250 matches
-
bărbatul era nemulțumit de blânda sa consoartă, arătând că Între el și ea se afla acum o graniță oarecum asemănătoare cu cea care despărțea satul lor de cel vecin. Intervenea atunci babulea și, agitând același baston În aer, Îi Împăca, bodogănind În legea ei:„Mâine-poimâine vei aduce câte un bou să tragă la plug pe fâșia ta arată?!“. Sau zicea, dojenindu-i pe amândoi: „Nu cumva aveți nevoie pentru a vă rezolva treburile voastre de un regiment de grăniceri!?“. Ascultând aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
apuca de citit, de treburile gospodărești se ocupa Fevronia: ea deszăpezea poteca până la fântână, tăia lemne și dădea tain la animale, iar Nicanor citea, hohotind ca un nebun. Babulea stătea și ea ciuntită pe cuptor, ascultându-l ca vrăjită și bodogănind din timp În timp: „S-au Înmulțit buchile ca păduchile.Nu le mai suci copiilor capul cu povești, mai bine du-te și rânește la porci. A crescut gunoiul până la tavan și Ivan zace pe divan...“. Micuța Mașa abia aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca să meargă cu colindul. Făceau o echipă aleasă pe sprânceană. Tonul Îl dădea prietenul ei Gligori, poreclit și Bostănelul, din cauza capului său enorm, cu tâmplele bombate, și a urechilor ușor clăpăuge, cu vârfurile Înroșite de ger, care fusese uns, după cum bodogănea babulea, din „fragedă pruncie“ ca ajutor de pălimar. Gligori prinsese câte ceva din orânduielile bisericești: ștergea pânzele de păianjeni care acopereau icoanele și prapurii, punea la locul lor ceasloavele, ștergea de praf Sfânta Evanghelie, cântând pe nas un „Doamne miluiește“ lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vârtos“, Își continua ea firul gândurilor. „Ce căruță, ăștia nu umblă cu căruța, ci cu șatra, răspundea bărbatul, destul de detașat. Rămâne pustiu În urma lor...“ Atunci s-a auzit și glasul babulei, care: „Da, da, numai șatra e de vină, a bodogănit. Șătrarii au adus toată nenorocirea... Dacă nu veneau ei, nu veneau nici ciorile. Acum, poftim la ce le-a trebuit căminul cultural...“ Într-adevăr, cu puțin timp Înainte ca satul să fie invadat de ciori, fusese construit căminul cultural. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
făcând semn Întregii cete s-o ia din loc. După plecare lor, babulea Își reteză degetul mânjit de cerneală și-l aruncă În cuptor, punând-o și pe Fevronia să-și taie sfârcul și să-l arunce-n flăcări. „Acum, bodogăni ea, aș vrea să știu și eu cum vor dovedi tovarășii că am semnat....“ Astfel că la Întoarcerea lui Nicanor acasă, pactul cu Anticristul fusese mistuit de foc. ... Se luminase de mult de ziuă. O lună străvezie ca vălul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și asta“, bodobăni ea, repetând cuvintele babulei, pentru care luna era o piază rea. Cuvântul „asta“ suna totuși parcă prea brutal În gura ei, astfel că, privind-o Încă o dată, Mașa adăugă: „Adică luna, am vrut să spun...“, după care bodogăni din nou: „Parcă văd că, mâine-poimâine, omul o să arunce pe lună tot felul de hoituri și alte murdării. Că nu degeaba se străduiesc să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor scoate tot aurul din ea, apoi vor umple galeriile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
băiatul avea să termine școala. Acum aproape că o isprăvise. Soțul își făcuse o firmă de turism și tot plecat era. Ea rămăsese așa, la cheremul lui. Nu mă mișcau povești de felul acesta. Eram sătul de ale mele. De ce... Bodogăneam privind imensa vază de pe o măsuță de lângă calorifer, dinspre bibliotecă, de parcă prinsesem a-i împărtăși acelei vaze marile mele frământări existențiale. Țineam în mână sticla pe care tocmai o golisem. — De ce, mă întrebam, dacă tot am desfundat sticla asta, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cândva, mijise o umbră de mustață. S-a întors spre masă. S-a aplecat asupra farfuriei cu sarmale și a înfipt furculița într-una. — Ia, până nu se răcesc. Sunt tare bune. — Mai bine făceau niște raci, m-am pomenit bodogănind. Îți plac racii? s-a prefăcut ea interesată. Și mie. Când eram copilă, mergeam la noi în baltă, la bunici, de fapt, la Vorona, pe lângă Botoșani, și prindeam raci. Îi scoteam așa, de cleștii lor, din bortele lor, pișcau, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ana și s-a așezat în fața mea. A dat să-mi mângâie mâinile întinse pe masă. A renunțat și a oftat: — Ai ajuns, deci, și aici. Știam că o să vii într-o dimineață în halul ăsta. — Știai pe dracu’, am bodogănit. Ce poți să știi tu. Ai dat aseară în bobi sau te-ai apucat să studiezi zațul din ceștile alea pe care le tot cari? Ai trecut la pase magnetice, ce faci de spui că știai c-o să mă vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
13" A început tot aici, la „Colombo“. Întârziasem (așa spuneam când chiuleam) de la nu știu ce curs și îmi omoram primele ore la cofetărie. S-a așezat, prăbușit ca dintr-o poveste pe care și-o spunea singur, lângă mine Matvei. A bodogănit ceva despre situația relațiilor internaționale care se tot dezacordau, despre vietnamezii care ieșiseră și în acea dimineață la păscut (culegeau buruieni de supă de pe imașul din spatele căminelor studențești), sfârșind cu obișnuitul „Dom’ ambasador, analizăm marfaloghia unei votci?“. Cumpărasem, de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
făcut două curse. Pe unul îl cunoșteam, tov. Arghir de la Dopeve. Pe ceilalți nu-i știu. Nici pe dumneavoastră nu vă știu, de ce să nu recunosc? Paul, s-a recomandat, potrivindu-și freza în oglinda plafonierei. Unde vă duc? Am bodogănit adresa mea. Locuiam la capătul Pantelimonului. — Vă duc și p-ormă mă retrag. Se pornește circulația și se descurcă oamenii. Mă privea cu coada ochiului, vesel, bătând un ritm neauzit în roata volanului. De căldură începuseră să-mi curgă lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
până acum rămăsese viu și nevătămat. Noimann Îl prevenise de atâtea ori. Îl luase cu binișorul, sfătuindu-l să nu meargă cu capu-n nori pe mijlocul șoselei. Dar pictorul era Încăpățânat din fire. Agățându-și reclamele de haine, mergea bodogănind de unul singur, apostrofându-i pe șoferi. Odată și odată, avea să i se Înfunde. Un singur pas greșit și Întreaga făptură a lui Bikinski avea să se transforme În terci. Unele semne ale unui posibil accident pluteau În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cuvinte încrucișate...N-ai habar?... Nu, încă n-am învățat la geografie... Te deranjez? Un moment doar... Dă-mi un animal cu blana roșcată... începe cu V... Nu te pricepi? Ai de învățat? Aha!... Aha!... Bineee!... La revedere! (Trântește receptorul, bodogănind) Uite cu cine stau eu în bancă! Tocilar ursuz! Nu-i nimic. Chiar mâine mă mut de lângă el. 0 să stau cu Daniel Vintilă... În fund, lângă calorifer... Să mai poftească nesuferitul de Alex sami ceară compasul la geometrie... 0
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
întinse o mînă cordială. - Șezi! După ce ispiti stampilele de pe repartiție, strigă din ușă cu multă energie: - Tovarășu’ Niță!... Bă Niță! Unde, crucea mă-ti, ești!... Octav! - Aici, tovarășu’ viciu! răspunse un glas dogit. Numai după cîteva nașteri îndesate Octav apăru, bodogănind, din magazie. Era un pitic cu cap rădăcinos și jumătate de obraz trasă de sub ochiul însîngerat din care, în colțul ploapei, i se scurgea o lacrimă. - Băi, tovarășu’ Niță, de fiecare dată trebuie să-mi vărs bojogii cu tine. Cheamă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Du-te și te uită, îi ordonă el unui vasal. Apoi, în timp ce se dădea jos din pat alene, îl auzi pe unul dintre slujitori strigând de pe acoperișul porții cu ziduri de pământ: — Iese fum din Nishikikoji! Nagato țistui din limbă, bodogănind: — Iar s-o fi aprins ceva pe Strada Scursurilor. Se înșela crezând că era pace și uitase cu desăvârșire că, de fapt, nu era decât o zi ca oricare alta a războiului civil. — Cum?! Clanul Akechi? Uluirea lui Nagato nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lor, veneau corpul de intendență, unitățile principale și ariergarda. Pe neașteptate, începu o ploaie torențială. Când întreaga armată se afla în mijlocul râului, apa era bombardată de aversa albă și pură. Se stârni și vântul - un vânt rece, dinspre nord-vest. Pedestrașii bodogăneau între ei, privind suprafața întunecată a râului. — Și râul, și vântul vin asupra noastră din munții provinciei Tamba. În timpul zilei, ar fi putut vedea. Oinosaka nu era departe și cu numai zece zile în urmă o traversaseră, părăsind baza clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Genba față de Maeda Inuchiyo și nimeni altul, pe câmpul de luptă din Noto. Chiar recunoscându-i aceste defecte, Katsuie era totuși sigur că Genba era altfel decât majoritatea. — Ah, dar acum tocmai aceste calități s-ar putea dovedi fatale, bodogăni el, răsucindu-se în așternut. În momentul când lămpile începură să pâlpâie, câțiva războinici veniră în fugă, pe coridor. În camera alăturată și în următoarea, Menju Shosuke și alții tresăreau din somn. Auzind glasuri ca răspuns la pașii grăbiți, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pereche de balerini, pe care Îmi jurasem să nu-i port niciodată pentru că mama mă forțase să-i cumpăr. Se părea că până la urmă nu fuseseră o alegere atât de proastă. ― S-a zis cu tocurile pentru o vreme, am bodogănit gândindu-mă la piciorul care mă durea. Maria chemase deja un taxi care ne aștepta În fața casei, dar nu-mi plăcea deloc privirea șoferului. Probabil ne așteptase mult timp. M-am urcat tăcută În mașină, brusc conștientă de bucuria pe
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
iarna! Au uitat grozăvia, nici nu le pasă, se chiorăsc după muieri. Uită repede, omul uită repede, domnule... Domnul nu auzea, bătrânica decepționată făcu un pas lateral, se apropie de un zbârcit care își tot agita sacoșa goală. — Tocmai, tocmai! bodogănea moșulică, ghebosul. Mie mi-a murit nevasta, iarna asta. Nu ne-au dat căldură, ne-au ținut în frig toată iarna. Nici apă caldă n-am avut. Bolnavă de inimă... frigul a dat-o gata. D-aia, domnule, d-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care trebuie să le ia în fiecare seară și se repezi la bucătărie, să facă ceai. „Îți fac și dumitale. Un ceai special. Am un ceai indian, formidabil. Cu totul, cu totul special. Face minuni. Minuni inconfortabile, uneori, crede-mă“, bodogănea bibliofilul, retrăgându-se spre bucătărie. Îl aștepta să revină, privea peretele foarte înalt, ca la clădirile interbelice, plin de cotoare aurite și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ușa alcovului. Chibritul se stinse, aprinse altul. „Francisca Pop. Balerină“, scria, clar, pe ușa capcanei. Citi, reciti, memoră, reciti. „Irina, auzi! Poarta! Gura, poarta roșie, irlandeză. Irlandeză! Setter irlandez, auzi. Canibala, vrăjitoarea! Vrăjitoarea Francisca Pop d’Assisi! Irlandeză, auzi, hoțomanca!“, bodogănea pribeagul, pe pragul ultimei trepte, înainte de a ieși în stradă, în realitate. „Irina, auzi! Irina of Hymenland!“ scanda, înviorat de răcoarea dimineții ireale. „Balerină, auzi! Balerina Mata Hari“, repeta, să se încălzească, pietonul. Peste o oră, scara vopsită în verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde ridicase mănușa elegantă, a elegantului oaspete. Aștepta și cealaltă, perechea, semn că ar putea porni. Dardura prea mult așteptarea, se rotise spre dulapuri, avansă spre ușă, continuând să bodogănească. Știa că fantoma se afla în spatele său, îmbrăcată la fel ca dânsul, până în cele mai mici amănunte, gata de pornire. — Păi cum... păi cum. N-am nici pe dracu’, musiu. Numai cât să merg la întâlnire. D-aia i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și restul fetelor pot să se certe pe Mike. Nu mi-aș irosi timpul alergând după el. Doamne ferește. Da’ de unde? Probabil e și-așa destul de îngâmfat. Încerc să mă concentrez asupra revistei, dar nu pot. Vocea lui Mike încă mai bodogănește despre toate țările deasupra cărora am trecut. Acum descrie vremea, bla, bla, bla. Trebuie totuși să recunosc, are o voce frumoasă. Ciudat că nu am remarcat până acum. Doamne, s-a întors. Lydia, vreau să spun. A fost rapidă. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
am Înfrupta și noi din ce ne-o trimăs Dumnezeu? Ăsta-i Moș Iacob: premare, premare, dar tot mănean. Mătușa Domnica e venetică - de asta lucrează toată vremea, de parcă are să ieie pe lumea cealaltă sudoarea, cu tot cu frunte... De asta Îl bodogănește fără istov pe bărbatu-său, mănean get-beget. Stau În calidor și tremur. A ieșit mama, În mai multe rânduri: să-mi dea ceva de pus pe spate, să-mi aducă ceva de Îmbucat. Însă nu de frig și nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ne jucăm, dacă nu-s nici, nici? De ce mă pui să plătesc peștele, fie și În joacă? Moș Iacob n-a răspuns; n-a găsit ce - el, Moș Iacob, care avea răspunsuri la toate! Mătușa Domnica a prins a-l bodogăni - că i-a spus ea, Măneanului, dar Măneanul: tot sălbatic! Am uitat povestea cu peștele. Nu m-a mai poftit niciodată la pește. Stau În calidor și știu: nu sunt boer, dar sunt domn. Adică un boer mai mititel - de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]