137 matches
-
aproape îngrijorat și uneori devenea întrucâtva bizar: câteodată asculta și nu asculta, privea și nu privea, râdea fără să știe în clipa aceea de ce râde. — Dar, permiteți-mi, cu cine am onoarea?... i se adresă domnul coșuros tânărului blond cu bocceluța în mână. — Sunt prințul Lev Nikolaevici Mâșkin, îi răspunse acesta cu amabilitate deplină și imediată. — Prințul Mâșkin? Lev Nikolaevici? Nu cunosc... Nici măcar n-am auzit, răspunse îngândurat funcționarul. Nu vorbesc de nume, care-i istoric, îl putem găsi și trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
un apartament cât se poate de modest, deși corespunzător poziției sale sociale. Îi deschise un fecior în livrea și prințul trebui să aibă lungi explicații cu acest om, care de la bun început se uitase cu suspiciune la el și la bocceluță. În cele din urmă, după repetate și precise declarații că este prințul Mâșkin și că trebuie să-l vadă pe general pentru o chestiune importantă, servitorul, derutat, îl introduse alături, într-o încăpere mică de lângă anticamera cabinetului și-l predă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
puțin în anticameră, iar legăturica lăsați-o aici, spuse el și se așeză fără grabă și plin de importanță în fotoliul său, privindu-l cu o uimire severă pe prinț, care se instalase pe scaun chiar lângă el, ținându-și bocceluța în mâini. Dacă-mi permiți, zise prințul, mai bine aș sta aici cu dumneata, căci ce să fac singur dincolo? — În vestibul nu puteți rămâne, fiindcă sunteți vizitator, adică oaspete. Vreți să vorbiți chiar cu generalul? După toate aparențele, lacheul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adevăr sunt prințul Mâșkin și n-ai făcut-o din politețe? — Hm... bâigui lacheul surprins. — Te încredințez că nu te-am mințit și că n-o să trebuiască să dai socoteală din cauza mea. Și dacă arăt cum arăt, dacă sunt cu bocceluța asta, nu-i nimic de-a mirării: în momentul de față circumstanțele mele nu sunt strălucite. — Hm. Vedeți dumneavoastră, nu de asta mă tem. Sunt obligat să vă anunț și o să vină secretarul, numai dacă nu cumva... Aicea-i aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mână. Valetul se repezi să-i scoată blana. Tânărul se uită pieziș la prinț. — Gavrila Ardalionovici, începu valetul confidențial și aproape familiar, dumnealui zice că e prințul Mâșkin, rudă cu doamna, a venit cu trenul din străinătate și cu o bocceluță la subsuoară, numai că... Mai mult prințul nu auzi, pentru că valetul continuă în șoaptă. Gavrila Ardalionovici asculta atent și îl privea pe prinț cu mare curiozitate. În sfârșit, încetă să mai asculte și se apropie nerăbdător de el. — Sunteți prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
S-a dus fratele dumneavoastră să mi-o aducă din antreu. — Acolo nu era nici o boccea în afară de legăturica asta. Unde ați pus-o? întrebă Kolea întorcându-se în cameră. — Păi ăsta mi-i tot calabalâcul, îl lămuri prințul, luându-i bocceluța. — A-a! Mă gândeam să nu-l fi șterpelit Ferdâșcenko. Nu vorbi prostii! spuse sever Varia, care cu prințul vorbea foarte rece, la limita de jos a politeței. — Chère Babette*, cu mine ai putea fi și mai drăgălașă, doar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și căuta un om mai deosebit cu care să intre în vorbă. Pe scaunul învecinat stătea un bărbat îmbrăcat ca un orășean, dar a cărui proveniență era tot satul Crasnaleuca. Era tăcut, serios și plin de damigene, butelci, boccele și bocceluțe. Bătrînul îi căuta privirea cu insistență și, cînd prinde momentul potrivit, intervine cu remarca: Tot de pe la noi, de la părinți, săracii. Moșul privea bagajele îngăduitor și continuă: Mata de-al cui ești? Cam fără chef, orășeanul răspunde mormăit: Al lui Cătărău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vreo 8 zile am trecut Nistrul. Trecând Nistrul cu o barcă, militarii tot s-au purtat foarte urât. Am avut niște cercei mici și unul mi-a smuls un cercel și l-a aruncat În apă. Altora le-a aruncat bocceluța cu cele câteva lucruri pe care le aveau - le-au aruncat și pe acelea În apă. Militarii erau...? Români, români - au vorbit cu mine. Au spus: „Mergi la moarte, ce-ți trebuie ție cercei?”. Asta e. Au țipat, din „jidan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și două inele bărbătești cu rubine - restul bijuteriilor Însă au rămas acasă. La rugămintea tatălui meu, mama și-a scos din urechi cerceii - foarte valoroși -, care au fost striviți cu piciorul și aruncați În WC. Ne-am făcut câte o bocceluță cu lucruri, eu mi-am luat fotografiile care-mi erau dragi, am Împachetat un balot cu așternut și cu ele am ajuns la gară. Am urcat În acele vagoane pentru vite, Înghesuiți ca sardelele. Nu-mi aduc aminte cât am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
neștiind ce destin ne așteaptă, am fost Întâmpinați de jandarmi Înarmați care ne zoreau cu Înjurături să coborâm cât mai repede și să pornim la drum. Balotul cu așternuturi a rămas pe peronul gării din Atachi, iar noi, fiecare cu bocceluța În mână, am pornit pe drumul Golgotei, străjuiți de jandarmi. Cu greu, aruncând pe drum și din puținele lucruri pe care le aveam În bagaj, am ajuns Într-o piață din Atachi, unde dincolo de un cordon de jandarmi și ofițeri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În brațe, iar pe noi ne mai ținea tata. Țin minte că era o problemă - foamea. Foamea era marea problemă. Localnicii mai vindeau câte o pâine, că și ei aveau greutăți. Dădeai ce aveai, ce-a luat fiecare, câte o bocceluță, bijuterii... dădeai un ceas de aur pe o pâine. Astea s-au terminat repede, așa că, sigur, foamea era problema. După aia am ajuns În Obodovca. Nici n-aș putea să vă spun traseul. Acolo tot foame, frig... Ce țin minte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fost arestat de două ori. Prima dată a fost în 4 noiembrie 1956 împreună cu tata. Au venit la ora nouă și pân’ la doișpe și ceva au făcut percheziția, după care i-au spus la mama să facă câte-o bocceluță la fiecare, ne-o pus în câte-o mașină, separat, că erau patru mașini în fața casei, și ne-a dus la Securitate... Cum a decurs ancheta la Securitate? Domnule, știți ce-i interesant? Mie mi s-a părut groaznic. Pe
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
că-i grav. Mai stau puțin și-ntr-o noapte îl aduce pe unu’ Popescu Pasărea. ăsta era un preot, legionar notoriu... Și ăsta făcuse închisoare săracul, și Canalul, și-n timpul lui Antonescu... Pe ăsta l-a luat cu bocceluța cu rufe spălate... Și le desface, și le scutură, și-ncepe să le pună pe capul patului. Domnule, n-ai voie! Dă-i mă în pizda mă-sii! Cum n-am voie, domne’?! Păi mie îmi spui! Vine gardianu și
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
de gară. Era omul care dorea să- i schimbe viața. Atunci când s-a apropiat de ea mirosea a ceva deosebit (odată, pe câmpie, a simțit acest miros de floare, de curat). I-a întins mâna, sfioasă și nedumerită. Într-o bocceluță, bunica îi puse doar cele cinci andrele și un ciorap pe jumătate împletit. Așa, ca o laudă, ca o cunună a faptului că fetița ei de șase anișori știe să facă un lucru deosebit. Nimic mai mult. Atât a putut
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
suprimarea vieții, toate acestea fac parte dintr-un mecanism social demonic care terfelește toate valorile : dreptate, libertate, proprietate, viață, în numele unei false egalități. Oamenii nu sunt egali, ei trebuie să aibă egalitate de șanse, dar fiecare venim pe lume cu bocceluța noastră de determinări care face din noi ființe unice. Nu putem renunța la ereditatea noastră, la genele noastre, ele își strigă prin noi dreptul la nemurire. Boierii, nobilii, intelectualii, tocmai ce avea mai rafinat neamul românesc, au fost aruncați la
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
generoasă. i-am zis „sărut mâna”, i-am spus că-s fata lui Vasile Gorea și că am venit să mă angajez la Fabrica Țesătura, dar n-am unde sta. Fără a sta mult la discuții, femeia mi a luat bocceluța din mână și m-a invitat în casă la ea. mi a vorbit de cei doi copii ai ei că sunt căsătoriți, stau la casa lor, dar ei bătrânii, dintrăo singură pensie, o duc așa și așa. Adică, destul de greu
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
priviți diletantismul în actul de creație artistică? Vă referiți, desigur, la diletantismul care "împănează" creația literară cultă. Nici măcar nu-l privesc. Îmi repugnă. Vă dau cuvântul de onoare că, la douăzeci de ani, dețineam un bagaj estetic net superior față de bocceluța oricăruia dintre actualii debutanți. Întregul câmp magnetic al poeziei mele e traversat în toate sensurile de curenții electrici ai teoriei. Eu am trecut nu "pe lângă" școli și curente poetice și nu doar prin cărămidăriile lor, ci chiar prin turnurile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Am avut un mare noroc atunci când ne-am hotărât să plecăm și să găsim un om cu suflet mare, care să ne ducă cu căruța la gară, aflată la cca 7 km. Astfel am putut pleca la drum cu câteva bocceluțe cu lucruri, având grijă să luăm cu noi și pe Hera, cățelușa noastră, care parcă prevestind ceva rău, se lipise de noi. În drumul nostru spre gară, îmi amintesc că deseori eram opriți de tot felul de oameni, unii erau
AM TRECUT PRIN DOUA REFUGII. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Alexandrina Comandaşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1678]
-
condamnată la 5 ani de închisoare, pentru “uneltirea împotriva Puterii Sovietice“. Cu o săptămână înainte de începerea războiului, deținuții politici din Storojineț, cca. 150 de bărbați și 26 de femei, printre care și mama au fost încolonați și cu câte o bocceluță în mâini, erau mânați spre nord. Linia frontului care s-a mișcat în acea zonă foarte repede, i-a găsit undeva în nord-vestul Ucrainei la peste 300 Km. de Storojineț. Armata sovietică, aflată în vestul Ucrainei, a fost încercuită de
ÎNTRE LIBERTATE ŞI TEROARE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
ea a luat bucceluta mare și vacă (care să ne hrănească) și am plecat în grabă, dar în drum ne aștepta un rus; vroia vacă. Mama s-a opus. Rusul a lovit-o cu bestialitate și am rămas numai cu bocceluțele cu care am ajuns, pe jos, în satul Zvoristea; unde am trăit din ceea ce a putut câștiga mama (cu sapă). Rușii ne-au dat voie să ne întoarcem acasă la sfârșitul lui august dar nu ne-au permis să recoltam
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93330]
-
această haită de indivizi dubioși care mișună permanent în preajma mea când merg pe stradă ? Ce vor de la mine? Mergeam pe stradă, aud pași repezi care se apropie în urma mea, văd un individ zglobiu cam la 60 de ani pipăind o bocceluță în mână și îi fac loc să treacă. Mă uit după el, după vreo zece pași umblă din nou la bocceluță și întoarce brusc privirea să vadă ce fac. Mă iau după el să văd ce face, acesta traversează repede
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
aud pași repezi care se apropie în urma mea, văd un individ zglobiu cam la 60 de ani pipăind o bocceluță în mână și îi fac loc să treacă. Mă uit după el, după vreo zece pași umblă din nou la bocceluță și întoarce brusc privirea să vadă ce fac. Mă iau după el să văd ce face, acesta traversează repede strada și în circa 50 de metri întoarce capul de trei ori spre mine, să vadă dacă îl urmăresc. Aș putea
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
Țamblac, "sol și unchi al său", la 8 mai 1477, în fața Senatului Veneției ( câteva luni după înfrângerea Moldovei de către turci la Valea Albă 26 iunie 1476). 14 Un hodorog viteaz Un lung șir de omenire, femei, bătrâni, copii care cu bocceluța la spinare, care cu căruciorul vârfuit -, a luat calea codrului. Câțiva călugări tăbârcesc icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, cărți ferecate, alte sfinte odoare. Suceava se băjenește la codru. La cârciumioara "LA MOLDOVANU ȘUGUBĂȚ", cârciumarul, un bărbat în puterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
râde și-l îmboldește: Nea Dumitre! Nu te lăsa!... Tacă-ți gura! îl bruftuiește Savastița. Ce te bagi?! Savastiță, draga me... o înduplecă cu binișorul. Zău așa, înțelege și tu... Trebuie! Nu-l putem lăsa singur. Câțiva târgoveți, fiecare cu bocceluța sa, s-au oprit să caște gura la ciorovăială. Oameni buni! îi ia Savastița, martori: Uitați-vă la el, hodorogu', viteazu' vitejilor, rezbel îi trebuie?! Abia-și trage bășinile de prăpădit ce-i. Cât îi nopticica de mare, se vaicăre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost arestat de două ori. Prima dată a fost În 4 noiembrie 1956, Împreună cu tata. Au venit la ora nouă și pân’ la doișpe și ceva au făcut percheziția, după care i-au spus la mama să facă câte-o bocceluță la fiecare, ne-o pus În câte-o mașină, separat, că erau patru mașini În fața casei, și ne-a dus la Securitate... Cum a decurs ancheta la Securitate? Domnule, știți ce-i interesant? Mie mi s-a părut groaznic. Pe
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]