357 matches
-
arate fața în Ennistone. I-ați cerut să...? Dar vreau să-l văd! Hattie începu brusc să gâfâie de emoție, să-și despletească, inconștient, coada împletită și să-și descheie nasturii de la gât, mutându-și, frenetic, privirea de la fața mare, boțită de furie și de amărăciune a lui John Robert, la cea înghețată, cu privirea împietrită, a lui Pearl. Pearl refuza să se uite la ea. Ești un copil. Îi spuse John Robert și se pare că nu-ți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
desfășură la fel. Și nici cu distribuția obișnuită. Includea câteva elemente inedite. Dar nu nesemnificative, ci de esență, care caracterizau și circumscriau o situație aparte. În primul rând, nu mai veni după avocat un subofițer oarecare, abrutizat și cu uniforma boțită pe el, ci un ofițer ferchezuit și pus la patru ace. Apoi, el nu se transportase aici cu dubița instituției ori pe jos, ca subofițerii, ci folosise unul din autoturismele ei. De asemenea, ca alt element de noutate, inculpatul nu
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
refeream la domnul Thurman. Ea rămase cu gura căscată, îngrozită. Mark râse doar, un râs grav, sacadat. Mă gândeam, prietenii ăștia imaginari... după ce termini cu ei, se duc să bată la cap alt puști dereglat? Și, hei! Fața i se boți, uluită. Cine ți-o fi spus de călătoria aia n-a nimerit-o deloc. Jack e tatăl acelei persoane, dar acea persoană nu-i fiul lui Jack. Cine e persoana? Întrebarea n-avea în mod evident nici un sens pentru cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cap și-și apăsă gâtul cu două degete. Nu. Nu despre reputație. Ai dreptate. Reputația e... nerelevantă. — Atunci ce e, Gerald? Ce e relevant? Nimeni nu-și vedea propriile simptome. Nimeni nu se știa așa cum îl știau ceilalți. Sylvie îi boți cămașa, speriată de tăcerea lui. —Ascultă-mă. Aș renunța fără probleme la toată recunoașterea la care ai ajuns vreodată pentru ca soțul meu să vină înapoi și să funcționeze iar în interesul lui. Dar soțul ei, golit de recunoașteri, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
izvorî apă sărată. Și totuși fața lui rămânea atentă, ca a unui cumpărător care cercetează ingredientele de pe o etichetă ciudată. Daniel stătea locului, tremurând. După multă vreme, Mark clătină din cap. —Nimic. Nu-mi vine nimic. Fața lui Daniel se boți, după care înțelese. Mark nu sereferise la acum cincisprezece ani; se referise la acum zece luni. — Niciodată nu mai vine înapoi, nu-i așa? spuse Mark. Chestiile nu mai sunt niciodată ce-au fost. Probabil că n-au fost ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vii, detaliate, care nu se întâmplaseră niciodată. Eu e o schiță grăbită, încropită la comun, care încearcă să găsească un editor mai naiv care s-o publice. — Nu știu, spune Weber. —Acuma să-mi spui tu... Fața lui Mark se boțește din nou, deformată de gânduri. Nici o întrebare care i-ar putea trece prin cap nu poate merita atâta suferință. Dar asta venise Weber să audă, de la două mii de kilometri. Tonul lui Mark coboară, secretos. — Crezi că e posibil...? Poate cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
au schimbat... Scuturarea ei bruscă din cap i-o retează. — Vechea poveste, spune ea. Nu e de mirare, dacă te gândești la înfățișarea lor. Ea și-a pierdut mințile - e ceva în rezervele de apă. —A doctorilor? Fața ei se boțește ca a unui copil - o fetiță care tocmai a descoperit păcăleala totală a cuvintelor. Nu, a păsărilor. —Ah. Eu nu le-am văzut niciodată. Ea se uită la el, de parcă ar fi spus că n-ar fi simțit niciodată plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
felul analiștilor economici, în performanța scăzută a industriei naționale: adică aceasta, industria națională, datorită acestei performanțe scăzute a făcut tabla rezervorului atâtica de nevolnică încât, asemenea pungii aceleia de hârtie cu friș-cocoși sau cu bomboane agricole, a cedat. S-a boțit, dragi utilizatori! Acu eu mă gândesc să spun respectivei industrii naționale că ar trebui să-i fie rușine la obraz: ba mai mult, atunci când se manifestă dumneaei (cu hărnicia binecunoscută) prin anume mitinguri ar trebui să participăm și noi, clientela
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
de la intrare și salutând, în glumă, militărește. Ion Algiu privi în urma lui cu o urmă de zâmbet acoperit bine de mustață. Îi lipsise și lui. 4 Nicu luă plicul și-l puse cu grijă în buzunarul surtucului, să nu se boțească. Apoi se înclină în fața surorii lui Jacques, cum văzuse că fac bărbații importanți, ca domnul Cazzavillan în fața nevestelor redactorilor, dar fata pufni în râs și-l apucă de bărbie, ridicându-i-o spre ea. Așa a putut el să vadă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
grea în piept. Știa cum arată o inimă, pe jumătate roșie, pe jumătate albastră, cu niște țevi care pleacă din ea, o văzuse pe o planșă a doctorului Margulis, dar era sigur că a lui e acum toată neagră și boțită de supărare. Să-i spună mamă-sii? Nu, de ce s-o sperie, fiindcă inima ei e cu siguranță ca un pui de porumbel, nu te poți apropia de ea fără s-o faci să tremure de frică. Să-i spună
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
înainte. ― Stai pe loc! Trag! Trag! Șerbănică Miga se chirci închizînd ochii. Așteptă câteva secunde să pornească glonțul, apoi ridică încet pleoapele. Nevastă-sa apucase de un braț cadavrul șoferului încercînd să-l miște. Plângea fără să se mai stăpânească, boțindu-și chipul mic. Trăgea când de umeri, când de centură, prăvălită peste trupul cald încă. Profesorul încerca să nu privească dincolo de încălțămintea șoferului, niște ghete de antilopă cenușii cu crepul tocit la călcâie. ― Melania! hohoti Florence. Melania, mă auzi? Bătu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceva mai târziu. Consultă din nou agenda: 14 aprilie. ― De ce? ― Habar n-am. Panaitescu n-a fost un comunicativ, iar eu -râse scurt ― nu sânt din cale afară de curios. Când trăiești ca noi, e de ajuns că te suporți. Mărunt, boțit la față, ceva mai înalt decât un băiețel, semăna cu o maimuță cocoțată pe un balansoar. Maiorul căută din ochi scrumiera. ― Mulțumesc... E aici. Așadar, sânt foarte mulți ani de când locuiți în comun. Cum de nu ați găsit până acum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la fel presupun că s-au petrecut lucrurile și cu domnul Popa. ― De data aceasta s-au auzit niște zgomote, dar nu m-am impacientat. Știam că lucrează. Dumnezeule mare, ce fantezie! Începu să plângă încet, fără ca lacrimile să-i boțească fața. ― Bietul Popa! Acum îmi dau seama cât mi-a fost de drag... ― Mie mi-a făcut impresia că ați ținut la el dintotdeauna. ― Fără să știu. ― În ciuda unor cusururi! ― Avea unele cusururi, într-adevăr, dar era un bărbat demn
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Și acu’ spune corect, toanto. Darlene suspină disperată și spuse: Zău că era o grăma’ de juni la bal, scumpule, da’ mi-am păstrat onoarea. * Agentul de stradă Mancuso, stând sprijinit de biroul sergentului, spuse, respirând din greu: — Boate mă boți scoate din glosetu ăla. Nici nu mai bot resbira. Cum? Sergentul privi trupul slab din fața lui, ochii roșii, lăcrimând în spatele ochelarilor bifocali, buzele uscate care se vedeau prin barbișonul alb. Ce se întâmplă cu tine, Mancuso? De ce nu te poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vizibile și sângele de pe cămașă aveau să-i dea Întâietate. Aveți răbdare, doamnă, răspunse plantonul. Sergentul e ocupat, voi sunteți mulți, iar noi suntem puțini. Emma deschise fereastra. În lumina nemișcată a după-amiezii soarele zăcea fără viață În spatele unui cearșaf boțit de nori. Stoluri de pescăruși brăzdau cerul ca niște foi albe de hârtie. Sfârcurile de ciment ale colinelor - diforme excrescențe ale caselor. Roma crescută pe ea Însăși ca un organism viu - un animal În pielea lui, În oasele lui. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pași și dă peste o pereche de papuci de cauciuc. I-a dat jos. Cum de altfel și-a dat jos și costumul de culoarea nisipului pe care Îl purta, murdar de sânge, l-a Împăturit pentru a nu-l boți, și l-a pus pe spătarul unui scaun - repetând un obicei, un ritual de ordine și control. De ce s-a schimbat? Apoi vede. Două tălpi absurd de curate ies printre barele metalice ale patului. O pereche de papuci Încălțați o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sau cu analiza vieții de zi cu zi. Îl irita „rahatul subconștientului” și prefera inteligența directă, sau chiar lucrurile spuse cu cruzime de la obraz, interpretărilor amicale, Învăluite, muiate În convențional și liberalism. În strada rece și Însorită, Battle - cu fața boțită de gerul șfichiuitor - m‑a Întrebat: - Abe primește musafiri zilele astea? - De ce nu? E Întotdeauna bucuros să te vadă. - Nu m‑am exprimat bineă Știu că e Întotdeauna politicos cu Mary și cu mine. Mary era o femeiușcă durdulie, vioaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
interesul lui. Când a sosit Herbst, eu m‑am eclipsat. Fiind prieteni de aproape o jumătate de veac, Abe și Morris aveau, probabil, un milion de lucruri să‑și spună. Ravelstein striga din pat: - Adu‑l aici! Așternuturile Pratesi erau boțite la colțuri, pătura din blană de nurci, fină și moale, căzuse pe jos. Pe pereți, tablourile atârnau strâmb. Mobila antică din Încăpere era Încărcată de mormane de haine și teancuri de manuscrise și scrisori. Scrisorile mă făceau mereu să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
românesc mare și curat. Avea gură mare, nu învățase lecția și credea că mai poate scrie la Scânteia, unde trimitea articole, ce scria la Universul. De-alea d-ale lui, cu Basarabia, cu Ardealul, cu România Mare. Îl săltau, îl boțeau bine și p-ormă îl lăsau să cadă în abatere iar. Mai mult nu aveau ce să-i facă, dacă nu înjura partidul și pă Ceaușescu. Așa l-au nenorocit. Îi picase și lu’ Goncea pă el. Vergilică dădea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
crezut că-ți place. Mi-am închipuit că vii aici des. Laura i-a aruncat o privire nerăbdătoare. Nu cafeneaua, pentru numele lui Dumnezeu! Mă refeream la nenorocitul ăla de copil. După care și-a mușcat buza. Fața i se boțise și i se înroșise. Fir-ar al dracului! Nu se înșelase în privința problemei complicate. Of, de ce nu fugise atunci când avusese ocazia? Așezat pe scaunul minimalist din metal, Hugo a simțit mușchii fesieri încordându-i-se din cauza frustrării. —La ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe cei răi, participa la prinderea lor, la execuții; cu mîna altora, arunca bombe, grenade, Împușca; filmele de dragoste ajunseseră doar un fel de piramidoane pentru domnișoarele bătrîne, luau durerea de cap, de oase, fetele acelea sexagenare sau chiar octogenare, boțite de ani, Își consumau, virtual, iubiri care, la vremea potrivită, nu le fuseseră hărăzite; dar și-n filmele de dragoste se murea tot mai des. Crime, crime, crime, morți, morți, morți, atacuri, explozii, execuții, asta vroiau sa vadă la televizor
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Cînd pleca în acest pelerinaj de familie Domnișoara ri mă lăsa uneori să o conduc, vineri seara, la Gara saint-Lazare, dar niciodată să o aștept luni la prînz cînd se întorcea din normandia („nu vreau să mă vezi cum ies boțită din tren”). Domnișoara ri mai avea și perioade cînd „transcria”. nu știu exact ce se întîmpla în mintea ei în acele momente, dar uneori intra într-un fel de transă. rămînea nemișcată, absentă, în contact cu un fel de zonă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
acasă. Lui Felix, căruia orice aluzie la faptul că era orfan îi era supărătoare ca o umilire nedreaptă, i se păru curioasă insinuația domnișoarei cu bărbia ascuțită. - La unchiul Costache sunt ca acasă, și domnișoara Otiliami-este... ca o soră. Aurica boți puțin buzele și, după oarecare trecere de timp, spuse blând, lăsând a se înțelege numeroase laturi grave: - N-ar fi rea Otilia, dacă n-ar fi falsă. Cel puțin întrucît mă privește. Felix, rănit mai mult decât s-ar fi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în jos țiind scrisoarea și în față cu-o espresie indecisă, înecată de dorința de-a plânge ca un copil vinovat. El se arătă în fereastră, și ochii ei painjiniți de lacrimi se îndreptară spre el... adânci, miloși, plutitori... Ea boți scrisoarea cu mâna, o duse la inimă... și... o durere ascuțită, crudă îi pătrunse inima lui; părea că i se rupe viața, i se taie în două inima, o negură albă îi cuprinse vederea... ș-apoi nimic... nimic. El căzuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtaseră în cabinetul alăturat. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș-ascunse fața în perini și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în gâtul lui, îl strânse spasmotic îl dezmierdă, îl sărută... - Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii plini de lacrimi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]