157 matches
-
în continuare. Morți de oboseală roiau pe străzile Genavei, cu capetele plecate, cu o expresie tristă și rătăcită, oarecum halucinată, expresia cuiva care a pierdut totul și se străduiește să se gândească doar la ce are să vină: cel mai apropiat bivuac, adăpostul pentru noaptea următoare, refuzând să mai zăbovească asupra a ceea ce pierduseră, precum și asupra inevitabilelor neplăceri ce încă îi așteptau. în fiecare zi soseau orășeni, meșteșugari, negustori, dar și proprietari de pământuri și aristocrați de străveche stirpe romană, împreună cu fiicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înaintarea hunilor și nu aveau multe de povestit, însă cei care, ca și el, sosiseră mai târziu vorbeau cu groază de o armată imensă, ce avea să se adune pe malul drept al Rinului, în fața cetății Augusta Rauricorum. Iar prin bivuacuri și prin taverne numărul acelor barbari devenea tot mai mare: oameni care abia de știau să numere până la zece vorbeau cu emfază despre douăzeci de mii, cinzeci de mii sau chiar o sută de mii se gepizi și huni, însetați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a său o lăsa să se vadă și care e proprie oamenilor de caracter, obișnuiți să comande - ce îl făcu să intuiască în acel războinic un individ de o valoare superioară celorlalți prezenți în sală. De aceea, oprindu-se înaintea bivuacului, își concentră privirea numai asupra lui. Da, nu era nici o îndoială: acela era teribilul Shudian-gun. Se întreba ce ar fi putut să vrea de la el, dar nu simțea de fapt nici o teamă; mai degrabă, pe lângă sentimentul surd, apăsător, al propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
străbătuse cuprins de o mânie violentă distanța ce despărțea depozitul de clădirea în care se găsea Balamber, impunându-și însă să nu lase să se vadă ce sentimente îl încercau. în ultimele raze al apusului, mersese printre ruinele satului, printre bivuacurile și corturile hunilor, și căutase cât de cât să-și facă o idee despre numărul lor. Cu ochiul celui care trecuse prin ani buni de campanii militare, aproximă - iar asta întărea ce-i spusese Lidania, precum și aprecierea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
probabil fiindcă detașamentul trebuia să se miște atât de repede și în etape de deplasare atât de dese, încât nu putea să mai ia cu el și alte lucruri care ar fi luat din spațiul destinat prăzilor. în apropierea fiecărui bivuac stăteau împiedicați caii războinicilor; odihnindu-se, și unii și alții, căci nici un hun nu s-ar fi îndepărtat un pas măcar de calul său. Așadar, acum se găsea față în față cu comandantul lor. Ei bine, avea să-i demonstreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
exemplu. Dar fu obligat să amâne pentru un alt moment. Ieșind de acolo, îl izbi splendoarea cerului, deja presărat cu o puzderie de stele. O porni în urma burgundului și avu astfel ocazia să traverseze o parte din tabără. Adunați în jurul bivuacurilor, războinicii mâncau; comentau, fiecare în felul său, întâmplările acelei zile sângeroase, însoțindu-se cu exclamații puternice sau chiar cu câte un râs scurt; erau lăudate faptele celor mai îndrăzneți și se făceau glume pe seama celor ce nu dăduseră vreo dovadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din primul moment. Rugurile acelea din noapte, ai căror autori nu erau capturați niciodată, îi demoralizau pe oameni. în lumina celor întâmplate în ultima vreme, clemența arătată cu câteva zile înainte față de fugari deveni iute motiv de acuze. Adunați în jurul bivuacurilor, războinicii constatau într-un glas că necazurile începuseră după puțin fructuoasa ascensiune la mănăstire. începură curând să-l acuze pe abate că aruncase peste tot mingan-ul un blestem și, cu tot mai puțină precauție, începură să-i ceară moartea, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se face întuneric, observă el către bagaud. Sper că știi unde ne duci. Celălalt îi răspunse fără să se întoarcă: Ceva mai încolo e o colibă. Putem înnopta acolo. Ca un ecou, răsună din spate vocea lui Metronius: — Minunat! Un bivuac în mlaștină. Țânțarii or să ne mănânce de vii. Divicone se abținu să dea replica. își urmară drumul până la apus. Liniștea serii se întinsese de acum peste mlaștină, când bagaudul, ca întotdeauna în frunte, se opri, făcând semn cu bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea îndurerată, Sebastianus nu reuși să vadă mare lucru din Catedrală, care știa că fusese consacrată Sfintei Cruci. Călăuza sa își aruncase torța, inutilă de-acum, peste tăciunii ce mocneau lângă un bivuac; păși în curtea din față a bisericii și trecu de colonada edificiului, dar, în loc să intre pe poartă, deja deschisă la ora aceea, merse drept înainte. Pe când trecea prin dreptul intrării, Sebastianus putu să arunce doar o privire înăuntru. La lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de corturi pe care Sebastianus le traversase la venire, se vânzolea în jurul focurilor o mulțime alcătuită din sute de bărbați, femei și copii. Dinspre apus venea o briză slabă, care însă nu reușea să împrăștie miasmele ce se înălțau din bivuacurile unde se adăpostea mulțimea îndurerată și înspăimântată. — Vezi toți oamenii aceia? îl întrebă, fără să-i lase brațul și strângând cu cealaltă mână crucea simplă de lemn ce îi atârna a gât. Mulți dintre ei sunt fugari care au scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropierea carelor. Și încă, ici și colo, îngrădituri construite sumar, în care erau ținuți caii și animalele, care mari ticsite de provizii și pradă și coviltire sub care fuseseră amenajate ateliere pentru fierari și ale armurieri. Pretutindeni se înălțau fumurile bivuacurilor, în jurul cărora se înghesuia o mulțime despre care Sebastianus, deprins cu viața militară și bun cunoscător al obiceiurilor barbarilor, știa că e formată din războinici în repaos, femei din toate rasele cunoscute și chiar copii. Dincolo de marginea spațiului corturilor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care Sebastianus și tovarășii săi îl auziseră pe când se apropiau de bastion: strigătele și chemările a mii de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și simpla sporovăială a mulțimii adunate în jurul bivuacurilor, mugetele ce răsunau dinspre turmele de animale, clinchetul sutelor de gamele sau bătaia ritmică a ciocanelor izbind în nicovale, a securilor mușcând din trunchiurile de lemn - mii de zgomote diferite care alcătuiau acel ecou. într-un cuvânt, respirația imensei armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ăsta nu e rău, îi spuse lui Odolgan. Ar fi inutil să mergem mai departe, fiindcă la Agedincum ajungem, oricum, târziu. Poposim aici. De acord, oricum o să fie mai bun decât nimic, recunoscu Odolgan. De fapt, ca loc pentru un bivuac, satul nu era mare lucru: fusese deja jefuit de cei dinainte, iar unele dintre case nu puteau oferi altceva decât spectacolul deprimant al ruinelor carbonizate. De îndată ce ajunseră în spațiul deschis ce reprezenta centrul micului burg, Balamber dădu semnalul de oprire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sute de păsări se roteau cu frenezie, sporovăind cu o vehemență pasionată, de necrezut. Rămase astfel, neclintit sub bolta cerului, uitând de mișcările sutelor de oameni din spatele său și surd la strigătele, certurile, râsetele ce se ridicau din zeci de bivuacuri improvizate; se simți, dintr-o dată, invadat de o melancolie subtilă, de nemărturisit, care îl golea cu totul. Era omul câmpiei, iubea spațiile nesfârșite, iarba înaltă și foșnitoare, străbătută până spre orizont de unduiri lungi, stârnite de vântul care, zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pur și simplu foamea îi învinsese teama. Unii dintre bărbații aceia, de altfel, deja începuseră să se adune iarăși în jurul focului, în vreme ce ații porniseră în căutarea unui loc în care să-și înjghebe un culcuș; iar alții se îndreptau către bivuacurile prietenilor lor, pentru un troc cu diverse bunuri ori doar ca să mai schimbe o vorbă; cu toate acestea, în jurul ei încă mai erau vreo zece hiung-nu, ce se distrau urmărindu-și căpetenia prinsă în confruntarea aceea deloc ușoară. De când n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja cu coasta de miel, nu? o îndemnă, dând din mână. Haide, nu-ți fie teamă. — Nu mi-e teamă, replică ea, pe un ton hotărât; veni iute lângă el și, cu pas hotărât, mândră și dreaptă, îl urmă spre bivuac. Din culcușurile lor înjghebate în jurul focurilor, războinicii hiung-nu o urmăriră cu privirea, încuviințând cu expresie de apreciere. 21 întins pe o parte, Balamber deschise ochii în întuneric. Noaptea era caldă înăbușitoare. Din cauza aceasta hotărâse să doarmă afară, sub porticul micii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în jurul focurilor, războinicii hiung-nu o urmăriră cu privirea, încuviințând cu expresie de apreciere. 21 întins pe o parte, Balamber deschise ochii în întuneric. Noaptea era caldă înăbușitoare. Din cauza aceasta hotărâse să doarmă afară, sub porticul micii livezi, deja devastate de bivuacurile ajunse înaintea lor, a unei case încă în picioare. După ce-și îngrămădiseră lucrurile în baloturi fără formă și le rezemaseră de zidul înconjurător, oamenii săi cei mai fideli se lungiseră printre meri și peste porțiunile cu zarzavaturi, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mult. Ea se ridicase în picioare, dar nu se hotăra să se îndepărteze. Ștergându-și degetele unse de grăsime de tunica uzată, se dăduse puțin înapoi, fără să-și ia privirea de la el. O pornise apoi cu pas nesigur printre bivuacurile războinicilor, dar se oprise deodată în fața servitorului unuia dintre războinici, un om oribil, cu un singur ochi - care, ținând în brațe o legătură de crengi pentru foc, i se postase deodată în față, ieșind cu totul întâmplător din spatele unui car
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din limba lor, atât cât avea nevoie ca să ceară, să ocărască, să blesteme și mai ales să se târguiască. Seara, după ce mânca, împreună cu Balamber și cu oamenii lui cei mai de încredere, se depărta și începea să hoinărească de la un bivuac la altul, întorcându-se cu o panglică, o brățară ori vreo altă podoabă măruntă, pe care le punea apoi într-o traistă veche din piele de căprioară primită de la Mandzuk, de care nu se despărțea niciodată. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dispărea, chiar și pentru o după-amiază întreagă, pentru a apărea din nou constant atunci când mingan-ul își instala tabăra. Balamber, care nu se ocupa deloc de ea în timpul marșurilor lungi, nu o întreba nimic, dar se obișnuise să o găsească alături de bivuacuri, după cum, la căderea nopții, culcată aproape de locul unde dormea el, învelită uneori în niște zdrențe ale unui cort pe care le folosea și ca manta și pe care le procurase, ca și mocasinii din piele de berbec ce acum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
palma celeilalte mâini, se întoarse spre harta încă deschisă pe masă. în cort se lăsa din nou tăcerea, spartă doar, din când în când, de pasul cadențat al paznicilor de rond și de vocile scăzute ale soldaților adunați în jurul unui bivuac din apropiere. Sebastianus și Metronius schimbară o privire descumpănită, temându-se că Magister, absorbit de preocupările sale ușor de înțeles, uitase de ei. în sfârșit, scoase un suspin adânc și lăsă jos pumnalul; își desfăcu apoi panglica roșie ce îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simți în glasurile lor făcu să-i crească la maximum iritarea, iar când auzi, printre râsete, vocea tunătoare a lui Ambarrus, sări din șa încă înainte de a-și fi oprit calul și își făcu loc cu pas hotărât, mergând către bivuac. Ambarrus îl recunoscu și se ridică prompt să-i vină în întâmpinare, ținând în mâna dreaptă un pocal de aramă și având pe chip zâmbetul cel mai cordial cu putință. — Te salut, Prefectule! E o plăcere să te văd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hotărât. — N-am putu veni imediat: Magister m-a vrut lângă el până mai adineaori. Ambarrus încuviință: — Sigur, acum ai devenit important. Oricum, dacă vrei, mâine te însoțim până acolo. Amintindu-și de ordinul lui Magister, Sebastianus se ridică de la bivuac, grăbindu-se să-și ia rămas bun. — Vezi, spuse în încheiere Ambarrus, ridicându-se la rândul său, Metronius nu era cu siguranță un bagaud, ba chiar a avut ceva de furcă până să ajungă să se înțeleagă cu noi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar dacă i se întâmpla să o vadă în dificultate în vadul unui torent sau pe vreo cărare greu de străbătut, trimitea pe cineva să o ajute; după apusul soarelui, se îngrijora dacă ea nu ajungea la timp la focul bivuacului, iar în timpul cinei îi dădea adesea bucățile cele mai bune; și un lucru de necrezut: în momentul când se învelea în mantaua sa pentru noapte, nu reușea să adoarmă dacă nu se convingea mai întâi că ea se culcase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
proiectile din care ridică unul pe brațe și-l întinde servantului care îl și băgă pe țeavă cu mișcări îndelung exersate. În acel moment, pe zăpadă își face apariția brusc un dreptunghi de lumină provenind de la ușa mică a unui bivuac din apropiere, dibaci camuflat cu cetină de brad. Din prag, o siluetă umană încotoșmănată strigă câteva cuvinte, din care Marius nu înțelege decât "coloană", apoi dispare brusc. Romulus, Nicky, vă ocupați de adăpost. Și mai ales, nu uitați. Nici un foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]