameră și din Senat. Avem... Administrație supradimensionată, Sărăcie cvasigeneraiizată, Hoți mari și mărunți, Cerșetori tot mai mulți, Mică și mare corupție, Nelipsita prostituție, HIV și SIDA din belșug, Mulți oameni cu beteșug, Traficanți de droguri și persoane, Indivizi ce trăiesc în subterane, Contribuabili sufocați de poveri, Coloși industriali cu pierderi, Parlamentari cât un batalion, Multimiliardari de carton, O clasă politică debusolată Și o economie degradată, Demnitari îmbogățiți peste noapte, Prețuri din zi
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
că la 6 ani am rămas orfană de Mama. Mai la sfârșitul acestui perelinaj voi mai scrie câte ceva și despre mine. Așa vă rog îngăduiți-mi cuvintele mele sărace... Că și Dumnezeu, vrea ca să spun, să mărturisesc, așa cum sunt cu beteșugurile mele. Cât bine mi-a făcut Dumnezeu și cât mă iubește și ne iubește pe toți. Rămâneți uimiți! Cât de mult m-a ajutat, la tot pasul, simt și văd mâna Lui protectoare. O să descoperiți și pe parcursul acestei cărți, lucrarea
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
el apoi cu ochii de înger... „Sică”, răspunse băiețașul, scâncind și împăcat pe jumătate, în vreme ce asistenții ridicau tampoane mari de vată de pe tăietură. „Și mai cum?”, ținea să afle bătrânul cu halatul alb, tremurându-i încă o dată mâna înarmată pe deasupra beteșugului... „Aaau!”, mai zise băiatul, când din genunchiul înroșit, plin cu lapte cenușiu, curse afară toată răutatea. Buldogul alb se supără de-a binelea: „Sică Au” te cheamă? Cine dracu’ te-a mai botezat cu podoaba asta de nume”? Apoi, adresându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]